Pe 7 septembrie, Sfântul
Ilie a ținut cu liberal democrații moldoveni. Vremea bună a adunat la mitingul
organizat de Partidul Liberal Democrat din Moldova în
Piața Marii Adunări din Moldova un număr impunător de simpatizanți. Soarele
generos a stricat și socoteala organizatorilor care, potrivit portalului
Unimedia, au declarat că vor conta pe o cifră de peste 80 de mii de
participanți. Posibil ca în primele ore ale manifestației să fi fost, dar este
sigur că după un timp mulți dintre participanții veniți din provincie au
profitat de ocazie pentru a face cumpărături în capitala moldavă.
Manifestația,
despre care observatorii fenomenului politic moldovenesc afirmau că va fi o dare
de seamă a partidului în fața membrilor de partid și a simpatizanților săi a purtat
denumirea „PLDM pentru Europa”. Președintele Comisiei parlamentare europene
pentru politică externă, membrul PPE, Elmar Brok, a fost cel care a deschis
această masivă demonstrație pro-europeană. A fost o modalitate de a sublinia că
liberal democrații beneficiază în continuare de sprijinul Partidului Popular
European și că vor rămâne a fi motorul principal al proceselor de integrare europeană
a Republicii Moldova. Au și de ce: PLDM
face parte din familia popularilor europeni iar aceștia dețin puterea în
structurile de conducere ale Uniunii Europene.
Această
schimbare de accente făcută de către organizatori pune inamicii politici ai
liberal democraților în dificultate. Există suficiente semnale că neprietenii
echipei conduse de Filat și Leancă se așteptau la cu totul un alt scenariu. Modelate
inteligent, discursurile celor doi s-au axat pe aspecte care țin de procesele
de integrare europeană ale Moldovei și nu au conținut nici cea mai mică doză de
critică la adresa partenerilor de coaliție. Firesc, până la data alegerilor, 30
noiembrie, formațiunile politice aflate în coaliția de guvernare sunt puse în
situația de a păstra, chiar și în timpul campaniei electorale, decența care ar
putea face posibilă o viitoare alianță parlamentară.
Liderul
liberal democrat a subliniat de mai multe ori că este mândru de echipa pe care
o conduce și că îi mulțumește lui Iurie Leancă pentru prietenia sa. “Echipa miniștrilor liberal democrați sunt forța
partidului nostru”, a spus Filat. Sublinierile făcute erau pentru acei neprieteni
care au lansat supoziția că între Filat și Leancă ar fi apărut disensiuni.
Domnul
Filat a declarat că atât domnia sa cât și partidul pe care îl conduce sunt gata
pentru viitoarea campanie electorală și că în urma acestei campanii electorale contează
doar destinul viitor al Republicii Moldova. „Nu sunt omul care să mă țin de
funcții, cel mai mult contează destinul viitor al Moldovei”, a spus domnul
Filat. Sugestiile făcute în această frază au ca destinatari pe liderii
principalilor concurenți electorali. Dar și pe cei care au lansat în circuitul
mediatic săgețile otrăvite ce prezic o eventuală neparticipare a domnului Filat
la procesul politic moldav.
Domnul Filat a spus că nu
își va mai ascunde sentimentele, ca altă dată, și că este pregătit pentru ceea
ce va urma. Într-o formulă elegantă liderul PLDM a mulțumit colegilor de
alianță și a sugerat că vor participa de unii singuri în această luptă
electorală. Un discurs calm și hotărât, dar și cu multe subînțelesuri.
Așadar,
liberal democrații moldoveni s-au lansat în campania electorală. Singuri. Principala
lor temă de dezbatere va ține de implementarea politicilor de integrare
europeană și de implementare a Planului 2020, proiectul lor de țară. Cu
siguranță, pentru a da posibilitate premierului Leancă să conducă echipa comună
de guvernare a Moldovei, liberal democrații vor încerca să păstreze în campania
electorală un minimum de decență. Cât timp? Vom vedea asta în funcție de
atacurile de presă la care cu siguranță vor fi supuși. Dacă vor fi atacați vor
avea desigur cu ce răspunde.
A fost dat startul
campaniei electorale? S-ar părea că da. Catalizator a fost anunțul de
neimplicare în politică al domnului Sturza, a urmat apoi decizia de organizare
a alegerilor interne pentru un loc pe lista electorală a Partidului Democrat
pentru a ajunge apoi la mitingul pro-european din duminica lui 7 septembrie.
Cu siguranță, acolo sus
cineva ține cu liberal democrații. Altfel, Sfântul Ilie, nu și-ar fi ținut
norii acasă!
A
fost dat startul campaniei electorale? S-ar părea că da. Catalizator a
fost anunțul de neimplicare în politică al domnului Sturza, a urmat apoi
decizia de organizare a alegerilor interne pentru un loc pe lista
electorală a Partidului Democrat pentru a ajunge la mitingul
pro-european de astăzi. - See more at:
http://vox.publika.md/politica/a-fost-dat-startul-campaniei-electorale-516017.html#sthash.lHKMwIme.dpuf
A
fost dat startul campaniei electorale? S-ar părea că da. Catalizator a
fost anunțul de neimplicare în politică al domnului Sturza, a urmat apoi
decizia de organizare a alegerilor interne pentru un loc pe lista
electorală a Partidului Democrat pentru a ajunge la mitingul
pro-european de astăzi. - See more at:
http://vox.publika.md/politica/a-fost-dat-startul-campaniei-electorale-516017.html#sthash.lHKMwIme.dpufCu siguranță, acolo sus
cineva ține cu ei. Altfel, Sfântul Ilie, nu și-ar fi ținut norii acasă!
Mulțumesc Valentina Ursu (Europa Liberă) pentru fotografie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu