vineri, 17 noiembrie 2017

MAIA CA ZĂPADA ȘI CEI ȘAPTE PITICI



Președintele Parlamentului,  Andrian Candu, a venit cu o replică la adresa liderului Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, care l-a acuzat pe șeful democraților moldoveni, Vlad Plahotniuc, de uzurparea puterii în Republica Moldova. Candu a spus că, deși a promis că nu va ataca partidele de dreapta, este pus în situația de a veni cu o replică în momentul în care partidul din care face parte este atacat. Vicepreședintele democrat afirmă că Maia Sandu nu este o sfântă: „Maia Sandu nu este o sfântă. Ea doar joacă rolul unei sfinte în politica moldovenească. Sa nu uite Maia Sandu că vine din PLDM, care e cel mai corupt partid și care a adus dezastru în Republica Moldova. Ea a tolerat schemele de corupție și schemele legate de frauda bancară”, a declarat Candu în cadrul unei conferințe de presă. De aici.


Andrian Candu a ținut să-i aducă aminte aminte liderului PAS de discuțiile telefonice ale liderilor PLDM care au apărut anterior în spațiul public: „Să-i aducem aminte de colegii ei de partid care interveneau telefonic. Așa a făcut șeful ei de partid, pe atunci premier, Vlad Filat. Poate uzurpare înseamnă atunci când fostul premier discuta cu fiscul și intervenea în tot ce înseamnă controale financiare. Sau să-i aducem aminte de discuțiile telefonice ale foștilor colegi de la MAI, că tot face trimitere la discuții telefonice. Să-și aducă aminte de discuțiile pe care le purtau colegii ei de partid și să nu mai joace rolul omului cinstit, deoarece nici pe departe nu este”. Candu i-a mai reproșat Maiei Sandu că, atunci când era parte a echipei PLDM, nu vorbea nimic despre corupție. „De ce nu era atât de vocală atunci când era membru al Guvernului și de ce a tolerat schemele de corupție?”, s-a întrebat retoric Candu. 
 
Răspunsul Maiei Sandu nu s-a lăsat așteptat, afirmând că puterea încearcă să dea vina pe opoziția extraparlamentară. „Observ că Andrian Candu își confirmă statutul de campion în a căuta vinovați pentru eșecurile guvernării. Acest lucru demonstrează un singur lucru: guvernarea este în impas, impotentă şi depășită. Având toată puterea, dar nefăcând nimic, guvernarea nu știe decât să caute scuze și vinovați în altă parte. Opoziția e de vină pentru toate”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook. În același timp, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate vine cu propuneri pentru a schimba această stare de lucruri. Ea propune demisia guvernului și a președintelui Parlamentului și asumarea formării de către opoziția extra-parlamentară a unui guvern tehnocrat. De asemenea, Maia Sandu cere anularea modificării legislației electorale, schimbarea conducerii Procuraturii, reformarea Consiliului Suprem al Magistraturii și depolitizarea Comisiei Electorale Centrale. De aici.


Propunerea făcută de Maia Sandu referitoare la demisia Cabinetului Filip și asumarea responsabilității de către PAS pentru formarea unui cabinet tehnocrat este una ipocrită și irealizabilă. Maia Sandu pune carul înaintea boilor: cere demisia guvernului pentru ca ea să formeze un guvern tehnocrat. Dar, în mod legal, demisia guvernului are loc doar în urma apariției unei alte majorități parlamentare, fie prin moțiune de cenzură, fie în urma unor alegeri parlamentare. Orice student la politiologie știe că, pentru a forma guvernul, un partid trebuie să aibă majoritatea parlamentară. Deci, Maia Sandu trebuie să își demonstreze capacitățile de managment guvernamental doar în urma unei vitorii parlamentare, punct. 


Dacă vom admite un exercițiu virtual în care Maia Sandu este responsabilă de formarea unui cabinet tehnocrat, sunt sigur că numele pe care le vom regăsi în el vor avea o etichetă aproape liberal-democrată. Vă aduceți aminte de tehnocrații pe care i-a prezentat Ion Sturza în ianuarie 2016 ? Tehnocrații lui Sturza.

Sturza a prezentat o echipă despre care a spus că nu are afilieri politice. Dar a fost de ajuns să îți aduci aminte unde au activat persoanele propuse pentru a înțelege că Ion Sturza își dorea să ne mintă: cinci membrii ai echipei lui erau apropiați ai domnului Leancă. Trei persoane propuse atunci sunt și acum foarte aproape de Partidul Platforma DA. Alte trei erau apropiate de PLDM – între timp, Viorel Cibotaru (propus pentru Ministerul Apărării) a ajuns chiar președintele acestei formațiuni. 


Lista miniștrilor tehnocrați pe care ar propune-o Maia Sandu va avea aproape aceiași structură. Pentru că Alba ca Zăpada nu se poate despărți de cei șapte pitici. Am folosit această metaforă datorită faptului că Maia Sandu nu poate depăși starea de fapt din Republica Moldova: Vlad Filat a colaborat cu Victor Țopa și Andrei Năstase pentru organizarea protestelor din septembrie 2015. Data de 6 septembrie 2015 este data apariției Partidului Platforma pentru Demnitate și Adevăr. Partidul condus de Andrei Năstase își are originea în PLDM-ul lui Vlad Filat, la fel și formațiunea politică pe care o conduce Maia Sandu. Acesta este motivul real pentru care Năstase forțează o alianță electorală cu Maia Sandu. 


Secreta alianță dintre Vlad Filat și Andrei Năstase, responsabili pentru aducerea a 40 de mii de protestatari în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, a avut un singur scop – demiterea guvernului și declanșarea alegerilor anticipate. Acest scenariu avea ca scop ascunderea urmelor fraudelor comise de liderii PLDM în sectorul financiar bancar. Mascarea acestor delapidări a facut ca premierul Chiril Gaburici să fie dat jos din funcție și tot ele au dus la demiterea lui Valeriu Streleț. 


Dacă, în septembrie 2015, planul de declanșare al alegerilor anticipate reușea, Vlad Filat scăpa de arest. Nu i-a reușit. Pe 18 octombrie 2015, îi este ridicată imunitatea parlamentară și reținut în izolatorul CNA. 


În spatele lui Andrei Năstase și Maia Sandu s-a aflat tainica înțelegere dintre Vlad Filat și Victor Țopa. Care au vrut să își ia țara înapoi.