luni, 27 februarie 2017

CUI SE SUBORDONEAZĂ GENERALUL GORGAN ?



Pe 23 februarie președintele Republicii Moldova, domnul Igor Dodon și fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale a Republicii Moldova, generalul Igor Gorgan, au participat la o recepției oferită de către Ambasada Federației Ruse la Chișinău cu ocazia Zilei Apărătorului Patriei Ruse, care inițial s-a numit Ziua Armatei Roșii. De aici.

Potrivit presei, la eveniment au participat și reprezentanţi ai admistraţiei separatiste de la Tiraspol: ministrul Apărării, Oleg Obrucikov, ministrul de Interne, Ruslan Mova, ministrul de Externe Vitali Ignatiev, șeful statului major al regiunii separatiste Serghei Gherasiutenko, copreședintele Comisiei Unificate de Control din partea Tiraspolului, Oleg Beleakov şi o seamă de ofițeri din cadrul Grupului Operativ al Trupelor Ruse. Toți aceștia au fost prezenți alături de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și fostul șef al Marelui Stat Major al armatei moldovene, domnul Gorgan.

Domnul Dodon a declarat de mai multe ori că ar fi de acord să ofere regiunii transnistrene un statut special, poate chiar unul federal. În turul doi al alegerilor prezidențiale din 2016, domnul Dodon a beneficiat de votul a aproximativ 16 000 de cetățeni domiciliați în regiunea transnistreană. Probabil, domniei sale i se pare firesc să fie în contact cu liderii separatiști. Este dreptul domniei sale.

Nefirească este participarea domnului Gorgan la această manifestare. 
Domnul Igor Gorgan a fost numit în funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale a Republicii Moldova în baza decretului nr.773 din 19 august 2013 semnat de președintele Nicolae Timofti. Peste un an, domnul Timofti a semnat decretul prin care îi acorda gradul de general de brigadă. Până în anul 2013 domnul Igor Gorgan a fost expert asociat la Fundaţia pentru Promovarea Reformelor în domeniul Justiţiei, Securităţii şi Apărării și președintele Uniunii Ofiţerilor în Rezervă „Stejarul”, structură a PLDM constituită în anul 2010. De aici.
 
Domnul Igor Gorgan a fost demis din funcția de șef al Marelui Stat Major în martie 2016, la solicitarea domnului Anatol Șalaru, ministrul Apărării din acel moment. Constat că numirea domnului Igor Gorgan în funcția de șef al Statului Major a fost una politică. Politică a fost și avansarea domniei sale în grad. Ascensiunea domnului Igor Gorgan s-a datorat pârgiilor de putere deținute de PLDM. Înțeleg că pierderea acestor pârghii politice au dus și la demiterea domnului Gorgan din structurile Ministerului Apărării.

Nu înțeleg necesitatea prezenței domniei sale la manifestarea organizată de către Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova cu ocazia zilei de 23 februarie. Atenție, 23 februarie este Ziua Apărătorului Patriei Ruse. Prezența domnului general Gorgan alături de lideri militari din regiunea separatistă transnistreană poate fi interpretată ca o subrodonare inconștientă în fața unei  simbolice sărbători oficiale a unui alt stat. Un stat care în 1992 a fost un agresor al Republicii Moldova.

Recent, jurnaliștii portalului informațional today.md au intrat în posesia unor înregistrări audio în care foști combatanți în conflictul din regiunea transnistreană, apropiați liderului PPDA, Andrei Năstase, și ai liderului PLDM, Vlad Filat, discută despre planul de destabilizare a comemorării eroilor Războiului de pe Nistru, eveniment care va avea loc la data de 2 martie 2017. De aici.

Întâlnirea, care a avut loc tot pe 23 februarie, a fost organizată de responsabilul activității Caravita SRL în zona de Nord a Republicii Moldova, întreprindere care a aparținut lui Vlad Filat. Din discuțiile celor prezenți, reiese că la data de 2 martie,  combatanții moldoveni, apropiați PPDA și PLDM, ar urma să  provoace violențe. Începutul acestor violențe ar fi marcat de fluierarea oficialilor care vor încerca să țină discursuri. Combatanții ar intenționa să zădărnicească mișcarea coloanelor oficiale și să-i alunge din coloană pe oficiali. Un protest al cărei simbolistică este periculoasă.  

Cu certitudine apariția unor violențe create de combatanții moldoveni la mitingul de comemeorare a celor căzuți în Războiul de pe Nistru ar fi placul oficialilor ruși. Apariția unor disensiuni între participanții la conflict și conducerea instituțiilor de forță ale statului moldovean și a conducerii statului Republica Moldova ar veni doar în sprijinul separatiștilor transnistreni și ar oferi argumente în plus la masa de tratative. Prezența domnului Gorgan, pe 23 februarie, la recepția oferită de Ambasada Rusă  a fost un gest de subordonare în fața unui simbol. Un simbol care a fost cu siguranță interpretat. Simbolistica apariției unor violențe de stradă în ziua de 2 martie ar avea un ecou și mai mare.   
Crearea și obținerea de argumente în sprijinul separatiștilor a fost ocupația preferată a serviciilor inteligente rusești. Un astfel de simbol s-a dorit să fie și deschiderea unui consulat al Federației Ruse în Bălți și Tiraspol.  În noiembrie 2012, premierul Vlad Filat, a fost de acord cu doleanța lui Rogozin, aflat în vizită oficială în Moldova, de a deschide consulate în Bălți și Tiraspol. Domnul Filat declara atunci că "nu vede ce ar încurca inaugurarea unui consulat general rus la Tiraspol." De aici. Preşedintele Nicolae Timofti, s-a declarat împotriva acestei subordonări simbolice. Nu știu dacă gestul lui Filat era o larghețe diplomatică ori o obligație pe care o avea față de Rogozin. 

Subordonările, fie ele și simbolice, dau de gândit. Insubordonările, la fel. Mai ales pe 2 martie, ziua începerii Războiului de pe Nistru.

Post Scriptum 
Republica Moldova se află în plin război hibrid. Simbolismul unor acțiuni ori inacțiuni face parte din arsenalul acestui război. De asta, persoanele publice, trebuie să își calculeze foarte atent acțiunile ori inacțiunile domniilor lor.