
Amintesc
că, în ultima perioadă, fostul președinte al României are dese apariții publice în
Republica Moldova unde încearcă să-i convingă pe moldoveni că unionismul ar trebui
să devină o forţă politică în viitorul Parlament. Potrivit lui Băsescu, Partidul
Unității Naționale, al cărui președinte de onoare este, ar fi unicul
reprezentant al acestui curent politic.
Se pare că Băsescu
nu a vrut să vorbească pentru zece ori douzeci de persoane, numărul potențial al liderilor de opinie publică din Moldova. De asta, sala
hotelului Raddison din Chișinău s-a umplut cu simpatizanți de-ai lui, care au dat buzna ca
la moaștele sfintei Paraschiva. Ferit-a sfântul să nu fii de acord cu ce spune,
că praful și pulberea se alege din tine! De
aici.
Întâlnirea cu Traian Băsescu mi-a lăsat un gust amar. Care să fi fost motivul pentru care nu m-a
convins? Fanatismul, aproape religios al simpatizanților lui moldoveni? Lipsa
comentatorilor de la Europa Liberă, Jurnal, DW ori Unimedia? Faptul că nici
Arcadie Barbăroșie, de la IPP Moldova, nu a fost prezent? Nici Vitalie Ciobanu, Oazu Nantoi, Nicolae Chirtoacă ori Petru Bogatu? Dar la ce bun să fie acolo dacă, după vreo cinci evenimente publice, discursul
lui Băsescu este același?
În schimb, prezenți la această întâlnire, cu un vag discurs
critic la adresa mesajelor fostului președinte, Igor Boțan și Anatol Țăranu, au
fost bruiați cu insistență. Întrebarea mea, referitoare la modul în care o
posibilă Românie Mare va aborda chestiunea minorităților etnice care locuiesc
între Prut și Nistru a stârnit sarcastice zâmbete. Nu am înțeles de ce: că legea
cu privire la statutul minorităților etnice din România este cea mai liberală lege
din Uniunea Europeană ori că, în România Mare nu ar avea cum să mai existe minorități
etnice? (Nu a zis-o fostul președinte dar, probabil, o gândește.)
Cert
este că Traian Băsescu nu m-a convins că Partidul Unității Naționale este unica
formațiune unionistă din Republica Moldova. Să fi fost de vină publicul, la
care, histrionic, Băsescu s-a obișnuit să joace?
Nu e vina publicului. El (săracul) e același, cel care, la începutul anilor 90, la
îndemnul Frontului Popular intra, de bună voie, sub bastoanele Miliției
sovietice. Ca să ceară limbă și alfabet. În timp ce manifesta pe străzile
Chișinăului, fosta elită a Moldovei sovietice făcea primele privatizări. Mai
târziu, în 2003, același public era alături de Iurie Roșca manifestând împotriva planului Kozak. Că doar nu puteau manifesta simpatizanții rusofili ai lui Voronin. Și tot aceiași oameni, pe 7 aprilie 2009, îl urmau pe Vlad Filat în fața Parlamentului
și Președinției Republicii Moldova, ca să ceară demisia lui Voronin. În prezent, acești oameni, la parlamentarele românești, au
votat Mișcarea Populară. Așa că, au tot dreptul să urmeze Partidul Unității
Naționale și să creadă ce le spune președintele de onoare al acestei formațiuni
politice.
Gustul amar al întâlnirii vine din mesajul transmis de Băsescu. Pentru că procesul unionist pe care îl propune nu are deloc vigoarea necesară implementării. Fostul președinte spune că o posibilă unire a României cu Republica
Moldova trebuie negociată și cu Putin. Pe chestiunea transnistreană, desigur. "Transnistria nu trebuie abandonată ci negociată cu Federația Rusă", afirmă fostul șef al statului român. Dar ce să negociezi cu Rusia dincolo de prevederile Tratatului OSCE semnat în 1999 la Istanbul? O negociere pe chestiunea regiunii transnistrene înseamnă un fel de Planul Belkovski 2. În 2004, după
eșecul planului Kozak, Stanislav Belkovski, apropiat (atunci) al lui Putin, afirma că, regiunii separatiste transnistreane ar trebui să i se
acorde independența, în schimb, Republica Moldova ar trebui să se unească cu
România. De aici.
Băsescu nu a spus ce ar trebui să primească, la schimb, Moscova. Credeți că un troc cu Putin pe tema Unirii ar contribui la consolidarea viitoarei
construcții statale românești? Mai gândiți-vă. Amintesc că, la începutul anilor 90, prețul pentru o
Românie Mare, era neangajarea statului român în structurile NATO și ale Uniunii Europene.
O negociere cu Moscova pentru o Românie Mare ar însemna legiferarea
trupelor ruse în regiunea transnistreană și apariția unei baze militare în Tiraspol.
Ar însemna aducerea oficială a Federației Ruse pe Nistru.
Nu sunt deloc convins că interesul național al statului
român ar fi cel de a aduce Federația Rusă la frontiera Uniunii Europene și NATO.
Martorii lui Băsescu din Republica Moldova cred în Unirea
cu România. Și eu cred în așa ceva, dar prin altă modalitate: prin accesul
Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Nu prin negocieri cu Federația Rusă. E
un proces mai îndelungat, dar mai sigur.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergeremai viteok tare te-a mai avut T.Basescu! daca n-ai fi o nulitate chiar miar fi jele...
RăspundețiȘtergereȚi-a zis Băsescu că nu vor mai exista minorități ? Dacă n-am ști cine te plătește, aș zice că ești cam bătut în cap. Dar, ești doar o slugă. PS. Nu te mai prezenta „român ,născut în Bacău”, îmi produci greață slugoiule.
RăspundețiȘtergereTudor Panea cum m-a avut Băsescu? Chestiile spuse despre minoritățile etnice din România sunt cunoscute. Nu a explicat deloc ce se va întâmpla cu multitudinea de minorități care locuiesc între Prut și Nistru.
RăspundețiȘtergereApaticule - Băsescu nu a spus că nu vor mai exista minorități. Râsetele sarcastice auzite în sală la întrebarea despre modul de abordare a chestiunii minorităților etnice venea dinspre talibani ca tine. Dacă îți produc greață de ce mai citești notele acestea de blog? Nu ai altceva mai bun de făcut?
mie ca medic mi-i jale de oamenii bolnaviori
ȘtergereRâsetele... venea ! E grele cu limba română, maestre. Halal jurnalist. Mai bine taliban decât agramat.
ȘtergereD-le NICHITUS!! CAND AI FOST ULTIMA DATA IN ROMANIA??? este fff important!!! ptr. ca spusele d-tale asta denota:necunoasterea realitatii!!! apoi ROMANIA are 14 MINORITATI EDNICE , ca si BASARABIA!! ROMANII sant 80%!!! la fel si in BASARABIA MOLDOVENI(ROMANI!!)TOT 80%!!! tu nu ai cunostinta de ANUMITE INTAMPLARII DIN ROMANIA DE LA INTRAREA IN UE!! SAU O FACI PE PROSTUL SA INDUCII IN EROARE CETATENII MOLDOVENII care este adevarat ca au fost speriati: ca nu sant ROMANI si VINE JANDARMUL ROMAN si ai bate...!!!!! esti asa cum scrie d-l de mai sus O SLUGA MOSCOVITA CARE O FACE PE NEPRICEPUTUL...!!! POLITICA INTERNA ESTE UNA, iar AFARA ROMANII ADEVARATII NU VIN CU TEME CA ALE TALE , care culmea se mai numeste si ziarist....!!!!afara, AVEM ACEEASI POZITIE ,INDIFERENT CA SANTEM DE STANGA SAU DREAPTA...d-ta nu esti ROMAN!!! esti SLUGA STRAINA!!!
RăspundețiȘtergereE evident ca Nichitus sluga lui Plaha incearca sa manipuleze oamenii impotriva curentului unionist si pentru cel moldovenist stalinist promovat de stapanul sau. O clarificare doar in Romania sunt 89% romani, 6% unguri si 3% tigani. In Rep Moldova sunt 82% romani (regional numiti moldoveni).
ȘtergereD-le NICHITUS!! CAND AI FOST ULTIMA DATA IN ROMANIA??? este fff important!!! ptr. ca spusele d-tale asta denota:necunoasterea realitatii!!! apoi ROMANIA are 14 MINORITATI EDNICE , ca si BASARABIA!! ROMANII sant 80%!!! la fel si in BASARABIA MOLDOVENI(ROMANI!!)TOT 80%!!! tu nu ai cunostinta de ANUMITE INTAMPLARII DIN ROMANIA DE LA INTRAREA IN UE!! SAU O FACI PE PROSTUL SA INDUCII IN EROARE CETATENII MOLDOVENII care este adevarat ca au fost speriati: ca nu sant ROMANI si VINE JANDARMUL ROMAN si ai bate...!!!!! esti asa cum scrie d-l de mai sus O SLUGA MOSCOVITA CARE O FACE PE NEPRICEPUTUL...!!! POLITICA INTERNA ESTE UNA, iar AFARA ROMANII ADEVARATII NU VIN CU TEME CA ALE TALE , care culmea se mai numeste si ziarist....!!!!afara, AVEM ACEEASI POZITIE ,INDIFERENT CA SANTEM DE STANGA SAU DREAPTA...d-ta nu esti ROMAN!!! esti SLUGA STRAINA!!!
RăspundețiȘtergere"..O negociere cu Moscova pentru o Românie Mare ar însemna legiferarea trupelor ruse în regiunea transnistreană și apariția unei baze militare în Tiraspol. Ar însemna aducerea oficială a Federației Ruse pe Nistru..." - nu cred ca asta poate fi pretul la moment. Negocieri paralele: (cu Ucraina de schimb de teritorii si populatie in termen) cu Rusia (evacuarea munitiilor si contigentului militar si evident apare "datoria" istorica imflata la gaz, care special se acumuleaza).
RăspundețiȘtergereVictor ! Numai prin reunirea neamului (care evident ca se va produce in urmatorul timp), vom avea un viitor mai stabil din toate punctele de vedere: economic, asigurare sociala ;i viitor pentru copiii nostri.
RăspundețiȘtergereAndrei R - "Transnistria nu trebuie abandonată ci negociată cu Federația Rusă", afirmă președintele PMP. Dar ce să negociezi cu Rusia dincolo de prevederile Tratatului OSCE semnat în 1999 la Istanbul? Orice alte tratative ar fi Planul Belkovski.
RăspundețiȘtergereMaestre, i-ai luat pe basarabeni de fraieri, dar nu încerca și cu românii din RO. Manipulările tale sunt absolut de 2 lei. Scoți din context, dar o faci absolut rudimentar. Băsescu ți-a zis clar că negocierea se va face, după unire, și cu Ucraina, UE, SUA. Adică toate părțile interesate, cum e logic.
ȘtergereGeorgel Coman, Bacaul, orasul in care m-am nascut nu e atat de departe de Chisinau. Crede-ma ca ma duc in orasul de pe Bistrita cam de doua ori pe luna. Asa ca sunt la curent ce se spune despre Basescu, sunt la curent ce cred cetatenii romani despre votul pe care l-au dat moldoveni pentru PMP, sunt la curent cu libertatile pe care le au minoritatile etnice romanesti. (Mai ales secuii care vor sa declare, in centrul Romaniei, Tinutul Secuiesc)
RăspundețiȘtergereD-le „jurnalist”, nu știu ce, cum, dacă și unde ai făcut școala, dar stai rău cu scrisul. „CU” ce se spune,„CU” ce cred. Nu te verifică nimeni când publici ? Cum dracu' aruncă banii Plaha pe toți agramații ? Nu-i muncește cinstit ?
ȘtergereD-le NICHITUS !!!ROMANIA, D-le NU este numai MOLDOVA de pina la Prut, asa ca : CU RUSIA SE VA NEGOCIA CA DE ACOLO NU O MISCA ---NIMENI--!!! din pacate!! apoi, cand se negociaza nu are legatura cu TRATATUL HELSINKI !!! ATUNCI RUSIA (URSS)RECUNOSTEA SI SEMNA ---ACELE---GRANITE, nu astea de acum!!! asa ca ITI LIPSESTE TINERE MULTA PRICEPERE SI CUNOSTERE INTERPRETATIVA A LEGILOR EUROPENE!! BASESCU are DREPTATE , TU DIN CAUZA TINERETI SI A URII IMPOTRIVA LUI BASESCU --NU VEZI--- "CASA'"din cauza copacilor!!!!el astazi, NU MAI ESTE PERICULOS PTR. NIMENI IN ROMANIA si te-as sfatui daca vii prin Romania MAI discuta si cu ardeleni , banateni si munteni si apoi DA-TI CU PAREREA!! altfel este asa cum am zis :ESTI O SLUGA PD-ISTA IN MOLDOVA9PLATITA DE PLAHOTNIUC!) SI UNA KGB-ISTA IN ROMANIA!!! ce pacat , ce scoala ai FACUT?????or fi mandri PROFESORII D-TALE CARE TE-AU EDUCAT: VANZATOR DE TARA....!!!
RăspundețiȘtergere''Ar însemna aducerea oficială a Federației Ruse pe Nistru''.. am noutati pentru dumneavoastra domnule Nichitus.. Armata Imperiului Rus e deja pe Nistru, mai exact din 1944 si pana azi armata imperiului rus tot acolo e si nici nu v-a mai plecat vreodata cu sau fara negocieri pentru Unire.
RăspundețiȘtergereGreseala mea, armata imperiului rus e pe Nistru nu din 1944 ci de cand lumea si pamantul.. si tot acolo v-a ramane in veci pururi amin ! Dar dumneata sti asta foarte bine, cat ca te folosesti de teoriile astea pentru a fraieri si manipula PROSTIMEA impotriva unionismului si pentru curentul moldovenist-stalinist.
ȘtergereNu sunt un fan al lui Basescu, dimpotriva il acuz de o seama de nereguli, chiar ilegalitati.
RăspundețiȘtergereTotusi, nu pot sa nu admir pozitia constanta si ferma a fostului presedinte Basescu in favoarea UNIRII si impotriva bolsevizarii politice a Republicii Moldova.
Solutiile pentru UNIRE se pot discuta. De catre politicieni, dar opinia publica, inclusiv ziaristi, nu pot sta deoaparte.
Pana una, alta, Basescu este un lider in miscarea pentru UNIRE si trebuie respectat si sprijinit.
In privinta minoritatilor va inselati. Minoritatile ar avea locuri asigurate in Parlament, cat si acces la educatie si presa in limba materna. Este o non-problema.
RăspundețiȘtergereIn privinta Transnistriei lucrurile sunt mai complicate, dar sunt convins ca se pot gasi solutii.
Orice negociere cu Federația Rusă la tema unirii Republicii Moldova cu România va fi în defavoarea statutului actual al României, de membra a NATO si a UE.Martorii lui Băsescu din Republica Moldova cred în Băsescu și în Unire - e dreptul lor. Constat că acești talibani nu au învățat nimic din istoria contemporană a teritoriului dintre Prut și Nistru, și că sunt folosiți electoral. Teritoriul dintre Prut și Nistru va fi unit cu teritoriul României atunci când Republica Moldova va face parte componentă a UE. Realizarea Unirii prin negocieri cu Federația Rusă este doar o capcană care are ca scop slăbirea capacităților de apărare ale statului român.
RăspundețiȘtergere