
Blocajul instituit de către Partidul Liberal Reformator
activității Cabinetului de Miniștri de la Chișinău a pus sub risc adoptarea unor
mai multe hotărâri de Guvern, decizii necesare în procesul de administrare al
statului moldovean. Încăpățânarea de a-i pedepsi pe cei doi vice miniștrii care
au semnat apelul adresat liberal reformatorilor de a se retrage din cursa
electorală demonstrează că logica jurnalistului Petru Păduraru de la ziarul Timpul,
PLR,
PNL și alte partide de dreapta joacă în alegeri împotriva Uniunii Europene, este
adevărată. “Dacă
nu ne pasă de integritatea teritorială a Republicii Moldova, am putea să ne
gândim măcar la integritatea noastră fizică. Pentru asta, ar trebui să încercăm
să asigurăm o majoritate convenabilă în viitorul parlament al partidelor: PDM,
PLDM şi PL. Adică, să fim uniţi. În această privinţă, pare destul de stranie
prezenţa printre concurenții electorali a PLR sau PNL”, scrie Pavel Păduraru.
Președintele de onoare
al Partidului Democrat, Dumitru Diacov într-un discurs recent trăgea un semnal
de alarmă: „În perspectiva în care în rezultatul alegerilor nu va exista o
majoritate clară apare pericolul ca unii actori politici să se folosească de
moment și să provoace destabilizarea situației în țară. Realitatea este că
astăzi se dorește împiedicarea creării majorității parlamentare, instalării
guvernului și într-un final provocarea dezordinilor în masă, prin întărâtarea
unor grupuri de populație împotriva altora”.
O întorsătură atât de urâtă a alegerilor
parlamentare din acest an ar duce și la dezghețarea conflictului transnistrean
și ar arunca în aer toată regiunea. Un asemenea scenariu ar fi convenabil doar
unui singur actor regional – Federația Rusă: provocarea prin intermediul formațiunilor
politice nemulțumite de rezultatul alegerilor a dezordinii în masă care să
culmineze cu împușcături la Nistru ar permite strategilor de la Kremlin, prin
intermediul forțelor și armamentului dislocat în regiunea transnistreană, să
prindă într-un clește Ucraina.
Unul dintre actorii
politici care ar putea adjudeca rolul nemulțumitului și ar putea chema
populația în stradă ar putea fi domnul Usatâi. Prin concertele oferite
publicului moldovean, domnia sa a demonstrat că are suficiente resurse
financiare pentru a își organiza nemulțumirea față de rezultatul alegerilor.
Iată de ce solicitarea deputatului liberal Valeriu Munteanu, ca Procuratura
Generală să întreprindă toate măsurile legale pentru investigarea implicării
cetățeanului Usatâi în tentativa de omor la comandă săvărșită asupra
cetățeanului Gorbunțov, este una justă și necesară. Atât pentru alegător
cât și pentru concurentul electoral.
Nu am acces la sondaje de opinie pentru circulație
internă – nu știu care vor fi procentajele pe care le vor avea în viitorul Parlament
partidele politice mari. Un lucru este clar, în condițiile în care Federația
Rusă amenință securitatea regională, singura scăpare din fața acestei agresiuni
o reprezintă menținerea Moldovei pe actualul curs de dezvoltare – apropierea de
Europa.
De asta, experții de la Ministerul de Interne și de la Serviciul de Informații și
Securitate ar trebui încă de pe acum să evalueze și să analizeze toate posibilele
provocări, inclusiv cele de protest în urma alegerilor parlamentare. Dacă sare
în aer, butoiul cu pulbere de pe Nistru, va reprezenta scânteia care va aprinde
întreaga regiune. Exact pe asta mizează strategii de la Kremlin – în afara
domnului Diacov, alți politicieni moldoveni s-au mai gândit la asta?