miercuri, 17 august 2016

SFÂRȘITUL LUI AUGUST DETERMINĂ ECUAȚIA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE



Zilele trecute, doi importanți comentatori ai vieții politice din Republica Moldova, unul din România – Iulian Chifu, altul din Germania – Vladimir Socor, au făcut referințe la anunțata decizie a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidului Demnitate și Adevăr (PDA) și Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) de a desemna un candidat comun la alegerile prezidențiale din 30 octombrie. 


Vladimir Socor afirmă că, fără sprijinul electoral al simpatizanților lui Usatâi candidatul celor trei formațiuni politice nu are nici o șansă să câștige alegerile prezidențiale.  „Alegătorii din R. Moldova în marea lor majoritate nu sunt de dreapta. (…) Un candidat care se profilează ca fiind de dreapta este rețeta garantată a înfrângerii. Un asemenea candidat poate, cel mult, să aibă satisfacția personală că a reprezentat dreapta într-o competiție electorală și a obținut să zicem, 10 la sută sau 15 la sută”, susține Socor. Potrivit lui, soluția pentru o victorie a candidatului acestor trei formațiuni s-ar afla într-o înțelegere electorală a acestor trei partide cu liderul socialiștilor moldoveni, Igor Dodon, ori cu liderul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatâi. „Acest candidat nu poate câștiga fără susținerea alegătorilor lui Dodon și Usatîi - este aritmetic imposibil. Aceasta este masa predominantă a alegătorilor din R. Moldova, vrem sau nu. Deci, un candidat comun al celor trei partide nu poate câștiga fără să se adreseze în mod direct electoratului lui Dodon și Usatîi sau liderilor acestor două partide în vederea unei înțelegeri electorale”, consideră analistul.


La rândul său, într-un editorial pentru portalul informațional deschide.md, Iulian Chifu consideră acordul de cooperare al celor trei formațiuni politice moldovenești ca fiind „un pas deloc neglijabil” și reprezintă „o șansă pentru un candidat capabil care să intre în turul doi și eventual să câștige alegerile prezidențiale”. Fostul consilier prezidențial constată că pentru politicianul Renato Usatâi miza candidatului la prezidențialele din Republica Moldova este „mult mai mare” – una „de viață și moarte”. Municipiul Bălţi, acolo unde Usatâi este primar, nu a devenit un far al dezvoltării, nici o oază a mulţumirii”. De aceea, susține Iulian Chifu, pentru Usatâi “o candidatură serioasă la prezidențiale este o obligaţie de viaţă ori de moarte politică”. „Soarta partidului antisistem, a discursului populist şi vocal e cruntă atunci când liderul deţine o funcţie administrativă cu activitate (şi mai ales inactivitate!) vizibilă”, notează fostul consilier prezidențial.


Alegațiile făcute de Socor, dar și de Chifu sunt pertinente. Domnul Socor a observat, foarte corect, că simpatiile electorale din provincie diferă de cele existente în capitala statului moldovean. Place unora sau nu, Chișinăul nu este întreaga Moldovă! Marea masă a moldovenilor nu împărtășește valorile politice ale dreptei, fiind mai aproape de stânga politică – de aici susținerea pe care socialiștii și comuniștii moldoveni au avut-o la alegerile parlamentare din 2014. Vladimir Socor are dreptate, candidatul comun al dreptei (PAS, PDA, PLDM) va trebui să atragă de partea lui și simpatiile electoratului de stânga. Nu cred în scenariul potrivit căruia Igor Dodon, ar putea realiza un cartel politic cu Maia Sandu, Andrei Năstase și Viorel Ciubotaru. Liderul socialiștilor moldoveni este favoritul sondajelor de opinie și, așa cum observa Iulian Chifu, „își savurează de pe acum intrarea în turul doi”. 


De asta, realizarea unei înțelegeri politice între Renato Usatâi și cei trei lideri de dreapta ar fi mult mai probabilă. Iulian Chifu a explicat care sunt motivațiile pentru care Renato Usatâi va susține un candidat cu șanse reale în cursa pentru președinte – este vorba de o indecenta lipsă de activitate la primăria municipiului Bălți, una pe atât vizibilă, pe atât de periculoasă pentru sondaje. 


Observ că sugestia făcută de Vladimir Socor, că fără sprijinul simpatizanților lui Usatâi, candidatul opoziției de dreapta este unul fără șanse, se suprapune îndemnurilor la solidaritate pe care, la începutul lunii august, le făcea primarul de Bălți. Usatâi se adresa atunci partidelor de opoziție pentru organizarea, la 27 august a unor manifestații de protest comune împotriva „regimului dictatorial de la guvernare”. 


Încă nu se știe dacă Maia Sandu, Andrei Năstase și Viorel Ciubotaru vor răspunde pozitiv apelului făcut de către Usatâi. Nu știm nici dacă cei trei vor da curs propunerii făcute de Socor.


Știm însă că modul de comportament al partidelor în zilele de 27 și 31 august va marca poziționarea lor pentru viitoarele alegeri prezidențiale din Republica Moldova. Domnul Chifu are dreptate - vom vedea atunci cine salută şi apără independenţa, cine, de asemenea, o salută, dar o discută, cine susţine că o apără, dar luptă realmente pentru legarea Republicii Moldova de Moscova, cine o contestă de plano, de pe poziţiile incapacităţii funcţionale a statului Republica Moldova sau a oligarhizării lui, în timp ce alţii contestă orientarea strategică de dragul luptei cu pretinsul oligarh care a capturat statul. Şi cine sărbătoreşte limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova.” Nuanțele subliniate de Iulian Chifu contează: pe baza lor vom putea intui care este adevărata ecuație a alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.


Modul în care noua opoziție politică din Moldova (PAS, PDA, PLDM) va reacționa la recentele recomandări făcute de Vladimir Socor va fi unul care, la fel, va conta. La sfârșitul anului 2015, de la microfonul Europei Libere, comentatorul occidental ne îndemna să nu avem frică de anticipate căci ele nu pot schimba vectorul de dezvoltare al Moldovei. O alegație falsă. Observăm că, la jumătate de an distanță, bătălia pentru anticipate, în care Socor s-a angajat, s-a transformat într-o bătălie pentru supremația intereselor Federației Ruse în regiune. Orice alianță a partidelor de opoziție cu Usatâi este una toxică. Un cartel politic, fie el și secret, cu Renato Usatâi, va deschide drumul liderului socialist, Igor Dodon pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din primul tur.