MOLDOVA DISPARE. PE BUNE, DOMNULE ȘALARU?

Zilele trecute, ministrul Apărării din Guvernul de la Chișinău a declarat că Republica Moldova se află în pragul dispariției sale ca stat. Instituțiile media, pe ambele maluri ale Prutului, au preluat știrea și au titrat cu litere mari –   Șoc: Moldova pe cale de dispariție! Prea puțini au încercat să asculte ori să descifreze informația. E posibil să dispară statul moldovean? Prin ce modalitate? Vor trece tancurile rusești Nistrul? Vor veni rușii? Dar ei, din 1812 nu au plecat niciodată! E vorba de o realitate ori avem de-a face cu o premoniție de viitor ori o figură de stil? Venite din gura ministrului Apărării, cuvintele au capătat greutate și s-au transformat într-un semnal serios.

Mesajul domnului Șalaru semnala posibilitatea dispariţiei Republicii Moldova ca stat suveran. Adică o problemă politică care afectează echilibrul geopolitic existent în regiune. Să mai fie posibil, după anexarea Crimeei de către Federația Rusă, încă o schimbare a paradigmei de securitate existente? Nu exclud, dar cu siguranță nu în formula anunțată de domnul ministru. 

De ce? Răspunsul a fost dat de domnul Cristian Unteanu în publicația Adevărul. “Dispariţia Republicii Moldova ca stat, în termenii anunţaţi de actualul ministru al apărării de la Chişinău, ar avea ca efect direct ridicarea nivelului de tensiuni de securitate la graniţa României de est, care ar putea deveni punct direct de contact între cele două zone care redeschid toate temerile, ameninţările şi provocările specifice Războiului Rece”, nota domnul Unteanu. Foarte corect.

Cu siguranță, Rusia profită de criza politică din Republica Moldova, dar și din alte țări, pentru ca prin destabilizare să își promoveze interesele. Nimic nou sub soare. Tot așa procedează Statele Unite ale Americii ori Uniunea Europeană. Interesul Federației Ruse în Republica Moldova nu ține de dispariția statului moldovean. Este vorba de susținerea ascensiunii politice a partidelor care militează pentru revenirea Moldovei în grupul statelor fidele Rusiei și stoparea apropierii statului moldovean de Uniunea Europeană și de NATO.  

Declarația făcută, că Moldova va dispărea ca stat, nu vine deloc să trezească încrederea moldovenilor în instituțiile statului. Ba dimpotrivă, în corpul militarilor moldoveni, spusele domnului ministru pot trezi dubii – pentru ce să îți mai satisfaci datoria în Armata Republicii Moldova, dacă ministrul nu are încredere în surpaviețuirea statului? 

Mesajul subliminal pe care l-a transmis ministrul apărării moldovean, este următorul – Moldova dispare, deci e timpul să ne unim cu România. Domnia sa nu a vorbit de pe poziția șefului Armatei moldovenești ci din poziția de  politician unionist. Declarația nu-i îmbărbătează deloc pe moldoveni. Afirmația, unirea posibilitate de supraviețuire a moldovenilor este desigur pe placul unioniștilor moldoveni, dar, cu siguranță, vine în contradicție cu poziționarea recentă a Partidul Liberal. Analiza discursului public al liderilor liberali ne arată că în ultima perioadă, frecvența și volumul declarațiilor unioniste s-a redus simțitor. Motivul? PL-ul se află în negocieri pentru formarea unei viitoare coaliții parlamentare cu PDM și PPE. Iar Partidul Democrat din Moldova este cunoscut pentru poziția sa statalistă, membrii fondatori ai acestei formațiuni politice fiind cei care au lansat în spațiul public curentul de gândire moldovenist.  

De ce oare, ministrul Șalaru a venit în public cu acest mesaj? Să înțelegem că declarația domnului Șalaru este un semnal că domnia sa a aflat că nu va mai face parte din viitoarea echipă guvernamentală? Ori spusele vin să aducă puncte în favoarea unui jucător politic de la București?   

Declarația care spune că statul moldovenesc e pe cale de dispariție și că e timpul să ne unim cu România, este serviciul pe care îl face ministrul moldovean al apărării Partidului Mișcarea Populară. Mesajul domnului Șalaru a apărut la exact doi ani de la fulminantul anunț al domnului  Băsescu care, în luna noiembrie 2013, a anunțat că unirea cu Republica Moldova este “următorul proiect de țară al României”. Domnul Băsescu este în prezent, liderul neformal al Partidului Mișcarea Populară, singura formațiune politică din România care are ca doctrină manifestul unionist. E clar că, în condițiile în care rolul de soluționare a crizei politice moldovenești este asumat de către Partidul Democrat, formațiune politică cu care actualul ministru are relații reci, domnul Șalaru a aflat că nu va mai face parte din viitoarea garnitură guvernamentală, de asta, cu greutatea funcției pe care o ocupă, a lansat mesajul politic în favoarea unionismului. 

Ministrul Șalaru a trădat echipa liberalilor moldoveni și a trecut în echipa domnului Băsescu? De ce nu? Domnul Șalaru este cetățean român și are  domiciliu și la București. Acțiunile domnului Șalaru – de la recenta încercare de a-l schimba pe Șefului Marelui Stat Major al Armatei Republicii Moldova, domnul Gorgan, la modalitatea defectuoasă de reabilitare a trenurilor moldovenești vorbesc despre modul egoist prin care domnia sa face politică. Ce l-ar împiedica să își trădeze colegii liberali în favoarea unor protectori mai puternici la București? Mai ales că tema unirii Republicii Moldova cu România va fi vehicolul electoral pe care îl va folosi PMP-ul la alegerile parlamentare din anul 2016. Domnul Băsescu a dezvăluit acest lucru pe 5 septembrie, la școala de vară a PMP.  

Profesorul Valentin Naumescu, nota recent că pe relația cu Republica Moldova, atât domnul Băsescu cât și domnul Ponta au greșit. Domniile lor au văzut Moldova doar ca un câmp electoral. De aici și lipsa unei strategii de lungă durată pe dosarul Moldova. De ce să ne mirăm că în sondajele de opinie cetățenii moldoveni au nostalgia fostei Uniuni Sovietice iar formațiunile politice de stânga capăta tot mai mare încredere?  

Profesorul Naumescu consideră că, “politicienii de la Chișinău, rămaşi fără finanţare vor avea ocazia să spună exact ce gândesc despre România”. Dar ce e în guşa lor, politicienii moldoveni au spus mereu, și cu finanțare, și fără de. Chișinăul a vorbit mai întotdeauna despre două state suverane și despre relații pragmatice. Dar Bucureștiul aștepta să audă cu totul altceva! 

Dacă în primăvara lui 2016 vor fi alegeri parlamentare anticipate, apele se vor limpezi. Electoratul moldovean, nu politicienii, își va decanta atunci opțiunile. Atunci, domnul Dacian Cioloș va fi nevoit să audă ceea ce la Chișinău s-a spus și pe timpul domnului Snegur, și pe timpul lui Luchinsci dar și mai încoace când graseind ca pe Dâmbovița se vorbea tot despre suvernanitatea molodovenească. După recentele atacuri teroriste de la Paris, România va fi impusă să întărească controlul la frontiera de est și să reducă din sonoritatea avocaturii pentru Republica Moldova. În acest moment alte sunt prioritățile Uniunii Europene. Și pentru că vrea stabilitate la frontiera ei estică, bătrâna Europă nu va admite dispariția Moldovei. Domnul Șalaru ne sperie degeaba!

    

UN TURNESOL GHIMPOS. PLECAREA MAIEI NU-I VA FI IERTATĂ

Republica Moldova are majoritate parlamentară pro-europeană. Ceea ce trebuia să se întâmple după alegerile parlamentare din 30 noiembrie – formarea unei coaliții majoritare pro-europene în Parlamentul de la Chișinău – s-a făcut la o distanță de nouă luni. Motivul? Cât se poate de simplu – alegerile locale din iunie 2015. Gândind că participarea la guvernare va afecta imaginea sa electorală, Partidul Liberal nu a vrut să participe la guvernare. 

La o zi după instalarea guvernului Streleț, deputații moldoveni au intrat, vineri 31 iulie, în vacanță. Alianța pentru Integrare Europeană 3 a cerut cabinetului de miniștri să realizeze pași rapizi pentru redresarea situației financiare din finanțele publice, din sistemul bancar și din domeniul protecției sociale. Adică să întreprindă rectificări la legea bugetului și să redeschidă negocierile cu Fondul Monetar Internațional.

În prima ședință a cabinetului de miniștri, domnul Streleț a declarat că adresat o scrisoare FMI în care a rugat să trimită o misiune la Chișinău cât mai repede. Scrisoarea a fost pregătită după o consultare cu Ministerul Afacerilor Externe și reprezentanții Fondului Monetar Internațional de la Chișinău. „Scrisoarea este adresată FMI-ului, cu rugămintea de a delega în termeni proximi o misiune în R. Moldova pentru evaluarea perspectivelor reluării colaborări cu FMI în așa mod, ca în timp cât mai scurt să putem semna un nou acord-memorandum, care să ne permită normalizarea relațiilor cu toți ceilalți parteneri de dezvoltare”, a precizat premierul Streleț. 

O misiune a FMI urma să fie delegată în Moldova la mijlocul lunii iunie, dar vizita a fost anulată după ce premierul Chiril Gaburici și-a anunțat demisia. Printre condițiile anunțate de FMI pentru a oferi noi credite Chișinăului se numără rectificarea bugetului și lichidarea băncilor cu probleme: Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. 

Doctorul în științe politice, Valentin Naumescu notează recent că la Chișinău e derută, mediocritate și lipsă de decizii credibile.  “Faptul că AIE 3 reuneşte din nou cele trei partide pro-europene (PLDM, PDM şi PL) şi că exclude din arcul puterii partidele anti-reformiste, anti-româneşti şi anti-occidentale (în principal PCRM şi PS) este în principiu un lucru bun, dar insuficient pentru garantarea succesului guvernării şi recâştigarea încrederii europene”, scrie domnia sa. Profesorul ardelean (domnul Naumescu este conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca) sugerează că prin nealegerea doamnei Maia Sandu în fruntea guvernului moldovean, “Chişinăul se afundă, de fapt, tot mai mult într-un impas al opţiunilor şi soluţiilor de reformare şi occidentalizare a statului moldav.” Domnul Naumescu ne spune că în comparație cu doamna Maia Sandu, noul premier moldovean este “o figură destul de ştearsă ca profil public şi fără prea mari realizări politice, care a fost acceptată de liderii celor trei formaţiuni membre ale AIE 3, pe principiul că va deranja cel mai puţin şi va răspunde prompt cerinţelor partidelor”. „Cabinetul Valeriu Streleţ porneşte la drum fără a beneficia de entuziasmul societăţii moldoveneşti, părând o soluţie mediocră, un compromis politic cenuşiu, care are singurul merit de a fi fost acceptat de liderii ofiliţi ai celor trei partide ale Alianţei pentru Integrare Europeană nr. 3”. Probabil așa se vede de peste Carpați.

Dar cine, domnule profesor, a fost liderul politic care a pus primul tunurile pe doamna Sandu? Cine a spus că „primul ministru trebuie să facă ceea ce spunem noi dar nu ceea ce vrea el”? Cine a fost liderul politic care a dat de pământ cu Maia Sandu? Cine a fost cel care a spus, cu subiect și predicat, „vreau să avem un prim-ministru care (...) să respecte planul de activitate în conformitate cu ce au stabilit liderii partidelor politice”? Cine a fost cel care a ucis speranța și ne-a împins brutal în cenușia realitate moldovenească?

Domnul Ghimpu a fost cel care, prin discursul de la Pro TV, a spus că nu o vrea pe rebela Maia.Viitorul premier trebuie să răspundă comenzilor primite de la partide și să nu-i deranjeze pe lideri.Nici un fel de Maia, a spus liderul Partidului Liberal, dar despre asta, profesorul Naumescu tace.

În schimb, aduce aminte că statul român se află în faţa unei dileme de poziţionare față de Chișinău care în anii următori va creşte în intensitate. Bucureștiul, afirmă domnia sa, nu va putea întoarce spatele unui guvern care se autointitulează pro-european, nici legitima o eventuală lipsă de voinţă politică în a face reforme esenţiale (justiţie, economie, administraţie publică, educaţie).

Pornind de la această dilemă, profesorul Naumescu le sugerează oficialilor de la Ministerul de Externe “să ia mai în serios semnalul transmis de cancelarul Angela Merkel imediat după victoria preşedintelui Klaus Iohannis, în noiembrie 2014, anume că mizează pe un rol politic mai substanţial al României în susţinerea eforturilor Republicii Moldova de apropiere de Uniunea Europeană şi în definirea relaţionării Bruxelles-ului cu Chişinăul”.

Ar fi bine să fie așa. Doar că dilema de poziționare a statului român va continua. Tonul acestui model comportamental a fost dat de către președintele Iohannis atunci când a afirmat că Bucureștiul nu poate dicta Chișinăului ce să facă. "Nu cred că putem să mergem acolo și să le dictăm ce să facă. Așa ceva nu aș agrea, ca să fiu foarte clar", a spus președintele român. Pentru că președintele României a interzis ca cineva să le spună basarabenilor ce să facă – avem acum ceea ce ați numit, domnule Naumescu, “o soluţie mediocră și un compromis politic cenuşiu.” Acesta este motivul pentru care domnul Ghimpu și-a permis să facă praf din Maia Sandu. Pentru că domnia sa nu mai răspunde la sugestiile care vin de la București. 

Parcă special pentru liderii politici de la Chișinău, fostul lucrător al Ambasadei României în Republica Moldova, domnul George Scarlat, nota că numirea doamnei Maia Sandu în fruntea guvernului ar fi un colac de salvare, iar nevotarea dânsei o hârtie de turnesol.

Ce s-a întâmplat a fost mai degrabă o hârtie de turnesol. S-a văzut că domnul Ghimpu s-a transformat într-o porta voce. Să-l fi obligat cineva? Să-i fi sucit cineva mâinile la spate? Nu știu.Domnului Ghimpu i s-au iertat multe. Plecarea Maiei nu-i va fi iertată.

Știu că prioritatea absolută a noului guvern este deblocarea finanţării internaţionale, adică reluarea dialogului cu FMI, adică lichidarea băncilor cu probleme: Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. Atunci voi urmări cu atenție sporită discursul liderului liberal la această temă. Sunt curios să vad ce va urma. Până atunci plec în concediu.

CARE PATRIE DOAMNĂ GRECEANÂI? MOLDOVA ORI URSS?

Un sondaj recent ne aduce vestea că între cei doi candidați pentru primăria de Chișinău distanța este destul de mică. Liberalul Dorin Chirtoacă și socialista Zinaida Greceanâi se află, umăr lângă umăr, în preferințele alegătorilor . Doamna Greceanâi este în fața domnului Chirtoacă, dar diferența este mai mică decât marja de eroare. Specialiștii în cercetări sociologice afirmă că rezultatul turului doi va fi dat de către indeciși – iar în această tabără se află aproximativ o treime din locuitorii municipiului Chișinău.

Nehotărâții sunt cei care pe data de 14 iunie, la primul tur de scrutin, au stat acasă. Vă aduc aminte că, în capitala Moldovei, rata de participare la vot a fost mai mică decât în alți ani, la sufragiu participând doar 47,4 din cei înscriși pe listele electorale. Mai mult de jumătate din alegătorii care au mers la urne, au avut vârsta de peste 50 de ani, un sfert, au avut vârste cuprinse între 35 și 50 de ani.

Ce spun toate aceste cifre? Că, prin neprezentarea tinerilor la vot, domnul Chirtoacă poate pierde Primăria Chișinăului.

Această neliniște este împărtășită și de către oficialii și observatorii români. Într-un articol apărut pe o prestigioasă platformă on-line, profesorul Naumescu îl îndemna pe candidatul  liberal să își înăsprească şi să își politizeze intens discursul public, pentru a produce o emoţie colectivă care ar scoate la vot indecişii alegătorii ai primul tur. „Creşterea prezenţei la vot se poate obţine numai printr-o emoţie intensă (de regulă „negativă”, împotriva a ceva sau cuiva) care să îi mobilizeze politic pe cei care n-au votat, printr-o idee-cheie, nu prin argumente tehnice sau de ordin administrativ care ţin de obicei lumea în casă. Numai aşa, Dorin Chirtoacă,  poate trece de 50%, prin asumarea unui discurs puternic, de viitor lider politic naţional, nu de primar timorat care îşi apără mandatul. Votul care urmează nu mai este despre administrarea capitalei, ci este un mesaj important despre viitorul politic şi direcţia strategică a Republicii Moldova”, nota, bine intenționat domnul Numescu. 

Într-un material publicat în ziarul Timpul, domnul Octavian Țâcu, pe care mulți îl vedeau ca fiind viitorul primar al Chișinăului, era preocupat de același lucru. „Avem de apărat ultimul bastion al normalității, de asta victoria lui Dorin Chirtoacă este vitală și absolut necesară”, nota domnul Țâcu. Țâcu amintea că simpatia electoratului pentru Chirtoacă este în scădere, cazul Nantoi demonstrând că un candidat mai bun și mai pregătit poate întoarce pe dos planurile liberalilor. 

Rămân la opinia că, pentru a câștiga încă odată fotoliul de primar domnul Chirtoacă are nevoie de ajutorul tuturor partidelor pro-europene. În schimb, la un post de televiziune, candidatul liberal s-a încăpățânat să spună că nu are nevoie de mila cuiva. "Nu vreau să fiu votat de mila cuiva, nu vreau să fiu votat pentru că, vezi Domne, vine urgia roşie socialistă-comunistă-moscovită. Nici nu vreau să fie o chestiune la limită, bine hai să treacă şi de data asta că, decât să vină doamna Grecean, e mai bun cel care este. Deci, ori da, ori nu", declara la Publika TV domnul Chirtoacă.

A spune că nu doreșe mila cuiva, înseamnă a declara că nu ai nevoie de ajutor. Această juvenilă îndârjire a candidatului liberal este în violentă contradicție cu sfaturile care îi vin de la București. Semn că domnia sa nu a conștientizat pe deplin că votul care va urma pe 28 iunie nu este doar despre administrarea Chișinăului, ci este un mesaj clar despre viitorul şi direcţia strategică a întregii Moldove.

Venirea în fruntea Chișinăului a unui personaj politic care își declară în mod public simpatia față de Uniunea Vamală poate fi interpretată ca o a doua venire a rușilor. Participând la manifestările din data de 22 iunie, atunci când Partidul Socialiștilor au marcat la Chișinău începutul a ceea ce istoricii sovietici numeau a fi „marele război pentru apărarea patriei”, Igor Dodon a răspuns indirect la întrebarea care îi este patria. E aceiași patrie ca și a doamnei Greceanâi.

Așa că nu e vorba de da – da, ori de nu-nu. E vorba de viitorul nostru, domnule Chirtoacă!