miercuri, 22 februarie 2017

TRILATERALA DOMNULUI DODON



Pe 21 februarie 2017, domnii Dodon, Candu și Filip au avut o discuție trilaterală. Convorbirea, convocată de președintele Dodon, a durat destul de mult. Firesc, domnia sa este nemulțumit de situația în care, potrivit prevederilor constituționale, șeful statului moldovean nu e chiar șef, că nu are puteri discreționare. 

La brifingul de presă care a urmat s-a văzut că diferențele de viziuni dintre președintele Dodon și președintele Parlamentului, continuă. Aceste deosebiri de idei țin de vectorii de politică externă, de prerogativele deținute de președintele statului și de neutralitatea Moldovei. S-a constatat însă că nu există diferențe de viziuni referitoare la procesul reglementării conflictului transnistrean și că nu există contradicții majore în ceea ce privește mediul de afaceri și atragerea investitorilor străini. Și pe problemele sociale a existat consens.

Președintele Dodon a susținut, din nou, că își dorește anularea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi a anunţat că la începutul lui aprilie va semna un acord cu Uniunea Euroasiatică. Domnul Dodon a pledat pentru modificarea Constituţiei, astfel încât preşedintele să poată dizolva Parlamentul."Instituția prezidențială va veni cu iniţiativa modificării Constituției către Parlament. Voi pleda pentru închiderea Biroului NATO la Chişinău. Deschiderea lui este o provocare la adresa intereselor naţionale ale Republicii Moldova", a declarat președintele Dodon.

În replică, președintele legislativului moldovean, a spus că, "orice declanșare de anticipate, discuții, referendumuri și altele vor pune în pericol Republica Moldova ca mesaj, ca politici și ca atractivitate din punct de vedere al investițiilor. Am încercat să-i explicăm domnului președinte cu argumente, inclusiv juridice, că Biroul de legătură al NATO la Chișinău nu va aduce nici un impact negativ la neutralitatea Republicii Moldova", a declarat domnul Candu. Președintele Parlamentului a mai spus că, Moldova poate deveni un stat dezvoltat doar prin apropierea de Uniunea Europeană. Referindu-se la ideea de modificare a Constituţiei, propusă de domnul Dodon, domnul Candu a precizat Moldova are o experiență neplăcută în luptele pentru competențe sporite şi că tocmai din acest motiv statul moldovean trebuie să rămână unul parlamentar.

Pare că nici unul dintre protagoniști nu a cedat. Domnul Filip,  tehnocrat de felul său, a păstrat o ușoară neutralitate și a subliniat necesitatea și importanța dialogului dintre Cabinetul de Miniștri și instituția prezidențială. Nimeni nu a arătat că ar fi mulțumit de rezultatul discuțiilor. Care a fost atunci rezultatul trilateralei cerute de domnul Dodon?

A fost cel enunțat pe 31 ianuarie de domnul Maxim Lebedinschi, consilier prezidenţial în domeniul juridic şi al relaţiilor instituţionale, reprezentant al Preşedintelui Republicii Moldova în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul că, “între instituţia guvernamentală şi instituţia prezidenţială trebuie să fie găsit un consens, pentru soluționarea problemelor apărute după alegerile prezidențiale”. Domnul Lebedinschi afirma atunci că instituția prezidențială nu îşi doreşte să intre în conflict cu celelalte instituţii ale statului, vrea conlucrare şi colaborare prin consens. Adică președintele Dodon a vrut negocieri. De aici.

Pe 21 februarie s-a negociat. Desigur nu s-a reușit găsirea unui răspuns la întrebarea cheie, cine deține întâietatea într-o țară parlamentară, ca Republica Moldova: președintele Igor Dodon, ales prin vot direct de către cetățeni ori președintele Parlamentului moldovean, Andrian Candu, care deține majoritatea parlamentară? Nu aveau cum găsi acest răspuns, el atrage după sine consecințe electorale negative. Iar asta se va reflecta în alegerile din 2018. În schimb, consensul găsit referitor la modul de reglementare al conflictului transnistrean, unde președintele Dodon nu mai vorbește de federalizare ci de formatul 5 plus 2, (ca și Parlamentul și Guvernul) și  lipsa unor contradicții majore în ceea ce privește mediul de afaceri și atragerea investitorilor străini este un rezultat important. Această înțelegere nu poate fi interpretată ca o cedare a pozițiilor deținute de cele două părți pe câmpul electoral. De asemenea s-a observat că domnul Candu nu a avut mari obiecții la anunțul făcut de președintele Dodon că va semna un acord cadru de cooperare cu Uniunea Euroasiatică. Acordul nu produce efecte juridice deci, nu intră în contradicţie cu Acordul de asociere şi liber schimb cu UE. Semnarea acestui document nu poate fi interpretată ca o cedare în fața Partidului Socialiștilor. Tocmai pentru a nu se interpreta că s-ar dori înghețatrea relațiilor cu Uniunea Europeană (așa cum a declarat domnul Oazu Nantoi) majoritatea parlamentară ar trebui să emită în legislativ o declarație în care să se pronunțe pentru continuarea apropierii Moldovei de Uniunea Europeană.

Președinția, Parlamentul și Guvernul au reușit să găsească un prim compromis. Îmi dau seama că nu a fost ușor, dar acest exercițiu de coabitare între ramurile puterii avantajează nu doar politicienii, ci și întreaga societate.  

Atât domnul Dodon, cât și domnul Candu au suficiente resurse în a se constrânge reciproc. Domnul Dodon consideră că poate profita de problemele apărute în urma demiterii ministrului apărării. La rândul său, domnul Candu se gândește că ar putea convinge două treimi din deputații moldoveni pentru a-l suspenda pe președinte. Nu știu dacă aceste voturi există ori nu. Dar în nefericitul scenariu al constrângerilor reciproce, atât de dorit de unii factori externi, Moldova s-ar consuma într-un lung și sinucigaș război instituțional. Domnul Dodon știe acest lucru. Și domnul Candu cunoaște asta. Nu cred că domniile lor își doresc să ajungă până acolo. Cei doi politicieni își dau seama că prețul pe care l-ar plăti ar fi mult prea mare – falimentul statului moldovean. Cred că, negocierile inițiate de domnul Dodon, și acceptate de domnul Candu, au fost pentru supraviețuirea statului moldovean.  

Tocmai de asta participanții la discuții au declarat că, dincolo de viziunile lor geopolitice, dincolo de zăngănitul propagandistic, dialogul este important și va continua. Discuțiile sunt benefice. Pacea este mai bună decât războiul politic.  

luni, 20 februarie 2017

EȘECUL DREPTEI ÎN MOLDOVA CONSECINȚĂ ȘI A ANEXĂRII CRIMEEI



Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc a declarat recent că „eșecul opoziției de dreapta va determina schimbări importante și necesare pe dreapta politică din Moldova”. De aici.


Despre acest posibil eșec, Traian Băsescu atenționa încă din aprilie 2015, la Realitatea TV București. Fostul președinte al României preciza atunci că, Moldova, o țară în care statul român a investit mult efort politic, se poate transforma pentru București, într-un „eșec de proporții”. Eșecul despre care vorbea domnul Băsescu în 2015 este cunoscut: Igor Dodon, candidatul stângii politice moldovene, a câștigat alegerile prezidențiale. Acțiunile politice ale domnului Dodon vin să întărească convingerea exprimată de comentatorii politici, români sau moldoveni, că „Federația Rusă nu va mai da drumul nici Moldovei, dar nici Ucrainei, spre Uniunea Europeană”. 


La trei ani distanță de la anexarea Crimeei, pe 1 martie 2014, atunci când Putin a decis  să trimită trupe militare în estul și sudul Ucrainei, pot spune că tot ceea ce s-a întâmplat în estul Europei, complicarea extremă a siituației din regiune s-a datorat acestei acțiuni inițiate de Putin.


Anexarea Crimeei a dat startul unei reorientări politice internaționale de mari proporții. Problema esenţială cu care s-au confruntat/se confruntă statele Parteneriatului Estic și cele aflate la frontiera UE ține de ordinea politică pe continentul european și de aranjamentele de securitate în regiunea care, până în anul 1991, a aparținut URSS. Discursul din octombrie 2015 al șefului Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, prin care a cerut recalibrarea urgentă a relațiilor Uniunii Europene cu Federația Rusă, este dovada acestor îngrijorări. În timp temerile nu au scăzut, dimpotrivă ele persistă.  


Domnul Iulian Chifu notează recent că, preocuparea cea mare nu este că președintele Tump se va înțelege cu președintele Putin pe seama țărilor mici din Estul Europei ci, din contra, ca nu cumva, nervos, președintele american să determine o postură de confruntare deschisă cu Federația Rusă.De aici.
 

Nu cred că Putin va da curs cerințelor domnului Trump, noul locatar al Casei Albe a solicitat Federației Ruse să se retragă din Crimeea. La fel, nu cred că Moscova se teme de declarațiile făcute în Consiliul de Securitate al ONU de reprezentantul SUA care a condamnat “ocupația rusă” din Estul Ucrainei. Interesele pe care Federația Rusă le are în Marea Neagră o impun să păstreze Crimeea pentru ea. 


Anexarea Crimeei este piatra de hotar a istoriei contemporane.O eventuală escaladare a conflictelor din estul Ucrainei sunt un test pentru președintele Trump. Nu știu dacă domnia sa își va păstra, ori nu, calmul.  

Moldova, aflată pe falia ciocnirilor civilizaționale, a resimțit mult mai profund efectele de lungă durată ale acestei anexări – viziunile electoratului moldovean, pe parcursul anului 2014, s-au schimbat și au făcut posibilă obținerea unui alt rezultat la alegerile parlamentare din 30 noiembrie. 
Campania pentru alegerile parlamentare, dar și pentru cele prezidențiale, a adus cu ea apariția și promovarea intensă a unor forme integraționiste opuse Uniunii Europene, în care au fost  prezentate dezavantajele vectorului de dezvoltare european. Mai mult, anexarea Crimeei a făcut posibilă slăbirea modului de promovare a intereselor statului român în Republica Moldova. Președintele Iohannis, în ianuarie 2015, a refuzat o primă vizită oficială în Republica Moldova și nu a vrut să își atribuie rolul de arbitru al ciocnirilor politice din interiorul AIE. Relația domnului Iohannis cu Republica Moldova a început cu stângul. 
 
Probabil acesta e motivul pentru care în 2016, pârghiile de care a dispus România la Chișinău au fost doar financiare. Bucureștiul a condiționat împrumutul solicitat de Chișinău de implementarea unor reforme structurale. Prima tranșă a acestui împumut, a fost acordată la data de 24 august 2016. A fost un semnal că Moldova s-a stabilizat și că partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova pot avea încredere în seriozitatea guvenului Filip. Cea de a doua tranșă a acestui împrumut, de 50 de milioane de euro, va sosi la sfârșitul lunii februarie 2017. Guvernul de la Bucureşti a hotărât că Moldova a îndeplinit toate condiţiile necesare pentru a primi și cea de-a doua parte din credit.


Rezultatul alegerilor prezidențiale din 2016 nu este doar eșecul formațiunilor politice moldovene de dreapta, el este și eșecul politicilor coordonate de președintele Iohannis pentru spațiul dintre Prut și Nistru. După anexarea Crimeei și instalarea domniei sale la Cotroceni politicile Bucureștiului destinate Chișinăului au încetat să mai dea rezultatele scontate. Rezultatul bun obținut de stânga politică moldoveană se datorează și unor erori de analiză făcute la Cotroceni. Acest rezultat va spori însă importanța rolului deținut de Delegația UE la Chișinău. Viitorul șef al Delegației UE în Republica Moldova va fi cel care va media o confruntare politică, unde majoritatea parlamentară pro-europeană își dorește continuarea vectorului de apropiere de UE iar opoziția pro-rusă, discret adunată în jurul președintelui Dodon, cere substituirea acestui vector cu unul euro-asiatic. O mediere posibilă căci delegatul  oficialilor europeni la Chișinău are pârghii reale de influență asupra vieții politice și economice din Republica Moldova. 


România ca stat de frontieră al UE este interesată în predictibilitatea și stabilitatea Republicii Moldova. Prin asistența financiară rambursabilă/ne-rambursabilă pe care o oferă statul român este unul dintre cei mai importanți donatori ai Chișinăului. Previziunile economice spun că, în perioada 2018-2019 România va cunoaște o nouă fază de boom economic, evoluţia este anticipată datorită a două mari evenimente, împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire şi preluarea în premieră a preşedinţiei UE. 


Consolidarea predictibilității și stabilității Republicii Moldova și transformarea calitativă a paradigmei bilaterale București-Chișinău pot căpăta sens prin preluarea de către România a șefiei Delegației UE la Chișinău. Dacă vrea să rămână în istorie domnul Meleșcanu ar trebui să se gândească la asta.  


vineri, 17 februarie 2017

CINE A FOST CONSILIERUL SOCIALIST AL PREȘEDINTELUI TIMOFTI?



Prezent la o emisiune de televiziune, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a declarat, printre altele, că potențialul protestatar al societății moldovene apărut pe parcursul anului 2015 a fost unul atât de mare încât putea distruge statul moldovean. Creșterea tensiunii în societate s-a datorat și activității intense a unor servicii secrete pe teritoriul Moldovei. De aici.

Nu comentez aceste declarații. Există instituții calificate care pot confirma, ori infirma, afirmațiile făcute de președintele legislativului moldovean. Presupun că, de la înălțimea funcției deținute, domnul Candu cunoaște greutatea celor afirmate.

La mai bine de un an distanață de evenimentele din ianuarie 2016, îmi permit să nu comentez declarații. Voi comenta principalele acțiuni politice ale acelui timp.

La sfârșitul anului 2015 situația politică și economică a statului moldovean era dramatică: din 29 octombrie 2015, Moldova nu mai avea prim-ministru și se îndrepta spre incapacitate de plată. Președintele Nicolae Timofti, la 21 decembrie 2015, îl desemnează pe Ion Sturza la funcția de prim ministru al Republicii Moldova. Era modul în care președintele Timofti încerca să pună capăt unei crize politice care îl depășea. Prima declarație de presă a premierului proaspăt desemnat, Ion Sturza, a fost aceea că între el și Partidul Democrat din Moldova nu există nici un fel de tensiuni și că „atunci când comandantul suprem te cheamă la datorie, trebuie să răspunzi da”. De aici.

Sturza a mințit. Între el și PDM existau certuri mai vechi. Dovadă e faptul că imediat după desemnare, președintele, de atunci, al PDM, Marian Lupu, a spus, cu subiect și predicat, că Partidul Democrat nu va vota candidatura lui Sturza la funcția de premier.
Cei 14 deputați care tocmai plecaseră din fracțiunea  Partidului Comuniștilor pentru a crea Platforma Social Democrată au spus și ei că nu au ochi să-l vadă.

Președintele Parlamentului, domnul Candu, a spus în acel moment că președintele Timofti i-ar fi recunoscut că a discutat candidatura lui Sturza cu Valeriu Streleț.  Asta înseamnă că preşedintele a acţionat partinic, a nesocotit opinia majorităţii parlamentare şi a decis să facă aşa cum a vrut un singur partid,” concluziona domnul Candu.

Liberal democrații au negat acuzațiile și au spus că e prima dată când se întâlnesc cu Ion Sturza. „Respingem cu fermitate speculațiile că președintele Nicolae Timofti, împreună cu PLDM, ar avea înțelegeri referitor la candidatura domnului Ion Sturza”, a declarat imediat după desemnare Valeriu Streleț. 

Al cui candidat a fost, în decembrie 2015, Ion Sturza? A fost omul care, din noblețe princiară, a dorit să scoată Moldova din criza în care se afla? Nu cred. Domnia sa a jucat cu totul altceva.

Recapitulând situația politică a acelor momente,  am adăugat cele aflate, între timp, din presă, și pot afirma că Ion Sturza a fost mereu conștient de faptul că nu va primi votul de încredere din partea Parlamentului moldovean. El a vrut să forțeze acest vot – nu i-a reușit.Ședința Parlamentului din 4 ianuarie 2016, unde Sturza trebuia să primească vot de încredere, din lipsă de cvorum, nu a avut loc. În sală erau doar 47 de deputați.

După data de 4 ianuarie 2016, o serie de instituții media îi sugerau președintelui Timofti să îl nominalizeze pe Sturza și a doua oară. E un tehnocrat, afirmau unii; e putred de bogat deci n-o să fure, ziceau alții; e pro-european, încearcau să-l convingă pe Nicolae Timofti alți oameni din media. Era însă clar, că o repetare a acestei desemnări ar fi adus cu ea alegerile anticipate. În cazul nevotării unui guvern până la 29 ianuarie 2016, președintele Timofti ar fi fost obligat să dizolve Parlamentul. 

Ion Sturza a jucat la cacealma, a vrut să ajungă prim ministru prin înșelăciune. Domnia sa a crezut că deputații moldoveni îi vor acorda votul de încredere doar din frica declanșării alegerilor anticipate. Liderii Partidului Democrat din Moldova, care au reușit să adune în jurul lor o majoritate parlamentară, și-au păstrat calmul și nu au acceptat să fie păcăliți. De aici se trag criticile lui Sturza la adresa guvernului Filip și a PDM.

La finele mandatului său, președintele Timofti a declarat că a fost supus unor presiuni din exterior și că regretă faptul că nu l-a nominalizat pe Vlad Plahotniuc în calitate de prim-ministru. O declarație care nu a fost analizată de comentatorii politici. Cine au fost cei care l-au presat pe președintele Timofti? Cine a fost cel care l-a convins pe domnul Timofti să îl desemneze pe Ion Sturza premier?

La un an distanță de evenimente pot spune că persoana care l-a convins pe președintele Nicolae Timofti să îl nominalizeze pe Ion Sturza în calitate de prim-ministru a avut un singur scop – să provoace alegeri parlamentare anticipate. Aceste alegeri ar fi fost câștigate, cu o largă majoritate, de către Partidul Socialiștilor.
Cui i-a răspuns la apel Ion Sturza atunci când a declarat că a venit să își facă datoria? Cine a fost cel care și-a dorit ca socialiștii moldoveni să câștige alegerile parlamentare anticipate și să schimbe vectorul de politică externă al Moldovei?

Domnule Candu, poate ne spuneți numele lui? 

FOTO - Vlad Filat, Ion Păduraru, Ion Sturza (cu spatele), 1998