
Șeful
statului moldovean, Igor Dodon, a anunțat că, dacă va fi votat, nu va promulga această
lege. Potrivit lui, este o încercare a
Partidului Democrat de a promova idei antirusești în Moldova. Președintele moldovean
a declarat că, în acest caz, ar fi necesară și combaterea propagandei unioniste
dar și a celei pro-UE, pro-NATO și proamericană. De aici.
Studiile
și analizele realizate de către experții media moldoveni și străini au vorbit
despre dezinformarea și propaganda la care este expusă Republica Moldova.
Această manipulare vine prin intermediul posturilor de televiziune ruse care
sunt retransmise în spațiul audiovizual moldovenesc. Propunerea legislativă a
democraților nu este una nouă, în Parlamentul de la Chișinău s-a mai discutat
despre importanța și puterea mediilor de informare ruse în Moldova.
Proiectul
de lege înregistrat recent reglementează activitatea instituțiilor media care
retransmit emisiuni produse peste hotarele statului moldovean. Deciziile Audiovizualului
nu vor mai putea fi suspendate prin
atacarea lor în judecată. În cazul în care vor exista asemenea cazuri, proiectul
de lege stabilește termene scurte de judecată pentru ca justiția să se pronunțe
în mod rapid.
Privită
de la Moscova, cineva ar putea spune că, securizarea spațiului informațional
moldovenesc ar fi noul nume al cenzurii. Probabil, jurnaliștii de expresie rusă,
care activează între Prut și Nistru, ar putea prelua sintagma. Dar, atunci când
vorbim despre propaganda străină, avem de-a face cu o intervenție străină în
spațiul informațional moldovenesc. O intervenție de care moldovenii ar fi
trebuit să se apere de mai mult timp. Analizele experților spun că știrile difuzate
de Federația Rusă în spațiul informațional moldovean au o clară tendinţă de
defăimare a Uniunii Europene, a Statelor Unite, a României și Ucrainei.
Suprimarea știrilor din retransmisiile televiziuniilor ruse difuzate în audiovizualul
moldovenesc reprezintă o măsură de securitate pe care oficialii moldoveni o
aplică destul de târziu. Cine ar fi crezut ca acest lucru îl va face Vlad
Plahotniuc?
Anul
trecut, ambasadorul Statelor Unite la Chișinău, James Pettit, spunea că Republica Moldova nu e România. Are dreptate,
Moldova încă nu e România - cele două state nu au o viață economică și psihică
comună. Da, între România și Republica Moldova există o unitate de limbă,
există o istorie comună și găsim suficiente particularități specifice culturii
naționale și ale unei constiințe comune a originii. Dar între cele două nu există
un spațiu informațional unic, mai mult, pe teritoriul Moldovei, limba rusă este
limbă de comunicare interetnică.
Măsura
de securitate prevăzută de proiectul de lege al Partidului Democrat din Moldova
nu vine să interzică radioul și televiziunea de limbă rusă ori să introducă vreo
barieră circulației limbii ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Acest plus
lingvistic pe care îl au basarabenii, chiar dacă-i deosebește de români, le
oferă posibilitatea de a menține rutele migraționale sezoniere care le oferă
noi locuri de muncă. Potrivit datelor statistice, în fostele state ale URSS, ar
lucra, la munci sezoniere, aproximativ 500 de mii de cetățeni moldoveni.
Spusa
președintelui Dodon, că ar fi necesară și combaterea propagandei unioniste dar
și a celei pro-UE, pro-NATO și proamericană, pare a urma logica neutralității
moldovenești. Dar, atunci când vorbim despre
neutralitatea unui stat, vorbim şi despre puterea lui de a-și asigura securitatea.
Poate Moldova să își asigure, de una singură, securitatea? Vorbim despre securitatea militară, energetică, financiară
și teritorială. Răspunsul este la suprafață, nici o conducere a statului
moldovean nu a putut asigura aceste obiective.
Înțeleg
subtextul declarației președintelui moldovean. Este vorba de menținerea
cetățenilor moldoveni de expresie rusă într-o zonă electorală confortabilă pentru
Partidul Socialiștilor.
Proiectul
legii privind securizarea spațiului informațional moldovenesc este o lege care
a întârziat cu vreo 20 de ani. Este o lege care sparge monopolul deținut de mediile
de informare ruse asupra mentalului moldovenesc. Un monopol care a făcut ca moldovenii
să rămână în urma României cu vreo 20 de ani.
Plahotniuc introduce o necesară cenzură și, în acest mod, sparge un monopol care a ținut Chișinăul separat de București. Oare la Cotroceni se văd/ se înțeleg implicațiile gestului politic făcut de liderul democrat, ori nu?
FOTO
Monumentul cosmonautului Serghei Koroliov de pe Aleea Cosmonauților din Moscova, în fundal turnul de televiziune Ostankino (cea mai înaltă clădire de pe continentul european) simbolul propagandei de televiziune sovietice/ruse. Aaa, nu ați auzit de Kovaliov? Nici de Ostankino nu știți nimic? Înseamnă că nu ați avut parte de televiziuni rusești în jur, așa cum au avut basarabenii!