luni, 29 iunie 2015

VICTORIA INDECIȘILOR. DORIN VA AVEA UN MANDAT GREU



Dorin Chirtoacă a câștigat un al treilea mandat la primăria Chișinăului. Mărturisesc că, deși am votat pentru domnia sa, nu am crezut până la capăt în această victorie. În timpul campaniei electorale, domnia sa a avut cel puțin două mari erori de comportament – conduita din 7 iunie, atunci când cu bună știință liberalii moldoveni au torpilat adunarea Platformei Civice Dreptate și Adevăr și categoricele declarații de refuz al compasiunii locuitorilor capitalei moldovene au clătinat încrederea în victoria domniei sale. 

Siguranța mea în biruința domnului Chirtoacă s-a dus ușurel la vale și atunci când am văzut cu câtă fermitate s-au mobilizat simpatizanții doamnei Zinaida Greceanâi. Nu sunt un simpatizant al liberalilor moldoveni. Mai aproape îmi este social liberalismul. Dar recunosc că privind la rândurile de votanți vorbitori de limbă rusă mi s-a oprit inima în loc. Pentru o clipă am și văzut steagul socialiștilor moldoveni fluturând pe clădirea administrației chișinăuiene.

Notam că nehotărâții vor fi cei care vor decide soarta primăriei de Chișinău.  Pe 14 iunie, la data desfășurării primului tur de scrutin, indecișii au stat acasă. Atunci rata de participare la vot a fost mai mică decât în alți ani, la sufragiu participând doar 47,4 din cei înscriși pe listele electorale.  Pe 28 iunie, în capitală numărul participanților la vot a crescut, la urne s-au prezentat aproape 308 mii de alegători adică – 48, 79 la sută din cei înscriși în listele electorale. Mai mulți alegători ca data trecută. De aici și câștigul, la mustață al domnului Chirtoacă. Zic că diferența e doar de o mustață pentru că liberalul a acumulat 163.570 de voturi, pentru  socialista Greceanâi au votat 141.929 de cetățeni. O diferență de doar 21.641 de mii de buletine de vot. Adică o comună ceva mai mărișoară.

Spuneam că domnul Chirtoacă a fost salvat de către indeciși. Pe parcursul campaniei electorale, doamna Greceanâi a insistat că în Primăria de Chișinău ar exista corupție, domnul Chirtoacă a avertizat că primarul socialiștilor ar fi 'calul troian' al Federației Ruse la Chișinău. Rezultatul strâns ne arată că ambii concurenți au reușit să își convingă alegătorii de adevărul spuselor lor. Înaintea trurul doi, de la Cluj, profesorul Valentin Naumescu îndemna candidatul liberal să își înăsprească discursul public pentru a produce acea emoție colectivă care ar scoate la vot indecișii alegători ai primului tur. Exact asta s-a întâmplat. Așa că domnul Chirtoacă e primarul indecișilor.

Înaintea turului doi, într-un interviu pentru postul de radio Europa Liberă doamna Natalia Morari ne sugera să stăm acasă ori să votăm împotriva tuturor. „Nu vreau să votez pentru un primar ca pentru un reprezentant al Estului ori al Vestului. Vreau să votez pentru un manager bun pentru oraşul în care trăiesc. Faptul că Dorin Chirtoacă a rămas singurul reprezentant al ultimului bastion pro-european pe harta moldovenească nu mă face să-l consider un manager bun” spunea doamna Morari. Sugestia era adresată indecișilor – tocmai celor care au schimbat balanța în favoarea liberalilor. Că domnul Chirtoacă nu este un foarte bun manager se știe. Așa cum se știe că prin victoria domniei sale la Chișinău legătura simbolică dintre Bălți, Comrat și Tiraspol s-a rupt. 

Domnul Chirtoacă nu este cel mai bun primar. Domnia sa o știe. Este singurul care are însă o legătură strânsă cu neamul românesc. Și asta, în contextul politic al anului 2015, contează. Domnul Chirtoacă știe că victoria domniei sale nu i se datorează. Este victoria acelor mulți care, asemenea directorului editurii Cartier, Gheorghe Erizanu, și-au călcat pe inimă și, în ciuda evidențelor, l-au mai votat încă odată. Pentru că era 28 iunie – ziua în care armatele ruse au intrat în Chișinău.    
Victoria domniei sale la Chișinău nu înseamnă doar întărirea pozițiilor de negociere ale Partidului Liberal pentru formarea viitorului guvern, mai înseamnă și divizarea societății moldave pe criterii etnice. Așa ceva nu se iartă. Moldovenii au mai avut parte de așa ceva la începutul anilor 90 și știu pe pielea lor cu ce s-au ales. De asta, domnul Chirtoacă va avea un mandat greu. Este mandatul în care cetățenii, presa, comentatorii politici și societatea civilă vor sta cu ochii pe el. Pânza tricoloră nu va mai putea să acopere găurile din asfaltul orașului, discursurile heirupiste nu vor ascunde licitațiile mimate. Domnia sa va trebui să lucreze și să se țină de cuvânt. 

Victoria domnului Chirtoacă dă startul negocierilor pentru formarea noii coaliții de guvernare în Moldova. Asta e bine. Sper ca tratativele să nu fie lungi. Ori bâlbâite. Că asta e de rău.

    

vineri, 26 iunie 2015

ALEGERILE ANTICIPATE SE AMÂNĂ. ÎN VIITORUL GUVERN VOR FI ȘI LIBERALI



Doamna Natalia Gherman este premierul interimar al Republicii Moldova. Președintele Timofti a anunțat că după anunțarea rezultatelor turului doi al alegerilor locale, (ele au loc duminică 28 iunie) va trece la consultări cu fracțiunile parlamentare pentru a desemna candidatul la postul de prim ministru. Președintele moldovean a procedat în mod înțelept. Domnia sa a ținut cont de faptul că, Partidul Liberal, care este așteptat la consultări cu Alianța politică Moldova Europeană (PLDM și PDM), este implicat în bătălia electorală pentru conducerea primăriei de Chișinău.

Această bătălie s-a transformat într-o profundă stare de agitație și de neliniște. Tensiunea societății a crescut la maximum, iar odată cu asta a crescut nivelul de adrenalină și pofta de confruntare. Cele două formațiuni politice, liberalii și socialiștii moldoveni, și-au aruncat simpatizanții pe baricade conflictuale. În Chișinău nu se mai vorbește despre administrarea orașului ci despre cursul de dezvoltare a Moldovei. În aer miroase a sânge. Discursul propagandist a reușit să acopere defectele de administrare a municipiului Chișinău. Trezirea conștiinței naționale românești a avut loc cu puțin înainte de 14 iunie, data primului tur al alegerilor locale. Nu a fost deloc o întâmplare.

Iulian Fota, ex-consilierul președintelui Băsescu pentru probleme de securitate, declara că, reluarea temei unioniste la Chișinău este în acest moment cel puțin ciudată. Domnul Fota are parțial dreptate – deșteptarea patriotică a simpatizanților liberali a avut drept scop mobilizarea lor la alegeri și câștigarea Primăriei Chișinău din primul tur. Nu s-a reușit. De ce? Discursul patriotic pro-românesc a trezit spaime în rândul vorbitorilor de limba rusă, iar aceștia s-au prezentat în mod conștiincios la urne pentru a alege reprezentantul socialiștilor. Așa că, momentul de deșteptare națională a avut doar doi beneficiari - candidații electorali Dorin Chirtoacă și Zinaida Greceanâi. Ăsta e motivul eșecului înregistrat de ceilalți concurenți.
Din punct de vedere legal, pentru negocierea și aprobarea viitorului cabinet de miniștrii, deputații au la dispoziție doar 90 de zile. Altfel, domnul Timofti este în drept să stabilească data alegerilor parlamentare anticipate.

Liderul liberal democraților moldoveni, domnul Filat a conștientizat primul acest lucru. „Formarea unei coaliții majoritare este indispensabilă, iar desemnarea cât mai urgentă a unui prim-ministru trebuie să fie prioritatea numărul unu” a declarat domnul Filat. 
Necesitatea unor schimbări radicale pe scena politică a fost recunoscută și de președintele Parlamentului moldovean, democratul Andrian Candu. Era vorba despre reconfigurarea coaliției minoritare într-una majoritară și atragerea liberalilor la guvernare. 

Pe 11 iunie, domnul Ghimpu anunța că nu va participa la coaliția anticipată de liderii PLDM și PD. Liderul PL îi acuza pe liberal-democrați si democrați că ei sunt cei care, prin lipsa de voință politică față de implementarea reformelor, compromit vectorul european al Moldovei.

Domnul Ghimpu vorbește de fapt despre o revenirea condiționată la guvernare. Dar aceste condiționări la adresa Partidului Democrat și Partidului Liberal Democrat din Moldova pot fi făcute doar în momentul în care primăria Chișinăului ar aparține încă odată liberalilor moldoveni. Abia atunci domnul Ghimpu ar avea un ascendent asupra foștilor săi colegi. Un ascendent care i-ar da privilegiul de a dicta condițiile sale pentru participarea la formarea noului Cabinet de Miniștri. Lipsit de această autoritate domnia sa ar pierde statutul de primus inter pares și ar deveni egal printre cei egali. Rezultă că asocierea liberalilor la viitoarea guvernare depinde de rezultatul alegerilor locale din Chișinău. Fără primăria Chișinăului, echipa condusă de domnul Ghimpu ar fi mai docilă și gata pentru participarea la formarea noii majorități parlamentare. În mod paradoxal, pentru liberali, eventualitatea pierderii alegerilor locale în Chișinău ar fi benefică. Îi vor aduce acolo unde nu se află - în Cabinetul de Miniștri.

Rezultatul alegerilor din 14 iunie ne arată că nici o fracțiune parlamentară nu își dorește în acest moment alegeri anticipate. Nici măcar socialiștii. Pentru anticipate, contextul geopolitic și militar spune că anul este prost. Jocul de șah practicat de politicienii moldoveni este unul al poziționărilor pentru anul care vine. Asta e miza. Dar acest lucru se știe și la Palatul Victoria și la Cotroceni. De asta domnul Iohannis l-a desemnat pe Mihai Răzvan Ungureanu ca șef al SIE. Că domnul Ungureanu cunoaște în amănunt ce se întâmplă în spațiul adiacent României. Iar la o adică, DNA-ul are adresele tuturor cetățenilor români. Fie ei și cu domiciliul în străinatate.

Așa că alegerile anticipate se amână. Nici un deputat nu își dorește asta. Anticipatele nu convin - deputații vor fi lipsiți de imunitate, de relații și pe deasupra nu vor mai primi, la viitoarea pensie, adaosul financiar pentru funcția de deputat. Pentru a primi acest adaos, legea spune că mandatul de deputat trebuie să fie neîntrerupt. În Moldova interesele personale sunt mai importante decât cele de partid.   
Cu siguranță cei 101 de deputați moldoveni își doresc un adaos financiar consistent la viitoarea pensie. De asta, cu toții, inclusiv liberalii, cu sau fără primăria de Chișinău, după anunțarea rezultatelor turului doi al alegerilor locale vor trece la formarea noului guvern de coaliție. Va fi domnul Candu prim ministru? Chiar nu știu.







marți, 23 iunie 2015

CARE PATRIE DOAMNĂ GRECEANÂI? MOLDOVA ORI URSS?



Un sondaj recent ne aduce vestea că între cei doi candidați pentru primăria de Chișinău distanța este destul de mică. Liberalul Dorin Chirtoacă și socialista Zinaida Greceanâi se află, umăr lângă umăr, în preferințele alegătorilor . Doamna Greceanâi este în fața domnului Chirtoacă, dar diferența este mai mică decât marja de eroare. Specialiștii în cercetări sociologice afirmă că rezultatul turului doi va fi dat de către indeciși – iar în această tabără se află aproximativ o treime din locuitorii municipiului Chișinău.

Nehotărâții sunt cei care pe data de 14 iunie, la primul tur de scrutin, au stat acasă. Vă aduc aminte că, în capitala Moldovei, rata de participare la vot a fost mai mică decât în alți ani, la sufragiu participând doar 47,4 din cei înscriși pe listele electorale. Mai mult de jumătate din alegătorii care au mers la urne, au avut vârsta de peste 50 de ani, un sfert, au avut vârste cuprinse între 35 și 50 de ani.

Ce spun toate aceste cifre? Că, prin neprezentarea tinerilor la vot, domnul Chirtoacă poate pierde Primăria Chișinăului.
Această neliniște este împărtășită și de către oficialii și observatorii români. Într-un articol apărut pe o prestigioasă platformă on-line, profesorul Naumescu îl îndemna pe candidatul  liberal să își înăsprească şi să își politizeze intens discursul public, pentru a produce o emoţie colectivă care ar scoate la vot indecişii alegătorii ai primul tur. „Creşterea prezenţei la vot se poate obţine numai printr-o emoţie intensă (de regulă „negativă”, împotriva a ceva sau cuiva) care să îi mobilizeze politic pe cei care n-au votat, printr-o idee-cheie, nu prin argumente tehnice sau de ordin administrativ care ţin de obicei lumea în casă. Numai aşa, Dorin Chirtoacă,  poate trece de 50%, prin asumarea unui discurs puternic, de viitor lider politic naţional, nu de primar timorat care îşi apără mandatul. Votul care urmează nu mai este despre administrarea capitalei, ci este un mesaj important despre viitorul politic şi direcţia strategică a Republicii Moldova”, nota, bine intenționat domnul Numescu. 

Într-un material publicat în ziarul Timpul, domnul Octavian Țâcu, pe care mulți îl vedeau ca fiind viitorul primar al Chișinăului, era preocupat de același lucru. „Avem de apărat ultimul bastion al normalității, de asta victoria lui Dorin Chirtoacă este vitală și absolut necesară”, nota domnul Țâcu. Țâcu amintea că simpatia electoratului pentru Chirtoacă este în scădere, cazul Nantoi demonstrând că un candidat mai bun și mai pregătit poate întoarce pe dos planurile liberalilor. 

Rămân la opinia că, pentru a câștiga încă odată fotoliul de primar domnul Chirtoacă are nevoie de ajutorul tuturor partidelor pro-europene. În schimb, la un post de televiziune, candidatul liberal s-a încăpățânat să spună că nu are nevoie de mila cuiva. "Nu vreau să fiu votat de mila cuiva, nu vreau să fiu votat pentru că, vezi Domne, vine urgia roşie socialistă-comunistă-moscovită. Nici nu vreau să fie o chestiune la limită, bine hai să treacă şi de data asta că, decât să vină doamna Grecean, e mai bun cel care este. Deci, ori da, ori nu", declara la Publika TV domnul Chirtoacă.

A spune că nu doreșe mila cuiva, înseamnă a declara că nu ai nevoie de ajutor. Această juvenilă îndârjire a candidatului liberal este în violentă contradicție cu sfaturile care îi vin de la București. Semn că domnia sa nu a conștientizat pe deplin că votul care va urma pe 28 iunie nu este doar despre administrarea Chișinăului, ci este un mesaj clar despre viitorul şi direcţia strategică a întregii Moldove.

Venirea în fruntea Chișinăului a unui personaj politic care își declară în mod public simpatia față de Uniunea Vamală poate fi interpretată ca o a doua venire a rușilor. Participând la manifestările din data de 22 iunie, atunci când Partidul Socialiștilor au marcat la Chișinău începutul a ceea ce istoricii sovietici numeau a fi „marele război pentru apărarea patriei”, Igor Dodon a răspuns indirect la întrebarea care îi este patria. E aceiași patrie ca și a doamnei Greceanâi.

Așa că nu e vorba de da – da, ori de nu-nu. E vorba de viitorul nostru, domnule Chirtoacă!


vineri, 19 iunie 2015

NU SUNTEM BOLNAVI. PE 28 IUNIE VOI VOTA CHIRTOACĂ



Pe 26 iunie 1940, la ora 22:00, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, V. Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie și „transferul” părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică.
Textul ultimatumului de pe 26 iunie afirma în mod mincinos că Basarabia era populată în principal cu ucraineni: În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni”.
 
Un al doilea ultimatum sovietic, pe 27 iunie, a cerut evacuarea administrației și armatei române din Basarabia și nordul Bucovinei în patru zile. A doua zi, guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, după ce primise și sfaturi din partea Germaniei și Italiei, a acceptat să se supună condițiilor sovietice.

Decizia de acceptare a ultimatului sovietic și de executare a unei retrageri” din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940.
Dintr-o populație de 3.776.000 de locuitori, (în conformitate cu rezultatele recensământul din 1930), în teritoriile ocupate de URSS, 2.078.000 (55%) erau etnici români. Peste 200.000 de locuitori de toate etniile s-au refugiat în România în cele câteva zile care au urmat după 28 iunie.
 
Pe 28 iunie la ora 9:00, prin comunicatul nr. 25 al Marelui Stat Major al Armatei Române, populația a fost anunțată în mod oficial despre existența ultimatumului, despre acceptarea acestuia de către București și despre intenția guvernului de a evacuare a armatei și administrație pe malul drept al Prutului. Până pe 2 iulie, noua graniță de-a lungul râului Prut a fost închisă definitiv.

După sfârșitul celui de al doilea război mondial, data de 28 iunie a fost introdusă în conștiința publică ca fiind data eliberării de fasciști.  
Pe site-ul postului de radio Europa Liberă, jurnalista Natalia Morari scrie că suntem bolnavi.  Doamna Morari își motiva acest diagnostic pornind de la o notă apărută pe site-ul Academiei de Științe a Moldovei în care se afirma că «Victoria Zinaidei Greceanâi în ziua de 28 iunie ar fi a doua venire a ruşilor. » „Țara, în care Academia de Științe se ocupă cu agitația electorală, dezbinând societatea pe criteriul etnic, nu prea are șanse. Suntem bolnavi, profund bolnavi - și cei care fac asemenea apeluri, și cei care le aplaudă”, nota doamna Morari.

Nu suntem bolnavi. Ne aducem aminte de istorie. A-ți aduce aminte de istorie înseamnă a dezbina societatea moldoveană pe criterii etnice? Nu cred. Moldovenii niciodată nu au fost adepții separatismului etnic. Numărul mare de căsătorii mixte existente în spațiul dintre Prut și Nistru este o dovadă în acest sens. Rusofonii au preferat să fie cei care, după 1990, într-un mod superior, au ales să nu învețe limba populației majoritare. Doamna Morari este o excepție care întărește regula.

Pe 27 august 1989, moldovenii, în cadrul Marii Adunări Naționale, au cerut autorităților sovietice declararea limbii române ca limbă de stat în RSS Moldovenească și trecerea la grafia latină. Să fi fost acest lucru o dovadă de intoleranță etnică? Ori poate doamna Morari consideră că manifestarea de atunci a fost primul semn de dezbinare și lipsă de îngăduință față de populația vorbitoare de limbă rusă? 

Dorința rusofonilor de reîntoarcere în spațiul slav și de menținere a Moldovei în siajul geopolitic al Federației Ruse, ne demonstrează că nu au fost niciodată de acord cu  independența Republicii Moldova. De asta au preferat să se autoexcludă.   

Nu suntem bolnavi. Ne aducem aminte de istorie. Și da, venirea în fruntea Chișinăului a unui personaj politic  care își declară în mod public simpatia față de Uniunea Vamală poate fi interpretată ca o a doua venire a rușilor. 

Moldova va fi sănătoasă doar atunci când și rușii vor vorbi limba română.

PS Natalia Morari, bunica din fotografia de mai sus este bolnavă?