marți, 18 noiembrie 2014

NEAMȚUL ȘI BASARABIA LUCRULUI BINE FĂCUT




Primarul municipiului Sibiu a câștigat alegerile prezidențiale din România. Un neamț născut în România. După mai bine de 50 de ani, românii au un președinte al cărui familie nu se termină în „escu” - Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu. Iohannis.

Nu repet ce au scris alți colegi. Într-un text publicat pe data de 2 noiembrie  atenționam că, „dacă stânga românească vrea să ajungă la Cotroceni trebuie să dea dovadă de maximă corectitudine față de cetățenii români aflați peste hotarele României. Care trimit bani buni în țară”. Subliniam că, „un număr mare de participanți la vot la secțiile de votare din Republica Moldova, cumulat cu victoria lui Ponta ar putea trezi suspiciunea că reprezentanții PSD în Republica Moldova  ar încerca să manipuleze votul”. Încheiam notele mele afirmând că, „președintele României ar putea fi ales de votul decisiv al cetățenilor români din străinătate. Care pe 2 noiembrie s-au supărat, justificat, pe cei care au organizat procesul electoral peste hotare. Peste două săptămâni cocoșii de azi ar putea rămâne fără pene”.

Cocoșul din 3 noiembrie s-a arătat a fi domnul Ponta. Duminică 16 noiembrie cocoșul a rămas fără pene! Neamțul românesc a câștigat fotoliul de la Cotroceni nu atât că a fost ajutat de către românii din afară ci datorită faptului că mai mulți oficiali de vârf ai PSD-ului au fost obligați să se prezinte la DNA. Capacul a fost pus de declarația domnului Ponta că dreptul al vot este doar o lozincă. De aia, românii din afară au demonstrat că nu e!  

Rezultatul final al alegerilor prezidențiale desfășurate pe teritoriul statului moldovean spune că domnul Iohannis a obținut 78,59% (27.933 voturi), iar domnul Ponta - 21,41% (7.610 voturi). Un total de peste 35 de mii de participanți la vot. Mult. Foarte mult. Aproape 10 la sută din totalul de cetățeni români aflați peste hotarele României care au participat la vot. Din această perspectivă, după Italia și Spania, Republica Moldova se află pe locul trei. Prin prezența masivă la vot, românii dintre Prut și Nistru au devenit importanți - ei au demonstrat că au puterea de a influența procesele electorale din România. Din acest moment, nici o formațiune politică de la București nu mai poate face abstracție de electoratul basarabean.  

După război mulți viteji se arată. Reprezentanții mai multor partide moldovene au salutat victoria reprezentantului Alianței Creștin Democrate. Deputatul Partidului Liberal din Moldova, domnul Valeriu Munteanu, vine cu sincere felicitări pentru președintele ales al României. Nimic rău în asta. Doar că, prinși în campania pentru alegerile parlamentare din Moldova, liberalii, de la care mă așteptam să sară în susținerea domnului Iohanis, nu au făcut nimic în acest sens. Singurul ajutor mai de Doamne ajută a fost dat de Vlad Filat și Joseph Daul care au făcut un apel către cetățenii români cu domiciliul în Republica Moldova pentru susținerea lui Iohannis în turul doi. Într-un interviu recent acordat publicației moldovene Ziarul de gardă”, premierul Iurie Leancă afirmă că simpatia publică pentru domnul Ponta a fost făcută în numele interesului național moldovenesc. „Am avut obiectivul să mă axez pe interesele naționale ale Republicii Moldova. Iar acest interes, pe care l-aș defini și ca pragmatism, nu doar prin prisma relațiilor de prietenie, m-a făcut să nu pot să ignor atitudinea deosebită a partenerului meu, Victor Ponta, față de Moldova”.

Politologii care publică pe portalul românesc „Context Politic” afirmă că alegerile prezidențiale românești sunt doar repetiții înainte de alegerile din Republica Moldova. În perspectiva unei intensificări a agresiunii ruse în Ucraina, a activei prezențe a unor consultanți de imagine ruși bănuiți de planificarea unor acțiuni destabilizatoare și implicare ilegală în campania electorală dar și a pericolului de oprire a proceselor de apropiere de Uniunea Europeană,  Republica Moldova poate deveni, vorba politologilor românii, „locul unde se întâlnește nasolul, urâtul și imprevizibilul”. Conștienți de toate astea, concurenții de altă dată, domnul Filat și domnul Plahotniuc, sunt puși în situația de a se proteja reciproc. Cu atât mai bine - dialogul post-electoral va fi mai ușor!  

Cei peste 27 de mii de votanți care au auzit vocea lui Filat și a liderului PPE, Joseph Daul, au votat pentru Iohannis. Așa că sunt optimist – numărul mare de moldoveni prezenți la votul pentru alegerea președintelui României ne spune că partidele pro-europene vor avea un număr suficient de voturi pentru a face după 30 noiembrie Guvernul de Uniune Națională care va scăpa Moldova de integrarea în Uniunea Vamală.

Și da, pentru a susține un asemenea guvern, prima vizită oficială a noului președinte va fi la Chișinău. Că-i neamț și-i place Basarabia lucrului bine făcut.  

Nota bene - Fotografia apartine domnului Dan Stefan. Imi cer scuze ca nu am creditat-o.