
Doamna Vlah a candidat independent în aceste
alegeri dar a avut susținerea masivă a Partidului Socialiștilor din Republica
Moldova. În timpul campaniei electorale, liderul acestei
formațiuni, Igor Dodon, împreună cu doamna Vlah au mers la Moscova, unde s-au
întâlnit cu Preşedintele Dumei de Stat a Federației Ruse, domnul Narâşkin.
Acolo au discutat despre formarea
grupului parlamentar „Pentru un viitor euro-asiatic al Moldovei” din care vor face
parte deputații socialişti dar și despre relațiile de viitor ale
regiunii autonome găgăuze cu Federația Rusă.
Îngrijorarea
comentatorilor politici din Republica Moldova ține de faptul că în timpul
campaniei electorale doamna Vlah a militat deschis pentru integrarea regiunii
găgăuze în spațiul euro-asiatic și pentru federalizarea statului moldav. Odată
cu preluarea funcției de guvernator al regiunii autonome din
sudul Moldovei, temerile au crescut, ele vorbesc despre posibilitatea ca doamna
Vlah să instituționalizeze o posibilă separare a regiunii găgăuze de Republica
Moldova.
Primele
declarații făcute de doamna Vlah vor să liniștească spiritele. Noul bașcan
al Gagăuz Eri a precizat că așteaptă ca rezultatele alegerilor să fie
recunoscute oficial, că dorește să stabilească legături cât mai bune cu Chișinăul,
că nu este membru al Partidului Socialiștilor și că vrea să aducă pacea în
regiune. Pentru asta este gata să se întâlnească cu ceilalți candidați la
funcția de bașcan pentru a purta discuții în privința unei viitoare colaborări.
"Vreau să unesc toți găgăuzii, pentru a schimba viața în
regiune. E foarte important pentru mine să păstrăm limba noastră în Găgăuzia și
cultura," a spus presei moldovenești doamna Vlah. Sublinierile făcute de
doamna Vlah sunt importante. E vorba de o recunoaștere simbolică a puterii de
la Chișinău, un mod de a spune că declarațiile separatiste erau doar pentru
campania electorală.
Dar faptele sunt fapte – candidații Partidului Democrat din Moldova au pierdut alegerile din Găgăuzia. Liderii acestei formațiuni politice trebuie să facă o analiză serioasă a motivelor pentru care doamna Vlah a câștigat simpatia locuitorilor din regiune. A spune că doamna Vlah a câștigat doar pentru că a beneficiat de suportul informațional al Federației Ruse, ar fi relativ corect, dar nu este răspunsul adecvat situației de la fața locului. Reprezentanții din regiunea găgăuză ai Partidului Democrat din Moldova, au responsabilitatea lor pentru dezvoltarea acestui neașteptat rezultat.
În schimb, domnul Dodon are toate motivele să fie mulțumit – liderul socialist a demonstrat că, ajutat de Federația Rusă, poate influența procesele politice din Republica Moldova și are în prezent un reprezentant în Guvernul de la Chișinău. În cazul în care alegerile vor fi validate, în calitate de başcan al Unităţii Teritorial Administrative Găgăuzia, Irina Vlah devine automat membru al Guvernului condus de Chiril Gaburici. În schimb, doamna Vlah, aleasă pe lista comuniștilor moldoveni, va trebui să renunţe la mandatul de parlamentar, locul acesteia revenind următorului candidat pe listă. Și domnul Voronin poate fi mulțumit de rezultatul din Găgăuzia – deputatul Inna Şupac, revine în fotoliul de parlamentar, iar Partidul Comuniştilor din Republica Moldova revine la numărul de 21 de deputaţi în Parlament.
Cine se teme de victoria doamnei Vlah? Evident, liberalii moldoveni. Primul care și-a exprimat indignarea față de acest rezultat a fost primarul de Chișinău - domnul Chirtoacă a spus că alegerile din Găgăuzia au fost câștigate de către Kremlin și că după această victorie, se va dori cucerirea Primăriei municipiului Chișinău. În același timp, primarul de Chișinău s-a arătat încrezător de faptul că locuitorii Chişinăului nu vor ajunge sub influenţa rusească. E posibil ca domnul Chirtoacă să aibă dreptate și nici un simpatizant al Federației Ruse să nu își fluture steagul deasupra Chișinăului. Pentru a nu se întâmpla așa ceva, domnul Chirtoacă ar trebui să facă apel la lucrurile bune făcute pentru locuitorii municipiului, dacă există, și nu la patriotismul românesc. Victoria socialiștilor în Chișinău ar fi posibilă doar în cazul în care partidele pro-europene nu își vor coordona mișcările electorale.
Nimeni nu pune la îndoială că Federația Rusă, prin intermediul instituțiilor media retransmise în Moldova, a influențat alegerile din regiunea găgăuză. E clar că jurnaliștii cu epoleți au schimbat destinul alegerilor. E unul din scopurile pe care le are propaganda rusă – ori poate v-ați fi așteptat să vedem la televiziunile ruse materiale despre destinul românesc al lui Ștefan cel Mare?
Propaganda care ajunge în televizoarele moldovenilor se datorează și faptului că parlamentarii de la Chișinău nu au votat la timpul potrivit o lege a audiovizualului mai restrictivă. Deși conștienți de pericolele la adresa securității informaționale a statului moldovean, pro-europenii de la Chișinău nu au reușit să diminueze în timp util impactul influenței mediatice a Rusiei. Că așa ceva trebuia făcut, s-a spus la ședința Consiliului Suprem de Securitate din 23 martie unde s-a luat decizia de a se elabora o nouă strategie de securitate națională.
Noul document va trebui să cuprindă toate focarele de insecuritate existente. De la insecuritatea demografică la amenințările centrifuge ale separatismului găgăuz ori transnistrean. De la politici audiovizuale la politici de educație patriotică. Dar și prevenirea și modificarea unor posibile scenarii, nefericite pentru Moldova, de evoluție. Sunt gata responsabilii politici de la Chișinău să găsească forțele centripete necesare? Vom vedea.
Un lucru e sigur – familia din care provine noului bașcan era pe timpuri de origine românească. Probabil, ocupația rusă i-a numit vlahi. Primele televizoarele sovietice au apărut mult mai târziu.
VLÁH, -Ă, vlahi, -e, s. m. și f., adj. Nume dat în Evul Mediu de către alte popoare, românilor din stânga și din dreapta Dunării.
Traducerea textului din fotografie - Să fim alături de Rusia stă în puterile noastre. Irina Vlah pentru bașcanul Găgăuziei. Roșu, alb, albastru sunt culorile drapelului rus.