MOLDOVA ESTE ÎN ATENȚIA NATO ȘI A SUA

Continuăm publicarea interviului realizat cu generalul de brigadă (în rezervă) Vasile Roman, ex comandant al Direcției Operațiuni din cadrul Marelui Stat Major General al Armatei Române. În februarie 2016 domnia sa a trecut în rezervă, deci opiniile exprimate nu reprezintă punctul de vedere al Armatei Române ci un punct personal care, spre deosebire de alții, spune lucrurilor pe nume.

1.Secretarul General NATO a făcut referiri la Republica Moldova, Georgia şi Ucraina. NATO vrea ca Republica Moldova să-şi consolideze capacităţile ei de apărare pentru a fi capabilă să se apere. În același timp, bugetul statul moldovean este capabil doar să facă față cheltuielilor curente. Cum ar trebui să procedeze oficialii moldoveni? 

Prezența în declarația summit-ului a numelor celor trei țări mi se pare extrem de benefică pentru că în acest fel se dovedește că ele sunt importante. Această preocupare pentru statele din proximitate vine încă din anul 2000, numai că atunci nu s-a identificat contextul pentru a le apropia mai mult. Contextul a fost mereu tulburat de interesele Rusiei și de dorința unor state vestice (în special Germania) de a nu intra într-un conflict cu aceasta.

Începând cu Summit-ul de la Bucuresti, (unde Georgia și Ucraina nu au fost acceptate), s-a desprins concluzia că Rusia va influența negativ drumul acestor state. NATO a învățat din lecția războiului din Georgia și Ucraina, că aceste state sunt importante pentru pacea din est și a dovedit că are interes ca aceste state să se dezvolte independent de influența Rusiei. Deși se regăsesc permanent în documentele oficiale, aceste state au înteles că este necesar să își asigure câte un pilon de securitate independent, așa cum este și cazul Georgiei, care a semnat un acord cu SUA pe probleme de securitate și apărare.

Referindu-ne la Republica Moldova, avem certitudinea că ea este în  atenția SUA și a NATO, atât prin programele politice, economice și militare, având ca exemplu faptul că acestea, în domeniul militar, în ultimii ani au presupus îmbunătățirea condițiilor de instruire, sprijin în dotare, participare la instruire în comun. De altfel ultimul proiect SUA din Moldova, a fost în anul 2015, a costat 1,6 milioane de dolari și a vizat dezvoltarea facilităților de instruire ale Armatei Republicii Moldova. (Centrul de instruire de la Bulboaca n.r.)

Aceste acțiuni ar trebuie continuate pentru că ele nu intră în conflict cu Constituția Moldovei, în care este declarată neutralitatea, pentru simplul motiv că prezența forțelor NATO, la exerciții pe teritoriul statului moldovean, ar realiza o formulă de echilibru pentru prezența, nepermisă și neconstituțională, a trupelor ruse din Transnistria.

Discutând despre starea și dotarea Armatei Republicii Moldova trebuie să recunoaștem că bugetul unei armate naționale este în strânsă legătură cu PIB-ul statului și cu politicile acestuia. Dacă statul nu are resurse atunci este necesară voința de a căuta și accepta sprijinul celor care doresc să facă acest lucru. În acest sens, NATO și SUA dispun de resurse și am convingerea că sunt gata să le pună la dispoziția Ministerului moldovean al Apărării, cu condiția să existe dorință, strategie și programe.

La o conferință pe probleme de securitate la Academia Militară din Chișinău am lansat o propunere pentru dezvoltarea forțelor armate moldovene, prin dezvoltarea unei strategii de cooperare inter-statale pornind și de la existența structurilor lucrative ale Office of Defense Cooperation (ODC), birourilor de cooperare militară ale SUA de la nivelul Statului Major General al Armatei Române și de la nivelul Ministerului Apărarii al Republicii Moldova. Aceste birouri ar trebui să devină interfețe lucrative între ministerele apărării naționale ale statelor și  EUCOM, US Army, Navy, Air Force, Marines, Garzile Nationale, cu scopul de a facilita accesul la resurse, programe de educație și instruire, schimburi de experiență, etc.

2. Până unde poate merge colaborarea Republicii Moldova, stat neutru, în cadrul parteneriatului ei cu NATO? Există o limită? Ori se vor găsi modalități de aprofundare al acestui parteneriat? 

Defense Capability Building Initiative (DCBI)  inițiativa pentru dezvoltarea capacităților de apărare are drept scop consolidarea sprijinului partenerilor din mediul actual de securitate și se prezintă ca o modalitate prin care NATO dorește să realizeze stabilitatea în lume, ca parte a contribuției globale la adresa securității internaționale și a stabilității, precum și prevenirea conflictelor.

NATO nu are resurse financiare pentru dotarea unor armate cu sisteme de luptă, dar are fonduri și programe de asistență care pot asigura educație, instruire, consiliere, dezvoltarea facilităților de instruire și educație (un exemplu este Centrul de instruire NATO din Georgia).

Eufemistic vorbind, în zona Mării Negre, (dacă analizăm investițiile din România, Bulgaria și Georgia), drumul spre accesul la resursele NATO, trece, în opinia mea, mai întâi prin SUA.

România poate fi un bun mentor, având atât interes pentru consolidarea securității în proximitatea frontierei, cât și experiența pe care a dobândit-o atât în cadrul NATO cât și în Parteneriatul Strategic cu SUA. Vecinătatea istorică ne-a dovedit că împreună suntem mai puternici, iar istoria ne dovedește că în raport cu viziunea și partenerii se evaluează și rezultatele.

Discutând procesul de cooperare, înclin să cred că nu există limite în acest sens, ci este necesară  viziunea cu privire la locul și rolul Moldovei, voința politică de a înclina balanța spre Vest și a renunța la jocul dublu și nu în ultimă instanță este necesară  o strategie română privind Moldova pe termen lung.

Prezența ministrului apărării Republicii Moldova la Summit este o dovadă clară că NATO are o strategie și că ceea ce lipsește este certitudinea drumului Moldovei, care depinde de climatul politic și de direcția pe care statul vrea să meargă. În acest sens România este un exemplu, pentru că am parcurs acești pași începând cu anul 1990 și până în 2003, cu multe sincope, dar cu dorința de a fi membrii ai alianței.

Moldova este, prin Acordul de liber schimb, angajată pe drumul European, deci implicit pe drumul spre Vest, unde NATO este prezent, deci pe un drum bun pentru că, în opinia mea, apartenența la NATO și UE sunt intrinseci.

3.Dincolo de parteneriatul NATO-Moldova, unul care își are propriile limite, este posibilă sau nu o colaborare mai strânsă a Moldovei cu forțele militare române? S-a vorbit despre crearea unui batalion comun, moldo-român, de menținere a păcii. Ce împiedică Armata Română să colaboreze cu Armata Națională a RM, elemente care țin de continuitatea unor asemenea idei, birocrația, lipsa de voință la nivelul factorilor decizionali?

Cooperarea militară vine după decizii politice. Cooperarea între cele doua armate există, dar se manifestă la nivel minim și sunt implicate structuri de nivel mic. Cooperarea s-a manifestat în raport cu personalitățile care au condus cele doua instituții, de preocupările acestora și a fost influențată politic prin dezinteresul manifestat în ultimii ani. În raport cu proveniența de partid și de educația mai mult sau mai puțin militară a miniștrilor apărării din cele doua state, parteneriatul a funcționat, deși paradoxal, parteneriatul Strategic Republica Moldova –România nu include nici un element de cooperare militară, așa cum cele două Strategii de apărare națională nu fac nici o trimitere la cooperarea militară între cele doua state.

Discutând despre o structură militară româno-moldoveană, acest proiect a fost gândit din anul 2000, dar a rămas un obiectiv despre care se discută la nivel de generalitate. Există o teamă de neînteles, (avem un batalion mixt româno-ucraineano-sârbo-ungar), atât în plan politic cât și militar de a crea asemenea structură. Eu cred că acest proiect va fi realizat (pentru că sunt multe structuri multinaționale care se vor forma în anul 2017 în zona baltică și în România), pornind de la ideea construirii unei platforme de instruire comune între NATO și țările partenere, dar problema depinde de  decizia politică.Până la realizarea acestui proiect mi se pare extrem de importantă  și de relevanță cooperarea strânsă din domeniul educației, pentru că în rezultatele acesteia stau atât viitorul cooperarii cât și viitorul statelor noastre.

 

4. La cine poate apela Moldova în cazul izbucnirii unui conflict armat pe Nistru? Credeți, așa cum afirmă unii experți militari, că umbrela de securitate NATO se extinde și dincolo de Prut? Ori nu? 

Nu ne dorim război la Nistru, nu cred în asemenea scenarii,  dar dacă un asemenea eveniment nefericit s-ar produce, atunci, pentru a vedea de unde vine ajutorul trebuie să analizam realitatea din Ucraina. Realitatea ne demonstrează că alianța nord atlantica oferă sprijin în instruire, statele membre în echipamente non-letale, ajutor militar nu există, pentru că ajutorul militar presupune un tratat dinainte semnat și un angajament militar.

Este adevarat că NATO dorește să extindă conceptul de zonă de securitate a proximității și acest concept are logica dorinței de a preveni conflictele militare, dar pentru implementarea sa, instrumentele nu vor fi de natura extinderii ci unele de cooperare pentru consolidarea bunei guvernări și dezvoltarea forțelor de securitate statale.

Discutând despre securitatea Republicii Moldova, revin în acest sens la Georgia, care a semnat un acord de securitate cu SUA. Moldova, chiar dacă a fost menționată în documentele summit-ului ca fiind în  zona de interes a NATO, poate beneficia de sprijin aliat, pe timp de pace, cu condiția să îl și dorească și mai mult, să îl enunțe clar și obiectiv. 

FOTO - ministrul român al apărării și ministrul moldovean 

PS

Cred că răspunsurile oferite de domnul general Roman ar trebui să fie un punct de reflecție pentru viitorul politicilor de securitate ale statului moldovean.

LA NATO ROMÂNIA A DAT MULT ȘI A PRIMIT PUȚIN

Un interviu cu generalul de brigadă (în rezervă) Vasile Roman, ex-comandantul Direcției Operații din cadrul Statului Major General al Armatei Române. Astăzi despre România în contextul rezoluției summit-ului NATO de la Varșovia. Mâine public răspunsurile domniei sale în ceea ce privește Republica Moldova.

1.Rezoluțiile summit-ului NATO de la Varșovia sunt cunoscute. Cât de mult schimbă ele balanța de securitate din estul Europei? Dislocarea efectivelor NATO în statele baltice, Polonia și România vor atrage sau nu, un răspuns echivalent al forțelor militare ruse?

Balanța nu se schimbă atât de mult prin prezență, cât prin angajarea statelor ale căror trupe sunt prezente în țările baltice - Polonia, Canada, Germania, Marea Britanie și SUA -  care, conform declarației vor acționa alături de forțele naționale. Avem în acest sens un angajament serios de peste ocean, costisitor în felul său, dar care arată că zona continental contiguă a graniței cu Rusia este în atenție, datorită atât prezenței ruse în zonă, conflictului din Ucraina, faptului că în Kaliningrad avem o prezență militară rusă semnificativă, dar și considerentului strategic al istmului polonez Suwalki.

De asemenea, prin prezența acestor forțe se va accentua numărul de exerciții pe care alianța le va desfășura, dovedind astfel că partea nordică a devenit un scop în sine.

În această arie Rusia va trebui să fie mult mai precaută atunci când va lua o decizie care ar provoca un conflict.

Vorbind de România, în declarația privind prezența militară nu avem referiri la alte state, cu excepția Bulgariei, dar avem o prezență a NATO, prin scutul de la Deveselu și prin prezența SUA de la baza Mihail Kogălniceanu.

România a făcut eforturi mari pentru crearea comandamentului multinațional de tip divizie iar acum s-a angajat să creeze un comandament de brigadă la care va atașa forțe. România a dat foarte mult și primește destul de puțin, dar speră în intensificarea prezenței forțelor terestre ale SUA. Aici am convingerea că speranțele nu vor fi deșarte, având în vadere că, pentru Statele Unite, România este cel mai serios partener militar.

Din partea Bulgariei nu cred că sunt mari așteptări, având în vedere comportamentul duplicitar, dar este de așteptat ca Turcia să își manifeste o oarecare dorință de prezență în România, fie și doar pentru exerciții.

Tot legat de România și forțele sale armate, este necesar de subliniat faptul că facilitățile de instruire de care dispune o fac atractivă atât pentru NATO, cât și pentru SUA. De asemenea baza Mihail Kogălniceanu, o bază cu facilități extrem de importante (port și aeroport), va fi cu siguranță amplificată ca importanță, atât prin prezența pușcașilor marini cât și a forțelor aeriene.

Dacă vorbim despre reacția așteptată din Rusia, aceasta s-a văzut deja, la sud, Crimeea este bastion militar care are toate componentele defensive (navale, terestre și antiaeriene) și ofensive (capabilități de lovire aeriene și navale, precum și posibilități de blocare a accesului în strâmtori prin prezența submarinelor).

În partea de nord, dislocarea diviziilor spre vest care deja este un  proiect în curs de realizare, fortăreața Kaliningrad, prezența navală din Marea Baltică, toate demonstrează că deja Rusia a preluat inițiativa militară, iar NATO este reactivă și în defensivă.

Rusia va menține o retorică belicoasă, va face demonstrații de forță, dar nu cred că are interes să provoace militar. Forma de manifestare va rămâne cea hibridă, utilizând cu inteligență culegerea de informații, manipularea politică și socială, războiul economic (căutând în acest sens să dezbine țările Uniunii Europene).

2. Oficialii ruși resping crearea unei forțe navale NATO în Marea Neagră. De fapt, răspunsul primit de președintele Iohannis în Bulgaria lăsa să se înțeleagă acest lucru, dar și faptul că, pentru Marea Neagră, Rusia va face trimitere la acordurile internaționale existente. Care ar fi necesitatea unei forțe navale NATO în regiune – sunt semnale clare că s-ar dori o excaladare militară? Ori este mai mult vorba de descurajare?

Marea Neagră rămâne o mare provocare, prin tratatul de Montreaux care permite prezența navelor străine în acest areal doar pe o perioadă de 21 de zile. Există voci care susțin că în actualul contex acest tratat ar trebui modificat sau amendat, dar totul depinde de Turcia.

O flotă la Marea Neagra poate fi un proiect pe termen lung în care statele riverane să investească în flotele naționale. Această flotă este necesară pentru a contrabalansa prezența Rusiei, dar este greu de crezut, chiar și cu sporirea bugetelor apărării, că vor fi resurse necesare pentru realizarea acestui proiect.

Ar fi două soluții, una a transferului de nave ale altor state membre NATO (greu de crezut, dar nu imposibil de realizat) sau intensificarea prezenței în Marea Neagră prin diferite inițiative.

Pentru a doua soluție, o inițiativă exista din 2004, inițiată de Turcia, sub denumirea de Blackseea Harmony, având ca scop patrularea în marea internațională cu scopul de a împiedica orice act ostil. Problema apare în ceea ce privește potențialul și dorința de participare a statelor riverane.

România are dorința, dar potențialul este destul de scăzut având în vedere că procesul de modernizare a fregatelor este în derulare.

Bulgaria nu manifestă nici apetit și nici nu are reale capabilități navale compatibile cu cele NATO.

Turcia are atât voință, cât și potențial de agajare, dar nu cred că a fost mulțumită de modul în care celelalte state s-au angajat în această inițiativă și de aceea, cred că în continuare va fi reticentă (mai ales că mai nou a relansat relația cu Rusia).

Sprijinul poate veni de la SUA, care de obicei este un inițiator pentru unele activități, determinând statele riverane să desfășoare mai multe acțiuni de instruire în comun și de ce nu, să dezvolte, într-un alt cadru conceptual Blackseea Harmony.

De altfel, un cadru bun de colaborare îl reprezintă și  grupurile navale NATO, în asteptare (naval standing forces), a căror activități și prezențe au fost sporite  semnificativ în ultimii doi ani.

Prezența NATO în Marea Neagra nu este o provocare și este determinată de arsenalul Rusiei din Crimeea, care, în opinia mea, nu va putea fi egalat de nici o flotă comună a riveranilor, dar poate fi compensată prin prezențe aeriene și antiaeriene ale NATO, în proximitate. În acest sens, chiar dacă nu s-a afirmat ce țări sau ce structuri vor fi angrenate, documentul final al Summit-ului vorbește despre sporirea acestor capabilități (incluzându-le și pe cele de supraveghere aeriană strategică).

În acest sens se observă că România are o predispoziție clară în a asigura facilități și infrastructură de acest gen în special în bazele aeriene. De altfel, România nu este doar în așteptarea unor initiative NATO și a trecut la un program de modernizare și dezvoltare a forțelor aeriene și infrastructurii acestor forțe.

O analiză empirică ne demonstrează că aceste masuri nu sunt menite să provoace Rusia ci sunt reacții normale, defensive, doveditoare de interes comun, ca răspuns la comportamentul provocator al Rusiei.

3.Jens Stoltenberg, și liderii instituțiilor UE,  au semnat o declarație comună care conferă un „imbold și substanță parteneriatului strategic UE-NATO". Credeți că UE își va construi propria forță militară? Această forță militară nu va dubla NATO?

Cred că aici este vorba despre complementaritatea celor două organizații, având în vedere că UE dispune de instrumentele politice, economice și sociale care sunt indispensabil legate, în acest context, de cele militare.

Domenii concrete în care se așteaptă o contribuție din parte Uniunii Europene sunt combaterea amenințărilor hibride (arie în care se solicită prezența serviciilor de informații și poliție), sporirea rezistenței statelor (un concept nou care solicită pregătirea guvernelor, instituțiilor și populației pentru a rezista unui război și a nu ceda rapid în fața adversarului, o problema destul de delicată), apărare cibernetică (unde iarăși UE are instrumente, iar NATO caută acum să considere acest domeniu ca fiind de importanță militară), securitatea maritimă (în relație cu fluxurile ilegale de imigranții și cu structurile navale ale poliției de frontieră).

De la Uniunea Europeana, NATO așteaptă complementaritatea capabilităților și complementaritatea în acțiune, iar acest acord, în opinia mea, a pus la aceeați masă decidentul politic (Președintele Consiliului European), decidentul economic (Președintele Comisiei Europene) și decidentul politico-militar (Secretarul General al NATO), aducând decizia, resursele financiare și instrumentul de forță într-un trio care ar trebui sa faca colaborarea mult mai eficientă.

Provocările la care trebuie să răspundă Uniunea Europeană sunt cuprinse în Strategia globală pentru politica externă și de securitate, un document așteptat din 2013 (ultimul a fost editat în 2003) și care, având în vedere Brexit-ul, discutarea și aprobarea acesteia va fi, probabil, amânată.

Uniunea Europeana nu are în intenție (chiar dacă mai sunt voci) să dezvolte o armată comună. Nu cred că statele vor accepta ideea cedării suveranității asupra armatei naționale, tot așa cum ideea unei forțe comune pentru intervenția la frontiere nu este acceptată de catre multe dintre statele componente UE.

(Va urma)

PS
Domnul general Roman s-a eliberat din Armata Romana in februarie 2016.