duminică, 18 ianuarie 2015

NEVĂZUTUL INAMIC AL PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI




Doi comentatori politici de la București sugerau recent președintelui României să își amâne vizita la Chișinău dacă Partidul Comuniștilor moldoveni va face parte componentă a viitoarei majorități parlamentare. Într-un text publicat la finele lunii decembrie Valentin Naumescu făcea apologia Partidului Liberal din Moldova afirmând că,ar fi partidul cu cel mai curat și mai complet discurs pro-occidental și pro-românesc, singurul dintre partidele parlamentare de la Chișinău”. 

Nu văd nimic rău în faptul că, la București, echipa condusă de domnul Ghimpu are lăudători! Doar că, propunerea domnului Naumescu, adresată liberalilor moldoveni, „de a traversa viitoarea legislatură de la Chișinău în opoziţie, fără să se teama că vor dispărea de pe scena politică”, a fost luată în serios. După ședința de inaugurare a Parlamentului de la Chișinău, pe 29 decembrie, domnul Ghimpu a plecat la schi, lăsându-și colegii de tratative să stea cu ochii la soare. Cu gândul la liniștea pe care ar avea-o în opoziție, la revenirea sa în Moldova, liderul liberal a înaintat colegilor cerințe inacceptabile, iar asta a dus negocierile în impas. 

Nimeni nu și-a dorit să-i înlocuiască la tratative pe liberali. Comportamentul domnului Ghimpu a făcut imposibil dialogul cu vechii săi parteneri de coaliție și a deschis perspectiva unei comunicări pentru instaurarea unui guvern minoritar. 

Și directorul Institutului de Ştiinţe Politice al Academiei Române, solicita zilele trecute președintelui Iohannis să nu vină la Chișinău. În publicația „Adevărul“, profesorul Dungaciu scria că, în aerul politic moldovenesc plutește un iz de vițel deștept care vrea să fie și cu Estul și cu Vestul. Nu mă interesează metafora folosită de domnul Dungaciu. E responsabilitatea domniei sale. E ciudată însă concluzia potrivit căreia „prin eliminarea liberalilor de la guvernare, Federaţia Rusă va obţine ce şi-a dorit, diminuarea reformelor pro-europene, scoaterea completă de pe agendă a chestiunii NATO și garanţia că Moldova va balansa în continuare între Est şi Vest”. 

Ar părea că, la București, domnul Ghimpu este considerat a fi un înger al românismului euro-atlantic și un garant al unei miraculoase apropieri a Moldovei de România. De pe malul Dâmboviței nu se vede că aripile sunt prost lipite, că îngerului i-a căzut aureola de pe frunte și că în locul ei au crescut coarnele îngâmfării. Nu se vede că, de cel puțin doi ani, în Consiliul Municipal Chișinău funcționează o tăcută alianță liberalo-comunistă. Infatuarea de care dă dovadă domnul Ghimpu este alimentată de credința că liberalii, ar reprezenta singura șansă a românismului în Moldova. Se repetă eroarea făcută la începutul anilor 90 – atunci când de la București, creștin democraților moldoveni li se ierta totul. Zgomotul pe care l-au făcut atunci  strigând unire, i-a speriat pe vorbitorii de limbă rusă pentru ca într-un final aceștia să se transforme într-o perpetuă coloană a cincea. De asta, cei care vor cu adevărat unirea, lucrează acum în tăcere. 
  
După șapte săptămâni de negociere partidele pro-europene, Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat şi Partidul Liberal, nu s-au înţeles în privinţa creării unei coaliţii de guvernământ nici la negocierile din seara zilei din 15 ianuarie. Liderii formaţiunilor au declarat jurnaliştilor că s-au săturat de spectacol şi au spus că dacă nu ajung la un numitor cu PL, vor fi nevoiţi să convoace şedinţa Parlamentului în lipsa unei majorităţi. Se vede că situaţia în care au ajuns nu și-au dorit-o iar ea este rezultatul absurdelor  cerințe ale Partidului Liberal.

A crede că președintele Iohannis nu mai vine la Chișinău pentru că Partidul Democrat și Partidul Liberal Democrat au deschis dialogul cu Partidul Comuniștilor înseamnă a-i absolvii pe liberali de orice vină și de a-i transforma în niște sfinți.  
 
Dacă nu mai vine la Chișinău, domnul Iohannis o face pentru că domnul Ghimpu se încăpățânează să ceară de la colegi imposibilul. În discursul de inaugurare, atunci când a cerut instituțiilor române un consens intern pe Republica Moldova, președintele român a cerut înțelegere și din partea formațiunilor politice pro-europene de la Chișinău. Lipsa de viziune de care dă dovadă liderul liberal Mihai Ghimpu mă face să cred că domnia sa este consiliat greșit. La Chișinău președintele român are cu cine se întâlni - președintele moldovean Timofti mai are încă doi ani de mandat. Nu vreau să cred că la București, ar exista cercuri inamice domnului Iohannis care ar dori să îl pună într-o lumină proastă pe noul președinte al României. Dar încăpățânarea domnului Ghimpu, de a nu ceda la  tratative, face ca noul locatar al Palatului Cotroceni să înceapă anevoios relația oficială cu Basarabia și să rateze venirea în Republica Moldova. Un examen oarecum ratat. Cine se face vinovat de asta? Cine este nevăzutul inamic al președintelui? Își asumă domnul Mihai Răzvan Ungureanu, consilierul personal al noului președinte al României acest eșec? Ori poate, prin sfaturile date domnului Ghimpu, cineva îi pune bețe în roate fostului șef al SIE?

2 comentarii:

  1. Comentariu de doi lei, nici macar adevarati, adica romanesti! Se vede tb., domnule, ca va preda lectii bune plaha, de sariti la gatul lui ghimpu...Au, nu cumva, ati uitat tentativa de desfiintare a PLmanevrata tot de filea si lupul? Au, nu cumva, credeti ca daca suntem la Zalau nu intelegem ce faceti voi, "evropenistii" lui peste-prajit la Chisinau? Vreti bani romanesti? Meritati'i, nu cersiti bani Europei/Romaniei ca sa va bateti joc de Europa/Romania ca nu suntem prostii vostri! Ponimal, tavarisci michidus?

    RăspundețiȘtergere
  2. Un inamic nevazut al lui Iohannis si al Romaniei in general este chiar dl NICHITUS.
    Pana una alta , domnia sa să explice publicului din ...RSS Moldoveneasca de ce
    1)Artur Resetnikov se intalneste pe sest cu ambasada Rusiei de la Chisinau tocmai in zilele negocierilor intense pentru AIE 3
    2) de ce traseul conductei de gaz romanesc de pe malul "moldovenesc" a iesit cu cateva sute de metri in amonte de jonctiunea de pe malul romanesc? Cine sunt smecherii care au facut-o si de ce?Asa ceva nu face parte din coruptia institutionalizata din RSS MOLDOVENEASCA?
    3) cine si de ce se planifica "revenirea"urgenta a ...merelor pe piata rusa, in conditiile cand Romania poate absorbi TOATA productia pomicola a ...RSS MOLDOVENESTI ?
    4) cine si de ce saboteaza toate beneficiile convenite cu DACIAN CIOLOS, (fost comisar UE pe agricultura)pentru agricultura republicii "moldova"?

    RăspundețiȘtergere