miercuri, 23 august 2017

ÎNCEPE CAMPANIA PRE-ELECTORALĂ ?



Recentele anunțuri făcute recent de diferiți actori politici din Republica Moldova demonstrează că partidele moldovene încearcă să își găsească un loc cât mai favorabil pe linia de start a campaniei electorale din 2018.


Maia Sandu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate anunță că, la toamnă, simpatizanții PAS vor continua să protesteze împotriva noului sistem electoral. Desigur, pentru a-i sensibiliza și mai tare pe cei din PPE, care ar putea face lobby pentru încetarea ajutorului financiar al UE pentru Republica Moldova, adepții doamnei Sandu vor susține, ca și până acum, că schimbarea Codului Electoral îi avantajează pe socialiștii moldoveni și că liderul Partidului Democrat din Moldova s-ar afla într-o alianță secretă cu președintele Dodon. De aici.


Prezent pe 19-20 august la București, unde a fost constituită Alianța pentru Centenar, președintele noului Partid al Unității Naționale,  Anatol Şalaru, somează autoritățile de la București ca „să îşi asume reîntregirea pământurilor româneşti”. Liderul PUN a făcut apel clasei politice din România să semneze un pact politic prin care să-i facă o ofertă de re-unire Republicii Moldova. Șalaru susține că „România trebuie să înlocuiască Rusia din toate punctele de vedere, economic, cultural, financiar, din punct de vedere al infrastructurii, energetic, militar.” De aici.


Într-un răspuns declarației lui Șalaru, președintele Igor Dodon se pronunţă pentru instituirea unui moratoriu asupra dezbaterilor geopolitice, "spre a linişti societatea", și subliniază că politicienii moldoveni "ar trebui să lucreze pentru Moldova". Potrivit lui, unica soluție pentru supraviețuirea Republicii Moldova, ca stat suveran și independent, ar fi neimplicarea în confruntarea geopolitică între Occident și Rusia. „Republica Moldova trebuie să-şi păstreze statutul său de ţară neutră, să dezvolte relaţii bilaterale avantajoase şi cu Estul, şi cu Vestul. Cea mai mare greşeală va fi dacă Republica Moldova va încerca să facă front comun cu una din părţile acestui nou război rece împotriva celeilalte, adică cu Occidentul împotriva Rusiei – doar echilibrul în politica externă, relaţiile bune bilaterale cu vecinii, cu Rusia, UE, SUA ne pot asigura pacea în Republica Moldova”, susține șeful statului moldovean. De la înălțimea funcției pe care o ocupă, președintele moldovean, a anunțat că, in extremis, pentru îndeplinirea acestui deziderat, ar putea să își scoată susținătorii în stradă. De aici.
 

Aș fi de acord cu această abordare a președintelui Dodon, dacă domnia sa ar susține și inițiativa diplomatică lansată de Guvernul Republicii Moldova care, recent, a solicitat Organizației Națiunilor Unite să includă subiectul scoaterii trupelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova la o următoarea Adunare Generală. Președintele Parlamentului moldovean, Andrian Candu, a subliniat că prezența, timp de 25 de ani, a trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova, intimidează politicienii de la Chișinău. De aici.


Prezent recent la "Ziua Găgăuziei", șeful statului moldovean a declarat că "cei mai buni prieteni ai Găgăuziei și chiar ai Republicii Moldova sunt Rusia și Turcia".  De aici.  
Să înțeleg că președintele Dodon a mulțumit și pentru votul Dumei de Stat, din 7 iulie 2017, pentru păstrarea trupelor militare ruse în regiunea transnistreană ? 


Anunțurile făcute de actorii politici moldoveni oferă o predictibilitate asupra comportamentului electoral al formațiunilor politice din care fac parte. În toamnă, aceste formațiuni politice vor încerca să cucerească atenția și simpatia electoratului moldovean, fiecare cu zestrea pe care o are, ori care i-a fost încredințată. 


Alături, probabil, de Platforma DA, Maia Sandu va încerca să insiste pe subiectul unei tainice înțelegeri între democrați și socialiștii moldoveni. Echipa domnului Dodon va folosi tactica, câștigătoare la alegerile prezidențiale, că formațiunea pe care o conduce este ultima care apără prietenia moldo-rusă.  În replică, Partidul Unității Naționale deja se declară ca unică formațiune unionistă dintre Prut și Nistru și va încerca să profite de buna imagine, pe care o are între Prut și Nistru, Traian Băsescu. 


Teoretic, socialiștii moldoveni ar fi favoriții cursei electorale care se va desfășura anul viitor. Deci, prin intermediul lor, Moscova. În ciuda faptului că Occidentul a ajutat Republica Moldova cu multă asistență, în societatea moldavă nu există o fermă atitudine anti-rusă. De ce? Pentru că cei care, timp de un sfert de secol, au deținut puterea în statul moldovean, nu au vrut/putut să dezvolte până la capăt ansamblul de instituții care definesc o țară, adică atribuțiile reale ale unui stat. Motivul? Cel observat în ultimele declarații politice pomenite mai sus – pe tematici fundamentale ale statului, politicienii moldoveni nu au avut o singură voce. Ca în fabula lui Donici, „Racul, Lebăda și Știuca”. 



Criza existentă în Republica Moldova este mult mai profundă decât una politică, ea ține de capacitatea politicienilor moldoveni de dezvolta, sau nu, Republica Moldova ca țară. Acțiunile făcute de Partidul Democrat din Moldova, de un pragmatism fără precedent, vin să demonstreze că liderii acestui partid au înțeles acest lucru. Ultimele gesturi politice făcute de guvernarea Partidul Democrat din Moldova arată că în echipa democraților moldoveni există suficientă voință politică pentru a consolida statalitatea moldovenească și a transforma Moldova, dintr-un surogat, într-o țară. Cei care sunt atenți la activitățile Partidului Democrat observă că, la nivelul comunităților,  exact asta se întâmplă. Acest subiect, al construirii patriotismului euro-moldovenesc merită analizat. Dacă le va reuși să ducă acest patriotism euro-moldovenesc în comunitățile locale, acolo unde se va da bătălia electorală, democrații moldoveni ar putea schimba rezultatul tuturor ecuațiilor politice.