joi, 31 iulie 2014

BANII NU AU MIROS ? N-AȘ CREDE !



În Moldova e sărăcie. Lipsa cea mai mare nu e a mijloacelor materiale necesare existenței – bani sunt, mai degrabă e lipsă de competențe, de responsabilități și cunoștiințe. De asta între Prut și Nistru oamenii care dau dovadă de o cât de mică apetență către acestea sunt la mare căutare. De asta, în Moldova se caută talentul, iar el poate evolua oriunde. 

De curând, trei interpreți notorii din Moldova au evoluat pe o scenă din Moscova pentru beneficiul politic al lui Igor Dodon. Deocamdată, nu se știe câți dintre cei prezenți acolo vor vota în favoarea formațiunii politice pe care o conduce, dar e de presupus că vor fi și dintre aceștia. În anii precedenți artiștii au participat în concertele electorale ale partidelor care susțineau integrarea europeană a Republicii Moldova. Desigur, talentul domniilor lor a fost cel care le-a permis să negocieze un onorariu bun pentru riscul de a cânta pentru un partid care dorește rămânerea Chișinăului în spațiul euroasiatic. 

Zilele trecute am văzut cu toții că deputatul Veaceslav Ioniță are talent actoricesc. Domnia sa, cu lacrimi în ochi, a anunțat că, „prin pachetul de legi, pentru care Guvernul și-a asumat responsabilitatea sunt instituie mai multe mecanisme de delapidare a banilor publici.Deputatul a spus că a adus la cunoștiința conducătorilor statului moldovean toate aceste lucruri. 

Pe 12 februarie, atunci când la şedinţa Comisiei parlamentare pentru economie  a fost prezent și un important om de afaceri - domnul Veaceslav Platon, s-a observat că domnul Ioniță are și talentul de a face o eficientă opoziție. Domnul Ioniţă s-a opus atunci unor modificări la legislaţie, care oferea pârghii Băncii Naţionale să blocheze dreptul de vot al unor acţionari minoritari. Gestul domniei sale a adus beneficii reale unor acționari minoritari. 
De asta, afirmaţiile la adresa Guvernului îmi par a fi o furtună într-un pahar cu apă.  Domnul Ioniţă nu a explicat de ce a admis blocarea unor legi extrem de importante în comisia pe care o conduce.  Mai mult, cu toate talentele prezente, domnia sa nu a explicat de ce a părăsit Parlamentul, mai înainte ca această instituție să intre în vacanţă. Lipsa domniei sale în seara zilei de 18 iulie a făcut, vorba jurnalistului Doru Dendiu, ca nici legea șiretului să nu fie adoptată”. 

Nu m-aș mira ca domnul Ioniță să își pună cenușă pe cap și la talentul pe care îl are, conducerea partidului din care face parte să-i acorde clemență. Nu m-aș mira dacă și alți vestiți interpreți moldoveni ar cânta la deschiderea concertelor electorale ale liderului socialist Igor Dodon. Nu m-aș mira dacă pentru două mii de euro pe lună, prin pana lor, cunoscuți jurnaliști moldoveni vor milita pentru integrarea Republicii Moldova în spațiul euroasiatic. Pecunia non olet, a spus pe timpuri împăratul roman Vespasian. Banii nu au miros. Oare?

Nu cred însă că, în spațiul dintre Prut și Nistru, acolo unde talentele sunt destul de puține, prezența unor competențe dă posibilitate posesorului să afirme că valoarea banului nu este afectatã de originile lui. Banii poartă în ei mirosul minimei morale. De asta e bine ca talentele moldovenești să se uite mai des în oglindă. Doar dacă au cu adevărat talent, iar oglinda nu crapă, pot pleca liniștite în vacanță.