Se afișează postările cu eticheta Raportul Kroll. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Raportul Kroll. Afișați toate postările

vineri, 20 mai 2016

STĂPÂNII BĂNCILOR


Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, doamna Maia Sandu a declarat că Partidul Platforma DA și PAS își doresc alegeri parlamentare anticipate. Pentru realizarea acestui obiectiv fostul ministru liberal democrat a spus că cele două formațiuni politice vor avea un candidat comun la alegerile prezidențiale. Numele candidatului va fi făcut public în luna august. „Noi nu cedăm, trebuie să mergem până la capăt. Examinăm toate soluţiile care ne-ar putea aduce la anticipate. Prima etapă pentru declanşarea mecanismului de alegeri anticipate este un preşedinte care să nu fie din cadrul acestei coaliţii”, a declarat doamna Sandu.

Dorința exprimată de liderul PAS, de declanșare a alegerilor parlamentare anticipate, pare, la prima vedere, firească. Cele două formațiuni politice, potrivit sondajelor, s-ar afla printre preferatele alegătorilor. La o citire mai atentă a cercetărilor sociologice constatăm însă că tabloul nu este chiar așa cum și-l închipuie cei doi lideri ai opoziției, domnul Năstase și doamna Sandu. În preferințele alegătorilor moldoveni, PAS-ul doamnei Sandu și Platforma domnului Năstase se află pe locurile trei și patru. Toate sondajele de opinie plasează Partidul Socialiștilor și formațiunea politică condusă de domnul Usatîi pe primele două locuri. Mai mult, sociologii au constatat un număr foarte mare de nehotărâți, cetățeni care, în eventualitatea unui proces electoral, ar prefera să stea acasă. Motivul neprezentării la vot ține de lipsa de reprezentativitate – aproape 50 la sută dintre moldoveni afirmă că nu sunt reprezentați de formațiunile politice existente în cîmpul politic moldovenesc. Acest electorat este dezamăgit de prestația partidelor politice existente. Sociologii au constatat că din rândurile acestor dezamăgiți și-a recrutat domnul Usatîi și domnul Dodon simpatizanții.

Platforma DA și-a pierdut mobilul protestatar, structura de partid este redusă, PAS este în curs de formare, deci sunt întrunite condițiile pentru a presupune că rezultatul electoral al celor două partide va fi unul relativ modest. Concluzia este simplă: socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea  din târg, rezultatele alegerilor parlamentare anticipate nu vor fi deloc în favoarea Platformei DA ori PAS.

Cu siguranță, atât domnul Năstase, cît și doamna Sandu, își cunosc adevărata putere. Care să fie atunci mobilul real pentru care cei doi, cer, cu multă cerbicie, declanșarea anticipatelor?

Unicul răspuns logic ar fi faptul că doar alegerile anticipate pot amâna o anchetă internațională asupra fraudelor din sistemul bancar moldovenesc. Dar, pentru deblocarea ajutorului financiar extern destinat Republicii Moldova, partenerii externi doresc o cercetare severă a cauzelor fraudelor din sistemul bancar moldovenesc. Deci ancheta este inevitabilă. Dacă vrea banii de la FMI, actuala guvernare va fi pusă în situația de a continua cercetările efectuate de compania Kroll și de a recupera, și trage la răspundere pe autori.

Raportul Kroll dezvăluie că ex-președintele Petru Lucinschi, acționar la Unibank, a fost implicat în fraude bancare. Potrivit datelor din acest raport, al doilea președinte al Republicii Moldova a achiziţionat cele aproape 5% din acţiunile Unibank cu bani obţinuţi din împrumuturi bancare – suma totală se ridică la 1,5 milioane de euro. Domnul Petru Lucinschi afirma în 2015 că alegerile anticipate sunt o unică soluție și că de exercițiul electoral moldovenii nu trebuie să se teamă. Din Germania, oamenii de afaceri Victor și Viorel Țopa susțin necesitatea alegerilor anticipate și activitatea Partidului Platforma DA. Nu uităm însă că autoritățile moldovene au cerut extradarea celor doi fiind acuzați de fraude bancare.   

Cercetările sociologice dezvăluie faptul că, dincolo de a fura banii moldovenilor, s-a reușit dezamăgirea populației față de curentul pro-european care acum îl preferă pe domnul Dodon și Usatâi. Acum, un exercițiu electoral nu numai că-i scapă de pedeapsă pe stăpânii bancilor moldovenești dar schimbă și vectorul de dezvoltare al Republicii Moldova.

Corul care cere alegeri anticipate ferește hoții băncilor de pedeapsă.

marți, 5 mai 2015

RAPORTUL KROLL, MĂMĂLIGA ȘI DODON



Premierul României, domnul Victor Viorel Ponta, se arată îngrijorat de ce se întâmplă în Republica Moldova.  „Anul trecut, cu sprijinul României pe proiecte concrete, partidele pro-europene au câștigat bătălia - însă au pierdut războiul. Cele trei partide, nu au rămas împreună iar la Chișinău activează un guvern minoritar - un așa tip de guvern este întotdeauna fragil. Nu îmi doresc la la alegerile locale în Chișinău să fie ales un primar pro-rus”, sublinia șeful guvernului de la București.

Domnul Ponta a intuit corect – faptele care s-au întâmplat în ultima vreme vorbesc de la sine. 

Enumerăm – o asociație de cetățeni reușește să adune în Piața Marii Adunări Naționale peste 20 de mii de oameni care scandează lozinci anti-guvernamentale, cer demisia conducerii instituțiilor de justiție și sugerează demisia guvernului. Declarat apolitic protestul a avut o încărcătură plină de așa ceva. Mitingul a avut loc în ziua în care Partidul Liberal se lansa în cursa pentru primăria municipiului Chișinău. Liderii Platformei Civice pentru Demnitate și Adevăr, organizatoare a adunării populare, au refuzat să dea curs inițiativei primului ministru moldovean de a avea o discuție cu domniile lor. Prezent în conducerea acestei asociații civice, comentatorul politic, Igor Boțan, afirmă că odată ce se află în fruntea unui guvern care nu are suport majoritar în Parlament, primul ministru moldovean nu dispune de legitimitate necesară pentru a administra pe deplin statul. 

Așadar, faptele vorbesc de la sine.

Numărul impresionant al celor care au participat la mitingul de protest din 3 mai arată că societatea moldavă se apropie nepermis de mult de punctul de a face explozie. Faptul că mulțimea a scandat unire și a cerut în mod deschis venirea Direcției Naționale Anticorupție din România la Chișinău, bucură – este pentru prima dată când cetățenii Moldovei solicită ca o instituție de exercitare a justiției să își extindă aria de activitate.

Nu bucură modul șugubăț ales de organizatorii protestului de a refuza un dialog cu puterea. Dacă îl raportăm la speranțele zecilor de mii care au participat la miting, această zburdălnicie devine puerilă. Alegând un asemenea mod de comportament, organizatorii  au dat curs sfaturilor liderului socialist Igor Dodon. Președintele Partidului Socialiștilor îi îndemna public să nu dea curs invitației primul ministru de a purta un dialog și solicita continuarea protestelor. “Socialiștii pe stânga, voi pe dreapta, vom strânge oligarhia în menghină și o vom strivi, spre eliberarea Moldovei”, nota liderul socialist. Domnule Boțan, a urma indicațiile lui Dodon e impardonabil!  Refuzul dialogului cu puterea este o bună acțiune de PR, dar asta arată că în toată acțiunea există și o agendă politică.

Să nu umblăm cu fofârlica -agenda politică a mitingului din 3 mai e la suprafață. În debutul acțiunii a luat cuvântul primarul Chișinăului Dorin Chirtoacă. După care a făcut o baie de mulțime - gest electoral de manual. Așa că, e clar de unde bate vântul. Deși a fost declarat ca fiind unul care nu are treabă cu politica, mitingul de protest din 3 mai dă avantaj celor doi concurenții electorali ai opoziției – doamna Greceanâi și domnul Dorin Chirtoacă. Extremele se atrag! 

Desigur că există și o agendă politică ascunsă. Ea a fost sugerată de către liderul liberalilor moldoveni – domnul Ghimpu. La postul de radio Europa Liberă, domnia sa l-a sfătuit pe primul ministru moldovean să părăsească politica. Președintele Partidului Liberal i-a spus primului ministru să elibereze funcția. Eliberarea funcției de prim ministru al Republicii Moldova ar da naștere unor situații politice complicate. Socialiștii și liberalii moldoveni speră ca în urma unor alegeri parlamentare anticipate să acumuleze mai multe fotolii în Parlament. Dar sondajele de opinie arată că în eventualitatea unor alegeri parlamentare cele mai avantajate ar fi formațiunile politice de orientare pro-rusă.
Așa că da, primul – ministru român are de ce fi îngrijorat – domnia sa nu își dorește un primar pro-rus în Chișinău. Eu sunt îngrijorat de altceva - dacă socialiștilor și liberalilor moldoveni le-ar reuși să îl scoată pe domnul Gaburici din funcție, ei vor reuși să deschidă cutia Pandorei. Iar atunci, domnule Ponta, nu ne vom trezi cu primari pro-ruși la Chișinău, ci în toată Moldova. 

Dacă au sânge în sistem, partidele care au acordat sprijin politic actualului Cabinet de Miniștrii trebuie să își declare încă odată susținerea pentru actualul prim ministru. Va fi un semn că alegerile locale se vor desfășura în calm și cu respectarea legislației în vigoare. Asumarea de către partidele politice de centru a responsabilității pentru guvernare va tăia din aripele extremelor politice. Iar orice acțiune de destabilizare a ordinii publice trebuie sancționată întocmai și la timp. Bunica mea obișnuia să spună că nu mor caii când vor câinii - să vedem !