ȘI-AU DAT MÂNA PENTRU ANTICIPATE ?

Miercuri, 18 noiembrie, biroul permanent al PLDM a dat publicității o declarație în care participarea deputaților liberal democrați la formarea unei coaliții de guvernare este condiționată de îndeplinirea de către PDM a trei condiții: 1.Scoaterea instituţiilor de drept ale statului moldovean, justiţia şi sistemul judecătoresc, din subordinea partinică a PDM. 2.Formarea unui guvern tehnocrat care să aibă în fruntea sa un prim ministru neafiliat politic. 3.Demisia actualului președinte al Parlamentului moldovean, domnul Candu. 

În declarație este reafirmată idea potrivit căreia Partidul Democrat din Moldova poartă întreaga responsabilitate pentru criza politică, economică şi socială în care se află Republica Moldova. 

Punctul de vedere al celor vizați nu s-a lăsat așteptat, Partidul Democrat a difuzat un comunicat de presă în care se afirmă că pretextele liberal democraților sunt ridicole. “Condițiile pe care le-a enunțat astăzi Valeriu Streleț nu sunt altceva decât încercări de a acoperi o altă realitate, faptul că cei din PLDM nu sunt capabili să-și depășească emoțiile și să vină la discuții” .

În comunicat se mai arată că Partidul Democrat din Moldova a luat act de declarația politică a liberal democraților și a concluzionat, că “PLDM se menține pe aceeași poziție de a refuza dialogul”. 

Condițiile înaintate de către decidenții liberal democrați erau atât de îndrăznețe încât nici măcar simpatizanții PLDM nu au crezut că ele vor fi realizate. Solicitările nu au fost deloc simple – dacă ar fost acceptate, Partidul Democrat ar fi pierdut aproape tot  avantajul obținut în urma negocierilor pentru formarea AIE-3.

Prin ieșirea lor la rampă, liberal democrații au vrut să sublinieze că liderii Partidului Democrat dau dovadă de rigiditate politică și că anume domniile lor sunt cei care nu vor să cedeze. E o modalitate care mai are încă succes la propriul electorat, dar și la simpatizanții externi ai domniilor lor. Probabil, dacă aceste cerințe  ar fi fost chibzuite și s-ar fi aflat într-o zonă apropiată  de dorința de a pune capăt confruntărilor politice, răspunsul Partidului Democrat ar fi fost un altul. 

Acțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova a fost una îndreptată către exterior. O mișcare subtilă care a avut ca scop crearea unor realități favorabile domniilor lor și a presupus atenționări făcute reprezentanților Uniunii Europene și ai Statelor Unite ale Americii acreditați la Chișinău. Domnul Streleț, a știut că răspunsul Partidului Democrat va fi unul de refuz. Pe asta a mizat căci doar așa putea transmite publicului  dar și observatorilor occidentali ideea: Vedeți? Ei sunt vinovați pentru declanșarea alegerilor anticipate! 

La Chișinău, reprezentanții occidentali sunt puși la o grea încercare. Ambasadorul Statelor Unite a declarat, cu subiect și predicat, că ar fi bine ca Moldova să nu aleagă calea alegerilor anticipate, că vor veni alţii. Același lucru se spune de la Bruxelles. Frica păzește bostănăria. Dar a fi împotriva anticipatelor înseamnă a susţine guverne care s-au dovedit a avea doar o fațadă pro-europeană, înseamnă a menține statul moldovean în aria captivități descrisă de domnul Jagland, înseamnă scăderea drastică a încrederii cetățenilor moldoveni în vectorul de dezvoltare european.

Ar părea că, cei care nu doresc alegerile anticipate s-ar teme de rezultatul formațiunii politice conduse de domnul Usatâi și de cel al socialiștilor moldoveni. Dar domnul Usatâi dă semne că nu se arată a fi entuziasmat de o revenire la Chișinău. Imediat după apariția în spațiul public a filmului erotic în care domnul Filat era în rolul principal, domnul Usatâi a părăsit Republica Moldova. Despre asta domnia sa a anunțat pe pagina sa de Facebook și a spus că merge la Moscova pentru investigații medicale pe motiv că s-a îmbolnăvit. Dar boala de care suferă primarul de Bălți a survenit după ce presa a sugerat că Usatâi ar putea fi sursa primară a acelei înregistrări. Nu știu dacă primarul de Bălți este atât de grav bolnav încât necesită să facă tratament la Moscova. Probabil. Cert este că domnia sa a preferat să își lase protestatarii pe mâna domnului Dodon, în timp ce el se întâlnește, bine mersi,  cu primarul moscovit Serghei Sobianin. Ori se arată, vesel nevoie mare, prin restaurante de lux. 

Că domnului Usatâi nu îi mai pasă de  soarta manifestanților din fața Ministerului Agriculturii – locul în care se află corturile deasupra cărora flutura steagul formațiunii pe care o conduce - o dovedește și faptul că de mai bine de o săptămână nu a mai apărut în fața lor . Ultima dată,domnul Usatâi și-a încurajat protestatarii pe data de 11 noiembrie, prin intermediul skype. Între timp se observă o nefirească simpatie a instituțiilor de justiție pentru primarul de Râșcani, Victor Bogatico, care după ce a fost reținut pentru luare de mită de către ofițerii CNA, a fost eliberat din izolator și se află în arest la domiciliu.  E drept, în susţinerea primarului de Râşcani, la Judecătoria Buiucani au venit protestatarii din “Orăşelul Moldovei”, care s-au arătat convinşi că dosarul penal este o răfuială politică. Observ doar că, în cazul Vlad Filat, presiunea străzii nu a funcționat – domnul Filat se află în Penitenciarul 13. Să mă aștept oare ca pe viitor domnul Usatâi să fie de acord ca primarul de Râșcani să migreze spre PDM? 

Nu cred că PLDM-ul va participa la formarea unei coaliții parlamentare alături de PDM. Nu cred că discretele presiuni care se fac din exteriorul Republicii Moldova asupra PDM îi vor face pe aceștia mai toleranți. Cred însă că, interesele personale ale deputaților, fie ei liberal democrați, fie comuniști ori socialiști vor fi deasupra intereselor formațiunilor politice din care fac parte. Despre posibila apariția a unor deputați transfugi care să voteze pentru un viitor guvern cu PDM în rolul vioarei întâia, vorbește toată lumea.  Dacă se va întâmpla așa ceva, cu toții vor arăta cu degetul către Partidul Democrat ca provocator al acestei migrații politice. Pentru că toată lumea crede așa, liderul maxim al Partidului Democrat nu va risca să aplice acest scenariu, unul prea evident, unul în care numele domniei sale, dar și al partidului va fi supus dizgrației publice. De ce ar face-o?  

Analiza la rece mă face să cred că, în eventualitatea unui guvern de coaliție, fie el cu participarea liberal democraților, fie fără, nici o formațiune politică nu își va dori funcția de premier al Moldovei. Cine va fi acel kamikadze care și-ar dori, la vreme de criză profundă, să preia controlul cabinetului de miniștri? Un control formal, căci fiecare ministru ar trebui să răspundă mai întâi în fața propriului lider de partid, abia apoi în fața premierului. Nici exemplul Bucureștiului nu este un exemplu aplicabil – sunt oare gata posibilii tehnocrați moldoveni să devină jertfă pe altarul public? Nu cred. Să fie domnul Candu un sinucigaș? Nu cred.

Așa că, pornind de la intransigentele condiții ale Partidului Liberal Democrat  și ajungând la răspunsul decidenților politici ai Partidului Democrat sunt din ce în ce mai încrezător că, încet, dar sigur, cele două formațiuni politice au bătut palma și ne duc spre alegeri anticipate.

CE MAI ARE MOLDOVA DE PIERDUT ?

Actualul executiv moldovean are misiunea importantă de formulare a unei strategii de supraviețuire în contextul regional actual. Această supraviețuirea nu implică însă continuarea status quo-ului. La nivel public trebuie să se iasă din constanta impresie de provizorat politic. La nivelul economic, fără investiții străine majore sau reforme de substanță, starea de nesiguranță va continua și ar indica inclusiv provocări extrem de serioase pe termen mediu. Este un cerc vicios care trebuie rupt – și nu văd de ce Guvernul actual nu ar putea impune această schimbare, cu susținerea tuturor forțelor pro-europene.

Cu toate acestea, Moldova va primi asistență minimă de la UE pe termen scurt și, deși parcursul european este asigurat de actuala majoritate politică, precum și de susținerea de care se bucură din partea partenerilor UE (inclusiv România), soluțiile practice sunt puține. Lupta anticorupție devine un deziderat strategic, de care se va lega și siguranța statului moldav.

Nici nu există garanții că modelul românesc, „taxează tot, vezi ce mai merge după”, va fi funcțional în Moldova. În România, reducerea cotei la TVA, atunci când va fi legiferată în noul Cod Fiscal, este poate singurul semnal serios de atragere a investitorilor străini, într-o puzderie de măsuri de stânga a căror continuitate este cel puțin neclară în următorul executiv (cel mai probabil liberal).
De asemenea, în România, este încă prea devreme de văzut dacă activitatea instituțiilor de justiție contribuie la reforma clasei politice, iar pe termen scurt creșterea economică a reprezentat mai mult o desagă de credit electoral, din care să se arunce cu banii în electorat, în viziunea următoarelor alegeri locale și parlamentare.

Pentru Moldova, nu se aplică aceleași formule exacte, dar România reprezintă un bun exemplu de pornire. Reforma clasei politice, internă sau forțată de justiție, precum și reformele economice de substanță sunt necesare și în Republica Moldova.

Să fie oare proiectul domnului Dungaciu "Go for Moldova" unul sutenabil și bine articulat? Să reprezinte el o alternativă reală pentru tinerii basarabeni și pentru Basarabia? E greu de crezut că se mai poate reinventa apa caldă în secolul XXI. Proiectul conține idei interesante, dar care se pot lovi de realitatea dură a contextului european actual și de realitatea care va fi impusă din punct de vedere economic în România lui 2016.

România nu are cum să iasă din viziunea unei Comisii Europene fără intenții serioase de extindere pe termen mediu. Orice încercare la nivel strict național va conține și valențe care nu-și au locul în respectul reciproc care implică orice posibilă și viitoare extindere UE.

Desigur, buna vecinătate implică și proiecte comune, dar bunele intenții trebuie să funcționeze pe baza bilaterală, a unui parteneriat coerent și egal. Nu văd unde apare acest lucru în proiectul de altfel provocator din punct de vedere intelectual al Fundației Universitare a Mării Negre.

N-aș vrea să cred că funcționăm, nici noi, românii, nici dumneavoastră, moldovenii, pe o dinamică electorală; deși aici, la București, este posibil ca Republica Moldova să fie menționată în liniile directoare de campanie la cel puțin un partid politic. Ar fi groaznic să reducem năzuințele europene ale prietenilor de peste Prut la punctaje politice românești.

O poziționare strategică, cel puțin pentru România, implică un consens care momentan nu există la nivel european, în contextul conflictului din Ucraina și a crizei de migrație cu care se confruntă celelalte țări europene. Nici o președinție a Uniunii Europene nu va schimba, în contextul actual, aceste realități, iar asta nu afectează doar Moldova, ci și interesele strategice ale României.


Cred că liderii politici de la Chișinău au maturitatea politică să nu se joace în groapa cu nisip a istoriei și să înțeleagă criza actuală ca pe o oportunitate, nu doar de imagine. Există oricând atracția de a compara politica românească cu cea din Republica Moldova, iar în România cu greu mai găsești un lider politic credibil în fața electoratului. Nu cred că s-a ajuns că la Chișinău s-a ajuns încă acolo.

Apropo de limitele agendei politice, de pe malul românesc al Prutului, singura soluție la nivel public este una emoțională, iar punctele tehnice, pragmatice ale relației dintre țările noastre sunt de multe ori ignorate. O misiune utilă a actualului executiv de la Chișinău ar fi tocmai prezentarea în termeni mult mai serioși a agendei bilaterale și a beneficiilor pe care Republica Moldova, ca stat independent și suveran, le poate aduce Uniunii Europene. Mă refer aici la capitalul uman, la poziția strategică și la imaginea unei țări pe care nici măcar românii nu o trasează foarte bine, în ciuda imediatei vecinătăți.

Jocurile politice de la Chișinău se interpretează prin prisma nesiguranței, a jocului politic excesiv, a propagandei politice. Moldova nu trebuie să fie Berlinul unei Europe din timpul Războiului Rece, așteptând podul aerian cu ajutoare și salvarea de pe urmă. Nici nu vă trebuie un Kennedy care să vă arate diferențele între lumea comunistă și cea capitalistă, în piața publică. Le știți mult prea bine.
Recunoașterea stării de fapt și întărirea instituțiilor, reforma clasei politice și implementarea unor reforme care să ajute viața cetățenilor, în loc să-i îngenuncheze, au toate valoarea unei mișcări de nealiniere la provocările regionale. Există o singură întrebare care trebuie pusă, din punctul meu de vedere: ce mai are Moldova de pierdut?

Un text de Mihnea Dumitru pentru publicația Adevărul

* Mihnea Dumitru este consultant politic și managerul portalului Context Politic 

CURAJUL SĂGETĂTORULUI

Secretarul general al Consiliului Europei, domnul Thorbjorn Jagland scrie într-un articol publicat în New York Times că Republica Moldova ar fi un un stat captiv aflat pe marginea prăpastiei. Fostul premier al Norvegiei, consideră că datorită faptului că instituțiile democratice ale statul moldovean nu funcționează anume aici, în apropiere de frontiera Uniunii Europene se va înregistra următoarea criză de securitate de pe continentul european - consecințele acestei crize se vor extinde mult dincolo de frontierele statului moldovean. Domnul Jagland enumeră printre motivele izbucnirii acestei crize, corupția endemică și aflarea statului moldovean în mâinile oligarhilor. 

Desigur la aceste motivații am mai putea adăuga – de la concentrația de instrumente mediatice într-o singură mână și controlul înfăptuirii actului de justiție până la prezența în Moldova a instituțiilor ruse de manipulare și destabilizare – dar în principiu secretarul general al Consiliului Europei are dreptate. Marea majoritate a observatorilor vieții politice moldave, fie ei autohtoni, fie de peste hotare, i-au dat dreptate. Nimeni nu s-a întrebat însă de ce acest articol a apărut în presa de peste ocean, în New York Times. De ce acolo și nu în presa din Europa? Chiar să nu fi avut posibilitate domnul Jagland să își publice manifestul său dedicat Moldovei în ziarele din Strasbourg, Berlin ori Paris? 

Răspunsul este la suprafață. Domnul Jagland este norvegian – asta înseamnă că domnia sa nu are încredere în modul greoi în care se iau deciziile la nivelul Uniunii Europene la a cărei frontieră se află Republica Moldova. Domnul Jagland știe cât de birocratizate sunt instituțiile în care se iau deciziile la Bruxelles, de asta a preferat să publice articolul său în presa de peste Ocean – acolo unde știe că poate mai repede atrage atenția față de ceea ce se întâmplă la frontierele UE. 

Mă întrebați ce treabă au americanii cu moldovenii? Au. Anul trecut – la începutul lunii august, cam pe vremea asta, congresmenii americani au adoptat în prima și a doua lectură un proiect de lege privind acordarea statutului de "aliat al SUA" pentru Republica Moldova, Georgia şi Ucraina, fără ca acestea state să fie membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Între timp legea a fost adoptată definitiv și a deschis noi posibilităţi de colaborare în domeniul militar între Statele Unite și ţările nominalizate. Desigur, pentru a beneficia de prevederile legii americane, statele nominalizate trebuie să realizeze reforme serioase în domeniul de apărare.

Și mai este ceva – vă aduceți aminte de vizita de anul trecut a doamnei Victoria Nuland la Chișinău? Care Nuland? E doamna care într-o discuție telefonică privată referitoare la situația din Kiev le-a arătat birocraților europeni foarte clar unde să se ducă… Ei bine, doamna aceasta, despre care se spune că ar avea rădăcini basarabene, le-a spus oficialilor moldoveni că, "relațiile dintre Republica Moldova și Statele Unite niciodată nu fost vreodată atât de intense". 

Secretarul general al Consiliului Europei a știut exact unde să își publice articolul dedicat Republicii Moldova. Domnia sa știe cine sunt adevărații prieteni ai Moldovei. 

În martie 2014, la Chișinău, doamna Nuland  afirma că America oferă un sprijin major Moldovei în procesul de integrare europeana: "Vizita mea în Moldova nu este întâmplătoare. Am venit pentru a manifesta suportul Americii asupra suveranității și integrității Republicii Moldova. Noi vedem viitorul Moldovei alături de Uniunea Europeana. Dorim să vedem o Moldovă prosperă, independentă și europeană".  

În iunie 2014, aflat la București, secretarul general al Alianței Nord Atlantice a spus că, în regiunea din care face parte și Moldova, serviciile de spionaj ale Federației Ruse și reprezentanții lor politici s-au activizat foarte mult.  Credeți că în decurs de un an s-a schimbat ceva în bine? Din contra, am simțit pe pielea noastră devalorizarea leului moldovenesc, iar asta datorită dispariției miliardului. 

S-a spus că asumându-și funcția de prim-ministru, domnul Streleț dă dovadă de mult curaj. Desigur. Pentru că domnia sa are ca dușman nu doar corupția ci și pe acei oligarhi care țin statul moldovean în frâul lor.  

Semnalul de alarmă tras de domnul Jagland în presa de peste Ocean și-a avut răspunsul său. Nu de la americani, ci de la fostul președinte al României, domnul Traian Băsescu. La tabăra de vară a reprezentanților comunităților românești din vecinătatea României, domnul Băsescu a spus că soluția de viitor a Republicii Moldova este unirea cu România. ”Este o soluţie de egal interes atât pentru România cât şi pentru Republica Moldova”, a spus  fostul șef al statului român. Un răspuns sofisticat. Căci a le vorbi oligarhilor moldoveni despre unire înseamnă a le aminti cât de bine funcționează DNA-ul românesc. 

Răspunsul americanilor nu va întârzia să apară. Afirmația mea se bazează pe declarațiile unui înalt oficial american care la o întâlnire cu domnul Băsescu a spus că Statele Unite și România sunt partenere pentru a susține o Moldovă independentă, suverană și democrată. Atenție deci – parteneri, adică coechipieri, adică executanți comuni al aceleiași acțiuni. 

De aici credința și curajul domnului Streleț.   

Streleț  (rus) - săgetător

DESPRE UNIRE. ȘI PREMIERUL STRELEȚ O VREA

Domnul Băsescu a declarat la tabăra de vară a reprezentanților comunităților românești din vecinătatea României că soluția de viitor a Republicii Moldova este unirea cu România dar fără teritoriile statului moldovean de dincolo de Nistru; interesul ar fi atât al Chișinăului cât și al Bucureștiului. ”Este o soluţie de egal interes atât pentru România cât şi pentru Republica Moldova. Sigur, ar fi necinstit să spunem că o astfel de unire se poate face neţinând cont că există o Transnistrie şi că va fi imposibil de importat un conflict îngheţat în interiorul Uniunii Europene, pe de-o parte. (…) O construcţie de reunificare a României cu Republica Moldova nu poate fi bazată decât pe realism, iar realismul ne spune că în Uniunea Europeană nu va putea fi importat un conflict îngheţat”, a afirmat, marți, 11 august 2015, la Izvorul Mureșului fostul șef al statului român.

Declarațiile unioniste ale domnului Băsescu nu surprind pe nimeni. Domnia sa a mai făcut așa fel de declarații. Cea mai popularizată a avut loc cu o zi înaintea începerii summit-ului de la Vilnius, în noiembrie 2013, acolo unde Republica Moldova a primit unda verde pentru parafarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Aflat la un post de televiziune, domnul Băsescu a spus că viitorul proiect de țară al statului român este unirea cu Republica Moldova. Domnul Băsescu e consecvent – “cereți unire și vi se va da”, a spus, la Chișinău, președintele român! 

Declarația făcută la Izvorul Mureșului are un specific aparte – domnul Băsescu afirmă, cu subiect și predicat, că România se va uni cu Republica Moldova dar fără teritoriile statului moldav aflate dincolo de Nistru. O unire fără Transnistria!  Este reiterarea românească a proiectului Belkovski. 

Lansată în anul 2004, propunerea politologului rus Stanislav Belkovski, afirma că rezolvarea problemei transnistrene este simplă - regiunii separatiste ar trebuie să i se acorde independență, iar Moldova ar trebui să se unească cu România. În 2004, Belkovski conducea Institutul de Strategie Națională de la Moscova și făcea parte din cercul de apropiați ai lui Putin (într-un interviu din acea perioadă afirma că Putin ar fi de acord aproape în totalitate cu acest proiect).

La Izvorul Mureșului domnul Băsescu a mai spus că, ”România în mod egal are nevoie de Republica Moldova. Cu cât un stat este mai mare în interiorul Uniunii Europene ca populaţie, suprafaţă şi resurse, cu atât este mai important şi are greutate mai mare. Viitorul României, un viitor temeinic, se poate baza şi pe procesul de reunificare cu Republica Moldova”, a declarat Băsescu.

Replica Chișinăului oficial nu a întârziat. Premierul moldovean Valeriu Streleț a afirmat că unirea cu România este imposibilă. „Unirea cu România este o iluzie. Frații noștri de peste Prut au propriile lor probleme. Ei au făcut anterior niște calcule privind costurile unirii. Nu cred că sunt mulți entuziaști care să admită o scădere bruscă a veniturilor lor, indiferent că se află la București sau Pitești, de dragul creșterii nivelului de viață a cetățenilor moldoveni”, a declarat Streleț. Noul premier moldovean a spus că moldovenii ar trebui să își rezolve singuri problemele. „Nu suntem copii, așa că ar trebuie să ne valorificăm potențialul intern și să nu umblăm cu mâna întinsă în speranța că cineva ne va înfia sau ne va ajuta”, a adăugat Streleț. Premierul moldovean dă de înțeles că moldovenii trebuie să își facă singuri ordine la ei acasă. Și bine face - că doar nu vor veni vecinii să ne strîngă mizeria din curte!

Este evident că declarația domnului Băsescu se află în strânsă legătură cu afirmațiile secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland din articolul publicat în New York Times – Moldova, un stat captiv aflat pe marginea prăpastiei. Fostul premier al Norvegiei, consideră că statul moldovean se află pe marginea prăpastiei și că anume aici se va înregistra următoarea criză de securitate a Europei, iar consecințele acestei crize se vor extinde dincolo de frontierele statului moldovean. Motivul izbucnirii acestei crize de securitate ar fi corupția endemică și aflarea statului moldovean în mâinile oligarhilor. 

Buna sincronizare a domnului Băsescu cu afirmațiile făcute de înaltul oficial european are la prima vedere doar plusuri. Devine clar că o cale de a evita prăbușirea Moldovei în gol ar fi unirea cu România – un plan care să fie asumat atât de politicienii de la Chișinău cât și cei de la București. Dar să nu fi știut domnul Băsescu că autoritățile de la Chișinău nu-i agreează propunerea? Ba da. Atunci care să fie motivația reiterării acestui plan? 

Două detalii dau răspunsul la această întrebare. Articolul secretarului general al Consiliului Europei a apărut în presa de peste ocean, în New York Times. De ce acolo și nu în presa din Europa? Cel de al doilea amânunt este mai vechi și ține de declarația din ianuarie 2014 făcută de doamna Victoria Nuland la București. Referindu-se la declarațiile unioniste ale președintelui Băsescu, Victoria Nuland a spus: Statele Unite susțin integritatea teritorială a Moldovei și dreptul ei de a-și alege viitorul și drumul. Am susținut Parteneriatul Estic și drumul european ales de Republica Moldova. România trebuie să fie mândră de rolul ei de mentor. Statele Unite și România sunt partenere pentru a susține o Moldovă independentă, suverană și democrată.

Articolul domnului Jagland a apărut în presa de peste ocean pentru a atrage atenția factorilor de decizie americani despre problema existentă la frontierele Uniunii Europene. Ex-premierul norvegian este un politician pragmatic, domnia sa știe cât de complicată este birocrația de la Bruxelles. A preferat să tragă un semnal de alarmă acolo unde cunoaște că se merită. Americanii nu vor tolera apariția unui focar de instabilitate la granița României, un pilon al politicii americane în estul Europei. De asta discretele semnale pe care le transmite noul premier moldovean către Washington sunt importante. 

La rândul său, domnul Băsescu este un politician foarte abil. A le vorbi oligarhilor moldoveni despre unire înseamnă a le aminti cât de bine funcționează DNA-ul românesc. A vorbi despre unire înseamnă a transmite speranța că unirea va avea loc și că nici un mogul mediatic moldovean nu o poate interzice.Domnul Băsescu știa care va fi reacția Chișinăului oficial. Dar domnia sa cunoaște foarte bine și poziția Chișinăului neoficial. Să ne aducem aminte de lungile întâlniri ale  domnul Băsescu cu domnul Filat. Despre ce oare s-a vorbit? Cunoaște cineva? A mai avut vreun alt lider de partid din Republica Moldova întâlniri atât de lungi cu președintele României? Domnul Ghimpu, cumva? Domnul Lupu? 

Unirea Republicii Moldova cu România va avea loc. Nu în varianta Belkovski – o variantă rapidă care ar fi ca un cuțit înfipt în spatele Ucrainei.(Renunțarea la regiunea transnistreană oare ce ar însemna? Apariția unui nou protectorat rus în regiune? Alipirea regiunii separatiste la Ucraina?) Într-un viitor previzibil, o Moldovă reformată va face parte din Uniunea Europeană. Așa că moldovenii nu ar trebui să dispere. Un ajutor extern destinat Republicii Moldova va fi oferit. Reformele vor trebui executate. Unirea se va face încet, dar sigur. Exact așa cum își dorește și premierul Streleț. Atunci vom fi cu toții acasă – iar oligarhii la DNA.

.