Ar fi putut moldovenii ajunge musulmani? Cu
siguranță. Istoria spune că una din principalele capitale ale urmașilor lui
Gengis-Han, Șeher
al Djedid se afla pe malul stâncos al râului Răut, în preajma localității
Trebujeni din Republica Moldova. La sfârșitul secolului al XIII-lea, perioada
de apogeu a Hoardei de Aur,
localitatea avea moschee, caravanserai și băi cu abur. Doar
că, tătarii au fost foarte toleranți în privința creștinismului ortodox - hanii
au scutit de taxe bisericile. Nu același lucru se poate spune
despre musulmanii din Kosovo care, din 1999 și până în prezent au distrus peste 156
de biserici ortodoxe ( în luna martie 2004 – pe timp de pace, albanezii au
distrus aproape toate bisericile din orașul Prizren).
Moldovenii nu au ajuns musulmani – în schimb,
prin intermediul NATO și al KFOR au ajuns în Kosovo ca să protejeze cea mai
importantă vatră de ortodoxie după muntele Athos – Visoki Deceani. Situată în partea
de vest a statului kosovar, în regiunea Peci, mânăstirea Deceani a fost
construită între anii 1327-1335 din porunca lui Ștefan Uros al III-lea – unul dintre
întemeietorii casei regale sârbe. Pictura murală care îmbracă în întregime pereții
acestei biserici însumează în jur de 1.000 de portrete care ating toate scenele
importante ale Noului Testament. Acolo se află prima și singura imagine a lui
Isus ținând în mână o sabie. Sabia Adevărului.
Mânăstirea
a supraviețuit războiului din 1998 - 2000, dar dacă
la 17 martie 2004 nu se lua hotârârea ca forțele KFOR să o protejeze nu e sigur
dacă frumusețile de la Deceani scăpau întregi. Datorită militarilor
italieni și moldoveni din KFOR, obștea monahală trăiește acum ca o insulă sârbă în
mijlocul populației kosovare musulmane.
Ce e Kosovo? Este o un ținut disputat etnic
și religios. Numit de sârbi „leagănul civilizaţiei”, Kosovo a fost şi va rămâne
Ierusalimul sârbilor: era locul cu cea mai mare densitate de biserici creştine
de pe Pământ – populația kosovară a distrus 156 dintre ele. În 1989, Slobodan
Miloşevici a redus drastic statutul autonom al provinciei Kosovo. Albanezii au
ripostat, iniţial paşnic, creându-şi apoi structuri paralele în administraţie. În
1990, parlamentul kosovar a declarat independenţa, iar în 1992, Ibrahim Rugova
a fost ales preşedinte. Republica Kosovo a fost recunoscută oficial doar de către
Albania. Și în prezent steagurile albaneze se află pretutindeni.
În 1996, protestele din Kosovo au fost
înlocuite de răspunsurile armate ale UCK (Armata de Eliberare a Kosovo). În
1998, violenţele s-au înteţit, sârbii au semnat pentru încetarea focului şi
s-au retras parţial, sub monitorizarea OSCE. Luptele au fost reluate la finele
aceluiaşi an. Masacrul de la Racak, din ianuarie 1999, a însemnat începutul
implicării NATO. În martie-iunie 1999, avioanele NATO au bombardat Serbia,
pentru a-l forţa pe Miloşevici să își retragă trupele din Kosovo. În iunie
1999, Miloşevici a fost de acord cu prezenţa militară străină în Kosovo şi cu retragerea
trupelor din regiune. După retragere peste 200.000 de sârbi au părăsit Kosovo, cei
rămași au căzut victime violenţelor etnice.
Ce e Kosovo? Cu siguranță nu e multiculturalitate,
diversitate, dialog şi toleranţă. Poate s-ar dori. Cert este că încă nu se reușește. Că e așa, se poate vedea în Mitrovița. Am fost
acolo. Oraşul, cu o populaţie de aproximativ 70 000 de locuitori, e tăiat în
două de râul Bistrița – la nord locuiesc sârbii. În sud stau albanezii kosovari.
La capătul albanez al podului este statuia lui Isa Boletini, despre care sârbii
spun că a omorât mulţi dintre ai lor în timpul vieţii sale. Kosovarii însă,
îl consideră erou al războiului lor de eliberare. Pe partea sârbă a podului un
monument comemorează soldaţii sârbi ucişi de către Armata “teroristă” UCK. Locurile de acces între cele două comunității sunt
monitorizate ( a se citi păzite) de Carabinierii italieni din KFOR. Bine fac.
Kosovo e în schimbare. Drumuri drepte și
prețuri în euro. EULEX și KFOR sunt garanții investițiilor străine în zonă. Și
peste tot, multe, foarte multe steaguri albaneze. Și moschei. Cu siguranţă prea
multe moschei în raport cu numărul total al populației kosovare. Din câte am înţeles,
cele cu două minarete sunt construite de arabi, cele cu unul, de turci. O fi vreo întrecere ?
Ce e Kosovo? E o zonă în care riscul, deși la
el acasă, e ținut în frâu de prezența KFOR. Cei 41 de soldați ai Armatei
Naționale a Republicii Moldova activează în cadrul KFOR-West – adică în zona pe
care o controlează Armata Italiană. Motivul, simplu - o mai ușoară înțelegere lingvistică a militarilor italieni cu cei moldoveni. Pentru soldații moldoveni, prezența în Kosovo este o posibilitate în a demonstra cât de bine
își știu meseria, de a dovedi că pot lucra cot la cot cu militarii străini, și o posibilitate de a demonstra tuturor că, vorba cronicarului, nasc și în Moldova oameni. E modul prin care militarii moldoveni demonstrează tuturor că sunt cei mai
buni în operațiunile de deminare (lucru dovedit și în Irak), e oportunitatea prin
care Chișinăul spune că nu este doar un consumator de securitate dar că poate, la rândul său, și să o furnizeze. Nu e mult, nu e nici puțin – e firesc.
Iar militarii moldoveni demonstrează celor din jurul lor - italieni, germani, americani, că fac
față acestor provocări. Provocări calme, dar cu dinți. Că e zonă post conflict.
E trist să constat că la 16 ani distanță de la sfârşitul războiului, bisericile ortodoxe
sunt încă păzite de militari înarmați. În fața moscheilor din
Kosovo nu era nici un post de poliţie. Descoperirile arheologice de la Orheiul Vechi arată lumii întregi că în Șeher al Djedid biserica creștină era amplasată la doar 80 de metri distranță de moschea tătară. Tătarii din Orhei i-au lăsat pe moldoveni să trăiască în legea lor, de asta moldovenii au rămas creștini.
Ce fac ostașii moldovenii în Kosovo? Păzesc inima
Serbiei. Care e acolo.
