marți, 15 noiembrie 2016

MAIA A PIERDUT ALEGERILE. DE CE



Cine poartă responsabilitatea pentru că Maia Sandu a pierdut alegerile prezidențiale din Republica Moldova? 

Ea, care a refuzat ajutorul electoral oferit de către PDM? Iurie Leancă și Mihai Ghimpu care au refuzat să dea curs îndemnului președintelui Popular European, Joseph Daul, de a se retrage din cursă? 

Andrei Năstase care a întins cât se poate de mult discuțiile pentru desemnarea unui candidat unic al opoziției pro-europene? 

Autoritățile române, care potrivit jurnalistei Sabina Fati, publicist al ziarului România Liberă, titra într-un editorial dedicat alegerilor moldovenești că, statul român nu o sprijină pe Maia Sandu? (De aici.)
 
Moldovenii cu domiciliul în România care nu s-au prezentat la vot și pe care jurnalistul Rareș Bogdan, vroia să-i fugărească din țară dacă nu votează? (De aici.)
 
Sau poate, Maia Sandu a pierdut alegerile pentru că, arogantă, nu a vrut să fie asociată cu mișcarea unionistă din Republica Moldova? Ori, mitul Maia Sandu s-a distrus în timpul dezbaterilor electorale atunci când domnia sa a mințit afirmând că nu a fost membră a echipei PLDM? (De aici.)
 
Doamna Maia Sandu este de altă părere. Ea spune că a pierdut alegerile pentru că scrutinul a fost fraudat. (De aici.) Domnia sa argumentează această afirmație pe baza lipsei de buletine de vot la unele secții din străinătate. 

Dar acest raționament este combătut, pe bună dreptate, de către editorialistul ziare.com, Ioana Ene Dogioiu:  „Puteau voturile din diaspora, integral exprimate, să schimbe rezultaul? Greu. Diferența dintre cei doi candidați este în jur de 70 de mii de voturi și chiar Maia Sandu estimează că sute (nu e vorba de mii n.a.) de moldoveni au fost împiedicați să voteze. Deci probabil că rezultatul ar fi fost doar ceva mai strâns, dar nu diferit”. (De aici.)

Sunt sigur că Maia Sandu a pierdut alegerile din vina noastră. Responsabilitatea venirii lui Igor Dodon în fruntea statului moldovean aparține celor care nu au putut convinge electoratul să o ajute cu un vot. Dar și a celor care, din lene, indiferență ori vreme proastă, nu s-au prezentat la vot.

Într-un interviu pentru presa română, Anatol Țăranu afirma victoria Maiei Sandu depinde foarte mult de mobilizarea electoratului: "Dacă prezența la urne va depasi 60%, șansele Maiei Sandu de a câstiga alegerile vor fi mari. Dar, dacă prezența la vot va rămâne la cota înregistrată în primul tur (49% ) sau nu va crește simțitor, șansele lui Dodon vor fi mai mari". 

Cei o mie de tineri care, pe 14 noiembrie, au protestat în fața CEC și cred sincer că „alegerile au fost murdare și fraudate”, uită că rata de participare la alegeri nu a crescut suficient de mult pentru ca Maia Sandu să câștige. Rata de participare a fost de doar 53%. Da, mai mare decât în turul întâi, dar nu suficientă pentru ca Maia să câștige. 

După decantarea tuturor emoțiilor, la rece, pot afirma că Maia Sandu nu a câștigat alegerile prezidențiale, dar a câștigat un profil politic pentru viitor. Domnia sa a înregistrat un rezultat bun - de la ministrul învățământului, la politicianul care a reușit, pentru prima dată, mobilizarea diasporei moldovenesti, e ceva. Daca își va capitaliza rezultatul obtinut (și dacă va reuși să mențină unitatea PAS, PLDM, PPDA) ar putea deveni, în 2018, liderul unui puternic partid parlamentar. Iar asta, contează.

Domnul Dodon a devenit președintele Republicii Moldova. Este alegerea benevolă a cetățenilor moldoveni. Dacă vrea să ocupe un loc important în istoria contemporană a statului moldovean domnia sa are o singură șansă - să-i unească pe moldoveni. Într-un comentariu pentru Adevărul, colegul Mihnea Dumitru, îl îndemna pe noul președinte moldovean: „Nu vă gândiţi la unirea cu România, cu Rusia sau cu Uniunea Europeană. Nu veţi putea face niciuna dintre acestea. Gândiţi-vă la Unirea internă, a Moldovei. Din momentul acesta, nu puteţi decât să ne surprindeţi în mod pozitiv. Pe restul, moldovenii le-au trăit, deja. (De aici.)

Dacă va dori sau nu noul președinte să-i unească pe moldoveni, vom vedea. Vor unii sau nu, premierul Pavel Filip rămâne cel care, cu sau fără ajutorul instituției prezidențiale, va promova reformele necesare pentru apropierea Moldovei de Uniunea Europeană. Că altă ieșire nu-i.











29 de comentarii:

  1. Este clar ca Nastase l-a sustinut pe Dodon, dar nu pe Maia, deci n-are cum ca Maia sa cistige. Chiar si Nantoi apre prin poze cu Dodon, deci singurul vinovat este Maia, care n-are experienta in politica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. What ? Năstase l-a susținut pe Dodon ? nu delira.

      Ștergere
  2. Toată cmpania ei, a fost plină de greșeli, divergența candidatului unic, murdăria dintre dînsa și Năstase, refuzul sisținerii electoratului democrat și acum în loc să le puie toate pe cîntar și să înțeleagă de ce a pierdut alegerile, dînsa mizează pe faptul că cică au fost fraudate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Locul tau e in TRANSNISTRIA , scumpe tovarase EZECHIL!Acolo exista mai multa exeperienta politica in fraudare... de alegeri. N-o cauta la MAIA pt ca nu o vei gasi, Pana si in OSCE o vei gasi.Mai subtilizata, evident, dar tot... experienta. Unui stat nerecunoscut de nimeni si autoexpulzat din legalitate , i se permite sa-si trimita ”alegatorii” cu micro si macro mijloacele de transport comuniste din dotare, pe baza de tabel subscris +40 de ruble de caciula ca...diurna ! CU PROTECTIA SI SUB PATRAFIRUL FORMULEI 5+2 !Asta da, cursa automobilistica !

      Ștergere
  3. Cei ce au vrut cu adevarat sa o sustie au fost respinsi , cei ce sau folosit de norocul lui Maia Sandu au fost primiti ca acasa , acum facetiva concluzii si intrebativa de ce a pierdut alegerile doamna Sandu ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Autobuzele aduse nonspop, organizat de Dodon si PD, Lumina stinsa concomitent in chiteva sectii de votare, nereguli la calcularea datelor - asta kikatus sint motivele de Baza. Dar cel Mai important motiv e coruptia, pe care prietenul tau pl@hotniuk o cultiva de multa vreme.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Konstantin pe tine (dar si pe mine) au inceput sa ne fure exact din momentul, cand A.Nastase s-a unit cu Dodon si Usatii, incepind cu luna ianuarie 2016 si au facut mitinguri si marsuri impreuna. A.Nastase si Dodon au strins impreuna semnaturi pentru referendum de a vota presedintele si astfel i-a facut rating lui Dodon ca mare patriot al Moldovei . Multumitii lui A. Nastase care l-a adus si facut presedinte pe Dodon inchinindu-i Moldova valetului lui Putin.
      .

      La o emisiune InPofunzime din 25 ian-2016, impreuna cu Usatii si Dodon; A.Nastase a spus că dacă va ajunge la guvernare va pune batista pe ţambal in ceea ce priveste vectorul geopolitic pe o perioadă de 1 – 1,5 ani (deci faţă de Integrarea Europeana a RM). Si Dodon cu Usatii il sustineau pe Nastase spunind ca chiar se poate si pentru 2 ani.

      Vezi la minutul 36 – 38.
      http://realitatealive.md/live-renato-usatii-igor-dodon-i-andrei-nastase-participa-la-emisiunea-in-profunzime_33461.html

      Ștergere
    2. Sgarigan, popularitea lui Dodon e motivata de:
      -electoratul geopolitic rus(care treaba n-are de reforme, de lege, in mare parte ei nici scoala nau)
      -moldovanul sarac si prost(eu nu ma refer la toti moldovenii)
      Asadar nu are nimic Nastase cu popularitatea lui Jambon, s-ma scuzati Dodon.Se mai gasesc al de Mocanu care dau tot la curul lui Nastase. Atunci s-a dorit o unificare a populatiei pentru a inlatura tilharii de la conducere, atunci asa era situatia.
      Tot Mocanu prezicia ca :daca va fi alegeri directe va cistiga Dodon, de parca peste 2 ani n-ar cistiga alegirile tot el! Peste 2 ani aici in moldova poate nu va ramine nici un moldovan sanatos la cap. Si tot nebu povestea ca trebu de schimbat CEC-ul de parca, cineva ni-ar da asa pirghii.

      Ștergere
    3. Konstantin,
      1. electoratul rus geopolitic nu este la numar in asa cantitate ca sa decida soarta Moldovei fara participarea moldovenilor.
      2. moldovanul la care faci trimitere ca e sarac e consecinta celor care l-au furat.
      3. Oare nu s-a stiut ca sunt multi nostalgiti care umbla ca lor sa le dea statul tot ce le trebuie, dar fara a depune mult efort.
      4. Oare ce nu s-a stiut ca popii de la patriarhia Moscovei din RM vor agita populatia pentru Dondon.

      S-a stiut. Si de asta A.Nastase a facut o greseala strategica, cand s-a asociat cu Dodon si Usatii si au strins impreuna semnaturi pentru referendum. Atunci cand A.Nastase s-a unit cu Dodon si Usatii si au facut mitinguri si marsuri impreuna au condus doar la legitimizarea lui Dodon ca mare patriot al Moldovei. A .Nastase a lucrat pentru ratingul lui Dodon, care era atunci si asa destul de mare dar nu suficient pentru a castiga. Nastase l-a ajutat ca sa castige. Nu uita ca Nastase cu 10 zile inaintea primului tur o critica pe Sandu cum ii venea la gura.
      .
      Si acum Konstantin fa un mic exercitiu si intra pe site-ul http://cec.md/r/procese-verbale/prezidentiale-t2-2016/ si vezi satele din Nordul Moldovei cum au votat la turul 2. Te asigur ca majoritatea satelor sunt locuite de moldoveni aproape de 100%. Eu stiu multe mari sate unde locuiesc aproape 99,5% moldoveni, dar au votat intre 65-75 % pentru Dodon. Cand am intrebat de au votat asa, apoi cei care mi-au raspuns au spus ca Dodon a luptat cu democratii toata iarna.

      Ce nu ai scrie tu de Mocanu, dar de data asta el a avut perfecta dreptate. Dementii si criminalii in frunte cu A.Nastase au dezbinat electoratul de dreapta si s-au unit cu Dodon ca in final sa ajungem ca sa-l vedem pe Dodon presedinte.


      Ștergere
    4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    5. Sgarigan,
      -Despre moldovanul furat.Noi sintem jefuiti de 25 ani. Plahotniuc nu a aparut din senin 7ani in urma.
      -Despre satele 99% moldovenesti si nu numai. Cred ca cind na-ai sursa veridica de informatie (presupun ca esti la curent despre posturile cu acoperire nationala), este foarte greu sa nu fii manipulat despre propaganda(marca publiKa,1canal) contra candidatului Sandu. Tot aici ma refer la pleade cu zoaie la adresa dn. Sandu. Despre contributia biserici, nici nu vorbim.
      -Despre moldovanul sarac si prost. Moldovanul de la nord nu se gindeste de o evolutie a statului, prin multificarea industriala. Ei stiu ca in Moscova se vinde productia lor mai bine ca in Europa, dar nici nu i-si dau sama ce pret plateste R.Moldova pentru asta(dependenta totala). Eu am fost neplacut surprins in satul Gornoe, unde Romanii au construit prima gradinita, sa votat masiv Dodon. "de ce esti sarac? pentru-ca s prost! dar de ce esti prost - pentu-ca is sarac!":
      Asadar ! Ce are Nastase cu toate astea?!!!
      + Nastase este om politic cu ambitii. El nu era obligat sa se retraga din cursa.Dar a facut-o. Printre altele Mocanu, mai nu se jura ca Nastase n-o va face!
      + Nastase nu a stat in umbra dn. Sandu, odata cu declansarea sustinerii a facut-o onest!
      + Nastase nu este clarvazator, e un om simplu! El nu poate sti despre toate intelergerile din umbra pe care le face Dodon, Usatii, Plohotniuc, Nikitus.
      Nu ascultati propaganda lui nikitus-mocanu. Nu da-ti tot la curul lui Nastase. Alegerile arata asa pentru-ca:
      1.Alegirile au fost fraudate din timp,CEC-ul la inlaturat pe Usatii, dar nu a facut-o in cazul lui Dodon (trebuia! au fost doveti clare de sponsorizare din offshore) si te rog sa nu dai contra argument ca Sandu ar fi sponsorizata de Topi, sau cum azi e la moda de Sor!
      2.CEC-ul din solicitare prin telefon a majorat buletine pentru transnistreini. Nu am nimic contra oamenilor, dar este evident ce s-a pus la cale!
      3.Stingerea luminii concomitent in mai multe sectii. Cred ca esti la curent despre schema data.
      4.Coruperea si insuficienta obsrvatorilor.

      Ștergere
  5. Dar cu toate falsificarile, belirea voastra e inevitabila. noi sintem Mai mult de jumatate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stimate domnule Turcu, va rog sa va pastrati un comportament civilizat pe aceasta pagina. Considerati acest indemn ca o avertizare publica. Va multumesc.

      Ștergere
    2. Astea, ne fura! dar ne fura cu stima.

      Ștergere
  6. stiti puteti sai invinuiti doar pe cei indiferenti fata de viitorul tarii sale !ka so votat majoritate nu te ajuta nici un fel de shiretlik ka sa askunzi 10000,si 500000 de voturi este ku totul diferit si e imposibil so faci askuns !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dadele recesamintului, Guvernul le tine in secret! Eu pot presupune ca la mijloc este adevarul despre numarul foarte mic din populatai noastra.
      CEC declara ca au votat circa 50 la suta, dar de fapt cetatenii s-au mobilizat exemplar!
      Din acest motiv , nu trebue de invinuit cetateanul care este indiferent de tara!

      Ștergere
    2. Asta tu(dmv) asa crezi dar adevarul e adevar an fost nu numai odata opservator la sectia e votare nr:*** si pot sa spun precis ka mai mult de 63% nu am vazut niciodata si acum pe 13 nici atit nau fost !!! deci fa concluzii !!! ceia ce crezi si ceia ce spun unii sunt doar minciuni sau ghinduri ....

      Ștergere
  7. dl Nichitus, nu credeti ca, daca nu existau minciunile lui Dodon( cu siriienii, minoritatile sexuale, bisericile etc), Maia obtinea peste cele 70 mii de voturi. Asa ca cistigarea alegerilor de catre Dodon ne este cinstita.

    RăspundețiȘtergere
  8. nu am timp ,da ce rol indeplinesti aici cu popa tabara,poate va retrag de aici ati indeplinit deja misiunea,ai scris aici niste jumatati exact cum seara de seara le fabrikati la zoinite,fara tel in direct si contraargumente.Cum sa MAI voteze privitorii vostri stearpa NOASTRA

    RăspundețiȘtergere
  9. Inchide gura Nichitus!!! Stii tu destul de bine de ce a pierdut Maia Sandu alegerile! Ne aveti de prosti cu masinaria voastra plahotniuco-mafiota! Prosti sunteti voi care mincati la treuca guvernarii! Raspundem la o intrebare: pe tot parcursul companiei electorale ai scris,ca adica guvernarea nu accepta venirea lui dodon, ca duce la federalizarea tarii. De ce atunci au fost adusi organizat separatii din Transnistria, stiind foarte bine pentru cine vor vota? Imi dau seama ce imi vei raspunde, ca sunt cetatenii nostri si au drept la vot. Nu merge acest raspuns in situatia data!

    RăspundețiȘtergere
  10. Inchide gura Nichitus!!! Stii tu destul de bine de ce a pierdut Maia Sandu alegerile! Ne aveti de prosti cu masinaria voastra plahotniuco-mafiota! Prosti sunteti voi care mincati la treuca guvernarii! Raspundem la o intrebare: pe tot parcursul companiei electorale ai scris,ca adica guvernarea nu accepta venirea lui dodon, ca duce la federalizarea tarii. De ce atunci au fost adusi organizat separatii din Transnistria, stiind foarte bine pentru cine vor vota? Imi dau seama ce imi vei raspunde, ca sunt cetatenii nostri si au drept la vot. Nu merge acest raspuns in situatia data!

    RăspundețiȘtergere
  11. Situatia va deveni exploziva ... multi au votat cu Dodon doar pentru a opri o eventuala campanie anti-coruptie in Moldova si nu ca ar dori anexarea tarii la organizatia nascuta falimentara si condusa de Rusia imperialista . e clar si ca circa 70 % din electoratul PD este unul net anti-occidental sau pro-european . dupa rectificarea CEC au ramas 67.000 de voturi diferenta intre Dodon si Sandu ... este clar ca desi mobilizarea diasporei a fost buna nu a fost extraordinara ...era loc si de mai bine . este clar si ca grosul PD a votat cu Dodon . la fel este clar ca si minoritarii ucrainieni si-au tradat fratii lor din Ukraina si au votat candidatul Moscovei in Moldova . aici sunt cele 67.000 de voturi !

    RăspundețiȘtergere
  12. Moldova are nevoie de o stinga noua , moderna , cu adevarat europeana . PD s-a compromis cu totul . PD nu a fost niciodata un partid social-democrat autentic si cu atit mai putin un partid pro-european convins . proiectul PD este mort . odata cu acapararea partidului de catre Plahotniuc , PD a primit lovitura mortala decisiva . in fapt PD a incetat a mai fi un partid politic in adevaratul sens al cuvintului si a devenit doar un vehicul al intereselor personale ale unui afacerist-rechin nesatul .concluzia este ca e nevoie de pornit de la zero in reconstructia unui autentic partid de stinga european in Moldova . cind il auzi pe Dodon ca stinga unita ar fi cistigat aceste alegeri nu poate decit sa te porneasca risul .

    RăspundețiȘtergere
  13. adevarul este ca cele 48% obtinute de Maia Sandu sunt procente nesperat de mari ...PD a sabotat-o aproape la vedere . la fel PL ...la fel PPEM a fostului premier . unii spun ca nici Nastase nu ar fi fost incintat de ascensiunea Maiei Sandu . singura explicatie ar fi ca o mare parte din voturile obtinute de Maia Sandu au venit de la unionisti .

    RăspundețiȘtergere
  14. Moldova are nevoie de o stinga noua , moderna , cu adevarat europeana . PD s-a compromis cu totul . PD nu a fost niciodata un partid social-democrat autentic si cu atit mai putin un partid pro-european convins . proiectul PD este mort . odata cu acapararea partidului de catre Plahotniuc , PD a primit lovitura mortala decisiva . in fapt PD a incetat a mai fi un partid politic in adevaratul sens al cuvintului si a devenit doar un vehicul al intereselor personale ale unui afacerist-rechin nesatul .concluzia este ca e nevoie de pornit de la zero in reconstructia unui autentic partid de stinga european in Moldova . cind il auzi pe Dodon ca stinga unita ar fi cistigat aceste alegeri nu poate decit sa te porneasca risul .

    RăspundețiȘtergere
  15. M-am trezit buimac dintr’un spmn de coshmar.
    M’-am culcat in democratzie siç m-m trezit in URSS -ul lui Putin – DoDOnoff
    Voronistul Dodonoff a preluat sloganurile lui Voronoff si infecteaza pe Maldafani.
    ” Romanii sunt inamicii hereditari_ ai bgasarabenilor „” striga Stalin_Molotoff – Beria ( pardon, Voronoff – Dodonoff ).
    „” Extermination pentru UNIONISTI „””, striga Hitler ‘( pardon Voronin – Dodonoff ).
    „” Sus Uniunea Vamala jos UE „”, striga Purtin ( pardon Voronin _Dodonoff ).
    Acum m-am trezit ceva mai bine si aud vocile criminalilor Stalin, Hitler, amestecate cu vocea spumegatullui Presedinte ROSHU al basarabenilor.
    Concluzie ::::::::Oamenii sunt cei care dau timpul inapoi cum a fost in Germania in timpul NAZISMULUI.
    Insa acum exista o sperantza caci jumatate din populatzie incepe sa se trezeasca spre Lumina spre Civilizatzie spre OCCIDENT

    RăspundețiȘtergere
  16. M-am trezit buimac dintr’un spmn de coshmar.
    M’-am culcat in democratzie siç m-m trezit in URSS -ul lui Putin – DoDOnoff
    Voronistul Dodonoff a preluat sloganurile lui Voronoff si infecteaza pe Maldafani.
    ” Romanii sunt inamicii hereditari_ ai bgasarabenilor „” striga Stalin_Molotoff – Beria ( pardon, Voronoff – Dodonoff ).
    „” Extermination pentru UNIONISTI „””, striga Hitler ‘( pardon Voronin – Dodonoff ).
    „” Sus Uniunea Vamala jos UE „”, striga Purtin ( pardon Voronin _Dodonoff ).
    Acum m-am trezit ceva mai bine si aud vocile criminalilor Stalin, Hitler, amestecate cu vocea spumegatullui Presedinte ROSHU al basarabenilor.
    Concluzie ::::::::Oamenii sunt cei care dau timpul inapoi cum a fost in Germania in timpul NAZISMULUI.
    Insa acum exista o sperantza caci jumatate din populatzie incepe sa se trezeasca spre Lumina spre Civilizatzie spre OCCIDENT

    RăspundețiȘtergere
  17. M-am trezit buimac dintr’un somn de coshmar.
    M’-am culcat in democratzie si m-m trezit in URSS -ul lui Putin – DoDOnoff
    Voronistul Dodonoff a preluat sloganurile lui Voronoff si infecteaza pe Maldafani.
    ” Romanii sunt inamicii hereditari_ ai basarabenilor „” striga Stalin-Molotoff – Beria ( pardon, Voronoff – Dodonoff ).
    „” Extermination pentru UNIONISTI „””, striga Hitler ‘( pardon Voronin – Dodonoff ).
    „” Sus Uniunea Vamala jos UE „”, striga Purtin ( pardon Voronin _Dodonoff ).
    Acum m-am trezit ceva mai bine si aud vocile criminalilor Stalin, Hitler,Mussolini amestecate cu vocea spumegatullui Presedinte ROSHU al basarabenilor.
    Concluzie ::::::::Oamenii sunt cei care dau timpul inapoi cum a fost in Germania in timpul NAZISMULUI.
    Insa acum exista o sperantza caci jumatate din populatzie incepe sa se trezeasca spre Lumina spre Civilizatzie spre OCCIDENT

    RăspundețiȘtergere
  18. M-am trezit buimac dintr’un somn de coshmar.
    M’-am culcat in democratzie si m-m trezit in URSS -ul lui Putin – DoDOnoff
    Voronistul Dodonoff a preluat sloganurile lui Voronoff si infecteaza pe Maldafani.
    ” Romanii sunt inamicii hereditari_ ai basarabenilor „” striga Stalin-Molotoff – Beria ( pardon, Voronoff – Dodonoff ).
    „” Extermination pentru UNIONISTI „””, striga Hitler ‘( pardon Voronin – Dodonoff ).
    „” Sus Uniunea Vamala jos UE „”, striga Purtin ( pardon Voronin _Dodonoff ).
    Acum m-am trezit ceva mai bine si aud vocile criminalilor Stalin, Hitler,Mussolini amestecate cu vocea spumegatullui Presedinte ROSHU al basarabenilor.
    Concluzie ::::::::Oamenii sunt cei care dau timpul inapoi cum a fost in Germania in timpul NAZISMULUI.
    Insa acum exista o sperantza caci jumatate din populatzie incepe sa se trezeasca spre Lumina spre Civilizatzie spre OCCIDENT

    RăspundețiȘtergere