Domnul Ion Sturza s-a
întâlnit zilele trecute cu reprezentanții celor două formațiuni politice care
au acceptat să poarte discuții pentru formarea viitorului guvern moldovean –
Partidul Liberal și Partidul Popular European. Liderii Partidului Democrat din
Moldova și ai Partidului Socialiștilor au declarat din start că nu vor purta
nici o discuție cu domnia sa. La fel au spus și reprezentanții celor 14
deputați care au părăsit fracțiunea comuniștilor.
După întîlnirea cu domnul
Sturza, liderul liberalilor moldoveni, domnul Ghimpu a declarat că „s-a
pornit cu stângul – avem un premier desemnat dar nu avem o majoritate
legislativă”. Nici domnul Leancă nu s-a declarat entuziasmat de întâlnirea
avută. Domnia sa a spus că nu
vede cum un guvern tehnocrat ar putea veni cu soluții aplicabile crizei din
Moldova. Așadar, din patru formațiuni politice cu viziuni pro-europene
prezente în Parlamentul de la Chișinău, doar Partidul
Liberal Democrat din Moldova a declarat tranșant că sprijină candidatura propusă
de Nicolae Timofti. Infim suport politic. Domnul Sturza a înțeles acest
lucru, de asta, la o emisiune de maximă audiență a postului național de
televiziune, Moldova 1, a spus că deputații
nu-i fac o favoare dacă îl votează:”Eu vă fac o favoare că mi-am oferit serviciile!”
Declarația nu poate trece
nesancționată – e semn de grosolană aroganță la adresa noastră, a tuturor.
Această uimitoare superioritate ne jignește. E clar că l-a luat gura pe
dinainte, dar știm, nu-i așa, că ce-i în gură nu-i minciună: Sturza ne disprețuiește pe toți. Inclusiv pe
deputații care, teoretic, ar fi trebuit să-i susțină candidatura. Asta înseamnă
că domnia sa nu este interesat în a primi votul de încredere al parlamentului
moldovean.
Să fie chiar așa? Da. O
spune unul dintre ideologii liberal democraților, domnul Vladimir Socor: prin
nominalizarea lui Sturza s-a câștigat timp pentru crearea unei uniunii de
centru dreapta îndreptată împotriva domnului Plohatniuc. „Nominalizarea lui
Sturza este o mișcare defensivă. Prin nominalizarea sa, s-a câștigat timp. În
eventualitatea unor alegeri anticipate, e necesară o uniune a forțelor care
sprijină interesul național și orientarea europeană. Timpul acesta trebuie
folosit de forțele reale, proeuropene, nu cele declarate, aflate în anturajul
domnului Plahotniuc. Aici mă refer la echipa PLDM, condusă de Valeriu Streleț,
Platforma Politică „DA”, la domnul Sturza ca o personalitate politică
importantă și, de asemenea, la Maia Sandu”, a spus domnul Socor.
Că Moldova se află în
mijlocul unui război politic o spune și comentatorul postului de radio Europa
Liberă, domnul Vitalie Ciobanu: suntem
martorii unei confruntări între PLDM, Platforma DA și gruparea politică condusă
de Partidul Democrat. Domnul Ciobanu afirmă că ar fi vorba de lupta forțelor
care doresc schimbarea cu cele care sunt împotriva ei, o contradicție între
adepții reformelor cu cei care sunt împotriva ei. Nu e chiar așa, domnule
Ciobanu. E vorba doar despre alegeri
anticipate: e competiția celor
care vor să declanșeze alegerile anticipate, cu cei care nu vor acest lucru. Moldova
a devenit un câmp de bătălie pentru alegerile anticipate.
Domnul Socor consideră că o
nouă dreaptă, (PLDM-ul, Platforma Politică „DA”, proiectul
politic al doamnei Maia Sandu și Ion Sturza), ar avea șanse să câștige în fața
stângii pro-ruse reprezentată de formațiunea politică a domnului Dodon. Ultimele
sondaje de opinie ne demonstrează că acest lucru nu se va ăntâmpla. Potrivit
lor, moldovenii ar vota masiv pentru socialiști și pentru formațiunea domnului
Usatâi – ambele partide de orientare pro-rusă.
Noua dreaptă, nu va avea majoritatea în noul Parlament. Socialiștii
moldoveni, care au rămas după migrarea a 14 deputați comuniști spre centru,
singura formațiune pe stânga politică moldovenească, vor culege lanurile
electorale ale domnului Voronin și vor domina numeric într-un viitor legislativ.
De asta domnul Dodon dorește acum alegeri parlamentare anticipate.
Ambasadorul Satelor Unite
la Chișinău, domnul Pettit, se întreba recent dacă cineva de pe scena politică moldavă
își mai aduce aminte de lucrurile pe care și le doresc cetățenii moldoveni:
„Democrația înseamnă respectarea voinței poporului.(…) Liderii, într-o democrație,
sunt supușii poporului – nu invers”, spunea domnia sa. De acord. Dar ce ne
facem, domnule ambasador, atunci când se observă, (din cercetări sociologice),
că voința cetățenilor se îndreaptă spre schimbarea cursului de dezvoltare a
Republicii Moldova? Provocăm alegerile anticipate, ca să respectăm voința
cetățeanului? Ori, ca modalitate de rezolvare a acestei probleme, încercăm să consolidăm statul? Prefer această soluție. E mai costisitoare și de lungă durată dar rezultatele sunt mai sigure.
Zvonurile politice de la
Chișinău spun că domnul Plahotniuc ar fi artizanul plecării celor 14 deputați
din fracțiunea PCRM. Nu știu. Între zvonistică și acțiune constat realitatea: acești
deputați sunt gata să participe la formarea unei coaliții majoritare în
Parlamentul de la Chișinău, iar denumirea noii fracțiuni, ”Pentru Moldova”,
arată că domniile lor nu sunt împotriva cuiva, ci vor ține cont doar de
interesele Republicii Moldova.
Domnul Plahotniuc i-a convins la asta? Dacă e
așa, atunci poate asta e terapia de șoc despre care vorbește – crearea unei
fracțiuni stataliste în Parlament, o fracțiune care să aibă un număr suficient
de mare pentru a stabiliza statul moldovean și care, împreună cu partenerii
politici internaționali, să ducă atât la fermitatea existenței statului moldovean,
cât și la o încredere economică în acesta. Toate astea, prin implementarea Acordului de
Asociere la Uniunea Europeană și apărarea intereselor statului moldovean. Nu ale României, ori ale Federației Ruse - ale Moldovei. Vi
se pare că renașterea stataliștilor moldoveni nu provoacă unora șocuri? Ba da. De acest scenariu, se temeau mai mulți, o fracțiune parlamentară care să țină
cont doar de interesele Republicii Moldova poate, și va impune, agenda politică
a momentului. Și nu numai cea politică. Patriotismul moldovenist sperie. Mai ales
atunci când este susținut financiar.
Dar ce e rău în a face
Moldova mai predictibilă? Patriotismul moldovenesc înseamnă de fapt stabilizarea
Republicii Moldova, înseamnă creșterea încrederii în instituțiile statului
moldovean. Înseamnă buna funcționare a acestor instituții, reducerea motivelor
de nemulțumire a cetățenilor, deci lipsa dezordinilor geopolitice la frontiera
Uniunii Europene. Stabilizarea Moldovei presupune alegerea în martie 2016 a
unui nou președinte. Iar cei 14 deputați care au plecat din fracțiunea
comuniștilor s-au angajat să sprijine alegerea președintelui dar și
acțiunile unui guvern pro-european de implementare a prevederilor conținute de
Acordul de Asociere al Republicii Moldova la UE. E ceva rău în asta?
Pentru că deputații moldoveni își doresc o Moldova puternică, domnul Sturza a sugerat că nu îl merităm. Domniei sale îi plac apele tulburi acolo unde a prins pești cei mari. De asta, deputații
moldoveni nu îl vor susține în Parlament. Între timp, va fi constituită platforma politică Pentru Moldova, care, vor unii ori nu, va fi numeroasă - deputații moldovenii vor demonstra că sunt patrioți ai țării lor. Domnul
Timofti va avea posibilitatea să se întâlnească cu reprezentanții acestei mișcări politice și
să vină cu o nominalizare propusă de domniile lor.
Dacă nu o va face vor urma
alegerile parlamentare anticipate. Rezultatul îl știm. Vrea președintele
Timofti venirea socialiștilor la putere? Parcă nu îmi vine a crede.
Cu asa logica, ai toate sansele sa devii prost ca gardul.Eu credeam ca te-ai maturizat.Acelas lingau slugarnic ai ramas.L-ai servit pe Voronin,apoi pe Filat.Acum te-ai aranjat la Plahotniuc.
RăspundețiȘtergereDomnule Butucea daca nu va place modul in care judec sunteti liber să nu cititi ce notez. Nu imi permit sa va jignesc - nu ma jigniti. Moldova poate fi puternica doar daca devine srabila - in acest moment unul trage la stanga altul trage la dreapta. Stiti doar ca un copil cu multe moase ramane cu buricul netaiat.
RăspundețiȘtergereMichidutza inca comenteaza, atac la mOLDOVA !!!
RăspundețiȘtergereAvem o tara "SRAbila" precum zici, de la bun inceputul 91'
atit de srabila caci acum doi ani am fost nevoit sa plec si eu. Incet, dar sigur foarte multi prieteni si cunoscuti emigreaza, TINERII PLEACA !!!
o sa ramineti doar voi lingaii cu plahishu' vostru atotputernic, o sa va cinte cucu despre "SRABILITATE"
Va doresc sanatate stimate domn. Va multumesc pentru efortul de a citi noetele mele de blog.
ȘtergereMultumesc de sanatate D-le Victor, caci rabdare am cit zece...
RăspundețiȘtergereinca de pe timpurile Radio NOVA ti-am urmarit cariera de jurnalist,
inteleg ca fiecare avem familie, necesitati, traim intr-o lume dependenta de bani, pacat ca se pierd valorile, si in goana dupa bani uitam de etica si echidistanta jurnalistica si ajungem angajati (lingai) la cei care ne-au pradat tara, mai rau decit ar face-o dusmanii nostri istorici.
Pacat, dar suntem oameni si avem dreptul la greseli, si dreptul de a indrepta lucrurile spre calea fireasca.
Rabdare am, si am sa fiu un urmaritor fidel al jurnalisticii Dvs-tra si schimbarile care urmeaza...promit.