Se afișează postările cu eticheta Iurie leanca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Iurie leanca. Afișați toate postările

vineri, 8 iulie 2016

PLAHOTNIUC NU ESTE CEL MAI TARE DIN PARCARE



Liderul comuniștilor moldoveni, domnul Voronin, a declarat recent că, anul trecut, premierul Chiril Gaburici și-a dat demisia pentru că era impus să semneze o nouă garanție de stat în valoare de 7,5 miliarde de lei.  Domnul Gaburici și-a anunțat demisia pe data de 12 iunie 2015, după ce cu o zi înainte fusese audiat la Procuratură referitor la presupusele falsuri din diploma sa de studii superioare. Presa a considerat că acesta ar fi fost motivul demisiei sale din funcție.
Nimeni nu a atras atenția la scrisoarea oficială semnată de domnul Gaburici prin care a cerut demisia șefilor de la Procuratură, BNM și a CNPF. Scrisoarea venea în urma ședinței Comitetului Național pentru Stabilitate Financiară, care a realizat că „întreg sistemul financiar al Republicii Moldova este sub asediu și mai multe instituții financiare sunt în pericol”.

Domnul Voronin nu a spus din partea cui ar fi venit presiunile pentru ca domnul Gaburici să semneze scrisoarea de garanție. O scrisoare de acest gen a fost semnată, la rândul său, de domnul Leancă și echipa guvernamentală pe care a condus-o. Amintesc că, în februarie 2015, liberalii, socialiștii și comuniștii moldoveni nu au votat pentru investirea celui de al doilea cabinet de miniștri condus de domnul Leancă. Domnul Voronin afirma atunci că ‘’Leancă nu are potențial pentru a guverna’’ și că „Moldova are nevoie de un premier cu experiență în domeniul afacerilor”. Să înțeleg că domnul Gaburici a fost candidatul pe care domnul Voronin l-a impus liderilor PLDM? Foarte posibil! 

Din detenție, prin intermediul avocatului său, domnul Filat a declarat că BNM, CNA, Procuratura Generală și șeful cabinetului de miniștrii poartă responsabilitatea directă față de cele întâmplate în scetorul bancar. Potrivit domniei sale, aceste instituții au știut situația dificilă financiară în care se aflau Banca de Economii, Unibank și Banca Socială, dar nu au întreprins nimic. 
Logica domnului Filat șchiopătează, probabil domnia sa încearcă să arunce pisica neagră în ograda altora. Funcția de prim-ministru a fost deținută, mai mulți ani în șir, de către PLDM, deci și președintele acestei formațiuni politice, domnul Vlad Filat, a avut cunoștință de cele ce se întâmplă în sistemul financiar bancar. Din înregistrările convorbirilor purtate între domnia sa și domnul Șor, putem constata că liderul PLDM știa ce se întâmplă în cele trei bănci. Ar fi putut pleca presiunile la adresa domnului Gaburici din partea deținătorului politic al funcției de prim ministru, președintele PLDM, domnul Filat? Nu știm.

La sfârșitul anului 2014, imediat după aflarea rezultatelor alegerilor parlamentare, domnul Iurie Leancă, care deținea funcția de prim ministru în exercițiu, declara că tărăgănarea negocierilor pentru formarea unei noi coaliții de guvernare este periculoasă. Tot atunci, domnia sa afirma că, în calitate de prim ministru va insista pentru efectuarea unei investigații internaţionale asupra fraudelor comise în sistemul bancar. "Dacă ar trebui să aleg între o investigaţie efectuată de o companie internaţională şi funcţia de premier, aş alege investigaţia. (…) Trebuie să investigăm, să recuperăm banii care au fost delapidaţi şi cei care au furat acești bani să fie pedepsiţi", sublinia domnul Leancă. Aceste amenințătoare declarații l-au costat pe domnul Leancă fotoliul de premier. Făcută la cald, investigația externă ar fi scos la iveală faptul că mai mulți oameni politici erau beneficiari ai fraudelor bancare.

O investigație a jurnaliștilor portalului economic Mold-Street demonstra că printre acționarii băncilor cu probleme se aflau persoane care au fost/sunt conectate la partidele politice din Republica Moldova. Ex-preşedintele Petru Lucinschi, ex-președintele Vladimir Voronin, ex-vicepremierul Valeriu Bulgari, fostul şef al Serviciului Vamal, Viorel Melnic ori milionari ca Nicolae Ciornâi, Vladimir Jardan, Natalia Vrabie sau Veaceslav Platon se numără printre cei care sunt adevărații stăpâni ai băncilor moldovenești. Insistența cu care domnul Leancă a spus că își dorește efectuarea unei investigații internaționale asupra fraudelor din sistemul bancar a însemnat o amenințare la adresa acestora.

Publicația Adevărul scrie că ex-președintele Petru Lucinschi, acționar la Unibank, a fost implicat în fraude bancare. Jurnaliștii își bazează afirmațiile pe dezvăluirile conținute în Raportul Kroll. Potrivit datelor din acest raport, cel de al doilea președinte al Republicii Moldova a achiziţionat cele aproape 5% din acţiunile Unibank cu bani obţinuţi din mai multe împrumuturi – suma totală se ridică la 1,5 milioane de euro.

Ce ar fi putut amâna desfășurarea unei anchete internațională asupra fraudelor din sistemul bancar moldovenesc? Doar o criză de guvern ori alegerile parlamentare anticipate. În momentul în care, din funcția deținută, domnul Gaburici a constatat mărimea acestor fraude și că este impus să scoată bani din rezerva de stat, a preferat să își dea demisia. O anchetă internațională ar fi dovedit, la cald, cine au fost cei care au făcut presiuni la adresa domnului Gaburici pentru a acoperi frauda bancară. Tot ea ar valida, ori invalida, prezumțiile potrivit cărora ex-președintele moldovean Petru Lucinschi, ori alți stăpâni ai băncilor moldovene, au fost sau nu implicați în aceste fraude.

Până la publicarea raportului Kroll 2, observ, din presă, că doar firmele care au fost apropiate domnului Filat, domnului Țopa, ori domnului Lucinschi au fost beneficiarele unor uriașe credite nerambursabile. Firme apropiate domnului Plahotniuc nu au fost prezente. Dacă existau, cu siguranță, televiziunile nu scăpau ocazia de a ne arăta acest lucru.
Așa că, afirmația domnului Lazurcă, fostul ambasador al României la Chișinău, este veridică: să nu facem din domnul Plahotniuc mai mult decât este.

FOTO - Liliana Barbarosie/Europa Libera

miercuri, 11 mai 2016

STABILIZAREA MOLDOVEI – INTERES DE SECURITATE AL ROMÂNIEI



Săptămâna trecută, într-o postare pe Facebook, secretarul general al Partidului Național Liberal din România, domnul profesor Radu Carp, nota că vizita domnului Plahotniuc la Washington este o “recunoaștere a situației de fapt din Moldova, într-un context regional complicat, cu diversiuni din ce în ce mai frecvente în Ucraina”. Domnia sa considera că relația Republicii Moldova cu Statele Unite este una strict bilaterală și că nu mai trece prin București. Domnul Carp considera această schimbare de paradigmă ca fiind „un eșec al diplomației românești”.

Nu cred că această schimbare de paradigmă despre care vorbește domnul profesor Carp ar fi un eșec al diplomației românești, este mai degrabă vorba despre o înțelegere mai aprofundată a realităților dintre Prut și Nistru, venită din partea diplomației americane.  Interesul american a dictat ca domnului Plahotniuc să-i fie recunoscută calitatea de coordonator al jocului politic din Republica Moldova. 

Tot săptămâna trecută, ex-ministrul de externe al României, domnul Bogdan Aurescu a fost desemnat consilier al președintelui Klaus Iohannis pe politică externă. Anterior acestei funcții, domnul Aurescu a fost secretar de stat pentru afaceri strategice al Ministerului român de Externe, unde, împreună cu domnul Daniel Ioniță, actualmente nominalizat pentru funcția de ambsador al României la Chișinău, a negociat parteneriatul strategic româno-american. Tandemul Bogdan Aurescu la Cotroceni și Daniel Ioniță la Ambasada României de la Chișinău, un duo care a negociat parteneriatul româno-american, vine să consolideze relația privilegiată a României cu Republica Moldova și va oferi un plus de valoare. A nu se uita că, România este unul din promotorii de bază a intereselor Statelor Unite şi NATO în regiune, deci cei doi diplomați vor pune accentul și pe ancorarea Moldovei în spațiul euroatlantic. Într-o expunere publică, domnul Ioniță afirma că își dorește să fixeze Moldova, „politic, strategic şi fizic”, în spaţiul european şi euroatlantic. 

Că Moldova pășește încet, dar ferm, spre dezvoltarea unui parteneriat cu Statele Unite, s-a văzut în martie 2014, atunci când, la întrevederea domnul Iurie Leancă, pe atunci premierul Republicii Moldova, cu vicepreședintele american Joe Biden, s-a alăturat pe neașteptate și președintele Barack Obama. Președintele american a spus atunci că, „SUA susțin enorm parcursul european al Republicii Moldova, înțelegem că acest drum nu este unul ușor, susținem integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova. Inima mea este cu voi, sprijinul meu este cu voi si vreau să vă văd reușind”, a declarat Barack Obama. 

La doi ani distanță, adjunctul domnului John Kerry, Secretarul de Stat al SUA, domnul Antony Blinken a lăudat guvernul moldovean pentru eforturile reformiste pe care le face. Domnul Blinken a spus duminică, 8 mai 2016, într-o conferință de presă desfășurată la București că, "este foarte pozitiv să vedem eforturile îndreptate spre reformă pe care le face guvernul moldovean" și a adăugat că aceste schimbări vor aduce „stabilitate și progres real” pentru Moldova. Domnul Blinken a mai spus că în discuțiile avute cu oficialii români s-a atins subiectul Moldova și a subliniat că, "susținerea României pentru o Moldovă puternică, independentă și orientată spre Europa este esențială".

Domnul Blinken știe ce spune. Poate relația Moldovei cu Statele Unite ale Americii nu mai trece prin București, dar asistența, inclusiv financiară, pe care statul român o oferă Chișinăului sunt priorități exclusive ale acțiunii externe a României. Domnul Ioniță declara într-un interviu recent că pentru reconectarea – strategică, politică și fizică – a Moldovei la spațiul european este nevoie de consolidarea tendințelor spre stabilitate și predictibilitate ale Moldovei. Așadar ajutorul, care nu e numai financiar, vine să contribue la stabilitatea și predictibilitatea instituțiilor moldovene. Ceea ce înseamnă că stabilizarea politică și financiară a Republicii Moldova și menținerea ei în spațiul european și euroatlantic este o necesitate a politicilor de securitate românești. 

Afirmația se bazează pe documentele Strategiei de Apărare a statului român în care se vorbește despre politici de securitate extinse, deci includ și vecinul de la est al României – Moldova. În document se arată că principali piloni ai politicilor de securitate ale României sunt apartenența la NATO și la UE, dar și parteneriatul strategic româno-american. De asta, Moldova este o prioritate nu numai a politicii externe românești dar și a securității ei. Privită din perspectiva anticipării unor eventuale riscuri de securitate venite din spațiul pruto-nistrean, tematica moldovenească a fost necesară și firească, de asta a fost abordată la întâlnirile pe care domnul Blinken le-a avut cu președintele Iohannis ori cu premierul Cioloș.  

Amintesc că vizita adjunctului  Secretarului de Stat american, domnul Kerry, face parte dintr-un turneu european care are drept principal scop pregătirea Summit-ului NATO care va avea loc în luna iulie în Polonia.

Recapitulăm. Politicile de apărare și securitate ale statului român, politici puternic conectate la NATO, presupun consolidarea capacităților de stabilitate și predictibilitate ale instituțiilor statale moldovenești. Cine poate face așa ceva? Președintele Timofti? Domnul Valeriu Streleț? Domnul Andrei Năstase? Doamna Sandu? Să fim serioși! Știm cu toții cine este persoana care deține în mod real pârghiile puterii în Republica Moldova.
Recunoașterea calității asumate de către domnul Plahotniuc, cea de coordonator al jocului politic din Republica Moldova, înseamnă de fapt o recunoaștere indirectă a faptului că doar domnia sa este cel care deține resursele necesare pentru a menține, în proxima vecinătate a Uniunii Europene și a NATO, o Moldovă stabilă și predictibilă. Adică, ceea ce vrea acum România și Statele Unite. Legitimarea politică a domnului Plahotniuc a fost o necesitate a politicilor de securitate româno-americane. 

FOTO - Mircea Zatușevschi

marți, 7 aprilie 2015

ALEGERILE LOCALE - ÎNTRE LACRIMILE LUI CHIRTOACĂ ȘI SOCIALISMUL LUI DODON



Parlamentul de la Chișinău a votat un proiect de hotărâre privind organizarea alegerilor locale pe data de 14 iunie 2015  - turul doi este preconizat să aibă loc pe 28 iunie. Campania electorală ar trebui să înceapă după sărbătorile pascale.
Probabilitatea ca localele moldovenești să aibă loc la începutul verii era destul de mică, echipa liberal-democrată pleda inițial pentru implementarea reformelor  teritorial-administrative și abia mai apoi pentru alegerile locale. Era firesc, după reforma administrativă, numărul funcționarilor locali (deci și al cheltuielilor locale), devenea mult mai mic. Nu a fost să fie așa. Deputații Partidului Democrat din Moldova, dar și cei ai comuniștilor, au susținut că reforma nu poate avea loc în pripă  și au preferat să treacă la stabilirea datei acestui scrutin. 

Echipa liberal-democraților nu s-a pierdut cu firea. Pe 4 aprilie ei au organizat Forumul Aleşilor Locali, la care au participat peste 1200 de consilieri și primari liberal-democraţi. Conform statisticii, în Republica Moldova, PLDM are cel mai mare număr de primari, fiind formațiunea politică care are cea mai bună ancorare locală. Din totalul de 889 de primării din Moldova, liberal democrații administrează peste 350 de primării și dețin președinția a 15 raioane. Conștient de această cifră dar și de importanța localelor moldovenești, liderul PLDM, domnul Filat, a spus că membrii şi conducătorii administraţiei locale ai liberal democraților sunt „primii gardieni ai suveranităţii şi independenţei ţării" și că ei sunt  „primii care cunosc problemele, suferinţele, necesităţile și speranţele cetățeanului", de asta , "locomotiva integrării europene este una liberal democrată –iar  acest tren nu se va opri". 

Mesajul domnului Filat a fost întărit de cuvintele preşedintelui Partidului Popular European, Joseph Daul care a spus că liberal democrații sunt unicii reprezentanți ai popularilor europeni în Moldova. „Noua situaţie politică născută în rezultatul alegerilor nu este cea mai simplă, dar liberal democrații au ştiut să ia deciziile, câteodată dificile, care se impuneau pentru a garanta că Republica Moldova îşi va urma parcursul european. Astăzi, ca şi ieri, ca de fiecare dată când PLDM se angajează într-o bătălie electorală, Partidul Popular European este alături. PLDM este membru al familiei europene a PPE, PLDM este unicul reprezentant al PPE în Moldova", a accentuat Joseph Daul.

Ce poate să însemne această declarație? Foarte multe! În primul rând este o referire directă la noua formațiune politică a domnului Leancă, care poartă denumirea popularilor europeni. Domnul Daul a spus că liberal democrații sunt unicii pe care-i recunoaște în Moldova, deci ei sunt cei care vor primi ajutor în viitoarea campanie electorală. Dar domnul Leancă nu poate participa la alegerile locale - motivația este una tehnică - formațiunea politică nu este înregistrată la Ministerul Justiției. Dar domnia sa are o altă alternativă - dacă dorește, domnul Leancă poate candida la primăria Chișinău în calitate de independent.


Că venii vorba despre primăria de Chișinău - nici liberalii moldoveni nu au stat cu mâinile în sân. Imediat după stabilirea datei alegerilor, liderul PL, Mihai Ghimpu a convocat Consiliul Republican al formațiunii pentru a-l confirma pentru un nou mandat pe domnul Chirtoacă. Avem datoria de a salva democrația în Chișinău, a spus liderul liberalilor moldoveni. 

Întrebat de presă dacă a identificat un candidat liberal democrat la funcția de primar, domnul Filat a spus că acesta va fi găsit la o ședință a organizației municipale a PLDM. În schimb domnia sa a spus că, aproape toți candidații la funcția de primar au fost identificați. Se pare, că liberal democrații moldoveni nu vor mai proceda în Chișinău ca data trecută – atunci formațiunea condusă de domnul Filat și-a retras candidatul din cursa electorală în favoarea domnului Chirtoacă și au recomandat alegerea lui în funcția de primar.

Ar părea că marea miză a alegerilor locale din acest an ar fi fotoliul de primar general al capitalei și obținerea majorității în Consiliul Municipal Chișinău. Aproximativ corect – dar, atenție, Chișinăul nu înseamnă toată Moldova! Acest lucru este știut de liberal democrați care, repet, din numărul de primării existente în Republica Moldova au cel mai mare număr de primari - asta înseamnă de fapt, a te afla la cârma locomotivei care duce Moldova spre Europa!

Cu un număr redus de primării în provincie, liberalii, prin domnul Chirtoacă, vor încerca să câștige din nou capitala Moldovei - o misiunea foarte grea. Anunțată deja, alianța dintre formațiunea politică condusă de domnul Usatâi și Partidul Socialiștilor, prevede o înțelegere potrivit căreia socialiștii domnului Dodon vor fi ajutați să își înainteze candidatul lor la funcția de primar al Chișinăului. Dincolo de candidatul socialist (neanunțat încă), domnul Chirtoacă va trebui să facă față și candidaturii fostului primar de Chișinău, Serafim Urechean dar și a vicepreședintelui companiei petroliere Lukoil, Nicolaie Ciornâi – cei doi au anunțat că intenționează să participe la alegerile locale în calitate de candidați independenți. Nume grele și sonore.

Domnul Ghimpu crede că locuitorii municipiului Chișinău vor face o alegere sentimentală, pentru a apăra românismul de venirea rușilor la primăria Chișinău. Chiar dacă turul doi al alegerilor este stabilit pe data de 28 iunie – data la care în anul 1940 Armata Sovietică a intrat în Basarabia – locuitorii capitalei moldovenești nu mai cred în lacrimi. Cercetările făcute de casele de sondaje din Moldova afirmă că ei s-au săturat de politică și că își doresc mai mult un administrator al orașului lor. Acesta este motivul pentru care la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, liberalii moldoveni, în municipiul Chișinău, s-au plasat pe locul trei. Aceste date spun că domnului Chirtoacă îi va fi destul de greu să câștige un al treilea mandat. Și directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă, Igor Boțan spune că șansele de câștig ale domnului Chirtoacă sunt limitate. Concluzia este simplă – fără ajutorul  Alianței politice Moldova Europeană, șansele domnului Chirtoacă de a câștiga primăria de Chișinău sunt la limită. 

Pierderea primăriei de Chișinău, ar lipsi Partidul Liberal de o resursă administrativă importantă.  Aflat în incapacitate de resurse, nu ar fi exclus ca domnul Ghimpu, să fie mai maleabil și să își dorească în coaliția de guvernare.Iar domnul Chirtoacă va  fi cel care va avea un portofoliu într-un guvern de uniune națională. Cu panglică ori fără, nu mai contează


  
 FOTO - Primarul Dorin Chirtoacă cu panglica Sf.Gheorghe în piept. Panglica reprezintă simbolul unui ordin militar rus - Ordinul Sfântul Gheorghe.