Premierul
moldovean Chiril Gaburici și-a anunțat demisia. Asta înseamnă demisia
întregului Cabinet de Miniștri. Primul guvern minoritar al Republicii Moldova a
supraviețuit ceva mai mult de o sută de zile. ”Este un gest foarte bine
calculat și matematic. Sunt împăcat cu mine și deciziile pe care le-am luat la
anumite etape”, a spus Gaburici. Calculat sau nu, acțiunea premierului are loc
după ce pe data de 11 iunie domnul Gaburici a fost de Procuratura Generală într-un dosar
referitor la studiile sale. Înseamnă că diploma domniei sale este
falsă? O hotărâre judecătorească nu a fost luată dar se pare că da.
Ce va urma? Nimic strigător
la cer. Alegerile locale se vor desfășura în termenul stabilit, președintele
Nicolae Timofti va lua act de demisia domnului Gaburici și va desemna un
premier interimar. Cel mai probabil acesta va fi ministrul de externe, doamna
Natalia Gherman. Dar, tehnic vorbind, până la desemnarea prin decret
prezidențial a unui nou prim ministru, domnul Timofti va trebui să mai aștepte.
Liderii formațiunilor politice pro-europene, au la dispoziție aproximativ o
lună pentru a negocia numele viitorului premier. După desemnarea acestuia de
către președintele Republicii Moldova, candidatul desemnat mai are în favoarea
sa un termen de maximum 15 de zile pentru a se prezenta cu viitorul cabinet de
miniștrii în fața Parlamentului moldovean.
Din punct de vedere legal,
pentru negocierea și aprobarea viitorului cabinet de miniștrii, deputații au la
dispoziție doar 90 de zile. Altfel, domnul Timofti este în drept să stabilească
data alegerilor parlamentare anticipate. Dacă își doresc să evite sabia lui
Damocles și să plece cât mai repede în concediu, tratativele ar trebui să
demareze pe data de 15 iunie, imediat după aflarea rezultatelor alegerilor
locale.
Necesitatea unor schimbări radicale pe scena
politică a fost recunoscută și de președintele Parlamentului moldovean,
democratul Andrian Candu.„Există
mari dezamăgiri față de clasa politică, de asta în Moldova sunt necesare mari
schimbări. Sunt lucruri care ne preocupă pe toţi. Ceea ce se întâmplă în stradă
e rezultatul acestor dezamăgiri. În viitorul apropiat, pentru binele
cetățeanului dar și al statului, vor fi efectuate
schimbări esențiale”, afirma către presă domnul Candu. Era vorba despre
reconfigurarea coaliției minoritare într-una majoritară și atragerea
liberalilor la guvernare.
Demisia domnului Gaburici a venit la timp. Ea îi provoacă pe foștii colegi din Alianța pentru Integrare Europeană la negocieri. Imediat după anunțarea rezultatului alegerilor locale, cei trei lideri vor trebui să apară în public și să transmită publicului semnale clare că vor reface Alianța celor trei partide pro-europene. Doar în acest mod demisia lui Gaburici îi oferă domnului Chirtoacă primăria. Iar nouă încă o șansă. Altfel, îngeri sau nu, ne vom gândi la Siberii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu