
Revendicări de bun simț, nu-i așa? Doar că, diavolul se ascunde în detalii, de asta întreb: ce va face sistemul de justiție din Republica Moldova în cazul în care revendicările din sectorul justiție, vor fi acceptate? Unii ar spune că ar fi o cedare justificată din partea Guvernului - poporul fiind unicul purtător de suveranitate. Cum să nu, dar renunțarea Guvernului la deținerea pârghiilor de justiție însemnă întreruperea exercitării funcțiilor puterii! Iar dacă doreau demisia actualului Cabinet de Miniștrii, deputații Parlamentului moldovean, care sunt unicii reprezentanți legali ai poporului Republicii Moldova ar fi făcut acest lucru prin moțiune de cenzură.
Atunci despre ce este vorba? Revoluție ori involuție programată?
Pe data de 1 Mai, Val Butnaru, fondator al
Gupului de Presă Jurnal își punea întrebări cu
privire la finalitatea practică a acţiunilor de protest: „Bine, vom ieşi duminică în centrul Chişinăului şi vom spune
tot ce credem despre Plahotniuc, Filat, Leancă, Lupu, Dodon, Voronin şi toată
banda lor. Vom pune presiune pe bandiţi şi mafioţi. Bine, asta am înţeles-o.
Dar mai departe? Ce facem mai departe? Ce va urma? Un alt miting de protest? Să admitem, dar
asta nu poate continua la nesfârşit. Oare nu e timpul să plece toţi cei care ne-au hrănit
cu iluzii? Oare nu e timpul ca în Parlament să vină tinerii incoruptibili care să schimbe rapid
şi radical situaţia? Să
preia ei conducerea şi să-şi asume răspunderea pentru salvarea acestei bucăţi de
pământ?” Un îndemn la alegeri parlamentare anticipate? Unul mai voalat. Dar la
mitingul de protest din 3 mai această revendicare nu a fost auzită.
În schimb s-au auzit doleanțele unui alt
lider al protestatarilor, dramaturgul Constantin Cheianu: "Le dăm guvernanţilor
un ultimatum de două săptămâni. Ce facem dacă nu se conformează? Chemăm toată
ţara la grevă generală este prima propunere. A
doua propunere – la următorul miting, când vom fi mai mulți, ocupăm cu corturi
spațiul din jurul Parlamentului. Nimeni nu intră și nimeni nu iese."
Se știe – diavolul se ascunde în detalii!
Este această revendicare una politică? Întreb asta pentru că protestul a fost
declarat ca fiind unul apolitic. Participanții nu au purtat însemne politice
ori alte drapele decât cele ale Republicii Moldova și ale Uniunii Europene. Bravo lor. Oamenii
au mărșăluit din PMAN până la sediul Centrului Național Anticorupție – au scandat
lozinci anti-guvernare și au cerut o justiție corectă. Fără politică. Printre
altele protestatarii au scandat ca Direcția Națională Anticorupție din România
să treacă Prutul și să vină în Republica Moldova. Au strigat Unire. Fără politică.
După
mitingul Platformei DA, la Guvernul Moldovei a avut loc o ședință de urgență
la care au participat miniștrii și conducătorii instituțiilor de drept. Un răspuns foarte corect din
partea premierului Gaburici. Între timp, instituțiile media ruse, ostile
apropierii statului moldovean de spațiul european, au anunțat deja că la Chișinău ar izbucni „un maidan”.
În aserțiunea rusă, cuvântul poartă o altă încărcătură semantică – cea a
dezordinii și a incapacității statului de a impune justiția și ordinea de drept. Tocmai la aceste lucruri s-a referit premierul moldovean atunci când a solicitat participanților la discuții să se expună pe
marginea „ unor posibile provocări și riscuri de destabilizare a situației din
țară” - protestele sunt proteste, dar riscurile de securitate trebuie să fie controlate! Totodată s-a anunțat că organizatorii sunt invitați la o discuție cu primul ministru. Foarte bine!
În
septembrie 2014, directorul Securității moldovene, Mihai Bălan declara că peste
100 de ONG-uri, partide și mass-media sunt gata să rupă în bucăți Republica
Moldova. Dar domnul Bălan nu a arătat presei nici unul. Domnia sa declara
atunci că, „situația e sub control” și că pe moldoveni nu-i paște nici o primejdie. După
nouă luni de zile aflăm că statul moldovean a pierdut un miliard. Iar mai apoi suntem martorii faptului că o platformă civică abia înregistrată reușește să adune în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău mai mulți cetățeni decât au reușit să o facă partide politice consacrate. Ce o fi asta? Revoluție, domnule Bălan?
Protestul apolitic al Platformei DA – un protest
onest îndreptat împotriva atacurilor raider care au avut loc asupra
instituțiilor bancare în urma cărora a dispărut un miliard de dolari, s-a
transformat într-o mișcare care ar putea căpăta o încărcătură politică explozivă. Predispoziția
participanților de a participa la acțiuni de disoluție a statului moldovean este
mare. Provocarea unor dezordini în masă în Chișinău, ar pune sub semnul întrebării desfășurarea alegerilor locale și ar constitui un prilej pentru amestecul unor forțe străine - de menținere a păcii - în acest spațiu. Cine ar fi interesat de dezvoltarea unui asemenea scenariu? Dacă s-ar dezvolta această probabilitate am putea concluziona că
în Republica Moldova au apărut așa numiții „omuleți verzi”. Și ce ne facem dacă omuleții, în loc să fie verzi, pe 3 mai, aveau pe ei mai mult de o singură culoare?

Iar dacă s-ar confirma că printre protestatari au circulat tot felul de provocatori, înseamnă că greul
cel mare, a fost dus, ca de obicei, de oamenii Ministerului de Interne. Dezordini nu au avut loc - semn tot e de bine - în fruntea MAI, tot un Balan stă!