În urmă
cu un an, în discursul referitor la anexarea Crimeei, Vladimir Putin, a vorbit deschis
despre revizuirea consecințelor destrămării Uniunii Sovietice. Autoritățile
ruse percepeau atunci, ca și acum, crearea Parteneriatului Estic ca o ofensivă,
a Uniunii Europene și a NATO, către spațiul sovietic, considerat de către
administrația Putin ca făcând parte din sfera de influență rusă. Această
ofensivă era, și este percepută, ca un atac asupra interesului rus în regiune. Pentru
cei care au știut să asculte discursul lui Putin, era clar că va fi pusă în
aplicare o contraofensivă.
Opțiunii
pro-Europene a Ucrainei i s-a opus violent, opțiunea pro–Rusia și războiul din
estul Ucrainei. Kremlinul a spus că Dumnezeul catolic trebuie dat afară din Ucraina
- ortodoxie ori moarte.
În
ciuda sancțiunilor occidentale impuse Federației Ruse, strategii de la Kremlin
nu și-au schimbat și nu își vor schimba viziunea lor asupra Estului Europei - de creare a unei zone tampon care să-i
separe de Uniunea Europeană și NATO. După
ocuparea și anexarea peninsulei Crimeea, după destabilizarea estului
ucrainean, Federația Rusă a acumulat în Crimeea un arsenal
militar uriaș - peninsula s-a
transformat într-un avanpost militar rus la Marea Neagră.
Prin instalarea unor mijloace anti-acces
și area denial rușii au deja posibilitatea să blocheze accesul
navelor în perimetrul Mării Negre și să modifice harta
geopolitică a bazinului Mării Negre. O
rachetă cu rază medie de acțiune în două trei minute poate lovi Chișinăul, Iașul,
Bucureștiul ori Constanța. Conform
planului de înarmare a Federației Ruse, până în 2020 flota rusă a
Mării Negre va primi 6 noi submarine de ultimă generație, fregate
și nave care plasează mine. Modificarea
echilibrului geopolitic al Mării Negre înseamnă că statele din Parteneriatul
Estic vor trebui să se mulţumească
cu forme intermediare de aliniere la Uniunea Europeană dar în esenţă o iluzorie
mimare a apartenenţei la ordinea occidentală. E clar că, nici Ucraina, nici
Republica Moldova, nici Georgia nu vor adera efectiv la alianţele occidentale.
Este preţul pe care europenii îl plătesc pentru a avea pace cu Rusia
lui Putin.
E modul
impus de Moscova pentru a ține departe de frontierele spațiului ortodox , modul
occidentalo-catolic de gândire.
În
urmă cu un an, pe data de 21 martie 2014, deputații
moldoveni s-au reunit într-o ședinţă cu uşile închise, unde au
discutat despre anexarea peninsulei Crimeea și securitatea statului moldovean. La ea au fost
invitaţi şi reprezentanţii ministerelor care au atribuţii la menținerea ordinii
și securității statului moldovean, precum şi șeful Serviciului de Informaţii şi
Securitate. La finalul întâlnirii nu a fost adoptată
nici o hotărâre. Domnul Corman, pe atunci președinte al Parlamentului
moldovean, a spus presei moldave că, deşi situaţia din
regiune este tensionată, nu există motive de panică.
Existau
însă suficiente motive de spaimă. Președintele rus le enunțase voalat în
discursul referitor la anexarea Crimeei. Analiștii Serviciului de Informații și
Securitate al Republicii Moldova le-au prezentat domnului Mihai Bălan, șeful acestei
instituții, iar domnia sa, în ședința închisă a legislativului le-a adus la
cunoștința corpului de deputați.
Deputații moldoveni nu au înțeles însă că progresul obținut de Republica Moldova pe
agenda asocierii la Uniunea Europeană a trezit atenția strategilor de la
Kremlin care vor pune în aplicare planuri pentru reducerea vitezei cu care
Moldova se apropia de Uniunea Europeană. Ceea ce s-a și întâmplat.
Rezultatul
alegerilor parlamentare din Republica Moldova a demonstrat scăderea simpatiei
pentru partidele pro-europene. Eșuarea negocierilor pentru formarea unei
majorități parlamentare din care să facă parte toate formațiunile pro-europene
a dus la formarea unui guvern minoritar care a fost instaurat și cu voturile
deputaților comuniști. Faptul acesta este considerat a fi o
admitere a PCRM la procesele politice decizionale din Republica Moldova. Comentatorii politici români au etichetat
coaliția PLDM-PD ca fiind una euro-comunistă și au solicitat președintelui
Iohannis reconsiderarea relației României cu Republica Moldova.
Recent ambasadorul României la Chișinău, Marius
Lazurcă a spus că statul român așteaptă clarificări referitoare la
acuzațiile oficialilor moldoveni care în aprilie 2009 au acuzat România de
lovitură de stat în Republica Moldova. ”Republica Moldova a creat un precedent în Europa, a fost
primul stat european care a expulzat un ambasador al unui stat membru al UE.
Sunt lucruri de o gravitate suficient de mare, încât să dea motive României să
se gândească la oportunitatea unor gesturi politice pe care ar putea, sau nu,
să le facă”, a explicat diplomatul.
Declarația făcută de domnul Lazurcă ar putea fi
interpretată ca o sugestie pentru o eventuală reconsiderare a relațiilor
România - Republica Moldova. La șase ani distanță de la evenimente, e pentru
prima dată când apare o asemenea declarație. Este clar că, la București, unele
centre de putere nu au uitat ofensele comise în 2009 de către autoritățile comuniste.
O posibilă schimbare de discurs a Bucureștiului
ar putea fi justificată prin micșorarea de
către Chișinău a tempoului de implementare a reformelor conținute în Acordul de
Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. O schimbare de discurs ar
însemna răcirea relațiilor dintre București și Chișinău. Dar această modificare
de atitudine este scopul pe care îl urmărește Moscova. O asemenea reconsiderare
a discursului românesc ar însemna, de
fapt, o recunoaștere a dreptului Federației Ruse de a dicta în regiune.
Nu știu dacă acest potențial de reconsiderare a relației româno –
moldovene va fi pus în mișcare. Nu știu dacă domnul Lazurcă a avut acceptul
Centralei de la București pentru a face publice aceste doleanțe. Nu știu dacă domnul
Voronin va prezenta clarificările sale către ambasadorul României în Republica
Moldova. Dacă se dorește prevenirea apariției unor perturbări pe relația
bilaterală dintre cele două state, ar fi de dorit ca acest lucru să se întâmple. Știu însă că dacă s-ar întâmpla așa ceva, ar fi un semn de respect pentru ajutorul, diplomatic, financiar, economic, pe
care Bucureștiul l-a oferit în decursul anilor Chișinăului. Iar gestul, în aceste delicate momente, ar ajuta Moldova foarte mult.
Diplomația română, cu mult ulei în sistem, a cerut să i se prezinte
scuze – nu cred că aceste clarificări, dacă vor fi, ar fi publice. Ele s-ar transforma într-o recunoaștere că, în calitatea sa de președinte al Moldovei, domnul Voronin a acționat greșit.
Ori poate exact asta se urmărește? Un președinte de stat are voie să recunoască că a avut erori?
