Invazia rusă în estul Ucrainei și anexarea Crimeii a scos
în evidență fragilitatea acordurilor internaționale și incapacitatea
Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa de a prevenii și media
ciocnirile de interese dintre spațiul occidental și cel rus. S-a ajuns la limita nebuniei:
frontierele statelor nu mai sunt respectate iar acordurile internaționale sunt
aruncate la gunoi.
Că situația din regiune e serioasă rău ne-o spune recenta
declarație a președintelui Franței, Francois Hollande, care a declarat că
statul francez consideră că nu sunt îndeplinite
condițiile pentru livrarea primei nave de război Mistral către Rusia. Hotărârea
a fost luată pe 3 septembrie după
întâlnirea Consiliului de Securitate al Franței. Contractul este
uriaș, de 1,12 miliarde de euro, el a fost semnat în iunie 2011 și prevede
livrarea a două nave de luptă Mistral. Prima dintre ele ar urma să fie predată
în această toamnă.
Între timp, premierul britanic David Cameron, gazdă a summit-ului NATO din Ţara Galilor, a spus că Marea Britanie şi alte şase state au anunţat că vor crea o forţă comună formată din cel puţin 10.000 de membri, ce va include unităţi aeriene şi navale, precum şi trupe la sol, pentru a consolida capacitatea NATO în faţa agresiunii Rusiei din Ucraina.
Lucrurile stau urât de tot. Moldovenii în schimb, au alte preocupări – Partidul Democrat s-a lansat în alegerile interne pentru alcătuirea listei viitorilor deputați, pasagerii de pe Aeroportul Chișinău sunt răsfățați cu dansuri și bucate tradiționale turcești, iar alții își pun apă rece în cap. Asta cu apa e bună, că unii dorm - mai știi poate se trezește careva, căci după 30 noiembrie s-ar putea ca mulți dintre politicienii moldoveni să arate plouați rău de tot.
Președinția Republicii Moldova prin gura secretarului general al aparatului prezidențial ne sugerează că nu ar trebui să ne facem griji despre securitatea statului moldovean și că nu ar trebui să discutăm despre asta căci “problemele legate de securitatea statului nu se discută în Piața Marii Adunări Naționale”. Domnul Ion Păduraru ne spune că situația este ținută sub control, că instituțiile statului activează în regim normal și că se lucrează.
O fi așa cum zice domnia sa. Eu sunt mai sceptic. Amintesc că principala instituție inteligentă a statului, din 2005 este lipsită de instrumentarul de lucru firesc și că în anul invaziei ruse în Ucraina, Consiliul Suprem de Securitate s-a întrunit doar o sigură dată, la 7 aprilie, atunci când șeful statului, domnul Timofti, i-a cerut ministrului Apărării, Valeriu Troenco, să „sporească vigilența” în armată.
Bucură faptul că, în sfârșit, va fi convocată o nouă ședință a Consiliului Suprem de Securitate. Sper ca dincolo de analiza numărului de decorații acordate de instituția prezidențială să se discute și despre capacitățile reale de apărare ale statului moldovean. Despre acordarea ori neacordarea mandatului de securitate pentru SIS. Și despre oportunitatea semnării unui pact de alianţă militară şi politică cu România. Că pe alții nu ne putem baza. Și mai multă siguranță și hotărâre domnule președinte! Că Moldova de asta are nevoie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu