luni, 22 septembrie 2014

LEANCĂ PE ARENA NAȚIONALĂ


Premierul român Victor Ponta s-a lansat în alegerile prezidențiale din România. Pentru asta, Partidul Social Democrat a adunat pe Arena Națională din București peste 70 de mii de simpatizanți. Acolo a fost prezent și premierul moldovean Iurie Leancă care a spus publicului că mizează pe domnul Ponta. O alegere reușită – în cursa electorală din România, domnul Ponta este cotat cu cele mai multe șanse.   

La Chișinău, unii au rămas nedumeriți – vai, trădare, liberal democratul Leancă, participă la manifestarea social democraților! Așa ceva nu se face, liberal democrații moldoveni fac parte din familia popularilor europeni, social democrații sunt socialiști, vai nouă, vai nouă! Să nu fim mai catolici decât papa! Nemulțumiții uită că dincolo de apartenența la familiile politice internaționale mai există și interesul național. Iar acesta, uneori primează. Este prima implicare majoră a unui politician moldovean în politica internă a României. Un lucru care până în prezent nu s-a mai întâmplat.

În discursul domniei sale, premierul moldovean a spus că prietenul la nevoie se cunoaște. „Sunt prezent aici pentru a susţine un prieten al Republicii Moldova, aduc un mesaj de sprijin pentru viitorul preşedinte al României. Sunt convins că va continua să sprijine Moldova în drumul ei european”, a subliniat domnul Leancă. Și are perfectă dreptate. România, vor unii sau nu, va sprijini mereu Moldova. Palatul Victoria, sediul guvernului condus de domnul Ponta, împreună cu Palatul Cotroceni, sediul președinției au pus pe roate multe proiecte benefice pentru moldovenii de peste Prut. Bunele relații ale domnului Filat cu președintele Băsescu a dus la semnarea și continuarea proiectelor începute de președintele român în spațiul dintre Prut și Nistru. Proiectul de interconectare energetică dintre România și Republica Moldova au fost o idee care poartă semnătura și parafa  premierilor Filat și Emil Boc, e firesc ca aceste proiecte să fie continuate și dacă Ponta ajunge președintele României. Prezența publică a domnului Leancă la această manifestare a avut un caracter pur electoral. Prezența unui politician din Republica Moldova era importantă mai ales pentru Victor Ponta! 

Potrivit cercetărilor sociologice, cele mai mari şanse pentru a se califica în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale îl au Victor Ponta şi Klaus Iohannis. Potenţialul electoral pe care îl oferă diaspora românească este estimat la 600.000 de voturi. Pornind de la realitatea ultimelor alegeri, cele europarlamentare, diferențele dintre PSD şi Alianţa Creştin Liberală se bazează pe un scor sensibil mai mic. Alegerile prezidențiale din anul 2009 au demonstrat că votul din diaspora contează. Ele au făcut diferenţa dintre domnul Băsescu și domnul Geoană. 

Din punct de vedere electoral doar Traian Băsescu a făcut eforturi pentru a-şi fideliza cetăţenii români din Republica Moldova. Electoratul din Republica Moldova a fost cultivat de președintele Băsescu din primele zile ale mandatului său, în 2005, când şi-a programat la Chişinău prima vizită oficială în calitate de preşedinte. Timp de 10 ani, Băsescu a făcut declaraţii favorabile unei „uniri în interiorul UE”, a susţinut cauza Republicii Moldova în faţa guvernelor Tăriceanu şi Boc şi în Consiliul European și s-a implicat indirect în campaniile interne de la Chişinău. Relația personală a domnului Băsescu cu domnul Filat, care a evoluat în mod progresiv a contribuit la continuarea tuturor proiectelor românești în Republica Moldova. De asta, recent, domnul Băsescu continuă să îl laude pe domnul Filat .

Steagul parteneriatului cu Moldova a fost preluat acum de către domnul Ponta, care a cultivat o relaţie personală cu premierul Iurie Leancă, a co-finanţat în an electoral gazoductul Iaşi-Ungheni şi a oferit şcolilor și grădinițelor  din Republica Moldova 20 de milioane de euro din partea Guvernului României. Pentru ca domnul Ponta să aibă un succes electoral semnificativ între Prut și Nistru sunt sigur că prezența domniei sale în spațiul mediatic moldovenesc va crește. 

Domnul Leancă este un diplomat de mare succes. Prezența domniei sale la o manifestare a PSD, formațiune care este parteneră cu Partidul Democrat poate fi interpretată și ca o garanție a faptului că în cursa pentru parlamentarele moldovenești, liberal democrații și democrații moldoveni vor da dovadă de fair-play. Domnul Leancă, care are acces la informații limitate publicului larg, știe că domnul Ponta are cele mai mari șanse de a deveni președintele României. Domnul Leancă, un om rațional, a procedat corect și a investit în viitorul Moldovei.