
Concertul
organizat de șeful statului moldovean a adunat în PMAN câteva zeci de mii de
oameni. Președintele Dodon, alături de ambasadorul Federației Ruse acreditat la
Chișinău, a urmărit concertul și a făcut baie de mulțime. Înconjurat de
bodyguarzi, președintele moldovean și-a croit drum prin mulțime către scenă și a
facut selfie-uri cu cei prezenți. Majoritatea dintre ei erau persoane trecute
de vârsta medie, educați în timpul Uniunii Sovietice – simpatizanți ai
Partidului Socialiștilor.
Amintesc că, pe 15
septembrie 2016, la emisiunea Puterea a Patra a TV N4, președintele
socialiștilor moldoveni declara că a adunat peste 350 de mii de semnături
pentru susținerea sa în campania prezidențială. Nu a fost crezut.
Contracandidatul lui Dodon, Maia Sandu a luat în râs declarațiile liderului
socialist și nu a acceptat ajutorul electoral oferit de Partidul Democrat. De
aici.
Ajuns președinte al
Republicii Moldova, Igor Dodon a anunțat că își dorește mai multe împuterniciri
prezidențiale. Pentru obținerea lor, șeful statului moldovean a emis un decret
pentru organizarea unui referendum consultativ, însă la 27 iulie 2017, Curtea
Constituțională a hotărât că întrebările formulate în decret depășesc
competențele constituționale ale președintelui. Refuzul primit l-a făcut pe
președintele Dodon să anunțe că își va scoate susținătorii în stradă. De
aici.
În ultima lună de vară am
asistat la ciocniri ale Președinției cu Parlamentul și Guvernul Republicii
Moldova pe tematici de politică externă. Guvernul Republicii Moldova a solicitat Organizației Națiunilor Unite să
includă subiectul scoaterii trupelor militare ruse de pe teritoriul Republicii
Moldova. Președintele Dodon se pronunţă pentru instituirea unui moratoriu
asupra dezbaterilor geopolitice, "spre a linişti societatea" și
subliniază că politicienii moldoveni "ar trebui să lucreze pentru
Moldova". Șeful statului a amenințat, deja a doua oară, că, pentru
realizarea acestui deziderat își va îndemna alegătorii să iasă la proteste. De
aici.
Și Maia Sandu vorbeșlte
despre manifestări de stradă. Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate a
anunțat că, la toamnă, va organiza manifestații împotriva noului sistem
electoral. Probabil la aceste manifestări ar putea participa și simpatizanții
formațiunii politice condusă de Andrei Năstase. De
aici.
Dacă protestele
vor avea loc concomitent nu putem exclude scenariul unor conflicte între
protestatarii de diferite orientări politice. De la neînțelegerile politice, la
cele de natură etnică, este doar un pas. Dacă vor fi scăpate de sub control, oficiali
ai Federației Ruse ar putea să le interpreteze ca tulburări interetnice și
încălcări a drepturilor la întrunire ale etnicilor ruși, mulți dintre aceștia
deținători de cetățenie rusă. O asemenea interpretare ar putea duce la o
intervenție a trupelor ruse, din Tiraspol, la Chișinău.
Scenariul
sună imposibil. Există suficiente garanții că trupele ruse
dislocate la Tiraspol nu vor trece Nistrul. Supoziția este irațională. Este
oare, Kremlinul rațional? Poate da, poate nu.
Într-un interviu mai
vechi, ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, afirma că spațiul
dintre Prut și Nistru este un playground, un câmp de experimentare pentru tot
felul de scenarii de risc, de amenințări clasice ori hibride. De
aici.
Diplomatul român are
dreptate. Amintesc că, pe 4 august, unități
motorizate din cadrul Grupului Operativ de Trupe Ruse staționate în regiunea
transnistreană au participat la un exercițiu militar în cadrul căruia blindate
rusești au trecut râul Nistru, în apropiere de localitatea Ternovca, parte a
regiunii secesioniste. Aplicațiile au fost urmărite de numeroși spectatori
civili, care, la finalul exercițiului militar, i-au întâmpinat pe militarii
ruși cu flori, "ca pe niște învingători". De
aici.
Nu mi-ar părea ciudat ca
locuitorii, de alte etnii, din municipiul Chișinău să-i întâmpine cu flori pe
soldați ruși staționați în Tiraspol. Probabil, locuitorii cartierului Botanica,
acolo unde se înregistrează un număr ridicat de votanți pentru PSRM ar putea
face acest lucru. Nu am îndoială că locuitorii cartierului Râșcani, unde auzi
destul de rar limba română, vor face la fel.
Manifestările organizate
de către președintele Dodon pentru alegătorii domniei sale vin să întrețină simpatia
de care acesta dispune. Domnul Dodon procedează ca în manual, le oferă un discurs
cu care au fost obișnuiți în timpul Uniunii Sovietice, discurs care este întreținut
de mainstream-ul televiziunilor ruse recepționate în spațiul audiovizual
moldovean și pe care acest electorat de vârstă medie, educat în timpul URSS, îl
acceptă. Eforturile președintelui Dodon sunt minime, domnia sa culege ceea ce a
fost sădit odinioară și crescut de mediile de comunicare ruse.
Restricționarea
emisiunilor de propagandă ale televiziunilor ruse recepționate pe teritoriul
Republicii Moldova nu ar rezolva problema de identitate civică cu care se
confruntă locuitorii dintre Prut și Nistru. Formațiunile politice plasate pe
dreapta politică moldoveană au neglijat electoratul vorbitor de limbă rusă și nu
s-au obosit să construiască un mesaj pentru el. Acest electorat a fost lăsat să
cadă pradă unui discurs care i-a exploatat nostalgiile sovietice. Iată motivul
pentru care acești cetățeni se simt în continuare homo sovieticus și îl
consideră pe Putin președintele lor.
Schimbarea sistemului
electoral din Republica Moldova reduce din capcanele discursului propagandistic
care exploatează nostalgiile sovietice – electoratul de limbă rusă va fi pus în
situația de a vota pentru un reprezentat al comunități care va avea un discurs mai
apropiat de realitatea cotidiană. Chiar și așa, electoratul alolingv ar trebui
scăpat din mrejele Partidului Socialiștilor. Pentru asta și alte partide ar
trebui să aibă un mesaj dedicat lor.
Apropo, Maia Sandu/Andrei Năstase are vreun mesaj pentru electoratul vorbitor de limbă rusă sau e tot ăla vechi - geamandan, vokzal, Rusia?
Apropo, Maia Sandu/Andrei Năstase are vreun mesaj pentru electoratul vorbitor de limbă rusă sau e tot ăla vechi - geamandan, vokzal, Rusia?