
Putea manifestația să scape de sub control?
Desigur. Capacitatea de violență existentă în societatea moldavă a fost
dovedită de simpatizanții domnului Grigore Petrenco care au încercat să ia cu asalt Procuratura Generală a Republicii
Moldova. În
urma altercațiilor opt persoane au fost reținute.
Vor unii sau nu, domnul Petrenco a dat dovadă
de înțelegerea corectă a riscurilor de conflict și a decis să evite PMAN acolo
unde erau adunați simpatizanții Platformei Demnitate și Adevăr. Dacă își făceau
apariția acolo, violențele între cele două grupuri erau garantate.
Platforma DA a reușit să adune în centrul
Chișinăului mai multe zeci de mii de participanți la protest. Mai mulți decât
ne sugerează
domnul Mihăeș (care vorbește despre șapte mii de oameni) însă nici pe
departe o sută de mii, așa cum susțin organizatorii. Datele MAI vorbesc despre
40 de mii de participanți – o cifră care poate fi cea mai aproape de adevăr.
Numărul participanților contează. Cu cât
mulțimea este mai numeroasă, cu atât presiunea asupra Cabinetului de Miniștrii
este mai mare. Dar revendicările
Platformei DA au fost îndeplinite în avans. Pe un termen de 60 de zile, ANRE a
suspendat decizia de a majora tarifele la energie și gaz, iar un audit internaţional va trebui să
vadă dacă cererea de creștere a acestor prețuri este argumentată. Cabinetul Streleț a anunţat că toate datoriile la subvenţiile
oferite agricultorilor pentru anul 2014 au fost achitate, iar compensaţiile
care nu au fost bugetate anterior sunt examinate separat. Sunt
doar câteva din știrile care coincid, deloc întâmplător cu revendicările
protestatarilor.
Nu știu cine a fost cel care a întocmit lista
de revendicări dată citire la 6 septembrie – domnul Boțan, domnul Andrei
Năstase? O serie din aceste cerințe sunt de mult bun simț, altele îmi par cu
adevărat utopice. Să nu știe domnul Năstase că demisia președintelui Nicolae
Timofti e de domeniul fantasticului? Ori că pentru alegerea șefului statului
prin votul direct al cetățenilor trebuie schimbată Constituția, adică un
consens larg în Parlamentul moldovean? Să nu știe domnul Boțan, un cunoscător
al fenomenului socio-politic moldovenesc că alegerile parlamentare anticipate
ar avantaja în acest moment forțele politice cu simpatii către Federația Rusă?
Toate acestea sunt cunoscute. O știe toată
lumea. Așa cum era previzibil că domnul Dodon și domnul Usatâi nu vor
pierde momentul pentru a anunța proteste în masă și dorința domniilor lor de
declanșare a alegerilor parlamentare.
Revendicările Platformei DA vin să ne spună
că o parte dintre liderii acestei acțiuni vor trece la înregistrarea unei
formațiuni politice. Partidul pentru Demnitate și Adevăr. Domnul
Boțan este cel care se împotrivește acestui lucru, de asta ne asigură
că așa ceva nu se va întâmpla. Dar revendicările făcute au un caracter
pur politic. Cele economice, anticipate de către consilierii domnului Valeriu
Streleț au fost îndeplinite. Ar fi o eroare tactică să nu înregistrezi Partidul
pentru Demnitate și Adevăr atunci când ai avut deja suportul celor adunați în
PMAN.
Exact acest lucru îl declară într-un recent interviu domnul Petru Lucinschi.
”Se
vehiculează în societate că ar fi cazul ca această platformă civică să se
transforme într-una politică. Poate să se ivească un partid nou. Simt că societatea
poate să formeze un partid nou. Cea mai mare încercare pentru viitorul Platformei
DA constă în faptul ce fel de platformă politică va îmbrățișa și ce fel de
oameni vor fi în acest viitor partid.”
Domnul Lucinschi mai afirmă că alegerile ar fi o unică soluție și nu ar
trebui să fie o sperietoare pentru societatea moldavă: „Alegerile sunt unica soluție într-un sistem democratic în caz de conflicte,
neînțelegeri, situații grave, în care ne aflăm și noi astăzi. Unica soluție. Nu
putem să facem din alegeri o sperietoare”, afirmă domnul Lucinschi.
Desigur,
procesul electoral nu trebuie să devină o sperietoare. Dar cel care poate
stabili data unor eventuale alegeri este doar corpul de deputați. Stabilirea
acestei date poate fi doar rezultatul unei crize politice de proporții. Își
dorește domnul Patru Lucinschi o astfel de criză? Nu îmi vine a crede.
Data de 6 septembrie este data apariției
Partidului pentru Demnitate și Adevăr. Este partidul a cărei apariție a fost
susținută de către masele protestatare din Piața Marii Adunări Naționale. Un partid
cu un program politic minim, vezi revendicările, dar fără un lider clar.
Protestele din PMAN vor dura atât timp cât
este suficient pentru a strânge semnăturile necesare pentru înregistrarea la Ministerul
Justiție dar și pentru a îl convinge pe domnul Boțan de necesitatea apariției
acestei formațiuni politice.
Alegerile anticipate pe care și le doresc
unii lideri politici moldoveni costă mult prea scump. Un preț pe care nici Statele
Unite, nici Uniunea Europeană nu sunt dispuse să îl plătească. Cu atât mai
puțin România. De asta, anticipate nu vor fi. Misiunea FMI va sosi la Chișinău
și va acorda împrumutul necesar Moldovei.