De la Cancelaria Președintelui Vladimir Putin aflăm că acesta ieri, după
ce a sărbătorit cu PM Benjamin Netanyahu 25 de ani de
relații diplomatice între Rusia și
Israel, s-a ocupat și de relațiile diplomatice cu România.
Astfel, președintele Putin l-a numit prin decretul prezidențial cu nr. 267 pe
Excelența Sa, Valery Kuzmin,
Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Rusiei în România. Printr-un alt
decret al președintelui a fost eliberat din functie ambasadorul rus aflat la
post în România, Excelența Sa, Oleg
Malginov. Decretele menționate au fost publicate pe portalul guvernamental destinat
documentelor și informațiilor juridice de ordin public.
Cele două
decrete în limbaj formal administrativ nu ne spun, evident, și ce anume a
determinat Kremlinul ca după un mandat de patru ani și trei luni (martie 2012 –
iunie 2016) să-l recheme acasă pe cel mai soft și deschis ambasador pe care
Federația Rusă l-a trimis în România în ultimii 26 de ani, respectiv Oleg
Malginov.
Mai mult, mutarea pare să-i fi surprins
chiar și pe diplomații ruși de la București, deoarece într-un interviu din luna martie a acestui an, ambasadorul rus
recunoștea că și-a format un portofoliu de relații personale cu lideri ai
societății civile românești, cu politicieni din toate partidele și că în acest
an își propune să continue “contactele cu parlamentarii”. De altfel, Malginov,
întrebat dacă la final de mandat și-a îndeplinit obiectivele propuse, puncta
elegant: ”Să spunem mai degrabă că sunt în al cincilea an al mandatului meu,
fiindcă nu știu dacă e sau nu finalul misiunii mele aici.” Deci nici vorbă
de planuri de bilanț, ceea ce înseamnă că dinspre Moscova avea anumite semnale
informale că mandatul său va fi reînnoit.
Ce s-a
întâmplat între timp și ce predicții fac experții ruși, astfel încât Ministerul
de Externe de la Moscova și Kremlinul să decidă o schimbare a echipei
diplomatice de la București ?
În primul rând aș menționa contextul
internațional (global și european) din ce în ce mai tensionat și mai fluid –
context în care prin apartenența la NATO și UE, România este parte integrată.
Apoi unii experți preconizează o perioadă de instabilitate politică și
economică în spațiul european ca urmare a unui rezultat favorabil ieșirii din
UE a Marii Britanii la referendumul de pe 23 iunie, o stare de criză care ar putea
fi parțial compensată prin relansarea în forță a relațiilor cu Federația Rusă
(context în care prezența lui Juncker la Forumul Economic de la Sankt
Petersburg de la începutul lui iulie parcă devine mai puțin ”scandaloasă”). La
nivel secundar și relaționat îndeaproape cu România, o situație incertă în
Republica Moldova – pe care noul ambasador de la București, Valery Kuzmin o
știe foarte bine după un mandat petrecut la Chișinău cu ceva timp în urmă.
Dar
dincolo de toate acestea, principalul punct nevralgic rămâne relația Rusiei cu
NATO și SUA, ca lider de facto al Alianței, și strategiile de încercuire și
constricție a Rusiei, în cadrul cărora elementele scutului anti-rachetă de la
Deveselu constituie subiectul principal de animozități între România și
Federația Rusă. Iar la recenta re-oficializare a funcționalității acestuia,
eveniment (organizat reamintesc
de către Ambasada SUA la București! ) care l-a determinat pe însuși
președintele Vladimir Putin să reacționeze cu o atenționare ”preventivă” de genul ”Aveți grijă ce prăsiți acolo, căci suntem
cu ochii pe voi !”, o variantă updatată a și mai celebrei ziceri
putiniste ”Ai grijă ce gândești,
că s-ar putea să primești răspunsul înainte de a-ți pune gândul în practică!”,
ei, bine ! la acest eveniment reacția Ambasadei Rusiei la București a fost
discretă, elegantă, aproape ”invizibilă”. Mai mult, prezența în ultimul timp a
ambasadorului Malginov în anumite spații mass-media nu a fost sub auspicii prea
bune (ca să nu spun mai mult). Desigur, asta nu înseamnă că mandatul său a fost
lipsit de reușite, ci doar că vremurile cer o altfel de prezență, una mai
”bătăioasă” pro-activ și reactiv. Mai ales în perspectiva reacțiilor Federației
Ruse în urma deciziilor politice și militare care se vor lua în cadrul
Summitului NATO de la Varșovia, în special cu privire la țările membre din
Europa de Est.
Toate
acestea la un loc au determinat Kremlinul să renunțe la diplomația și abordarea
de tip ”soft-power” a domnului Malginov și să-l numească ambasador la București
pe Valery Kuzmin. Perceput drept un diplomat de carieră ”brici”, ”tăios” în
limbaj, cunoscător al limbii române, alături de engleză, franceză și arabă,
inteligent, dinamic și vocal, cât a fost ambasador la Chișinău, Kuzmin și-a
atras antipatia multor politicieni și jurnaliști pe care nu a ezitat să-i
”urechească” diplomatic când a considerat că interesele țării sale o cer.
Apoi,
prin 2012, tot domnia sa a fost și eroul unui imens scandal ce s-a lăsat cu
proteste în fața Ambasadei ruse după ce a afirmat că tânărul Vadim Pisari din
satul Pârâta, împușcat mortal de un militar rus din forțele de menținere a
păcii, ar fi fost beat în momentul accidentului și ar fi condus o mașină dată
în căutare. Ulterior, ancheta desfășurată de Ministerul de Interne de la
Chișinău a infirmat declarațiile ambasadorului Kuzmin. Spre deosebire de
Malginov, Kuzmin are toate atributele tipice diplomației de la Moscova, e
agresiv la limită și poate trece fulgerător de la o abordare ”soft” la una
”hard” când interesele o cer iar contextul și instrumentele îi permit.
De
altfel, în cadrul conferinţei de presă de la Chișinău la finalul mandatului său
de ambasador, Valery Kuzmin a criticat prestaţia presei de peste Prut, care,
potrivit lui, deseori a denaturat intenționat mesajul său. Va fi interesant de
urmărit cum se va concretiza relația domnului Kuzmin cu mass-media din România.
Tot
atunci, ambasadorul Kuzmin s-a arătat nemulţumit de faptul că în şcolile din
Moldova elevii studiază la Istoria Românilor ”fapte care contravin adevărului istoric” și care
denaturează percepția asupra Rusiei. “Cursul
reprezintă o culegere de fapte istorice neargumentate, care cultivă o atitudine
neprietenoasă faţă de ruşi şi Rusia, şi în special faţă de Rusia contemporană.
Astfel a fost deturnat sensul unor noţiuni. Desigur, putem spune bancuri,
despre cum cea mai puternică armată din lume este cea românească, care cu
nemţii a ajuns la Stalingrad, iar cu rușii la Berlin. Dar noi educăm o nouă
generaţie, iar acest lucru implică responsabilitate” a spus Valery
Kuzmin.
În
concluzie, CU MINUS – șansele de relansare a relațiilor bilaterale româno-ruse
la nivel politic sunt mici și deloc propice construirii unui nivel de dialog
care să favorizeze o viitoare ”resetare” generală. De asemenea, CU PLUS –
prevăd că viața (și implicit activitatea) ambasadorului american la București va
deveni suficient de grea și complicată, încât e posibil să aibă mult mai puțin
timp de dat lecții de bună purtare românilor.
