sâmbătă, 10 ianuarie 2015

NULAND LA BUCUREȘTI – S-AU SUPĂRAT AMERICANII PE MOLDOVENI?



Președintele Klaus Iohannis a declarat recent, că are semnale puternice că cele trei formațiuni pro-europene de la Chișinău vor ajunge la un acord de formare a coaliției de guvernământ în mai puțin de două săptămâni, înainte de vizita sa oficiala în Moldova. „Sunt semnale că până atunci se va apropia de finalizare negocierea politică. Sunt două semnale puternice pe care vreau sa le dau prin aceasta vizita. Unu, că îmi pasa de Moldova și de relațiile romano-moldovene, că între Romania si Moldova există relații foarte speciale, relații pe care le apreciez, pe care vreau să le cultiv și să le cresc. Al doilea semnal este de încurajare a forțelor proeuropene, fiindcă moldovenii au votat, in majoritate, pentru partidele de orientare proeuropeana.”

Despre necesitatea finalizării rapide a negocierilor și investirea unui nou guvern pro-european, domnul Filat, domnul Lupu și domnul Ghimpu au fost atenționați de mai demult. Ministrul de Externe al României, domnul Aurescu,  reamintea clasei politice de la Chișinău că are datoria de a forma cât mai rapid viitorul Guvern, în consens cu așteptările cetățenilor moldoveni așa cum au fost exprimate prin votul din 30 noiembrie.
 
Mai mulți comentatori politici moldoveni au afirmat că la ședința de constituire a noului legislativ moldovean, din 29 decembrie, trebuia fie aleasă conducerea acestei instituții. Lipsa unui atare final, a dovedit că cele trei componente nu au reușit atunci să obțină un numitor comun. În interviul din 5 ianuarie de la Europa Liberă, domnul Ghimpu a lăsat să se înțeleagă că motivul discordiei ține de partajarea celor mai importante funcții în statul moldovean. Domnia sa a declarat că liberalii moldoveni insistă să primească funcția de șef al statului moldovean dar și una din funcțiile de conducere în organele de drept.
 
Îndrăzneala domnului Ghimpu, de a cere mai mult de cât i s-ar cuveni, a fost alimentată de mediile de analiză românești. Cu două zile înaintea ședinței de constituire a Parlamentului de la Chișinău, pe 27 decembrie, profesorul Valentin Naumescu, de la Universitatea din Cluj, publica un text în care afirma că liberalilor moldoveni ar trebui să li se ofere funcția de speaker al Parlamentului. „Având în vedere că funcţia de premier va reveni, probabil, unuia din primele două partide pro-europene iar cea de preşedinte al Moldovei este încă „pielea ursului din pădure”, acordarea funcţiei de speaker al Parlamentului către Partidului Liberal ar fi un gest corect şi onorabil ”, nota domnul Naumescu. 

În același text, analistul politic îi îndemna pe liberali să nu se teamă de faptul că ar putea rămâne în opoziției pentru că, „ar avea cu şansa istorică de a creşte ideea politică românească pe o fundaţie curată, necompromisă de un straniu parteneriat pro-european cu Partidul Comunist”. „Excluderea Partidului Liberal de la negocieri  ori o ofertă necorespunzătoare, ar fi incorectă din punct de vedere politic şi nedreaptă din punct de vedere moral, nu ar fi nicidecum sfârşitul acestui partid. Ar fi însă sfârşitul ideii că alegerile din Republica Moldova au fost câştigate de pro-europeni”, concluziona domnul Naumescu.  Argumentarea făcută de domnia sa la condiționările domnului Ghimpu a făcut ca pentru o săptămână negocierile să intre în impas. 

Dificultatea negociatorilor de a ajunge la un numitor comun pentru formarea viitorului guvern a neliniștit și capitalele occidentale. Domnul Aurescu a declarat într-un interviu că există un interes semnificativ pentru ceea ce se întâmplă la Chișinău.  „Am putut constata acest lucru în cadrul întrevederilor bilaterale pe care le-am avut în marja reuniunilor ministeriale NATO şi OSCE la care am participat. I-am încurajat pe partenerii occidentali, inclusiv pe secretarul de stat Kerry, să aibă încredere în responsabilitatea şi maturitatea elitei politice de la Chişinău, în ajungerea, într-un interval de timp rezonabil, la o formulă care să se bucure de sprijin solid”, afirma ministrul român de externe. 

La Chișinău, se uită însă de maturitate politică și se ține cont doar de avantajele obținute în negocieri pentru partide. Aceste interese intră de cele mai multe ori în conflict cu cele ale statului moldovean. Analiștii politici ai publicației Quartz afirmă că în anul 2015 Republica Moldova va fi în centrul riscurilor geopolitice. Potrivit experților, în Moldova se vor intersecta trei mari tendințe: instabilitatea politică europeană, intransigența Rusiei și așa-zisa "înarmare a finanțelor", concept ce trebuie înțeles în sensul în care SUA folosesc diplomația coercitivă. Președintele grupului de lucru Eurasia, diplomatul american Cliff Kupchan spune că dacă își va continua discursul despre NATO și UE, Moldova va rămâne pe radarul de interese al Federației Ruse. "Moldova ar face bine să aibă grijă ce-și dorește. Destabilizarea nu este dificilă. Tipii din Transnistria își dau jos uniformele și se transformă în omuleți verzi cu măști iar orașele din Moldova încep să dispară. Am văzut rețeta Rusiei", spune diplomatul american. 

Consensul pentru Republica Moldova, despre care vorbea președintele Iohannis în discursul inaugural de la Cotroceni, trebuie să fie asumat și de către clasa politică de la Chișinău. Este bine ca liderii care se află în negocieri să aibă grijă la ceea ce își doresc. În condițiile în care există suficiente semnale care vorbesc despre amplificarea riscurilor de securitate la adresa Republicii Moldova și continuarea proiectului Noii Rusii în proxima apropiere a frontierelor, alimentarea discordiei și continuarea la infinit a tratativelor nu este în beneficiul statului moldovean. 

Vizita la București a subsecretarului de stat american pentru afaceri euroasiatice, Victoria Nuland, care se va întâlni la începutul săptămânii viitoare cu președintele Klaus Iohannis va cuprinde și tematici dedicate Republicii Moldova. Vizita oficialului american vine la exact un an de la precedenta, care a avut loc pe 10-11 ianuarie 2014, când doamna Nuland s-a întâlnit cu domnul Băsescu dar nu și cu premierul Ponta. Vizita la București a oficialului american, ne spune că interesul Statelor Unite pentru regiune este permanent. Asta înseamnă că factorii de decizie americani cunosc faptul că o criză în Republica Moldova ar fi mai dificil de rezolvat decât cea de anul trecut din Ucraina. De asta riscurile soft securities trebuie eliminate rapid iar eventualele pretenții ale rușilor stopate. Tratativele îndelungate ale politicienilor moldoveni sunt un risc de securitate.  

Pentru ca în Moldova, președintele Iohannis să aibă un discurs cât mai nuanțat, domnia sa va învăța de la doamna Nuland toate subtilitățile politicii moldovenești. E sigur că în discursul său către moldoveni vor fi și câteva mesaje preluate de la americani. Cu siguranță la Washington, se vede că politicienii moldoveni ar vrea să împartă pielea ursului din pădure, dar încă nu și-au cumpărat pușca. Iar asta, deranjează.      










marți, 6 ianuarie 2015

GHIMPU - DUPĂ MINE POTOPUL



Partajarea celor mai importante funcții în statul moldovean, rămâne a fi factorul discordiei care împiedică formarea majorității pro-europene în legislativul de la Chișinău. Liberalii moldoveni condiționează participarea la formarea coaliției pro-europene de obținerea funcției de președinte al statului moldovean.

Confirmarea acestui lucru e oferită de interviul acordat luni, 5 ianuarie 2014, postului de radio Europa Liberă, de președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. Domnia sa a declarat că liberalii moldoveni insistă să primească funcția de șef al statului moldovean dar și una din funcțiile de conducere în organele de drept. “De ce Partidul Democrat din Moldova să aibă şi funcția de speaker al Parlamentului şi cea de preşedinte? Am cedat aceste funcții data trecută”, a spus liderul liberal.
Domnul Ghimpu a declarat că nu își dorește ca formațiunea pe care o conduce să rămână în opoziție dar nici să fie „o simplă mașină de vot”. „Nu vreau în opoziţie. Eu vreau să construim, vreau să facem lucruri bune, dar una din cele trei funcții să aparțină Partidului Liberal. Asta înseamnă guvernare. Cum adică liberalii la guvernare, dar fără pârghii?”, s-a întrebat retoric domnia sa.  

Condiționările pe care le impune președintele liberal foștilor colegi de coaliție pleacă atât din orgoliul domniei sale, cât și din dorința de a obține mai multe decât ar trebui. Liderul liberal consideră că în spatele sciziunii de anul trecut a liberalilor, care a dus la apariția Partidului Liberal Reformator au stat democrații și liberal democrații. “Au vrut să distrugă Partidul Liberal, au făcut tot posibilul, ca să omoare partidul pe care îl conduc”, a declarat domnia sa cu adâncă supărare. 

Iritarea domnului Ghimpu e falsă și neavenită. Nimeni nu a dorit să-i slăbească pe liberali. Grupul liberalilor care au părăsit echipa condusă de domnul Ghimpu a dorit consolidarea și reformarea acestei formațiuni politice prin aducerea în frunte a domnului Chirtoacă. A da vina pentru cele întâmplate în sânul liberalilor pe foștii colegi înseamnă a nu îți recunoaște propriile greșeli.

A cere funcția de președinte al statului moldovean seamănă a vinde pielea ursului care umblă prin pădure. Președintele Nicolae Timoftii mai are încă doi ani de mandat. Ori poate domnul Ghimpu dorește demiterea anticipată a actualului președinte?  
   
Desigur Mihai Ghimpu are dreptate -  guvernarea înseamnă responsabilitate. Dar responsabilitățile sunt împărțite, împărțite în funcție de rezultatul obținut în urma alegerilor. A cere mai mult decât asta presupune multă îndrăzneală. Curajul cu care liderul liberal joacă pe nervii colegilor săi face parte din tehnicile moldovenești de negociere – de a juca la cacialma știind că e mai convenabil să fugi de responsabilitatea unei guvernării dificile și de a rămâne în opoziție.  

Acestea fiind zise, din două – una. Jocul pe nervii colegilor face parte din metodele de negociere. Doar că, răbdarea poate crăpa iar  liberalii să se trezească în opoziție. Desigur că un guvern minoritar ar putea fi instalat. De aici și până la provocarea alegerilor anticipate drumul ar fi drept. Domnul  Ghimpu va fi direct responsabil. Își vrea domnia sa acest lucru?  Se pare că nu-i pasă. După el potopul.

duminică, 4 ianuarie 2015

ARITMETICA DOMNULUI DIACOV



În martie 2014, premierul Iurie Leancă declara la Consiliul Atlantic, unde a vorbit despre evoluțiile din sud-estul Europei, că oficialii moldoveni au învățat lecția Ucrainei . „Prima lecție ține de continuarea obiectivelor stabilite. Decizia Ucrainei de a nu semna Acordul de Asociere la Vilnius a fost o decizie care a schimbat totul”, a concretizat domnul Leancă. Cea de a doua lecție e legată de pregătirea economiei statului moldovean pentru a beneficia de prevederile Acordului de Asociere, a treia, era despre comunicarea statului cu cetățeanul.

De atunci Republica Moldova a parafat, semnat și ratificat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Glontele rezultat în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie a trecut periculos de aproape de tâmpla partidelor pro-europene moldovenești. Semn că lecțiile despre care vorbea domnul Leancă americanilor, au fost făcute în fugă.

La mai bine de o lună distanță de la alegeri, încă nu avem siguranța că cele trei formațiuni politice. PLDM, PD și PL vor forma coaliția parlamentară anunțată pe 1 decembrie. Coaliția care ar trebui să ducă Moldova mai aproape de Europa. Se pare că tratativele, aflate în umbra unor perdele de fum, sunt pline de neprevăzut. Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov sugera că rezultatul alegerilor face ca negocierile să fie anevoioase. „Dumneavoastră i-ați votat, i-ați trimis în Parlament, iar acum noi trebuie să găsim soluții ca țara să fie guvernată. Dați-mi alți deputați în locul acestor 13 de la PL, mai constructivi”, declara domnul Diacov.

Domnul Diacov a punctat corect. Partidele pro-europene ar fi trebuit să obțină un rezultat mai bun. E clar că presiunile exercitate asupra economiei moldovenești de către Federația Rusă, acțiunile agenților ruși în timpul campaniei electorale și criza economică apărută au influențat comportamentul electoral al moldovenilor. Doar că despre existența factorilor externi de modelare a conduitei cetățeanului moldovean la vot,  se știa din timp. Întrebam în luna februarie a anului 2014  ce vom face cu vorbitorii de limbă rusă.  Domnul Leancă, în ianuarie 2014, scotea în evidență importanța comunicării guvernului cu cetățenii săi, „pentru a nu permite nimănui să isterizeze spiritele, sub pretexte absolut false”. „Cea mai importantă concluzie este că trebuie să comunicăm altfel decât am făcut acest lucru până acum”, spunea domnia sa pentru postul de radio Europa Liberă. Mult adevăr spunea în urmă cu un an domnul Leancă. 

Publicația
EUobserver, nota la începutul anului 2014 că miniștrii de externe ai Uniunii Europene discutau despre posibilitatea oferirii mai multor fonduri pentru comunicare către Republica Moldova și Georgia. Oficialii polonezi, cereau în bugetul european pentru anii 2014-2020, să-i fie alocați Chișinăului mai mulți bani pentru implementarea unei strategii de comunicare despre beneficiile integrării europene. Solicitam atunci ca oficialii moldoveni să identifice tehnici de comunicare pentru vorbitorii de limba rusă aflați în Republica Moldova pentru ca, cei aproximativ 600 de mii de cetățeni moldoveni, vorbitori de rusă, să nu rămână eurosceptici. Între timp banii s-au acordat. Strategia a fost făcută. Rezultatele obținute de partidele pro-europene la alegeri a demonstrat cât de defectuoasă a fost comunicarea actorilor electorali pro-europeni cu cetățenii moldoveni vorbitori de limbă rusă. Votul anti-Europa, acordat Partidului Socialiștilor, formațiunii conduse de Renato Usatâi ori Partidului Comunist Reformator demonstrează acest lucru.

Deputatul socialist, Ion Ceban îmi declara că dincolo de charisma domnului Putin, socialiștii moldoveni au fost ajutați și de erorile tactice făcute de către partidele pro-europene. Prezența mediilor de informare ruse în spațiul audiovizual moldovenesc a fost cel care i-a ajutat cu prisosință pe socialiști. Pe parcursul întregului an 2014, politicienii moldoveni au făcut o echilibristică periculoasă, încercând să evite sancțiunile ruse. Nu le-a reușit. Noile linii de confruntare geopolitică s-au deplasat către Republica Moldova. Rusia şi-a folosit tot arsenalul din dotare pentru a submina alegerile parlamentare. Folosită inteligent, artileria grea a rușilor a fost alcătuită din televiziunile rusești difuzate în spațiul public moldovenesc. Partidul Democrat Liberal din Moldova și Partidul Democrat, și Partidul Liberal au fost supuse unei permanente campanii de subminare care a dus la rezultatul pe care îl înregistrăm acum. Altul nu există.

Speram ca resursele mediatice românești existente în Republica Moldova, TVR-ul, să ajute la consolidarea ideilor europene. Nu s-a întâmplat. Lansat inadmisibil de târziu, studioul moldovean al TVR nu a reușit să ajute discursului european lansat de către actorii electorali. Mai mulți comentatori politici moldoveni îmi confirmă că, emisiunile patriotarde lansate pe acest canal de televiziune, fac mai mult rău decât bine.

Cu siguranță, a găsi vinovați pentru cele întâmplate este ușor. Cumulate, toate aceste erori i-au făcut pe moldoveni să voteze așa cum au făcut-o. Alt rezultat nu există, domnule Diacov. Și chiar dacă domnul Ghimpu părăsește negocierile pentru a se duce la împachetări cu nămol, ori la vânătoare, sunteți obligați să-l așteptați și să-i suflați în coarne, doar e anul caprei. Domnul Leancă, spune că noua coaliţie de guvernare trebuie constituită cel târziu până la mijlocul lui ianuarie. Se pare că alături vor fi comuniștii moldoveni. În rolul opoziției constructive,  domniile lor vor spune tuturor dacă noua guvernare va lăsa vacile să pască în tarlaua colhozului ori de va da strechea în miniștrii. Cu ochii în patru, vom ști când PCRM-ul va încerca să ne mintă. Așa că, domnule Diacov, în Parlament se va lucra cu materialul adus de fiecare partid. Tot răul spre bine - presa va casca ochii mai tare iar guvernanți vor mai prinde la frică.

miercuri, 31 decembrie 2014

LEANCĂ, BUREBISTA ȘI IARBA TARE. RETROSPECTIVĂ 2014



La sfârșit de an obișnuim să tragem linie și să adunăm plusuri, să socotim minusurile și să facem tot felul de clasamente. Voi risca, ca trăgând cu ochiul spre trecut să spun câteva vorbe despre viitor.
Comentatorii politici moldoveni au căzut de acord că principalele evenimente politice al anului 2014 îl reprezintă parafarea, semnarea și ratificarea Acordului de asociere la Uniunea Europeană și acordarea regimului liberalizat de vize pentru cetățenii moldoveni. Cele două evenimente sunt legate de criza ucraineană dar și de menținerea la guvernare a Coaliției Pro-Europene. 

Rezistența guvernului Leancă la criticile venite pe parcursul anului 2014 din partea Partidului Liberal și din partea Partidului Comuniștilor s-a datorat coabitării politice a Partidului Liberal Democrat cu Partidul Democrat, cele două motoare ale coaliției. Deși au existat suficiente diferențe ideologice, cele două formațiuni politice au conștientizat existența unui singur inamic comun – naționalismul șovin rus, cu ramificații în Partidul Socialist și Partidul Comuniștilor, și s-au comportat ca atare.

Rezultatul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 a arătat adevărata valoare a formațiunilor politice moldovenești. Cinci partide au trecut pragul parlamentar – Partidul Socialiștilor, Partidul Liberal Democrat, Partidul Comuniștilor, Partidul Democrat și Partidul Liberal. Ascensiunea în Parlament a socialiștilor moldoveni se datorează mai puțin aurei politice a liderului, Igor Dodon. Icoana electorală a domnului Putin alături de Dodon și Greceanâi, care a fost în exces afișată în stradă este cea care a făcut posibilă această minune.

După 16 ani de prezență continuă în Parlament, echipa condusă de domnul Voronin, a acumulat un rezultat mai modest. Motivația este cunoscută - domnul Voronin a extirpat toate elementele radicale din partidul pe care îl conduce. Toți observatorii vieții politice moldovene afirmă că Partidul Comuniștilor s-a transformat într-un partid care promovează statalismul moldovenesc, un partid care are moderate afinități față de Uniunea Europeană, un partid cu care, in extremis, se poate sta la masa de negocieri. 

Suntem tentați să dăm Cezarului, ce este al Cezarului, și să afirmăm că premierul moldovean Iurie Leancă a făcut treabă bună în fruntea Cabinetului de Miniștri. Rezultatele politicii externe moldovene sunt  o dovadă în acest sens. Mult mai firave sunt rezultatele care țin de creșterea indicatorilor economici ori despre stabilitatea financiar bancară – deprecierea leului moldovenesc vorbește de la sine. Eroarea politică comisă de domnul Leancă prin susținerea arătată candidatului social democraților români, Victor Viorel Ponta, la postul de președinte al României, i-a mai redus din punctaj. De asta, omul politic al anului 2014 rămâne a fi Vlad Filat, domnia sa a intuit corect să acorde sprijin politic candidatului Alianței Creștin Liberale, Klaus Werner Iohannis, a adus formațiunea politică pe care o conduce în Parlament și a pus pe roate colaborarea cu popularii europeni care conduc de fapt Europa. 

Alegerea făcută de poporul român, atât la Chișinău cât și la București, în favoarea lui Klaus Werner Iohannis, vine să adauge un plus de valoare statului român. România, cea a lucrului bine făcut, capătă o altă greutate în regiune. Interesul președintelui Iohannis pentru Moldova ne spune că România va deveni un actor important în spațiul dintre Prut și Nistru.Numirea domnului Mihai Răzvan Ungureanu în calitate de consilier personal al președintelui Iohannis este o mișcare de o rară inteligență care ne spune că noului președinte nu i se permite a greși. de altfel, Ungureanu l-a însoțit pe domnul Iohannis, împreună cu Vasile Blaga, în prima vizită privată la Chișinău după alegerea sa ca șef al statului român.



Între anii 2004-2007, Mihai Răzvan Ungureanu a deţinut funcţiile de ministru de externe al României, între anii 2007-2012 a fost director al Serviciului de Informaţii Externe al României şi a fost prim-ministru al Guvernului României între 9 februarie 2012 şi 7 mai 2012. Un atu în plus pentru domnul Filat care în calitatea domniei sale de premier al Republicii Moldova, alături de domnul Ungureanu a prezidat ședința comună a guvernelor celor două state.

Rolul crescut pe care îl deține România în regiune vine să întărească convingerea că liberalii moldoveni, vor fi convinși de liberalii bucureșteni să dea dovadă de o mai mare maleabilitate, pentru ca, la mijlocul lunii ianuarie 2014, Chișinăul să aibă un guvern funcțional. Nu cred că Președintele României și-ar dori ca la a doua venire a domniei sale la Chișinău să dea nas în nas cu o criză politică de proporții. Ar fi semn că domnul Ghimpu a vorbit din nou cu Burebista, iar acela, după ce a fumat iarbă tare, i-a dat numai sfaturi proaste!