Se afișează postările cu eticheta Bogdan Aurescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bogdan Aurescu. Afișați toate postările

miercuri, 11 mai 2016

STABILIZAREA MOLDOVEI – INTERES DE SECURITATE AL ROMÂNIEI



Săptămâna trecută, într-o postare pe Facebook, secretarul general al Partidului Național Liberal din România, domnul profesor Radu Carp, nota că vizita domnului Plahotniuc la Washington este o “recunoaștere a situației de fapt din Moldova, într-un context regional complicat, cu diversiuni din ce în ce mai frecvente în Ucraina”. Domnia sa considera că relația Republicii Moldova cu Statele Unite este una strict bilaterală și că nu mai trece prin București. Domnul Carp considera această schimbare de paradigmă ca fiind „un eșec al diplomației românești”.

Nu cred că această schimbare de paradigmă despre care vorbește domnul profesor Carp ar fi un eșec al diplomației românești, este mai degrabă vorba despre o înțelegere mai aprofundată a realităților dintre Prut și Nistru, venită din partea diplomației americane.  Interesul american a dictat ca domnului Plahotniuc să-i fie recunoscută calitatea de coordonator al jocului politic din Republica Moldova. 

Tot săptămâna trecută, ex-ministrul de externe al României, domnul Bogdan Aurescu a fost desemnat consilier al președintelui Klaus Iohannis pe politică externă. Anterior acestei funcții, domnul Aurescu a fost secretar de stat pentru afaceri strategice al Ministerului român de Externe, unde, împreună cu domnul Daniel Ioniță, actualmente nominalizat pentru funcția de ambsador al României la Chișinău, a negociat parteneriatul strategic româno-american. Tandemul Bogdan Aurescu la Cotroceni și Daniel Ioniță la Ambasada României de la Chișinău, un duo care a negociat parteneriatul româno-american, vine să consolideze relația privilegiată a României cu Republica Moldova și va oferi un plus de valoare. A nu se uita că, România este unul din promotorii de bază a intereselor Statelor Unite şi NATO în regiune, deci cei doi diplomați vor pune accentul și pe ancorarea Moldovei în spațiul euroatlantic. Într-o expunere publică, domnul Ioniță afirma că își dorește să fixeze Moldova, „politic, strategic şi fizic”, în spaţiul european şi euroatlantic. 

Că Moldova pășește încet, dar ferm, spre dezvoltarea unui parteneriat cu Statele Unite, s-a văzut în martie 2014, atunci când, la întrevederea domnul Iurie Leancă, pe atunci premierul Republicii Moldova, cu vicepreședintele american Joe Biden, s-a alăturat pe neașteptate și președintele Barack Obama. Președintele american a spus atunci că, „SUA susțin enorm parcursul european al Republicii Moldova, înțelegem că acest drum nu este unul ușor, susținem integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova. Inima mea este cu voi, sprijinul meu este cu voi si vreau să vă văd reușind”, a declarat Barack Obama. 

La doi ani distanță, adjunctul domnului John Kerry, Secretarul de Stat al SUA, domnul Antony Blinken a lăudat guvernul moldovean pentru eforturile reformiste pe care le face. Domnul Blinken a spus duminică, 8 mai 2016, într-o conferință de presă desfășurată la București că, "este foarte pozitiv să vedem eforturile îndreptate spre reformă pe care le face guvernul moldovean" și a adăugat că aceste schimbări vor aduce „stabilitate și progres real” pentru Moldova. Domnul Blinken a mai spus că în discuțiile avute cu oficialii români s-a atins subiectul Moldova și a subliniat că, "susținerea României pentru o Moldovă puternică, independentă și orientată spre Europa este esențială".

Domnul Blinken știe ce spune. Poate relația Moldovei cu Statele Unite ale Americii nu mai trece prin București, dar asistența, inclusiv financiară, pe care statul român o oferă Chișinăului sunt priorități exclusive ale acțiunii externe a României. Domnul Ioniță declara într-un interviu recent că pentru reconectarea – strategică, politică și fizică – a Moldovei la spațiul european este nevoie de consolidarea tendințelor spre stabilitate și predictibilitate ale Moldovei. Așadar ajutorul, care nu e numai financiar, vine să contribue la stabilitatea și predictibilitatea instituțiilor moldovene. Ceea ce înseamnă că stabilizarea politică și financiară a Republicii Moldova și menținerea ei în spațiul european și euroatlantic este o necesitate a politicilor de securitate românești. 

Afirmația se bazează pe documentele Strategiei de Apărare a statului român în care se vorbește despre politici de securitate extinse, deci includ și vecinul de la est al României – Moldova. În document se arată că principali piloni ai politicilor de securitate ale României sunt apartenența la NATO și la UE, dar și parteneriatul strategic româno-american. De asta, Moldova este o prioritate nu numai a politicii externe românești dar și a securității ei. Privită din perspectiva anticipării unor eventuale riscuri de securitate venite din spațiul pruto-nistrean, tematica moldovenească a fost necesară și firească, de asta a fost abordată la întâlnirile pe care domnul Blinken le-a avut cu președintele Iohannis ori cu premierul Cioloș.  

Amintesc că vizita adjunctului  Secretarului de Stat american, domnul Kerry, face parte dintr-un turneu european care are drept principal scop pregătirea Summit-ului NATO care va avea loc în luna iulie în Polonia.

Recapitulăm. Politicile de apărare și securitate ale statului român, politici puternic conectate la NATO, presupun consolidarea capacităților de stabilitate și predictibilitate ale instituțiilor statale moldovenești. Cine poate face așa ceva? Președintele Timofti? Domnul Valeriu Streleț? Domnul Andrei Năstase? Doamna Sandu? Să fim serioși! Știm cu toții cine este persoana care deține în mod real pârghiile puterii în Republica Moldova.
Recunoașterea calității asumate de către domnul Plahotniuc, cea de coordonator al jocului politic din Republica Moldova, înseamnă de fapt o recunoaștere indirectă a faptului că doar domnia sa este cel care deține resursele necesare pentru a menține, în proxima vecinătate a Uniunii Europene și a NATO, o Moldovă stabilă și predictibilă. Adică, ceea ce vrea acum România și Statele Unite. Legitimarea politică a domnului Plahotniuc a fost o necesitate a politicilor de securitate româno-americane. 

FOTO - Mircea Zatușevschi

marți, 2 decembrie 2014

CE A FUMAT LA KREMLIN DOMNUL DODON?



Jurnaliștii ruși au titrat că “Federația Rusă a pierdut Republica Moldova”. Este titlul unui articol publicat pe 1 decembrie 2014, la o zi după alegerile parlamentare desfășurate în spațiul dintre Prut și Nistru, pe site-ul rusesc Gazeta.ru. Potrivit jurnaliștilor ruși, decalajul dintre moldovenii care susțin o apropiere de Rusia și cei care sunt pentru integrarea europeană a fost unul minim. Păi dacă a fost atât de mic cum oare de s-a pierdut printre degete Moldova? Ori poate Kremlinul a fumat ceva stricat și doar s-a făcut că-i pierde pe moldoveni? 

Rogozin afirmă că rezultatele alegerilor parlamentare nu reflectă în totalitate alegerea cetățenilor moldoveni. Pe contul lui de Facebook, vicepremierul rus a notat că în cazul în care autoritățile moldovene ar fi creat mai multe condiții imigranților moldoveni care lucrează în Rusia să voteze și nu l-ar fi scos din cursa electorală pe Usatâi, partidele de stânga ar fi câștigat alegerile, iar vectorul european ar fi fost compromis. Mărturisirea domnului Rogozin vine să ne spună ce au intuit din timp serviciile de inteligență moldovene – că proiectul domnului Usatâi era în strânsă legătură cu cel al domnului Dodon. 

Dovada vine și de la președintele socialiștilor moldoveni. Domnul Dodon are aceiași opinie ca și Rogozin – în condițiile în care mai mulți cetățeni de peste hotare nu au putut să voteze, legalitatea alegerilor parlamentare ar putea fi pusă sub semnul întrebării. Liderul socialist a cerut demisia ministrului de externe și a membrilor Comisiei Electorale Centrale. Doar că oficialii de la OSCE, care au stat cu ochii pe desfășurarea alegerilor, au declarat că acestea s-au desfășurat într-un mod corect.

Rezultatul surpriză avut de către Partidul Socialiștilor, de la un partid de buzunar, la aproape 21 la sută din voturi este explicat de comentatorii politici ai portalului Context Politic, prin faptul că această formațiune a preluat o parte din voturile comuniștilor moldoveni și cele ale partidului Patria. O afirmație corectă. Dar și dovada clară a faptului că  alegătorii supărați, de ciudă pentru baterea pasului pe loc, au tras apa peste partidele pro-europene.

Izbânda socialiștilor moldoveni este o victorie a la Pirus, mandatele comune obținute de către Partidul Socialiștilor și cele ale Partidului Comuniștilor sunt insuficiente pentru a avea majoritatea necesară instituirii viitorului Cabinet de Miniștri. Potrivit datelor electorale, socialiștii au obținut 25 de mandate iar comuniștii 21. Liberal democrații au obținut 23, Partidul Democrat din Moldova 19, iar Partidul Liberal - 13. Aritmetica parlamentară ne arată că pro-europenii moldoveni au deja 55 de mandate fața de cele 46 ale pro-rușilor. Potrivit informațiilor Comisiei Electorale Centrale, cele cinci formațiuni politice care au acces în Parlament vor beneficia de redistribuirea a peste 220 de mii de voturi ceea ce constituie circa 16 la sută dintre voturile valabil exprimate adică 18 mandate.

Ministrul de externe al României, Bogdan Aurescu, care pe data de 1 decembrie, a efectuat o vizită de lucru la Chişinău a spus că rezultatul alegerilor parlamentare desfăşurate în Moldova arată că există un vot majoritar proeuropean al cetăţenilor acestei ţări, deci partidele pro-europene ar trebui să formeze majoritatea parlamentară şi să desemneze noul guvern. Binecuvântarea diplomației românești a fost auzită repede. 

Într-o conferință de presă, liderul social democraților de la Chișinău, Marian Lupu, a declarat că ”rămânem uniți într-o alianță pentru viitorul european al Moldovei”. La orele prânzului, după discuții avute cu președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, liderul Partidului Democrat Liberal din Moldova, Vlad Filat a declarat că discuțiile pentru  formarea unei coaliții pro-europene cu Partidul Democrat și Partidul Liberal trebuie să înceapă cât mai rapid.
Liderul liberal, Mihai Ghimpu s-a lăsat așteptat, dar și domnia sa a declarat cu subiect și predicat că partidul Liberal va face participa la formarea coaliției pro-europene alături de Partidul Democrat și Partidul Liberal Democrat. Anterior, domnul Ghimpu condiționa participarea la formarea unei coaliții prost electorale alături de PD și PLDM de numirea primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, în funcția de premier a Republicii Moldova. „Vom demonstra că am învățat din greșeli în perioada fostei guvernări. Vom demonstra Uniunii Europene că noi putem schimba lucrurile din RM. Și să le demonstrăm cetățenilor că nu banul este cel mai important”, a precizat liderul liberalilor moldoveni.

Cele trei formațiuni politice sunt condamnate să formeze coaliția pro-europeană. Cert este că atât liderii societății civile din Republica Moldova, cât și liderii europeni nu vor mai fi disponibili să închidă ochii la eventualele derapaje de la democrație ale viitoarei coaliții de guvernare. Iar acest lucru ne spune că istoriile despre “principii și valori” nu vor mai fi tolerate iar la următoarele alegeri vor trage apa cu toții. De asta una din lecțiile pe care partidele de centru-dreapta trebuie să demonstreze că le-a învățat este cea care ține de reînnoirea metodelor de guvernare, a mesajelor de guvernare, dar şi a echipelor cu care vor guverna. 

Nu știm sigur ce au fumat jurnaliștii de la Moscova atunci când au afirmat că Federația Rusă pierde Moldova. Va mai trece ceva apă pe Prut până când rușii vor pune sare pe coada Moldovei. Știm însă că ministrul economiei, domnul Adrian Candu a invitat investitorii ruși să procure un șir de obiective strategice din Republica Moldova. Într-un interviu pentru RIA Novosti, domnia sa a spus că ruşii ar putea participa la eventuala privatizare a Moldtelecom, la privatizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice RED Nord şi RED Nord-Vest, dar şi a Căilor Ferate din Moldova. 

Cu certitudine, noua administrație de la Cotroceni va sta cu ochii larg deschiși asupra acțiunilor pe care le vor face pe viitor Chișinăul. Atât președintele nou ales, Klaus Iohannis, care a fost la Chișinău cu un mesaj de susținere pentru formațiunile pro-europene, dar și alte instituții europene nu vor accepta ca obiectivele strategice moldovene să intre pe mâna investitorului rus.
Altfel, vom crede că fumurile Kremlinului i-au molipsit, ferească D-zeu, și pe cei de la București.

FOTO - Internet