luni, 27 iulie 2015

USATÎI ȘI FURTUNA DIN PAHARUL. MAIA CON DIOS



Primarul orașului Bălți, Renato Usatîi, îndemnă deputații din fracțiunea PLDM să părăsească această formațiune politică și să se alăture partidului condus de Iurie Leancă. Așa cum a făcut-o săptămâna trecută domnul deputat Nicolae Juravschi.

Potrivit lui Usatîi, în curând președintele PLDM, Vladimir Filat, va fi arestat, întrucât acesta este implicat în schemele de devalizare a BEM, Unibank și Banca Socială. Controversatul politician a prezentat niște hârtii despre care a spus că sunt probe potrivit cărora o companie off-shore care ar fi luat credite la Banca de Economii și a achitat serviciile oferite de către o companie de consultanță pentru Partidul Liberal Democrat și Vladimir Filat.

„Treceți băieți la Iura Leancă, vă rog eu, cât nu-i târziu”, a declarat Renato Usatîi. 

Îndemnul adresat deputaților liber democrați are loc într-un context politic fierbinte – discuțiile pentru desemnarea doamnei Maia Sandu în funcția de premier al Republicii Moldova. Cui i-ar convine reducerea numărului de membrii ai fracțiunii PLDM? Concurenților politici ai PLDM care ar avea posibilitatea să desemneze un nou premier în locul doamnei Maia Sandu. Această trădare a intereselor PLDM vine să reducă la minimum șansa pe care, din funcția de prim ministru, Maia Sandu o are pentru a readuce Moldova pe linia de plutire.

Jurnaliștii de la portalul ziare.com, străini jocurilor din culisele puterii moldovenești afirmă că Moldova, aflată în pragul incapacității de plată și sub asediul propagandei ruse poate fi redresată doar de doamna Sandu.
 
Chemarea pe care o face domnul Usatâi are drept scop reducerea șanselor doamnei Sandu de a deveni prim ministru al Republicii Moldova. De ce face acest lucru liderul formațiunii politice Partidul Nostru? Dacă ne aducem aminte că domnia sa este cunoscut pentru ideile sale anti americane – anterior domnia sa afirma că din sediul Ambasadei SUA la Chișinău va face un local karaoke. Și dacă ne aducem aminte că în repetate rânduri a vorbit despre relațiile pe care le are cu serviciile speciale din Federația Rusă, acest gest politic vine în sprijinul celor care doresc instaurarea la Chișinău a unei crize politice de lungă durată. Adică a serviciilor secrete ruse.

Această furtună în paharul cu apă al politicii moldave se dorește a fi un nou element de presiune la adresa liderului liberal democrat. Asta înseamnă că discuțiile pentru numirea premierului se apropie de final. Cu cât mai aproape sunt partidele pro-europene de crearea noului guvern, cu atât mai grosolane sunt încercările de a opri investirea guvernului de coaliție.  

Este știut că serviciile oferite de către compania Greenberg Quinlan Rosner Research au făcut posibil ca la alegerile din 2010, PLDM-ul să obțină peste 29% dintre voturi - cel mai bun rezultat al său de până atunci. Nimeni din cadrul PLDM nu a ascuns că se lucrează cu experții americani.

În comunicatul de presă al PLDM se afirmă negru pe alb că  „relaţiile PLDM cu partenerii din ţară şi de peste hotare sunt desfăşurate transparent, în baza unor contracte şi acorduri încheiate direct cu partidul, în conformitate cu legislaţia în vigoare”. Deci nici un fel de trimiteri către firme netransparente așa cum a insinuat domnul Usatâi. Datele oficiale trimise de PLDM către Comisia Electorală Centrală o dovedesc din plin.

Deci spusele făcute de primarul Bălțiului nu sunt altceva decât o furtună într-un pahar cu apă. Dacă ne vom uita cu atenție la instituțiile de media care vor răspândi cele spuse de domnul Usatâi vom afla și comanditarul acestor presiuni la adresa liderului PLDM.

Cu cât eforturile depuse de ruși pentru a o scoate din jocul politic moldav pe Maia Sandu vor crește, cu atât mai mult va spori și încrederea mea în justețea candidaturii PLDM la postul de prim ministru. Maia con Dios! Maia prim ministru!  

DACĂ MAIA NU E VOTATĂ, ACORDUL RĂMÂNE ORI NU VALABIL?



Maia Sandu a enunţat câteva condiţii care ar face Guvernul pe care l-ar conduce mai funcţional, e vorba de  schimbări în cadrul Băncii Naţionale și a organelor de drept. După cele anunțate, Mihai Ghimpu, a criticat-o dur. În seara zilei de 24 iulie curent, liderul liberal a făcut mai multe declaraţii agresive la adresa candidatului liberal democraților la funcţia de premier: „Eu nu vreau la guvernare o păpușă frumoasă, vreau una deșteaptă”,   „Maia Sandu a sărit calul”, „Maia Sandu nu trebuie să-mi vie ca un rege, R. Moldova nu e monarhie”, „Ea trebuie să îndeplinească ideile mele, nu eu pe ale ei”, „Nu-i mai deșteaptă decât noi”, a declarat indignat liderul liberal.

În acelaşi timp, alţi lideri ai PL şi-au exprimat satisfacţia faţă de candidatura Maiei Sandu, dar şi faţă de condiţiile înaintate de Maia Sandu pentru a accede la guvernare.

Valeriu Munteanu, vicepreşedintele PL, scrie într-o postare pe rețelele de socializare că: „liberalii au acceptat necondiționat candidatura propusă la funcția de prim ministru”. Dorin Chirtoacă a scris că: „Ne bucură faptul ca Maia Sandu susține solicitarea PL cu privire la procurorul european. (…) Am spus clar, din start, PLDM-ului că nu avem obiecții cu privire la propunerea ca Maia Sandu să fie Prim- ministru și că o votăm împreună cu Guvernul AIE 3, în conformitate cu acordul AIE 3 și programul de guvernare”, a scris primarul general al Chișinăului.

Prevederile conținute în Acordul de funcționare al noii alianțe cuprind puncte clare referitoare la ceea ce poate ori nu poate să facă viitorul premier moldovean. Normele inventate de exponenții celor trei partide semnatare ale acestui acord nu sunt altceva decât nişte regulamente de siguranță pentru cei trei lideri politici. Independența inițiativelor anunțate de doamna Sandu vorbește despre faptul că în mânușa-i de catifea se ascunde un pumn de oțel. 

Logica comportamentului doamnei Sandu este de partea ei. Doamna Sandu a explicat că nu a înaintat condiții  referitoare la constituirea noului guvern, așa cum a fost acuzată. Nu am cerut să formez eu Cabinetul de miniştri. Realizez că e dreptul partidelor să înainteze persoane conform acordului încheiat. Cred, totuşi, ca trebuie să pot să am un cuvânt de spus asupra componenţei. Nu pot să-mi asum responsabilitatea pentru politica economică şi financiară a statului şi să fiu sigură că voi putea realiza toate măsurile pentru obţinerea unui program cu Fondul Monetar Internaţional atâta timp cât Guvernul nu are un partener de încredere la Banca Naţională. Evenimentele din ultimele luni ne-au demonstrat că nu putem fi siguri că managementul actual al Băncii face tot posibilul pentru a asigura integritatea şi stabilitatea sistemului bancar”, a precizat Maia Sandu.

Între timp, cei de la administrația președintelui Nicolae Timofti au anunțat că întâlnirea pe care șeful statului moldovean o avea cu fracțiunile parlamentare pentru nominalizarea candidatului la funcția de șef al statului au fost încă odată amânată. E clar – cele trei formațiuni politice nu au ajuns la un consens în privința candidaturii doamnei Sandu la funcția de premier. 

Oare cum ar reacționa simpatizanții domnului Marian Lupu dacă reprezentanții PLDM ar chema candidatul PDM la președinția Parlamentului moldovean, l-ar testa și în final ar zice „nu ne place, aduceți altul”? Ar renunța PDM-ul la candidatura domnului Candu? Cine știe?

Să renunțe PLDM-ul la candidatura doamnei Sandu? Comentatorul politic Vitalie Ciobanu afirmă că renunțarea la candidatura doamnei Sandu, ar fi pentru echipa liberal democrată o umilință care ar preface viitorul politic al acestei formațiuni politice în praf și pulbere. Posibil ca domnul Ciobanu să aibă perfectă dreptate. 

Dar ce se va întâmpla dacă domnul Ghimpu va rămâne inflexibil? Președintele Timofti, desigur ar putea să o desemneze în calitate de prim ministru pe doamna Sandu. În ziua votării, vom vedea cu toții ce valoare are acordul semnat de cei trei lideri politici pro-europeni. 

Dar ce se va întâmpla dacă deputații vor primi comanda să nu voteze candidatura doamnei Sandu? Vor risca deputații liberali și cei democrați să voteze pentru ea în ciuda ordinului primit de liderii lor de partid? Nu cred. Și dacă nu va fi votată, Acordul de constituire al AIE 3 va rămâne valabil?  Ori vor fi reluate negocieri pentru rescrierea acordului? Nu știm. 
Ar putea fi acuzat PLDM-ul că insistând pe candidatura doamnei Sandu a provocat în mod special această criză? Cu siguranță. 


joi, 23 iulie 2015

MAIA CON DIOS



Liberal democrații moldoveni sunt cei care vor desemna viitorul premier ministru al Republicii Moldova. Așa spune documentul parafat de către liderii celor trei formațiuni politice pro-europene de la Chișinău – formațiunea politică cu cel mai mare număr de deputați va desemna primul ministru. Chiar și după părăsirea fracțiunii liberal democrate de către deputatul Nicolae Juravschi, PLDM mai are cel mai mare număr de deputați – 20.

Documentul de coaliție parafat de către Vlad Filat, Marian Lupu și Mihai Ghimpu a partajat ministerele moldovenești în felul următor - Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei şi Ministerul Tineretului, vor fi conduse de către liberal democrați. Echipa Partidului Democrat va beneficia de administrarea Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Construcțiilor şi Dezvoltării Regionale, Ministerul Culturii, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor şi Ministerul Economiei. Liberalii vor fi în fruntea Ministerul Mediului, Ministerul Apărării, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Transporturilor. Partidul Liberal va avea un vicepreşedinte al Parlamentului , un vicepremier, şefia Serviciului de Informaţii şi Securitate şi conducerea mai multor agenţii guvernamentale.

Liberalii au obținut patru ministere, din care trei au fost cedate de PLDM iar unul de PD. Alături de CNA, la care cei din Partidul Democrat nu au renunțat, domnul Lupu a reușit să își mai adauge un minister în colecție - Ministerul Justiției. În acest condiții întrebarea care frământă mințile tuturor comentatorilor politici moldoveni ține de numele primului ministru. Pe cine vor desemna liberal democrații la această funcție?

Analistului politic al Fundaţiei Jamestown şi Eurasia Daily Monitor, Vladimir Socor, afirma că ar fi corect ca liderul PLDM să fie desemnat în calitate de premier.  „PDM şi PL au negociat, protejându-şi propriile interese, iar celălalt partener, PLDM, a fost pus în situaţia de a face cedări în condiţii de şantaj. Faptul că în perioada negocierilor au fost arestate 4 din rudele lui Filat, iar un deputat PLDM a părăsit partidul a constituit elemente de şantaj pentru liderul PLDM, pentru a-l determina să cedeze tocmai această funcție” a spus Socor.

Presa moldavă a constatat că acest scenariu a fost realizat. Domnul Filat a anunțat că deși formațiunea politică din care face parte l-a desemnat la funcția de prim ministru, liberal democrații vor înainta oficial un „un candidat care are integritate și care are calitățile necesare pentru a asigurarea conducerii Guvernului în această perioadă”. „Va fi un prim-ministru foarte bun”, a declarat Vlad Filat. 

Convocat la sediul formațiunii liberal democrate, activul acestui partid a discut mai multe candidaturi la funcţia de prim-ministru, surse din interior au comunicat că s-a votat pentru desemnarea doamnei Maia Sandu în calitate de premier. Ministrul în exerciţiu al Educaţiei, a reclamat în repetate rânduri starea de captivitate a statului moldav şi a blamat ferm corupţia la nivel înalt.

Domnul George Scarlat, fost ofițer de presă al Ambasadei României la Chișinău nota că Maia Sandu ar fi ultimul cartuș al basarabenilor. “După numirea Maiei Sandu în fruntea guvernului moldovean, la scurt timp se va anunța vizita delegaţiei FMI la Chişinău, este clar că doamna Sandu se bucură de un puternic sprijin extern. De altfel, la începutul anului 2015, doamna Sandu a beneficiat de o campanie de PR pentru o asemenea promovare. Am spus că această campanie nu a aparţinut forţelor politice de la Chişinău”, notează domnul Scarlat. Sunt de acord că „prezenţa Maiei Sandu în fruntea guvernului moldovean ar avea ca efect venirea încă din luna august a delegaţiei FMI, încheierea cu rapiditate a acordului, prin septembrie şi intrarea banilor poate chiar în octombrie, ceea ce ar putea evita intrarea în încetarea de plăţi a Republicii Moldova în octombrie-noiembrie, cu tot cortegiul de nenorociri care ar fi decurs de aici”.

Un lucru este însă neclar – va vota PDM-ul pentru o asemenea candidatură? Ce va face grupul Leancă? Liderul Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, a spus că „noua alianţă s-a creat într-un mod netransparent”. „Dacă cineva îşi imaginează că o să ne păcălească să votăm în numele interesului european, se înșeală - interesul european este să dispară hoţii din politică, cei care abuzează de instituţii şi sunt obsedaţi de funcţii”, a reacţionat Leancă.  Anterior, doamna Maia Sandu, a pus punctele pe i și a anunțat cine abuzează de instituții și ține în captivitate Republica Moldova. Este vorba de persoane aflate în conducerea Partidului Democrat. "Moldova este în mâinile acestor oameni care, dacă ne amintim de dosarul Negruța sau Recean, au demonstrat că pot să manipuleze CNA, Procuratura și Justiția în general. Sunt oameni aflați în Partidul Democrat, este clar pentru toată lumea", a specificat doamna Sandu. Va vota echipa condusă de domnul Plahotniuc pentru doamna de fier a politicii moldovenești?

Se pare că da. Era cât se poate de clar că vizita doamnei Gherman la Kiev, unde neoficial, s-a întâlnit cu doamna Victoria Nuland a avut drept principal obiectiv discuții privind desemnarea doamnei Sandu la funcția de prim ministru.
Acceptul pe care îl are doamna Sandu, atât din partea societății moldave dar și din partea unor importante cercuri de putere de la București  ne spune că Maia Sandu are susținerea americană pentru a impune reforme dure, în principal în ce priveşte justiţia şi combaterea corupţiei. 

Era singura alegere posibilă - alegerea corectă. Maia Sandu a demonstrat că în spatele mânușii de catifea are un pumn de oțel. Exact de ce are nevoie în prezent Moldova. Exact de ce are nevoie în regiune Victoria Nuland.

Dacă numirea doamnei Sandu va fi refuzată de către PDM, cel din urmă cartuș va veni spre Moldova din partea FMI. Undeva prin octombrie. Când peste Moldova se va stinge lumina.  Atunci,  vom spune cu toți - vaya con Dios (pleacă cu Dumnezeu) și vom trânti ușa. Asta vrea domnul Marian Lupu?




luni, 20 iulie 2015

CINE VA FI PREMIERUL KAMIKAZE?



Pentru câteva zile plămădirea alianței politice de la Chișinău s-a amânat. Asta chiar dacă liderii celor trei formațiuni politice pro-europene, PLDM, PDM și PL, au promis că până pe 18 iulie vor semna Acordul de constituire al Alianței pentru Integrare Europeană 3. E clar că, după ultima rundă de negocieri cei trei lideri au hotărât să mai amâne semnarea documentului.
„E posibil să facem publică înțelegerea de constituire a alianței la începutul săptămânii (20 – 21 iulie). Am ajuns la un echilibru în care fiecare partid va avea o responsabilitate.", a declarat liderul PLDM, Vlad Filat. Șeful Partidului Democrat, Marian Lupu a spus că numele viitorului prim ministru va fi anunțat tot în aceiași perioadă. 

Oare ce i-a făcut pe cei trei lideri să amâne anunțarea alianței? Despre ce s-a discutat ? Portalul de știri Unimedia anunță că domniile lor au anunțat că Procuratura Generală, CNA, SIS și Președinția Republicii Moldova nu vor fi partajate politic. Pentru a ajunge la această înțelegere discuția celor trei a durat destul de mult - aproape patru ore. Preșidenția Parlamentului și funcția de prim-ministru rămân a fi politice.

Dacă pornim de la afirmația făcută de liderul PLDM, Vlad Filat care, la un post de televiziune afirma că acordul politic al noii coaliții este gata și că ar urma să fie doar semnat, devine clar că una dintre formațiunile politice implicate în negocieri își dorea partea leului. Cu siguranță nu este vorba de Mihai Ghimpu – domnia sa s-a arătat optimist și a spus deja presei că în viitoarea formulă a Cabinetului de Miniștri, Partidul Liberal va conduce patru ministere. E drept, domnul Ghimpu nu a spus care. Dar e mulțumit. Asta e bine.  

Să fie democrații cei care au cerut amânarea semnării acordului de constituire al alianței? De ce? Pentru că, așa cum a declarat domnul Lupu, semnarea acordului de constituire al alianței nu va însemna sfârșitul negocierilor: „Veţi afla cine va fi noul premier în prima jumătate a săptămânii viitoare, dar întreg exerciţiul de negocieri se va încheia cu câteva zile înainte de sfârşitul lunii iulie”, a declarat Marian Lupu.
Acesta este motivul real al reținerii rudelor domnului Filat și a continuării aflării lor în izolatorul CNA. Este vorba de menținerea unei presiuni psihologice asupra liderului formațiunii liberal democrate. Prezent în studioul unei televiziuni domnul Filat a lăsat să se înțeleagă că reținerea  acestora a avut drept scop slăbirea capacității sale de negocieri. ”Intuiesc că s-a urmărit ca eu să apar la negocieri cu ceva emoții, dar m-am abținut să am asemenea ieșiri”, a declarat Filat.

Maia Sandu, ministrul în exercițiu al Educației, a pus punctele pe i și a anunțat cine ține în captivitate Republica Moldova. Este vorba de persoane aflate în conducerea Partidului Democrat. "Moldova este în mâinile acestor oameni care, dacă ne amintim de dosarul Negruța sau Recean, au demonstrat că pot să manipuleze CNA, Procuratura și Justiția în general. Sunt oameni aflați în Partidul Democrat, este clar pentru toată lumea", a specificat doamna Sandu.

Comentatorul politic al publicației Panorama, Dumitru Ciubașenco, nota că Partidul Democrat încă nu a decis de ce are nevoie – de o alianță majoritară de dreapta, de una de stânga ori de alegeri parlamentare anticipate? Comentatorul de la Panorama ar putea să aibă dreptate, căci un simplu calcul aritmetic demonstrează tuturor că suma numărului de deputaților socialiști, comuniști și ai fracțiunii Partidului Democrat asigură deja, în mod lejer, alegerea viitorului președinte al Republicii Moldova fără modificarea prin referendum a Constituției Republicii Moldova.

Dar domnul Ciubașenco a intuit corect. În acest moment există toate premisele pentru a putea afirma că negocierile sunt modelate după interesul pe care îl are Partidul Democrat. Interesul primar al acestei formațiuni politice este cel de a reduce capacitatea de absorbție electorală a formațiunilor politice cu care este în concurență. Fie pe segmentul de stânga, fie din segmentul de centru dreapta. De aici modul ingrat de constituire al alianțelor locale, care nu respectă deloc algoritmul care se dorește a fi construit la centru - alianță PLDM, PDM, PL.
 
Notam într-un comentariu din 16 iulie că viitorul premier moldovean va trebui să fie puternic. El va fi cel care va trebui să reia relațiile Moldovei cu FMI și tot el va fi cel care va trebui să poarte negocieri sustenabile cu oficialii UE pentru reluarea finanțării statului moldovean. Tot el va fi cel care va trebui  să dea tonul reformelor. Adică să reducă cheltuielile bugetare, să crească tarifele, să crească prețurile, să micșoreze salariile, să crească vârsta de pensionare. Viitorul prim ministru va trebui să treacă Moldova prin foc și pară. Va trebui să taie în carne vie. Totul pentru a nu admite devalorizarea și mai drastică a leului. În textul domniei sale domnul Ciubașenco este mai drastic – „obligat să pună în aplicare nepopulare măsuri pentru societatea moldavă, următorul premier va fi un kamikaze”.  Aș adauga – nu numai pentru el, dar și pentru partidul din care face parte.

Dacă nu va acționa corect, viitorul premier ministru își va sacrifica atât cariera proprie cât și imaginea partidului din care va face parte. În timp ce echipa viitorului prim ministru va încerca să stingă toate aceste incendii sociale, Partidului Democrat se va pregăti de alegeri. Care vor fi declanșate atunci când vor hotărî liderii din umbră ai acestui partid. Poate la anul. Poate la data când va avea loc preconizatul referendum pentru modificarea Constituției. Cu siguranță, alegerile parlamentare anticipate vor fi declanșate de Partidul Democrat atunci când imaginea principalei formațiuni politice concurente va fi din ce în ce mai erodată.   

În fața acestui scenariu, formațiunea politică care va prelua conducerea viitorului cabinet de miniștri, are o singură alternativă – de a-i pregăti pe cetățeni, încă de pe acum, pentru șocurile sociale care vor urma. Doar transparența decizională și explicațiile clare către cetățean i-ar putea menține viitorului prim-ministru o cotă de simpatie. Dar fie vorba între noi, cine și-ar dori pe vreme asta tulbure, să fie prim-ministrul Moldovei?