
Delegații
la congresul de constituire au ales-o pe doamna Sandu președinte, alături de
domnia sa, vicepreședinți ai acestei formațiuni politice au fost aleși domnul
Sergiu Musteață și doamna Liliana Nicolăescu, domnul Igor Grosu a fost ales
secretar general al partidului. Dintre cei trei, doar domnul Musteață a fost
aproape de valorile social-liberale, ca și doamna Sandu, doamna Nicolaescu și
domnul Grosu au fost membrii ai PLDM.
La
congresul de constituire al PAS au participat doar 267 de delegați. Un
congres mic. Majoritatea delegaților prezenți erau cadre didactice, oarecum firesc,
doamna Sandu, doamna Nicolaescu și domnul Grosu au fost la conducerea
Ministerului Educației. Din Biroul politic al Partidului Acțiune și Solidaritate
fac parte, soția directorului IPP Moldova, psihologul Daniela Terzi-Barbăroșie, avocatul și profesorul universitar Nicolae
Roșca, istoricul Virgil Pâslariuc, și domnul Vitalie Braniște. Doamna Maia Sandu a declarat că până la data
congresului de constituire s-au alăturat acestei formațiuni politice 7500 de
persoane, iar în 20 de centre raionale au fost constituite organizații
teritoriale. Potrivit statutului, formațiunea politică activează pe baza
cotizaţiilor de membru, 120 de lei anual, dar şi din donaţii.
Un
congres mic, organizat cu resurse financiare puține. Surse din interiorul
noului partid, îmi comunică că așteptările doamnei Sandu, de a atrage persoane
care să investească în acest proiect politic, au fost date peste cap. Deși
sondajele prezintă PAS ca fiind printre formațiunile politice preferate de
moldoveni, printre fruntașii acestei formațiuni politice nu regăsim persoane cu
dare de mână. Resurse financiare puține înseamnă un rezultat electoral pe
potrivă. A crede că aparatul de partid al acestei formațiuni politice poate activa
doar în bază voluntariatului este o greșeală copilărească. A crede că, se vor putea acoperi, doar din donații, costrurile unei campanii electorale este o utopie.
Un partid
al elitelor intelectuale? Primele semnale publice ne arată că asta se dorește –
o replică a PSL-ului de odinioară. Cunoaștem rezultatele electorale ale PSL. Mici. Uniți în jurul domnului Serebrean, intelectualii moldoveni nu au avut
capacitatea de a atrage foarte multe voturi pentru a câștiga detașat în alegerile
locale ori naționale. Probabil se va încerca ca această tristă experiență să nu
fie repetată – fără resurse financiare acest lucru este greu de evitat. Considerându-se superiori, intelectualii moldoveni nu știu să vorbească cu marea masă a alegătorilor de aici și eșecurile avute de alte formațiuni politice ale intelectualității.
Doamna
Sandu afirmă că este pregătită pentru a candida la funcția de președinte al
Republicii Moldova. Cu siguranță, constituirea PAS face parte dintr-o
campania de PR organizată de doamna Sandu. Probabil, se mizează pe faptul că doamna
Sandu ar fi unica candidatură a dreptei politice moldovene la alegerile
prezidențiale. Nu cred în ipoteza candidatului unic al dreptei la viitoarele
alegeri prezidențiale. De ce? Pentru că politicienii moldoveni, mici sau mari,
sunt orgolioși. De asta, presupun că, alături de domnul Dodon, în cursa pentru
prezidențiale va fi prezent atât domnul Năstase cât și doamna Sandu.
Dacă
nu va găsi resurse financiare serioase, Partidul Acțiune și Solidaritate nu va
fi altceva decât un balon dezumflat. Fie el și al Uniunii Europene. Așa că,
mult zgomot pentru nimic.
FOTO - Iulian Bercu