MARTORII LUI BĂSESCU CRED ÎN PLANUL BELKOVSKI

La sfârșitul săptămânii trecute am primit o invitație să particip la întâlnirea lui Traian Băsescu cu liderii de opinie din Republica Moldova. Deși nu-i sunt mare fan, mi-am zis să particip, ca să văd care sunt liderii de opinie moldoveni agreați de Partidul Unității Naționale, deci și de el.

Amintesc că, în ultima perioadă, fostul președinte al României are dese apariții publice în Republica Moldova unde încearcă să-i convingă pe moldoveni că unionismul ar trebui să devină o forţă politică în viitorul Parlament. Potrivit lui Băsescu, Partidul Unității Naționale, al cărui președinte de onoare este, ar fi unicul reprezentant al acestui curent politic. 

Se pare că Băsescu nu a vrut să vorbească pentru zece ori douzeci de persoane, numărul potențial al liderilor de opinie publică din Moldova. De asta, sala hotelului Raddison din Chișinău s-a umplut cu simpatizanți de-ai lui, care au dat buzna ca la moaștele sfintei Paraschiva.  Ferit-a sfântul să nu fii de acord cu ce spune, că praful și pulberea se alege din tine! De aici.

Întâlnirea cu Traian Băsescu mi-a lăsat un gust amar.  Care să fi fost motivul pentru care nu m-a convins? Fanatismul, aproape religios al simpatizanților lui moldoveni? Lipsa comentatorilor de la Europa Liberă, Jurnal, DW ori Unimedia? Faptul că nici Arcadie Barbăroșie, de la IPP Moldova, nu a fost prezent? Nici Vitalie Ciobanu, Oazu Nantoi, Nicolae Chirtoacă ori Petru Bogatu? Dar la ce bun să fie acolo  dacă, după vreo cinci evenimente publice, discursul lui Băsescu este același?

 

În schimb, prezenți la această întâlnire, cu un vag discurs critic la adresa mesajelor fostului președinte, Igor Boțan și Anatol Țăranu, au fost bruiați cu insistență. Întrebarea mea, referitoare la modul în care o posibilă Românie Mare va aborda chestiunea minorităților etnice care locuiesc între Prut și Nistru a stârnit sarcastice zâmbete. Nu am înțeles de ce: că legea cu privire la statutul minorităților etnice din România este cea mai liberală lege din Uniunea Europeană ori că, în România Mare nu ar avea cum să mai existe minorități etnice? (Nu a zis-o fostul președinte dar, probabil, o gândește.) 

Cert este că Traian Băsescu nu m-a convins că Partidul Unității Naționale este unica formațiune unionistă din Republica Moldova. Să fi fost de vină publicul, la care, histrionic, Băsescu s-a obișnuit să joace?

Nu e vina publicului. El (săracul) e același, cel care, la începutul anilor 90, la îndemnul Frontului Popular intra, de bună voie, sub bastoanele Miliției sovietice. Ca să ceară limbă și alfabet. În timp ce manifesta pe străzile Chișinăului, fosta elită a Moldovei sovietice făcea primele privatizări. Mai târziu, în 2003, același public era alături de Iurie Roșca manifestând împotriva planului Kozak. Că doar nu puteau manifesta simpatizanții rusofili ai lui Voronin. Și tot aceiași oameni, pe 7 aprilie 2009, îl urmau pe Vlad Filat în fața Parlamentului și Președinției Republicii Moldova, ca să ceară demisia lui Voronin. În prezent, acești oameni, la parlamentarele românești, au votat Mișcarea Populară. Așa că, au tot dreptul să urmeze Partidul Unității Naționale și să creadă ce le spune președintele de onoare al acestei formațiuni politice. 

Gustul amar al întâlnirii vine din mesajul transmis de Băsescu. Pentru că procesul unionist pe care îl propune nu are deloc vigoarea necesară implementării. Fostul președinte spune că o posibilă unire a României cu Republica Moldova trebuie negociată și cu Putin. Pe chestiunea transnistreană, desigur. "Transnistria nu trebuie abandonată ci negociată cu Federația Rusă", afirmă fostul șef al statului român. Dar ce să negociezi cu Rusia dincolo de prevederile Tratatului OSCE semnat în 1999 la Istanbul? O negociere pe chestiunea regiunii transnistrene înseamnă un fel de Planul Belkovski 2. În 2004, după eșecul planului Kozak, Stanislav Belkovski, apropiat (atunci) al lui Putin, afirma că, regiunii separatiste transnistreane ar trebui să i se acorde independența, în schimb, Republica Moldova ar trebui să se unească cu România. De aici.

Băsescu nu a spus ce ar trebui să primească, la schimb, Moscova. Credeți că un troc cu Putin pe tema Unirii ar contribui la consolidarea viitoarei construcții statale românești? Mai gândiți-vă. Amintesc că, la începutul anilor 90, prețul pentru o Românie Mare, era neangajarea statului român în structurile NATO și ale Uniunii Europene.

O negociere cu Moscova pentru o Românie Mare ar însemna legiferarea trupelor ruse în regiunea transnistreană și apariția unei baze militare în Tiraspol. Ar însemna aducerea oficială a Federației Ruse pe Nistru.

Nu sunt deloc convins că interesul național al statului român ar fi cel de a aduce Federația Rusă la frontiera Uniunii Europene și NATO.  

Martorii lui Băsescu din Republica Moldova cred în Unirea cu România. Și eu cred în așa ceva, dar prin altă modalitate: prin accesul Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Nu prin negocieri cu Federația Rusă. E un proces mai îndelungat, dar mai sigur.