MOȚIUNEA ȘALARU ÎNTĂREȘTE ALIANȚA

Guvernul Filip a trecut de o moțiune simplă de cenzură – ministrul liberal al Apărării, domnul Șalaru, rămâne în funcție. O înfrângere pentru opoziția politică care a semnat această moțiune ori o victorie a majorității parlamentare ? Nici una, nici alta. 

Doar 25 de deputaţi din cei 69 prezenți au votat în favoarea demiterii – mult prea puțini pentru a-l da afară pe liberal de la Armată. Era o moțiune simplă, ministrul Șalaru putea fi demis cu votul majorității celor prezenți în sală - 39 de voturi. Nu a fost să fie. Discuţiile au durat aproape două ore. Fracțiunea PCRM și cea a PSRM l-a învinuit pe Anatol Șalaru de neprofesionism în conducere forţelor armate. Socialiştii i-au reproşat ministrului Apărării că dă dovadă de o atitudine iresponsabilă faţă de securitatea statului şi că discursul său, concentrat pe aderarea Republicii Moldova la NATO dar şi unirea cu România, este unul care vine să agraveze relațiile statului moldovean cu regiunea transnistreană și cu Federația Rusă. Mai mult, socialiștii și comuniștii au scos în vedere faptul că ministrul liberal nu are studii superioare militare dar, în ciuda acestui fapt, domnia sa se află la comanda Ministerul Apărării.

Că discursul ministrului Șalaru irită cercurile militare rusești, se știe – domnul Șalaru continuuă politicile de aprofundare a colaborării militare cu NATO, politici începute în timpul ministrului Viorel Ciubotaru. Nici ministrul Ciubotaru nu a fost ocolit de critici. Că ministrul Șalaru va avea un discurs național românesc, se știa – dacă nu avea acest fel de expunere, cu siguranță, domnul Șalaru era criticat, de data aceasta de simpatizanții liberalilor.

Faptul că ministrul liberal nu a fost dat afară de deputați nu poate fi interpretat ca o înfrângere a comuniștilor și a socialiștilor moldoveni. Dar nici victorie nu este. Comentatorii politici moldoveni știau că domnul Șalaru nu va pleca din post. Moțiunea împotriva domnului Șalaru se bazează pe conflictul dintre ministrul Apărării și șeful Marelui Stat Major – domnul Gorgan. După ce ministrul Anatol Şalaru a cerut în repetate rânduri demisia şefului Marelui Stat Major al Armatei, Igor Gorgan, pe care l-a acuzat de delapidări, cumetrism şi de partizanat politic, generalul Gorgan, la rândul lui, a reacţionat și a răspuns la toate acuzaţiile ministrului. Generalul l-a învinuit pe Anatol Şalaru că încearcă să-l înlăture pentru că a devenit incomod. Potrivit lui Gorgan, ministrul Apărării încearcă să se îmbogăţească din contul statului şi al Armatei Naţionale, iar pentru asta face tot posibilul să instaleze persoane devotate lui în funcţii-cheie. 

Domnul ministru Șalaru afirmă că domnul Gorgan ar fi beneficiat de sprijinul PLDM pentru obținerea funcției de Comandant al Armatei. Anterior Ministerul Apărării a fost un fief al liberal democraților. Eroarea domnului Șalaru ține de faptul că nu a știut să aplaneze/modereze ciocnirea dintre interesele Partidului Liberal Democrat și cele ale Partidului Liberal departe de spațiul public. Un conflict al orgoliilor personale a fost utilizat de către opoziție în scopul de a destabiliza unitatea coaliției majoritare. În condițiile în care frontiera geopolitică se află într-o perpetuă mișcare, Republica Moldova nu are nevoie ca în fruntea Armatei Naționale să se afle persoane conflictuale. În aceste clipe nu mai contează împărțirea zonelor de influență politică între diferite partide. Armata Națională are nevoie de profesionalism și devotament. Scoaterea acestor conflicte în spațiul public demonstrează lipsă de profesionalism și contribuie la slăbirea moralului Armatei Naționale. Suficient pentru ca, la o viitoare remaniere de guvern, în liniște, primul ministru Filip să-i elibereze pe ambii din funcție.

Liberalii şi democraţii l-au apărat de această dată pe ministrul Şalaru. Lucru cât se poate de firesc, spre deosebire de cele ce se întâmplă în eșalonul superior al Armatei, nu s-a dorit ca gafele să fie scoase în public. Liderul Partidului Democrat, domnul Marian Lupu, le-a spus iniţiatorilor moţiunii că, din momentul în care nu au acordat încredere actualului guvern, nu au dreptul moral să retragă vreunui ministru această încredere. Foarte corect. Reamintesc, moțiunea de cenzură a fost inițiată doar împotriva  ministrului Șalaru, nu și împotriva întregului cabinet. Reiese că opoziția comunisto-socialistă nu are ce reproșa cabinetului de miniștri! 

Trendul pozitiv pe care îl cunoaște activitatea generală a Parlamentului – pe parcursul a cinci ședințe ordinare ale legislativului s-au adoptat mai multe legi întru implementarea Acordului de Asociere decât în sesiunea precedentă – se datorează faptului că echipa guvernamentală își face bine lucrul.  Sincronizarea agendelor de lucru – ale guvernului și ale legislativului – s-a făcut în cadrul ședințelor comune Parlament și Guvern, două la număr. De aici și apariția unei Foi de Parcurs privind agenda de reforme prioritare care vor fi efectuate până la 31 iulie.

  

Ce este această Foaia de Parcurs? Este o listă de măsuri, angajamente şi termene de implementare a acţiunilor cerute de Consiliul Uniunii Europene pentru Afaceri Externe în februarie 2016 dar şi a altor  parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova. Sunt reforme necesare pentru a asigura stabilitatea, pentru a relua cooperarea cu FMI şi pentru a accelera implementarea Acordului de Asociere.

Și ce are Foia de Parcurs cu faptul că opoziția nu a reușit să îl demită pe ministru Șalaru? Are. Apariția în spațiul public a ciocnirilor de interese dintre Comandantul Armatei Naționale, generalul Gorgan și ministrul Șalaru este o dovadă a faptului că ministrul liberal nu a știut să își administreze corect, departe de ochii civililor, problemele interne. În ciuda acestei slăbiciuni, coaliția parlamentară a demonstrat că își susține miniștrii. Fie ei și buclucași. De aici și implicarea totală a președintelui democrat, domnul Lupu, întru apărarea acestui ministru. Primind ajutor din partea colegilor democrați, liberalii moldoveni, la rândul lor, vor trebui să dea dovadă de solidaritate atunci când va fi vorba de susținerea pachetelor de legi care fac parte din această Foaie de Parcurs. Probabil o serie dintre legi vor avea efect dureros. Dar moțiunea de cenzură întărește coaliția, nu-i așa?

FOTO - deschide.md 

Generalul Gorgan și ministrul Șalaru (in centru) inspectează unitățile militare. 

CE FAC OSTAȘII MOLDOVENI ÎN KOSOVO?

Ar fi putut moldovenii ajunge musulmani? Cu siguranță. Istoria spune că una din principalele capitale ale urmașilor lui Gengis-Han, Șeher al Djedid se afla pe malul stâncos al râului Răut, în preajma localității Trebujeni din Republica Moldova. La sfârșitul secolului al XIII-lea, perioada de apogeu a Hoardei de Aur, localitatea avea moschee, caravanserai și băi cu abur. Doar că, tătarii au fost foarte toleranți în privința creștinismului ortodox - hanii au scutit de taxe bisericile. Nu același lucru se poate spune despre musulmanii din Kosovo care, din 1999 și până în prezent au distrus  peste  156 de biserici ortodoxe ( în luna martie 2004 – pe timp de pace, albanezii au distrus aproape toate bisericile din orașul Prizren).

 

Moldovenii nu au ajuns musulmani – în schimb, prin intermediul NATO și al KFOR au ajuns în Kosovo ca să protejeze cea mai importantă vatră de ortodoxie după muntele Athos – Visoki Deceani. Situată în partea de vest a statului kosovar, în regiunea Peci, mânăstirea Deceani a fost construită între anii 1327-1335 din porunca lui Ștefan Uros al III-lea – unul dintre întemeietorii casei regale sârbe. Pictura murală care îmbracă în întregime pereții acestei biserici însumează în jur de 1.000 de portrete care ating toate scenele importante ale Noului Testament. Acolo se află prima și singura imagine a lui Isus ținând în mână o sabie. Sabia Adevărului.

Mânăstirea a supraviețuit războiului din 1998 - 2000, dar dacă la 17 martie 2004 nu se lua hotârârea ca forțele KFOR să o protejeze nu e sigur dacă frumusețile de la Deceani scăpau întregi. Datorită militarilor italieni și moldoveni din KFOR, obștea monahală trăiește acum ca o insulă sârbă în mijlocul populației kosovare musulmane.

Ce e Kosovo? Este o un ținut disputat etnic și religios. Numit de sârbi „leagănul civilizaţiei”, Kosovo a fost şi va rămâne Ierusalimul sârbilor: era locul cu cea mai mare densitate de biserici creştine de pe Pământ – populația kosovară a distrus 156 dintre ele. În 1989, Slobodan Miloşevici a redus drastic statutul autonom al provinciei Kosovo. Albanezii au ripostat, iniţial paşnic, creându-şi apoi structuri paralele în administraţie. În 1990, parlamentul kosovar a declarat independenţa, iar în 1992, Ibrahim Rugova a fost ales preşedinte. Republica Kosovo a fost recunoscută oficial doar de către Albania. Și în prezent steagurile albaneze se află pretutindeni. 

În 1996, protestele din Kosovo au fost înlocuite de răspunsurile armate ale UCK (Armata de Eliberare a Kosovo). În 1998, violenţele s-au înteţit, sârbii au semnat pentru încetarea focului şi s-au retras parţial, sub monitorizarea OSCE. Luptele au fost reluate la finele aceluiaşi an. Masacrul de la Racak, din ianuarie 1999, a însemnat începutul implicării NATO. În martie-iunie 1999, avioanele NATO au bombardat Serbia, pentru a-l forţa pe Miloşevici să își retragă trupele din Kosovo. În iunie 1999, Miloşevici a fost de acord cu prezenţa militară străină în Kosovo şi cu retragerea trupelor din regiune. După retragere peste 200.000 de sârbi au părăsit Kosovo, cei rămași au căzut victime violenţelor etnice.

Ce e Kosovo? Cu siguranță nu e multiculturalitate, diversitate, dialog şi toleranţă. Poate s-ar dori. Cert este că încă nu se reușește. Că e așa, se poate vedea în Mitrovița. Am fost acolo. Oraşul, cu o populaţie de aproximativ 70 000 de locuitori, e tăiat în două de râul Bistrița – la nord locuiesc sârbii. În sud stau albanezii kosovari. La capătul albanez al podului este statuia lui Isa Boletini, despre care sârbii spun că a omorât mulţi dintre ai lor în timpul vieţii sale. Kosovarii însă, îl consideră erou al războiului lor de eliberare. Pe partea sârbă a podului un monument comemorează soldaţii sârbi ucişi de către Armata “teroristă” UCK. Locurile de acces între cele două comunității sunt monitorizate ( a se citi păzite) de Carabinierii italieni din KFOR. Bine fac.

Kosovo e în schimbare. Drumuri drepte și prețuri în euro. EULEX și KFOR sunt garanții investițiilor străine în zonă. Și peste tot, multe, foarte multe steaguri albaneze. Și moschei. Cu siguranţă prea multe moschei în raport cu numărul total al populației kosovare. Din câte am înţeles, cele cu două minarete sunt construite de arabi, cele cu unul, de turci. O fi vreo întrecere ?

Ce e Kosovo? E o zonă în care riscul, deși la el acasă, e ținut în frâu de prezența KFOR. Cei 41 de soldați ai Armatei Naționale a Republicii Moldova activează în cadrul KFOR-West – adică în zona pe care o controlează Armata Italiană. Motivul, simplu - o mai ușoară înțelegere lingvistică a militarilor italieni cu cei moldoveni. Pentru soldații moldoveni, prezența în Kosovo este o posibilitate în a demonstra cât de bine își știu meseria, de a dovedi că pot lucra cot la cot cu militarii străini, și o posibilitate de a demonstra tuturor că, vorba cronicarului, nasc și în Moldova oameni. E modul  prin care militarii moldoveni demonstrează tuturor că sunt cei mai buni în operațiunile de deminare (lucru dovedit și în Irak), e oportunitatea prin care Chișinăul spune că nu este doar un consumator de securitate dar că poate, la rândul său, și  să o furnizeze. Nu e mult, nu e nici puțin – e firesc. Iar militarii moldoveni demonstrează celor din jurul lor - italieni, germani, americani, că fac față acestor provocări. Provocări calme,  dar cu dinți. Că e zonă post conflict.  

E trist să constat că la 16 ani distanță de la sfârşitul războiului, bisericile  ortodoxe sunt încă păzite de militari înarmați. În fața moscheilor din Kosovo nu era nici un post de poliţie. Descoperirile arheologice de la Orheiul Vechi arată lumii întregi că în Șeher al Djedid biserica creștină era amplasată la doar 80 de metri distranță de moschea tătară. Tătarii din Orhei i-au lăsat pe moldoveni să trăiască în legea lor, de asta moldovenii au rămas creștini.

Ce fac ostașii moldovenii în Kosovo? Păzesc inima Serbiei. Care e acolo.