Se afișează postările cu eticheta alegeri parlamentare in Moldova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alegeri parlamentare in Moldova. Afișați toate postările

vineri, 5 decembrie 2014

COMUNIȘTII, NEGOCIERILE ȘI COLIVA GUVERNAMENTALĂ



Comisia Electorală Centrală a făcut totalurile alegerilor parlamentare din 30 noiembrie. Configurația politică a viitorului Parlament arătă în felul următor: PSRM - 25 deputați, PLDM - 23, PCRM - 21, PD - 19 și PL - 13. Împreună stânga deține 46 de mandate, partidele pro-europene au controlul a 55 de mandate.

La o zi după desfășurarea alegerilor, Zinaida Greceanîi, Igor Dodon şi Andrei Neguţă au întreprins o vizită de lucru la Moscova. Ei au fost invitați de  liderul Partidului „Spravedlivaia Rossia”, Serghei Mironov. Cele două formațiuni politice au încheiat un Acord de colaborare. Potrivit comunicatului de presă al socialiștilor moldoveni, pe agenda acestei vizitei sunt prevăzute întâlniri la Ministerul Afacerilor Externe, Duma de Stat a Federației Ruse și  în cadrul Comisiei Economice Euroasiatice. Cu siguranță, în capitala rusă, domnul Dodon a primit indicații pentru viitorul comportament al fracțiunii socialiste în Parlamentul de la Chișinău.   

Liderii partidelor pro-europene au anunțat deja că au convenit asupra creării unei majorităţii parlamentare. Decizia a fost luată în urma unei întrevederi care a avut loc între președinții celor trei formațiuni, Vlad Filat, Marian Lupu și Mihai Ghimpu. Grupurile de experţi ale celor trei partide au început elaborarea Programului de guvernare pentru următorii patru ani. Comunicatele de presă ale celor trei partide afirmă că la baza programului de guvernare va sta „obiectivul continuării şi accelerării cursului de integrare europeană şi de modernizare a Republicii Moldova”.

O altă idee a venit din partea liberalilor moldoveni și a fost redată de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă. Domnia sa a propus ca negocierile pe marginea acordului de coaliţie să fie asistate de Uniunea Europeană. 

Analistul politic de la Fundaţia Jamestown şi Eurasia Daily Monitor, Vladimir Socor, este cel care pune accentele la locul lor. Domnul Socor a spus că negocierile ar trebui să decurgă într-un mod transparent, în prezenţa partenerilor europeni. În caz contrar, există pericolul ca toate instituţiile de drept să ajungă sub controlul Partidului Democrat. „PLDM condus de domnul Filat a înregistrat o ușoară pierdere, în timp ce Partidul Democrat a înregistrat o creștere relativă. Această situaţie dă posibilitate partidului controlat de domnul Plahotniuc să aibă pretenţii suplimentare în cadrul negocierilor pentru împărţirea ministerelor şi a portofoliilor în cadrul coaliţiei”, a adăugat analistul politic. Vicepreşedintele liberal-democraţilor, Valeriu Streleţ, a declarat că formaţiunea din care face parte nu comentează iniţiativa domnului Chirtoacă. În schimb, preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a respins propunerea. 

Greul negocierilor va fi dus de către PLDM și PDM. Voci neprietenoase liberal democraților afirmă că, deși PLDM a acumulat cel mai mare număr de voturi, acest lucru nu înseamnă însă că ei vor dicta regulile de joc. ”De data asta, pentru ca alianța să existe, liberal democrații vor trebui să cedeze foarte mult”, notează Gabriel Călin. Să fim serioși! Liberal democrații vor face dovada flexibilități tot atât de mult cât o vor face și ceilalți partenerii de negociere. Să nu uităm că cei trei lideri politici se cunosc deja destul de bine, au trecut prin varii experiențe, de asta nu vor mai pierde timpul în tatonări. De asta, aritmetica electorală va fi cea care va sta la baza negocierilor. 

Cât privește scorul electoral obținut de liberal democrați, trebuie spus că în această campanie electorală echipa domnului Filat a fost cea care a primit cele mai multe lovituri. Rezultatul obținut imprimă un optimism moderat. Lucru confirmat de domnul Filat la ședința Consiliului Politic Național al PLDM: „Rezultatul este unul care permite R. Moldova să îşi continue parcursul european. Sigur, scorul putea fi mai bun, dar trebuie să luăm în calcul și aspectul geopolitic al campaniei, miza cea mare a oponenților fiind deturnarea cursului proeuropean al R. Moldova”, a spus Vlad Filat. 

Evident, pentru Partidul Comuniștilor moldoveni, rezultatul alegerilor parlamentare a fost deosebit de dureros. În schimb, tot mai mulți comentatori politici moldoveni afirmă că formațiunea politică condusă de domnul Voronin, nu trebuie exclusă din ecuația pentru formarea noii guvernări. „Ar fi bine ca Partidul Comuniştilor cumva să fie implicat într-o eventuală formulă de colaborare. Este nevoie de o susţinere politică puternică a parcursului european. Pe de altă parte şi Partidul Comuniştilor trebuie să vină cu un mesaj clar, nu mai este loc de duplicităţi”, consideră Vitalie Catană.

Iată de ce întâlnirea recentă avută de domnul Voronin cu șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola poate face parte dintr-un proces de tatonare a disponibilității comuniștilor moldoveni de a participa la votarea peste doi ani a șefului statului moldovean. Cu siguranță, echipa de negociatori ar trebui să țină cont nu numai de interesul formațiunilor politice din care fac parte dar și de interesul mai larg al statului moldovean. Dacă nu își doresc alegeri parlamentare anticipate peste doi ani, atunci când expiră mandatul președintelui Nicolae Timofti, cele trei formațiuni politice ar trebui să ofere de pe acum echipei condusă de domnul Voronin conducerea unor instituții de control în statul moldovean (Curtea de Conturi, Comisia Națională pentru Integritate etc). 

Chiar dacă sunt principalii perdanți ai acestor alegeri, importanța comuniștilor moldoveni crește în mod exponențial. În condițiile în care socialiștii moldoveni reprezintă vocea Rusiei în Moldova, comuniștii nu mai pot fi neglijați – ei se transformă într-o opoziție constructivă care ar putea oferi susținere pentru funcționarea viitorului guvern.

Așa că, PCRM-ul își merită coliva. Fie ea și guvernamentală!

miercuri, 24 septembrie 2014

NOUA RUSIE ȘI ALEGERILE DIN 30 NOIEMBRIE









“Si vis pacem para bellum”. Dacă vrei pace, înarmează-te, spune un vechi dicton roman. Că proverbul este actual o spune faptul că Statele Unite au anunţat deblocarea unui ajutor în valoare de 46 milioane de dolari pentru echipamente şi pentru instruirea forţelor armate ucrainene. S-a întâmplat recent - în cursul unei vizitei a lui Poroşenko în Statele Unite.

Acest lucru îl fac și rușii – în regiunea Donețk și Lugansk continuă să se afle aproximativ 5000 de militari ruși și peste 15 mii de mercenari și diversioniști. Putin a spus că Rusia îşi poate trimite „în două zile trupele la Riga, Vilnius, Tallinn, Varşovia şi Bucureşti”.

Această cursă a înarmărilor nu prevestește nimic bun. E semn că războiul va continua și că locatarul de la Kremlin nu va renunța la planul său de construcție al Noii Rusii. Motivul este la suprafață. E vorba de crearea unei infrastructuri sustenabile pentru Crimeea. Incapacitatea Kremlinului de a construi un pod peste strâmtoarea Kerci  este un prim motiv pentru ca rușii să își continue ocuparea unor teritorii care le-ar asigura o ruta terestră până la peninsula anexată în luna martie.

Cel de al doilea motiv ține de resursele energetice. Premierul român Victor Ponta a spus că adevărata bătălie cu Rusia este cea energetică. Nimic mai adevărat! Cele mai mari resurse energetice descoperite în Marea Neagră se află la aproximativ 300 de km distanță de baza militară navală a Federației Ruse din Sevastopol. E vorba de zăcămintele de țiței și gaze descoperite în platoul continental din jurul Insulei Șerpilor. Odessa şi graniţa cu România sunt obiectivele declarate de extindere pentru ostașii Noii Rusii. 

În acest context, declarația comandantul forţelor aliate din Europa, generalul Philip Breedlove că Rusia începe să utilizeze în Republica Moldova şi în Transnistria scenariul "războiului hibrid", capătă și mai mare greutate.

Acest conflict a izbucnit deja. Nu o spun eu – a făcut-o șeful serviciului de inteligență al Republicii Moldova, domnul Mihai Balan care a afirmat că peste o sută de organizații vor să sfâșie Moldova în bucăți. De ce? Pentru că este mai ușor să cucerești o cetate dacă e slăbită din interior. Campania mediatică începută împotriva partidelor de pe dreapta scenei politice are drept scop slăbirea partidelor care militează pentru apropierea Moldovei de Europa. 

Luptele de gherilă care au loc în spațiul moldovenesc îl au însă ca principală țintă pe președintele liberal democraților Vlad Filat. Motivația este la suprafață. Domnia sa beneficiază de suportul oficialilor europeni dar și al celor americani. Participarea domniei sale la ședința comună a Congresului Statelor Unite - Camera Reprezentanţilor şi Senatul, unde a discutat despre asigurarea securităţii statelor din regiune, despre suveranitate și integritate teritorială îl fac să fie în vizorul tuturor agenților de influență ruși care activează pe teritoriul moldovean. Odată cu primirea de către Moldova a statutului de țară aliat non-NATO domnia sa a devenit principalul obiectiv strategic care trebuie distrus.

Generalul Breedlove se întreba care ar fi asigurările care pot fi oferite țărilor în care se manifestă noul tip de agresiune rusă?  "Acest conflict hibrid, dacă izbucneşte, nu este o problemă a NATO, este o problemă internă a ţării", a spus generalul american. Exact. De asta, la Washington domnul Filat a discutat cu doamna Victoria Nuland, despre importanţa alegerilor parlamentare din acest an pentru  asigurarea parcursului european al Moldovei. 

Liberal democrații sunt condamnați să rămână uniți. Fără ei, cei din coloana a cincea vor cuceri cetatea moldavă din interior. Împreună cu celelalte formațiuni politice pro-europene moldovenești, ei pot asigura o coaliție pro-europeană și după alegeri. O guvernare care ne-ar menține pe drumul european, ar aprofunda Dialogul strategic moldo-american și ar ține piept Noii Rusii. Altfel, rușii vor ajunge la porțile Dunării.