luni, 14 martie 2016

MOȚIUNEA ȘALARU ÎNTĂREȘTE ALIANȚA



Guvernul Filip a trecut de o moțiune simplă de cenzură – ministrul liberal al Apărării, domnul Șalaru, rămâne în funcție. O înfrângere pentru opoziția politică care a semnat această moțiune ori o victorie a majorității parlamentare ? Nici una, nici alta. 


Doar 25 de deputaţi din cei 69 prezenți au votat în favoarea demiterii – mult prea puțini pentru a-l da afară pe liberal de la Armată. Era o moțiune simplă, ministrul Șalaru putea fi demis cu votul majorității celor prezenți în sală - 39 de voturi. Nu a fost să fie. Discuţiile au durat aproape două ore. Fracțiunea PCRM și cea a PSRM l-a învinuit pe Anatol Șalaru de neprofesionism în conducere forţelor armate. Socialiştii i-au reproşat ministrului Apărării că dă dovadă de o atitudine iresponsabilă faţă de securitatea statului şi că discursul său, concentrat pe aderarea Republicii Moldova la NATO dar şi unirea cu România, este unul care vine să agraveze relațiile statului moldovean cu regiunea transnistreană și cu Federația Rusă. Mai mult, socialiștii și comuniștii au scos în vedere faptul că ministrul liberal nu are studii superioare militare dar, în ciuda acestui fapt, domnia sa se află la comanda Ministerul Apărării.


Că discursul ministrului Șalaru irită cercurile militare rusești, se știe – domnul Șalaru continuuă politicile de aprofundare a colaborării militare cu NATO, politici începute în timpul ministrului Viorel Ciubotaru. Nici ministrul Ciubotaru nu a fost ocolit de critici. Că ministrul Șalaru va avea un discurs național românesc, se știa – dacă nu avea acest fel de expunere, cu siguranță, domnul Șalaru era criticat, de data aceasta de simpatizanții liberalilor.


Faptul că ministrul liberal nu a fost dat afară de deputați nu poate fi interpretat ca o înfrângere a comuniștilor și a socialiștilor moldoveni. Dar nici victorie nu este. Comentatorii politici moldoveni știau că domnul Șalaru nu va pleca din post. Moțiunea împotriva domnului Șalaru se bazează pe conflictul dintre ministrul Apărării și șeful Marelui Stat Major – domnul Gorgan. După ce ministrul Anatol Şalaru a cerut în repetate rânduri demisia şefului Marelui Stat Major al Armatei, Igor Gorgan, pe care l-a acuzat de delapidări, cumetrism şi de partizanat politic, generalul Gorgan, la rândul lui, a reacţionat și a răspuns la toate acuzaţiile ministrului. Generalul l-a învinuit pe Anatol Şalaru că încearcă să-l înlăture pentru că a devenit incomod. Potrivit lui Gorgan, ministrul Apărării încearcă să se îmbogăţească din contul statului şi al Armatei Naţionale, iar pentru asta face tot posibilul să instaleze persoane devotate lui în funcţii-cheie. 

Domnul ministru Șalaru afirmă că domnul Gorgan ar fi beneficiat de sprijinul PLDM pentru obținerea funcției de Comandant al Armatei. Anterior Ministerul Apărării a fost un fief al liberal democraților. Eroarea domnului Șalaru ține de faptul că nu a știut să aplaneze/modereze ciocnirea dintre interesele Partidului Liberal Democrat și cele ale Partidului Liberal departe de spațiul public. Un conflict al orgoliilor personale a fost utilizat de către opoziție în scopul de a destabiliza unitatea coaliției majoritare. În condițiile în care frontiera geopolitică se află într-o perpetuă mișcare, Republica Moldova nu are nevoie ca în fruntea Armatei Naționale să se afle persoane conflictuale. În aceste clipe nu mai contează împărțirea zonelor de influență politică între diferite partide. Armata Națională are nevoie de profesionalism și devotament. Scoaterea acestor conflicte în spațiul public demonstrează lipsă de profesionalism și contribuie la slăbirea moralului Armatei Naționale. Suficient pentru ca, la o viitoare remaniere de guvern, în liniște, primul ministru Filip să-i elibereze pe ambii din funcție.


Liberalii şi democraţii l-au apărat de această dată pe ministrul Şalaru. Lucru cât se poate de firesc, spre deosebire de cele ce se întâmplă în eșalonul superior al Armatei, nu s-a dorit ca gafele să fie scoase în public. Liderul Partidului Democrat, domnul Marian Lupu, le-a spus iniţiatorilor moţiunii că, din momentul în care nu au acordat încredere actualului guvern, nu au dreptul moral să retragă vreunui ministru această încredere. Foarte corect. Reamintesc, moțiunea de cenzură a fost inițiată doar împotriva  ministrului Șalaru, nu și împotriva întregului cabinet. Reiese că opoziția comunisto-socialistă nu are ce reproșa cabinetului de miniștri! 


Trendul pozitiv pe care îl cunoaște activitatea generală a Parlamentului – pe parcursul a cinci ședințe ordinare ale legislativului s-au adoptat mai multe legi întru implementarea Acordului de Asociere decât în sesiunea precedentă – se datorează faptului că echipa guvernamentală își face bine lucrul.  Sincronizarea agendelor de lucru – ale guvernului și ale legislativului – s-a făcut în cadrul ședințelor comune Parlament și Guvern, două la număr. De aici și apariția unei Foi de Parcurs privind agenda de reforme prioritare care vor fi efectuate până la 31 iulie.
  

Ce este această Foaia de Parcurs? Este o listă de măsuri, angajamente şi termene de implementare a acţiunilor cerute de Consiliul Uniunii Europene pentru Afaceri Externe în februarie 2016 dar şi a altor  parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova. Sunt reforme necesare pentru a asigura stabilitatea, pentru a relua cooperarea cu FMI şi pentru a accelera implementarea Acordului de Asociere.


Și ce are Foia de Parcurs cu faptul că opoziția nu a reușit să îl demită pe ministru Șalaru? Are. Apariția în spațiul public a ciocnirilor de interese dintre Comandantul Armatei Naționale, generalul Gorgan și ministrul Șalaru este o dovadă a faptului că ministrul liberal nu a știut să își administreze corect, departe de ochii civililor, problemele interne. În ciuda acestei slăbiciuni, coaliția parlamentară a demonstrat că își susține miniștrii. Fie ei și buclucași. De aici și implicarea totală a președintelui democrat, domnul Lupu, întru apărarea acestui ministru. Primind ajutor din partea colegilor democrați, liberalii moldoveni, la rândul lor, vor trebui să dea dovadă de solidaritate atunci când va fi vorba de susținerea pachetelor de legi care fac parte din această Foaie de Parcurs. Probabil o serie dintre legi vor avea efect dureros. Dar moțiunea de cenzură întărește coaliția, nu-i așa?

FOTO - deschide.md 
Generalul Gorgan și ministrul Șalaru (in centru) inspectează unitățile militare.