miercuri, 16 decembrie 2015

VORONIN PREȘEDINTELE MOLDOVEI?



Câteva repere. 


Al doilea. Liderul PLDM, Vlad Filat, aflat în Penitenciarul 13 din Chișinău a renunțat la greva foamei. Domnul Filat a început greva foamei de pe data de 30 noiembrie. Apărătorii săi au spus că liderul liberal-democrat recurge la această formă de protest invocând tratamentul inuman și degradant la care este supus dar și faptul că este limitat de orice contact cu publicul.




Criza politică din Republica Moldova a început imediat după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. La sfârșitul lui ianuarie 2915 două formațiuni politice, Partidul Liberal Democrat și Partidul Democrat, au semnat un acord politic fără participarea Partidului Liberal. Șeful liberalilor, domnul Ghimpu, nu a vrut să participe la guvernare, de asta cabinetul de miniștri condus de domnul Gaburici a avut și susținerea comuniștilor. La negocierile din decembrie 2014 și ianuarie 2015, liderul liberalilor moldoveni a insistat să obțină o felie cât mai mare din tortul guvernamental. În acele zile, domnul Dungaciu, regreta că România nu era prezentă la negocierile esențiale de la Chișinău.
 
În ianuarie 2015 președintele Iohannis și-a amânat vizita la Chișinău, iar posibilitatea de a influența cursul politic din Republica Moldova a fost ratată. După amânarea vizitei președintelui român, domnul Ponta a avut buna intenție de a veni în Moldova pentru a ajuta la deblocarea negocierilor – dar și domnia sa și-a contramandat vizita. Cineva la București a făcut tot posibilul ca atât președintele României cât și primul ministru să nu intervină în negocierile de la Chișinău. Dacă s-ar fi intervenit la timp politicienii moldoveni evitau, probabil, criza politică din prezent.

Domnul Iohannis nu are nici o relație cu Republica Moldova. Domnia sa a spus că nu se amestecă în politica internă a unui alt stat - fie el și cel de al doilea, românesc. Singurul privilegiu al domniei sale a fost respingerea împrumutului de 150 de milioane de euro acordat de către guvernul Ponta pe 7 octombrie 2015. La Chișinău, împrumutul românesc ar fi trebuit să acopere deficitul bugetar și să refinanțeze datoria de stat a Republicii Moldova. Gestul președintelui român i-a aruncat pe cetățenii moldoveni într-o sărăcie și mai mare. Între timp, prețurile la alimente și la tarifele pentru resursele energetice au crescut vertiginos iar moneda națională a Republicii Moldova s-a depreciat în ritmuri amețitoare.

A fost Moldova o poveste de succes? Nici pe departe. Toți cei care au negociat pentru formarea unei coaliții parlamentare în Parlamentul moldovean știau că Moldova e pe butuci. Încă din decembrie 2014 se știa că din sistemul bancar a dispărut un miliard, de asta nici o formațiune politică nu a vrut cu adevărat să își asume responsabilitatea pentru guvernare. De asta, abia în februarie 2015, s-a găsit soluția unui guvern minoritar, în frunte cu Chiril Gaburici, dar care în momentul în care a aflat despre enorma gaură din bugetul moldovean, le-a spus la revedere tuturor.

Pentru că, în afara domnului Dodon de la Partidul Socialiștilor, nimeni nu își dorește alegerile anticipate, politicienii moldoveni au înțeles că problemelor existente în sistemul bancar moldovenesc, le trebuie un responsabil. Au înțeles că, pentru dispariția miliardului, cineva trebuie să răspundă. 

Nu știm dacă domnul Filat este principalul responsabil pentru dispariția acestor bani. Probabil nu. Dar atât timp cât domnia sa este reținut în Penitenciarul 13 opinia publică îl va considera ca fiind un potențial vinovat. Prezența deputatului Filat în arest are însă o strânsă legătură și cu politica - numărul deputaților PLDM a fost redus la 19. Președintele Partidului Democrat din Moldova, domnul Lupu, a anunțat că, PDM are un număr mai mare de deputați în Parlament, (fostul deputat socialist Lidia Lupu va adera la fracțiunea Partidului Democrat), deci este în drept să își asume guvernarea și să propună prim ministru.

Reținerea domnului Filat a făcut posibilă modificarea balanței de putere existentă în Moldova. PLDM-ul a pierdut funcția de prim ministru.

Președintele moldovean Nicolae Timofti nu mai poate amâna la nesfârșit decizia de desemnare a viitorului premier. E clar că domnul  Timofti va accepta nominalizarea propusă de către  Partidul Democrat – posibil un tehnocrat. Dacă pe 17 decembrie, Curtea de Apel Chișinău va accepta recursul avocaților domnului Filat și îl vor pune sub arest la domiciliu, liberal democrații vor susține prin votul lor candidatura PDM. Probabil acesta este motivul pentru care liderul liberal democrat a renunțat la greva foamei.
Dacă judecătorii de la Curtea de Apel nu vor fi în favoarea acestui lucru liderii PLDM-ului vor fi puși într-o situație delicată, le va fi mai greu să argumenteze propriului electorat participarea la formarea guvernului și susținerea acestui guvern. Chiar dacă balanța de putere s-a schimbat, PLDM-ul va obține câteva felii din tortul viitorului guvern. Desigur rația liberal democrată va fi mai mică – din bucata lor de tort vor trebui să se împartă cu echipa popularilor europeni condusă de domnul Leancă.    

Așa că domnul Lupu are dreptate. În Parlamentul de la Chișinău, PDM va crea o majoritate mai largă. Întrebat despre formarea unei posibile coaliții de guvernare, Andrian Candu, președintele Parlamentului moldovean, a declarat că: ”PDM a discutat despre importanța formării unei largi majorități, indiferent de culoarea partidelor, pentru formarea unui guvern de unitate națională”.
Asta va fi formula viitorului guvern. Un guvern de uniune națională - un guvern al consensului pentru salvarea Moldovei. Și pentru ca în martie 2016, la expirarea mandatului președintelui moldovean, deputații să poată alege un viitor președinte, echipa condusă de domnul Voronin va participa la formarea acestui guvern de centru stânga. Că țara Moldovei e în pericol. 

Și toate astea pentru că cineva, în ianuarie 2015 l-a sfătuit pe președintele României să nu vină la Chișinău. Dacă venea, afla că a dispărut un miliard.













6 comentarii:

  1. Domnul Filat, înnălțimea sa domnul Filat, excelența sa domnul Filat, unicul domn, domnul Filat, cikă Filat probabil nu e vinovat, respect Victor, ce poți ap poți.
    Doar că atenție Michael Douglas a facut cancer la gat din cauza sexului oral.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Observa draga domnule ca folosesc acelasi limbaj si fata de domnul Lupu ori domnul Leanca sau Dodon. Iar daca doar acest lucru ati remarcat din textul de mai sus - e ceva.

      Ștergere
    2. Am mai observat că chipurile Filat nu e vinovat, asta în condițiile cînd procurorul țării, spune în organul legislativ suprem al țării că sunt probe pentru cel puțin 176 milioane dolari pe care Filat le-a pungășit.

      Ștergere
  2. Și care-i problema?! Deși nu cred, însă Voronin a fost mai bun ca Lucinschi, și sigur ca Timofti care nici a scoate două cuvinte fără consilieri nu e în stare.

    RăspundețiȘtergere
  3. ha ha.. pai Ponta tocmai e anchetat într-un nou dosar privind spălare de bani în stil mafiot, în campaniile avute în Moldova. Eu l-aş întreba pe domnu Leanca ce e cu banii ăia. Şi aici se termină "ajutorul către moldova" al lui ponta, că omul avea un interes, să mai spele nişte bani, în rest ţinea conferinţe pentru fraieri la braţ cu Leanca.

    Iohanis oare ce putea să influenţeze, să cumpere unul sau doi politicieni, cum făcea ponta?

    În primul rând clica voastră politică a devenit nefrecventabilă, provoacă pagube de imagine să dai mâna cu unul de acolo, plus cam şi costă prietenia asta, că înţeleg că trebuie că romanii să plătească furtul altora.

    RăspundețiȘtergere