Agresiunea informațională
și culturală care are loc de mai mulți ani în Republica Moldova a transmis
obiceiuri și stereotipuri aflate la mii de kilometrii distanță. Miturile civilizaționale
rusești, prezente în producțiile culturale care se difuzează intens la
televiziunile ruse recepționate pe teritoriul întregului stat moldovean au
schimbat modelul comportamental al moldovenilor dintre Prut și Nistru. Involuntar,
moldovenii au fost prinși în capcana culturală a unui spațiu străin, cărora nu le
aparțin.
Ostilitatea domnului Filat față de proiectele sprijinite
de Federația Rusă în spațiul dintre Prut și Nistru este una firească – domnul
Filat este produsul civilizațional al spațiului românesc. Prin cunoștințele
primite în sistemul educațional de dincolo de Prut, liderul liberal democrat a
fost vaccinat împotriva manipulării culturale și informaționale rusești. De
aici și până la conștientizarea importanței educației pentru comportamentul
cetățenilor moldoveni a fost doar un pas.
Ministrul degrevat al Educației, Maia Sandu, cea care a pus în Moldova bazele evaluării corecte la examenele de bacalaureat, spune că își dorește transformarea deplină a sistemului educațional din Republica Moldova. „În această vară, am reuşit să aprobăm noul Cod al Educaţiei. Am iniţiat procesul de revizuire a programului de învățământ şi am început crearea unui sistem de evaluare a calităţii. Vom continua să asigurăm o evaluare corectă a examenelor, fără fraude şi trişări. Vom schimba modelul de guvernare a universităţilor şi vom crea acces pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale. Totul poate deveni realitate prin implementarea Planului 2020 în domeniul educație – asta înseamnă transformarea din temelii a sistemului educaţional moldovenesc”, a spus Maia Sandu.
Angajamentul PLDM pentru o educație de calitate presupune șase obiective de bază:
1. Creșterea graduală a nivelului de remunerare a învățătorilor și profesorilor și orientarea în permanență spre standarde de salarizare europene;
2. Programe de studiu cu accent pe abilitățile practice, necesare tinerilor pentru a avea un loc de muncă bine plătit;
3. Examene și evaluări obiective, fără copiat, pentru ca cei care învață să fie apreciați la justa valoare;
4. Ridicarea pragului învățământului obligatoriu de la 16 la 18 ani, pentru a asigura nivelul european complet de studii și competitivitatea pregătirii tinerilor noștri;
5. Condiţii mai bune şi oportunităţi mai mari pentru elevi şi studenţi: săli de curs amenajate şi dotate cu mijloace interactive şi calculatoare, campusuri şi cămine conectate permanent la Internet, programe de mobilitate pentru studenți și profesori, la toate treptele de educaţie;
6. Crearea mai multor oportunităţi de mobilitate pentru studenţii moldoveni și asigurarea accesului acestora în centrele universitare europene.
Reformele începute în
domeniul educației de ministrul Maia Sandu i-au pus pe jar pe strategii de la
Kremlin - ei știu că o populație educată este mai puțin supusă manipulărilor. Odată
aplicate, angajamentele liberal democraților din domeniul educației vor deveni
un adevărat vaccin de românism. De asta, firava și delicata Maia Sandu, este o
piesă grea în artileria echipei liberal democrate.
Nota Bene
Fotografia pusă la dispoziția presei de către Serviciul de presă al Președinției române de la ultima întâlnire a lui Traian Băsescu cu Vlad Filat. Celor care au beneficiat de mai puțină educație românească le spunem că tabloul din biroul președintelui român se intitulează intrarea lui Mihai Vodă Viteazul în Alba Iulia. Domnitorul Mihai Pătrașcu a unit în anul 1600 cele trei state medievale care formează România de astăzi - Moldova, Țara Românească și Transilvania.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu