joi, 29 decembrie 2016

2016 - ANUL LUI PAVEL FILIP. VICTORIA NU-I A LUI



Să ne aducem aminte. Anul 2016 a început sub semnul declanșării alegerilor anticipate și al protestelor organizate de Platforma Demnitate și Adevăr. Nu știm căror presiuni politice externe s-a supus domnul Timofti în momentul în care l-a desemnat în calitate de premier pe Ion Sturza, dar a făcut-o, mai apoi, a refuzat desemnarea lui Vlad Plahotniuc în calitate de prim-ministru. A vrut, în ianuarie 2016, președintele Timofti să declanșeze anticipatele?  


După aproape cinci ore de asediu al Parlamentului moldovean, pe 20 ianuarie, atunci când liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, s-a ales cu capul spart de către manifestanți iar ministrul educației, Corina Fusu, cu vânătăi sub coaste, Pavel Filip a depus jurământul în fața președintelui. Într-un context politic complicat, Partidul Democrat din Moldova și-a asumat responsabilitatea guvernării unui stat aflat pe marginea falimentului. Stabilizarea statului moldovean părea atunci aproape imposibilă.


Primul ministru Filip a avut o sarcină dificilă – să țină presiunea populară sub control și să evite colapsul financiar al statului. De asta, a demarat dialogul cu partenerii de dezvoltare și cu România. Prima vizită oficială premierului Filip a fost la București, unde a aflat că pentru a primi prima tranșă a împumutului românesc, guvernul moldovean trebuie să îndeplinească câteva măsuri prin care ar demonstra voința pentru schimbări. Așa au început reformele.


Pe 4 martie 2016, Curtea Constituțională a hotărât ca șeful statului să fie ales prin vot direct. Decizia a scos de pe agenda politică moldovenească amenințarea alegerilor parlamentare anticipate și a redus la zero apetența opoziției parlamentare, ori extraparlamentare, pentru manifestări stradale – încet corturile din centrul Chișinăului au dispărut. Agenda politică a partidelor a fost schimbată iar Partidul Democrat a preluat inițiativa. 


În luna mai domnul Plahotniuc este la Washington, unde a avut o întrevedere cu doamna Victoria Nuland. SUA se raporta pragmatic la sediul real al puterii politice moldovenești și, în acest fel, îi legitimau fruntașului democrat calitatea de coordonator al coaliției de guvernare, cea care patronează realizarea reformelor. Între timp, un sondaj de opinie realizat la solicitarea publicației Timpul dezvăluia faptul că în turul doi al alegerilor prezidențiale s-ar confrunta Maia Sandu și Igor Dodon. Era o primă încercare de legitimare a doameni Sandu ca lider incontestabil al opoziției pro-europene. Previziunile sociologilor au fost corecte – doamna Sandu și Igor Dodon au fost prezenți în turul doi.


Prima tranșă a împrumutului românesc, în valoare de 150 de milioane de euro, a venit târziu – abia la 3 august. Adepții declanșării alegerilor parlamentare anticipate au îndemnat deseori Bucureștiul oficial să nu acorde sprijin financiar guvernului Filip. Partizanii apropierii Chișinăului de Moscova, jubilau sonor. Refuzul președintelui Iohannis de alocare a împumutului financiar destinat Moldovei a alimentat speranța opoziției, care a crezut că, în lipsa banilor românești, coaliția majoritară din Parlament va fi nevoită să declanșeze alegerile anticipate. Nu a fost să fie. O întrebare totuși persistă: A știut președintele Iohannis, ori nu, că blocarea împrumutului pentru Moldova a dat apă la moara intereselor ruse și a alimentat războaiele politice moldovenești?
 
Declarația de la sfârșitul lunii august a amabsadorului american la Chișinău, domnul James Pettit, că Republica Moldova nu e România, și că Moldova trebuie să rămână un stat suveran și independent, în interiorul unei granițe sigure, este principala declarație politică a anului 2016. A fost o punere la punct a tuturor celor care, de la București, încercau să tuteleze Chișinăul. Rezultatul se cunoaște, în România, formațiunea politică condusă de domnul Băsescu abia a trecut pragul electoral. 


Declarația oficialului american apărea la câteva zile după vizita oficială a premierului României, Dacian Cioloș, la Chișinau, care a adus cu el și prima tranșă a împumutului. Cioloș spunea atunci că, indiferent de rezultatele alegerilor prezidențiale din Moldova,  „este esențial ca reformele care au fost începute, să continue”. Ceea ce se întâmplă. Continuarea reformelor a dus la semnarea Acordului cu FMI și reluarea suportului UE pentru Republica Moldova. 


Era clar că, atât la Burxelles, cât și la București exista îngrijorarea că Igor Dodon ar putea deveni șeful statului moldovean. Domnul Dodon afirma, în vara anului 2016,  și continuă să afirme și după victoria sa la prezidențiale că, vectorul de dezvoltare europeană al Moldovei trebuie să fie schimbat. Declarația oficialului american a fost una care a sugerat contrariul, la granița de est a României, Statele Unite își doresc păstrarea actualului status quo geopolitic.


În septembrie 2016, a devenit clar că războiul informațional pe care îl practică Federația Rusă la adresa Moldovei este o componentă a unui război hibrid. S-a vorbit despre faptul că alegerile prezidențiale vor fi în mod sigur fraudate iar acest lucru ar duce la startul unui revolte de proporții îndreptate împotriva lui Vlad Plahotniuc. Opoziția aștepta acest nou val de proteste. Organizarea impecabilă a alegerilor prezidențiale, retragerea din cursa electorală a domnului Lupu a făcut imposibil orice protest. 


Pentru formațiunile politice pro-europene, victoria domnului Dodon la prezidențiale a picat cât se poate de prost. Președintele Dodon este ambițios și insistent în ideile lui, idei care vin în sprijinul reinstalării domniației Federației Ruse între Prut și Nistru. Semnalele pe care le-a dat la Congresul PSRM ne arată că, încet, dar sigur, Dodon va intra în conflict cu instituția parlamentară, va intra în război cu publicul care nu-i împărtășește ideile, va înjura Uniunea Europeană și, mai apoi, România - ca într-un final să ceară federalizarea Moldovei.
 
Victoria a PSD-ului în România a impus și modernizarea PDM. Era absolută nevoie – dreapta pro-europeană a intrat în comă. Spiritul protestatar al PPDA s-a decredibilizat, Maia Sandu a conștientizat că partidul ei abia răsuflă, iar PLDM-ul domnului Cibotaru e în hibernare. Singurul lider care poate opune rezistență concretă planurilor enunțate de către Igor Dodon rămâne a fi liderul PDM, Vlad Plahotniuc. Știe cum, are cu ce. Vor unii sau nu, reîntoarcerea politicienilor cu fața către moldoveni, revenirea la patriotismul moldovenesc prin conceptul "Aici. Acasă. În Moldova" înseamnă folosirea la maximum a resurselor financiare/umane proprii și reprezintă o posibilitate sigură de supraviețuire a statului moldovean într-un context internațional absolut imprevizibil. 


Dacă la începutul anului 2016 s-a crezut că Moldova dă faliment, echipa guvernamentală a PDM-ului a reușit să evite acest lucru. Cu siguranță, anul 2016 a fost anul primului ministru Filip. Victoria i-a aparținut însă domnului Dodon – domnia sa a ajuns președintele Republicii Moldova. Vom vedea, în 2017, dacă această victorie îi va aduce folos ori nu.



Un comentariu:

  1. Victoria lui Filip inseamna victoria poporului European. Fara de multe scamatorii

    RăspundețiȘtergere