vineri, 12 iunie 2015

O DEMISIE CARE-I DĂ LUI CHIRTOACĂ PRIMĂRIA



M-am înșelat. Guvernul Republicii Moldova a căzut. 
Premierul moldovean Chiril Gaburici și-a anunțat demisia. Asta înseamnă demisia întregului Cabinet de Miniștri. Primul guvern minoritar al Republicii Moldova a supraviețuit ceva mai mult de o sută de zile. ”Este un gest foarte bine calculat și matematic. Sunt împăcat cu mine și deciziile pe care le-am luat la anumite etape”, a spus Gaburici. Calculat sau nu, acțiunea premierului are loc după ce pe data de 11 iunie domnul Gaburici a fost de Procuratura Generală într-un dosar referitor la studiile sale. Înseamnă că diploma domniei sale este falsă? O hotărâre judecătorească nu a fost luată dar se pare că da.

Ce va urma? Nimic strigător la cer. Alegerile locale se vor desfășura în termenul stabilit, președintele Nicolae Timofti va lua act de demisia domnului Gaburici și va desemna un premier interimar. Cel mai probabil acesta va fi ministrul de externe, doamna Natalia Gherman. Dar, tehnic vorbind, până la desemnarea prin decret prezidențial a unui nou prim ministru, domnul Timofti va trebui să mai aștepte. Liderii formațiunilor politice pro-europene, au la dispoziție aproximativ o lună pentru a negocia numele viitorului premier. După desemnarea acestuia de către președintele Republicii Moldova, candidatul desemnat mai are în favoarea sa un termen de maximum 15 de zile pentru a se prezenta cu viitorul cabinet de miniștrii în fața Parlamentului moldovean.

Din punct de vedere legal, pentru negocierea și aprobarea viitorului cabinet de miniștrii, deputații au la dispoziție doar 90 de zile. Altfel, domnul Timofti este în drept să stabilească data alegerilor parlamentare anticipate. Dacă își doresc să evite sabia lui Damocles și să plece cât mai repede în concediu, tratativele ar trebui să demareze pe data de 15 iunie, imediat după aflarea rezultatelor alegerilor locale.

Liderul liberal democraților moldoveni, domnul Filat a conștientizat primul acest lucru. „Formarea unei coaliții majoritare este indispensabilă, iar desemnarea cât mai urgentă a unui prim-ministru trebuie să fie prioritatea numărul unu” a declarat domnul Filat.  Liderul PLDM a spus presei că, în acest sens, a purtat discuții cu președintele țării și cu liderul democraților moldoveni, domnul Lupu, urmând să-l contacteze și pe liderul Partidului Liberal.

Necesitatea unor schimbări radicale pe scena politică a fost recunoscută și de președintele Parlamentului moldovean, democratul Andrian Candu.„Există mari dezamăgiri față de clasa politică, de asta în Moldova sunt necesare mari schimbări. Sunt lucruri care ne preocupă pe toţi. Ceea ce se întâmplă în stradă e rezultatul acestor dezamăgiri. În viitorul apropiat, pentru binele cetățeanului dar și al statului,  vor fi efectuate schimbări esențiale”, afirma către presă domnul Candu. Era vorba despre reconfigurarea coaliției minoritare într-una majoritară și atragerea liberalilor la guvernare. 

Pe 11 iunie, domnul Ghimpu anunța că nu va participa la coaliția anticipată de liderii PLDM și PD. Liderul PL îi acuza pe liberal-democrați si democrați că ei sunt cei care, prin lipsa de voință politică față de implementarea reformelor, compromit vectorul european al Moldovei. Declarațiile făcute de domnul Ghimpu, micșorau șansele acestei formațiuni politice de a câștiga în turul al doilea Primăria municipiului Chișinău. Este la mintea cocoșului că pentru a câștiga în turul doi Chișinăul, domnul Chirtoacă are nevoie de suportul tuturor formațiunilor pro-europene. A-ți concentra în acest moment atenția doar la alegerile locale înseamnă a nu ține cont de complexitatea politică din regiune. 

Demisia domnului Gaburici a venit la timp. Ea îi provoacă pe foștii colegi din Alianța pentru Integrare Europeană la negocieri. Imediat după anunțarea rezultatului alegerilor locale, cei trei lideri vor trebui să apară în public și să transmită publicului semnale clare că vor reface Alianța celor trei partide pro-europene. Doar în acest mod demisia lui Gaburici îi oferă domnului Chirtoacă  primăria. Iar nouă încă o șansă. Altfel, îngeri sau nu, ne vom gândi la Siberii.




marți, 9 iunie 2015

GUVERNUL NU CADE. ÎNTOARCEREA FIULUI RISIPITOR




Când doi se ceartă, al treilea câștigă, spune un proverb românesc. Zilele acestea zicala este mai adevărată ca oricând. Duminică, 7 iunie 2014, simpatizanții Platformei Civice „Demnitate și Adevăr” și cei ai Partidului Liberal și-au aruncat cuvinte grele. Ambele formațiuni, una politică alta a societății civile sunt pro-europene și au convingeri de dreapta. Altercațiile verbale au pornit de la suprapunerea locației desfășurării evenimentelor planificate, ambele tabere și-au dorit Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. 

Violențe evitate. Felicitări IGP-ului

Liderii Platformei Civice au anunțat mai de demult că intenționează să organizeze un protest în centrul Chișinăului. Liderii liberali au anunțat același lucru. Nici una dintre părți nu a vrut să renunțe la locație. Întâlnirea electorală anunțată de liberalii moldoveni era programată inițial să aibă loc între orele 10 și 12. Domnul Ghimpu a anunțat că evenimentul liberalilor se va desfășura pe tot cuprinsul zilei de 7 iunie. La această întâlnire au participat în jurul a două mii de simpatizanți liberali (datele MAI).

La chemarea societății civile, în centrul capitalei moldovene au venit aproape nouă mii de persoane (datele MAI). Mai puțini ca alte dăți dar suficient de mulți pentru a-i fluiera și apostrofa pe cei de alături.  Discursurile celor două tabere au abundat de acuzații. Liberalii au  învinuit reprezentanții Platformei Civice de provocare, iar la rândul lor, liderii Platformei i-au învinuit de același lucru pe liberali. Pentru a evita altercațiile violente, Poliția a format un cordon uman între cele două tabere.

Contextul politic.

Concurenții electorali au intrat pe ultima sută de metri a alegerilor locale din Republica Moldova. ”Cine participă în alegerile locale, Platforma DA ori Partidul Liberal? La o săptămână înaintea alegerilor locale, cine trebuie să aibă un miting în PMAN, Platforma DA ori Partidul Liberal? Cine trebuie să apere capitala Moldovei de invazia roșie liberalii ori cei din societatea civilă?” Retorica întrebare a domnului Ghimpu de pe Facebook este plină de adevăr. Dar, atât timp cât partidele pierd sprijinul popular, viitorul protestelor rămâne deschis. Igor Boțan nu exclude că vocea celor adunați în Platforma “Demnitate și Adevăr” se poate transforma într-un partid politic. Robustele proteste organizate de către reprezentanții societății civile vin să pregătească terenul pentru organizarea unui viitor partid care, în cazul unor alegeri anticipate, ar avea șansa să treacă în Parlament. 

Partidul Liberal versus Platforma „DA” 

Fotografiile date de sondajele de opinie publică arată că partidele pro-europene ar pierde în fața partidelor pro-ruse. Comentatorii fenomenului politic moldovenesc afirmă că pentru menținerea apropierii Moldovei de Uniunea Europeană și implementarea Acordului de Asociere este necesar un suport parlamentar mai larg. Așadar, e aproape sigur că la sfârșitul lunii iunie, după alegerile locale, vom avea parte de o mare reconfigurare politică. Pentru a negocia noua formă a coaliției parlamentare formațiunile politice pro-europene așteaptă rezultatul alegerilor locale și al bătăliei pentru fotoliul primarului de Chișinău. Gâlceava din Piața Marii Adunări naționale a redus punctajul electoral al domnului Chirtoacă. În eventualitatea pierderii primăriei de Chișinău, liberalii moldoveni sunt forțați să fie mai maleabili și dispuși pentru a forma mai repede o majoritate parlamentare. O competiție de viitor a liberalilor cu Partidul DA provoacă insomnii. E clar, nopțile domnului Ghimpu nu sunt liniștite. 

Moțiunea de cenzură

Construirea unei noi coaliții parlamentare pune sub semnul întrebării colaborarea neformală a Partidului Comuniștilor cu Alianța Moldova Europeană. Acesta este motivul principal pentru care liderul comuniștilor, domnul Voronin a declarat că va înainta Parlamentului o moțiune de cenzură. Domnul Voronin a spus că fracțiunea parlamentară din care face parte pregătește o moțiune de cenzură împotriva ministrului Apărării, Viorel Cibotaru. Domnului Voronin nu i-au căzut la inimă declarațiile ministrului apărării referitoare la riscurile de securitate în care se află statul moldovean. Dar ministrul Cibotaru are perfectă dreptate. Ultimele acțiuni întreprinse de domnia sa vin să crească capacitatea de apărare a statului moldovean. Cu siguranță, domnul Voronin, știe acest lucru și, patriot fiind, îl apreciază în tăcere. Amenințările cu moțiunea au apărut în contextul unei posibile renașteri a Alianței pentru Integrare Europeană - liderul comunist presupune că, o posibilă condiție a domnului Ghimpu pentru a redesenarea coaliției este încetarea oricărui tip de colaborare cu PCRM-ul. Cu rezultate relativ modeste în alegerile locale și fără suficiente pârghii de control comuniștii moldoveni s-ar devaloriza rapid. De asta, moțiunea nu va fi înaintată prea repede. Acest Guvern mai are încă potențial, încă nu a epuizat toate resursele”, a declarat recent pentru Europa Liberă fruntașul comunist Artur Reșetnicov. Chiar dacă unii vor să cadă, domnul Gaburici va rămâne în fruntea Guvernului. O spune și fruntașul liberal democrat Valeriu Streleț pentru Europa Liberă. „O resetare a coaliției este evidentă dar asta nu înseamnă că viitorul prim-ministru nu ar putea fi tot Chiril Gaburici”, a spus domnia sa . 

Posibile soluții

Corect. Căderea guvernului ar deschide Cutia Pandorei. Lungile discuții pentru impunerea unui nou șef de cabinet ar scoate săbiile din teacă și ar provoca trântirea ușilor. În urma acestui gest ar avea de câștigat doar formațiunile pro-ruse.

Partidul Liberal are soarta fiului rătăcitor. Liderii Alianței politice Moldova Europeană au conștientizat că participarea liberalilor la guvernare, cu sau fără primărie, este necesară.  În același timp, domniile lor cunosc plusurile pe care le dă menținerea unei relații bune cu echipa comunistă. Constructiva opoziție a comuniștilor moldoveni vine să asigure acel echilibru inter-etnic de care Moldova are absolută nevoie.
Soluția este simplă – reconfigurarea Cabinetului de Miniștrii cu atragerea  liberalilor la guvernare și menținerea comuniștilor în rolul de opoziție constructivă. Și desigur implementarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană. 

În rest, toate alte declarații și acțiuni au încărcătură strict electorală. Până la alegerile locale a rămas mai puțin de o săptămână.

joi, 4 iunie 2015

URECHEAN POATE OPRI RĂZBOIUL POLITIC. TOȚI ȘTIM ASTA



Postul oficial al Armatei Ruse, Zvezda TV vorbește despre un posibil atac al României asupra Transnistriei, iar responsabili de la Moscova au avertizat că în cazul unui asemenea scenariu, Federația Rusă va intra în război. "Atacarea republicii transnistrene este serios discutată în Romania", afirmă Zvezda TV, citându-l pe jurnalistul moldovean Ernest Vardanean. " România și Occidentul nu exclud un scenariu militar ", a spus Vardanean.
În acest context, vicepreședintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Serghei Jelezneak a declarat că dacă trupele de menținere a păcii disclocate la Nistru vor fi atacate, Rusia nu va putea evita războiul. "Dacă trupele de menţinere a păcii vor fi atacate, Rusia nu va putea evita războiul, iar regimul de la Kiev va cădea. Astfel, consecințele politicii distrugătoare pe care a promovat-o Kievul vor cădea pe umerii noștri. Dacă noi vom intra în război, atunci învingătorul va trebui să răspundă pentru tot", a precizat vicepreședintele Dumei de Stat a Rusiei.
 
Articolul semnat de Ernest Vardanean este o provocare mediatică foarte periculoasă, notează pe contul său de Facebook, analistul politic moldovean Petru Bogatu. „Vardanean susţine că Bucureştiul ar pregăti un atac armat asupra Transnistriei, dar în sprijinul afirmației făcute nu aduce nici un argument logic și factual. Reproducând comentariul cu pricina, canalul rus de televiziune Zvezda, l-a transformat într-un reportaj despre  "posibilul atac armat al României împotriva Transnistriei". Articolul este încropit după un vechi calapod al propagandei ruso-sovietice. Kremlinul induce zvonul că inamicul vrea să invadeze un teritoriu pentru a avea el însuşi un pretext de a introduce trupe în zona respectivă. Aşa au procedat ruşii în 2008 în Georgia. La acelaşi tertip a recurs URSS în 1968 pentru a ocupa Cehoslovacia. Moldovei i se pregăteşte ceva”, concluzionează domnul Bogatu. Petru Bogatu știe ce spune.

Pentru că riscurile umblă în pereche, unionistul român George Simion amenință că duminică, 7 iunie, participanții la mitingul din Chișinău vor ocupa o importantă clădire instituțională. În același timp, organizațiile care formează Blocul Unității Naționale spun că se vor alătura mitingului de protest din Piața Marii Adunări Naționale, organizat de Platforma Civică Demnitate și Adevăr.


Într-o analiză realizată de fostul consilier prezidențial Iulian Chifu pentru publicația Evenimentul Zilei de la București se trăgea un serios semnal de alarmă – unionismul de paradă poate aduce Chișinăul în brațele pro-rușilor din Republica Moldova. Domnul Chifu are perfectă dreptate. Datele statistice ale recensământului populației din anul 2004  arată că, în municipiul Chișinău locuiesc aproximativ 200 de mii de rusofoni. Din numărul total de 481.626 de locuitori care se autoidentifică ca fiind etnici moldoveni, un număr suficient sunt simpatizanți ai Partidului Socialiștilor, ai comuniștilor moldoveni și ai formațiunii politice conduse de domnul Usatâi. O mobilizare exemplară a acestor alegători ar putea face ca pe clădirea primăriei din Chișinău să fluture steagul roșu.

Între timp chemările la protestul din 7 iunie ale Platformei Demnitate și Adevăr se suprapun cu cele ale Partidului Liberal. Trustul de presă Jurnal își îndemna publicul să participe la mitingul organizat de Platforma DA. Pe portalul on-line al Partidului Liberal găsim aceleași mesaje. Veniți în Piață! Prin vot menținem cursul european!  Duminică, 7 iunie 2015, cu începere de la ora 11:00, Partidul Liberal va organiza în PMAN un eveniment amplu de mobilizare a cetățenilor să iasă la vot, cu genericul: „Întoarcem miliardul și facem dreptate


Toate aceste coincidențe nu sunt întâmplătoare. E semn că ratingul de popularitate al candidatului Partidului Liberal la funcția de primar al Chișinăului este mai scăzut decât o arată sondajele. De asta strategii electorali ai liberalilor au trecut la aplicarea tacticii de victimizare a candidatului lor electoral. Se dorește plasarea locuitorilor municipiului Chișinău pe baricade.  Apariția în Chișinău a unei realități în care conflictele interetnice și luptele de pe baricadele ideologice să fie la ordinea zilei este scenariul dorit de echipa de campaniei a domnului Chirtoacă. Doar haosul controlat îl poate aduce pe acesta mai aproape de fotoliul de primar. 

Singura persoană care poate pune capăt acestui început de război politic este Serafim Urechean. Cu flerul politic pe care îl are, domnia sa poate menține pacea interetnică, poate unii diferitele fracțiuni ale unioniștilor moldoveni, poate întări mesajul pro-european și realiza principalul interes al locuitorilor din Chișinău – servicii calitative, securitatea cetățeanului și dezvoltarea orașului.   

Zilele trecute am participat la o întâlnire off-line a candidatului PLDM la funcția de primar al Chișinăului, Serafim Urechean cu formatorii de opiniei ai spațiului virtual. Nu voi da multe amănunte – de aia e off-line.  Întâlnirea a avut loc destul de târziu, la opt seara. Deși trezit dis de dimineața candidatul liberal democrat a stat alături de participanți, mai bine de două ore și a făcut față întrebărilor deloc prietenoase ale unora. Am aflat că în cele două mandate de primar ale sale, domnul Chirtoacă nu a vrut sa se consulte niciodată cu cel care i-a pus la gât colanul primăriei de Chișinău. Când ne spunea asta, fostul primar Urechean avea un nod în gât - dacă Dorin Chirtoacă o făcea, nu călca pe atât de multe greble. Pașii ăștia aiurea prin iarba verde a Chișinăului au stricat tot ceea ce a construit odată Urechean. De aici și nodul. Liberal democrații moldoveni au procedat corect atunci când l-au desemnat candidat. Urechean poate pune capăt razboiului politic. Cu siguranță capitala Moldovei are nevoie de el. Toți știm asta.

marți, 2 iunie 2015

LEGEA CONSERVĂRII ȘI SCHIMBAREA CABINETULUI DE MINIȘTRI



Sondajul de opinie prezentat la sfârșitul lunii mai de către casa de sondaje CBS-AXA a arătat cât de fragilă este Alianța politică Moldova Europeană. Potrivit datelor din această cercetare anume formațiunile politice din această coaliție, Partidul Democrat și Partidul Liberal Democrat din Moldova, au pierdut câte puncte din încrederea populației. La data realizării sondajului (6-10 mai) populația dădea mai multă crezare Partidului Socialiștilor, Partidului Comuniștilor și formațiunii politice conduse de domnul Usatâi. Liberalii moldoveni ar acumula doar șapte la sută din voturi. Fotografia socială a momentului a fost analizată pe toate fețele iar cei interesați iau măsuri de stopare ale acestor tendințe. Domnul Lupu și domnul Filat au tras învățămintele de rigoare. În cadrul unei emisiuni de televiziune, democrații și liberal democrații, prin vocile domnului Diacov și a domnului Streleț,au prezentat planul domniilor lor de redresare a acestei neplăcute situații - formarea unei majorități stabile în Parlamentul Republicii Moldova.

 ”Avem  nevoie de o majoritate clară în Parlament doar în acest mod Guvernul poate activa în parametrii normali”, a spus domnul Diacov. La rândul său, domnul Valeriu Streleț a spus că în interiorul Alianței politice Moldova Europeană au existat discuții la acest subiect. „Noi am mai vorbit despre scenariul formării unei coaliții majoritare, la acest lucru s-au referit și domnii Lupu și Filat, cu posibilitatea creării noii coaliții după alegerile locale. Evident că este unul din pașii care trebuie întreprinși, dar nu este unicul. Aceasta trebuie să fie o majoritate proeuropeană clară, putem examina diverse configurații politice”, a spus Streleț. Măsura este una corectă - având o susținere solidă în rândul deputaților, un nou cabinet de miniștrii ar putea aplica măsurile necesare pentru creșterea nivelului de viață a cetățeanului și întoarcerea simpatiei sale către partidele pro-europene.

Domnul Filat propunea instituirea unei majorități parlamentare pro-europene încă din 20 mai. „După alegeri va trebui să avem discuţii serioase privind instituirea unei majorităţi parlamentare clare. Or, avem nevoie mai mult ca oricând de stabilitate pentru a putea implementa Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, pentru a promova noi reforme, pentru a duce la bun sfârşit toate procesele care vizează calitatea vieţii oamenilor şi viitorul R. Moldova”, nota liderul liberal democrat pe Facebook.

Și domnul Ghimpu este deschis pentru refacerea Alianței pentru Integrare Europeană. Într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă la începutul luni mai, domnia sa admis posibilitatea ca după alegerile din 14 iunie, Partidul Liberal să revină în mod condiționat la guvernare. Domnul Ghimpu a respins categoric  varianta alegerilor parlamentare anticipate, deoarece acestea, în opinia sa, „îi convin lui Putin”.

Așadar, vrem sau nu, e aproape sigur - la sfârșitul lunii iunie vom avea parte de reconfigurarea guvernului. E clar că toate formațiunile politice așteaptă finalul bătăliei pentru fotoliul primarului de Chișinău. Zarurile, nu au fost încă aruncate. Domnul Urechean este cel care poate strica ecuația politică arătată în fotografia începutului de mai. Sătui de bătălii și de promisiuni, locuitorii capitalei moldovene ar prefera să aleagă pe cineva care, dincolo de furtunile geopolitice, tace și face treabă. Lipsindu-i de primăria de Chișinău, Serafim Urechean i-ar face pe liberali mai maleabili și mai dispuși pentru a forma repede o majoritate parlamentare. O misiune grea, dar nu imposibilă.

Domnul Ghimpu vorbește despre revenirea condiționată a Partidului Liberal la guvernare. Dar aceste condiționări la adresa Partidului Democrat și Partidului Liberal Democrat din Moldova pot fi făcute doar în momentul în care primăria Chișinăului ar aparține încă odată liberalilor moldoveni. Atunci domnul Ghimpu ar avea un ascendent asupra foștilor săi colegi. Un ascendent care i-ar da privilegiul de a dicta condițiile sale pentru participarea la formarea noului Cabinet de Miniștri. Lipsit de această autoritate domnia sa ar pierde statutul de primus inter pares și ar deveni egal printre cei egali. 

Rezultă că asocierea liberalilor la viitoarea guvernare depinde de rezultatul alegerilor locale din Chișinău. Fără primăria Chișinăului, echipa condusă de domnul Ghimpu ar fi mai docilă și gata pentru participarea la formarea noii majorități parlamentare. Ca și în fizică, principiul conservării energiei funcționează și în politică – nimic nu se pierde , totul se transformă. În mod paradoxal pierderea alegerilor locale în Chișinău îi vor aduce pe liberali acolo unde nu se află - în Cabinetul de Miniștri. După summit-ul Pactulului de Vecinătate de la Riga revenirea liberalilor la putere ar aduce Guvernului un plus de imagine, Moldova are acum nevoie de așa ceva. Nimeni nu câștigă și nimeni nu pierde - totul se transformă!