miercuri, 12 aprilie 2017

MOARTEA DREPTEI MOLDOVENEȘTI. VIITORUL ROȘU



Agențiile de presă anunță sec faptul că mai multe formațiuni politice partide din Republica Moldova, Partidul Comuniştilor, Partidul Liberal Democrat, Partidul „Acţiune şi Solidaritate” (PAS), Partidul Platforma „Demnitate şi Adevăr” şi „Partidul Nostru” (de fapt al domnului Ustâi) au semnat un document cu titlul „Consens politic naţional” în susţinerea sistemului electoral proporţional. Potrivit presei iniţiatorul acestei înțelegeri este Andrei Năstase, liderul Platformei „Demnitate şi Adevăr”.De aici.

Moldova e plină de minuni: am ajuns să-l vedem pe domnul Voronin în aceiași alianță politică cu doamna Maia Sandu (liderul PAS) și domnul Cibotaru (liderul PLDM), anti-comuniști declarați! Am ajuns martorii unui eveniment incredibil, partide cu ideologii adverse și-au dat mâna pentru a opri schimbarea actualului sistem electoral, unul care-i avantajează pe  socialiștii moldoveni.   

Președintele PPDA, Andrei Năstase argumentează acest inedit gest politic afirmând că, „necesitatea edificării unui front comun popular este conștientizată de tot mai multă lume din politica moldovenească”. „Dintre mijloacele consensului național politic și formele lui de manifestare nu au cum să lipsească (…) protestele de mare amploare organizate cu participarea întregii societăți, indiferent de opțiunile politice diferite ale anumitor segmente”, a precizat Năstase.

Devine clar că scopul adevărat al unificării opoziției parlamentare și extraparlamentare ține de organizarea unor manifestații împotriva actualei guvernări, proteste care, prin violență sau nu, să aibă ca finalitate declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. O țintă politică mai veche a PPDA și PAS,  care convine atât socialiștilor cât și comuniștilor moldoveni. În criza politică din noiembrie - decembrie 2015, directorul ADEPT, Igor Boțan, afirma că cetățenii moldoveni  nu ar trebui să se teamă de alegeri anticipate căci Dodon și Usatâi (favoriții electorali ai acelui moment) nu ar putea schimba vectorul de dezvoltare al Moldovei. Reprezentanții dreptei politice moldovene, Maia Sandu și Andrei Năstase consideră că în urma unei competiții electorale anticipate vor avea un rezultat bun. Speranțele domniilor lor sunt întreținute  de centre de putere aflate în afara Moldovei, unde s-a luat decizia de a construi și dezvolta la Chișinău o nouă dreaptă politică  una care ar avea-o ca lider pe doamna Sandu. Amintesc că, încă în iulie 2015, domnul George Scarlat, a susținut că Maia Sandu este ultimul cartuș al basarabenilor și lăsa să se înțeleagă că orice proiect politic viitor ar trebui să o aibă în față.

Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg: Maia Sandu nu e Alba ca Zăpada, a pierdut alegerile prezidențiale. Din cele cinci formațiuni unite împotriva Partidului Democrat din Moldova, inițiatorul schimbării actualului Cod Electoral, trei sunt extraparlamentare, iar PCRM-ul și PLDM-ul sunt afectate de exodul deputaților lor spre democrați. Ponderea celor două formațiuni politice în Parlament este nesemnificativă.

Înseamnă că, acest „Consens politic național” este un semnal lansat către exterior, ideea aparține comentatorului politic Ion Tăbârță și sunt de acord cu ea. În același timp, analistul politic moldovean Anatol Țăranu consideră că „unica posibilitate ca procesul de schimbare al Codului Electoral să fie oprit este organizarea unei manifestații, ca o reacție activă a societății în  ansamblu”. De aici.
Rezultă că, în condițiile în care nu există un consens politic în societate privind schimbarea sistemului electoral, condiție impusă de reprezentanții Comisiei de la Veneția, demonstrațiile de protest ar fi logice și necesare în captarea atenției oficialilor de la Consiliul Europei.  

Să ne așteptăm la proteste! Andrei Nastase le-a anunțat în public: vor fi proteste de amploare îndreptate împotriva introducerii votului uninominal. La ele, probabil, vor participa și Partidul Socialiștilor - neparticiparea lor ar fi o greșeală. Dacă se va întampla așa ceva, atunci putem spune la revedere formațiunilor politice de dreapta, PPDA, PLDM și PAS care, prin prezența lor alături de comuniști și socialiști s-ar descredita din nou. Mai contează? Sondajele arată că, oricum ar suci-o, într-o viitoare configurație a Parlamentului, (obținută prin aplicarea actualului Cod Electoral), noua dreaptă nu contează. 

Asistăm la descreditarea definitivă și absolută a dreptei politice în Republica Moldova. Prima lovitură a fost dată de domnul Iurie Roșca, Andrei Năstase termină ce nu a finalizat fostul creștin democrat. Dacă la așteptatele proteste o vom vedea pe doamna Maia Sandu alături de domnul Voronin vom putea spune că, între Prut și Nistru au viitor doar partidele de stânga și centru stânga. Un viitor roșu!

luni, 10 aprilie 2017

DOAMNA CORINA FUSU AR TREBUI SĂ SE AUTOSESIZEZE



Una dintre cele mai scumpe instituții private de învățământ din municipiul Chișinău este Liceul „Orizont", cunoscut ca fiind liceul moldo-turc. Potrivit datelor din presă un an de studii costă 1.600 de euro, la care se adaugă 900 de lei pentru arenda manualelor și, la dorință, 5.000 de lei pentru prânzul elevilor. Pentru admiterea în această instituție de învățământ elevii  susțin un test de câte zece întrebări la toate disciplinele, după care trebuie să treacă și un interviu în limba engleză. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că obiectele reale se studiază în limba engleză. De aici.


Rezultă că în acest liceu își fac studiile copii care provin din familii cu un nivel financiar peste mediu care au posibilitate să achite o taxă financiară ridicată. O familie înstărită presupune, de obicei, un nivel intelectual ridicat. 


Uneori nivelul comportamentului elevilor și al părinților lor nu se ridică la nivelul așteptărilor. Aflu, de la un cadru didactic care își desfășoară activitatea în cadrul acestei instituții de învățământ, că unii dintre părinții acestor elevi au un comportament care nu face față funcției și rangului pe care îl dețin. Săptămâna trecută, 3-8 aprilie, în incinta Liceului Orizont, viceprimarul municipiului Bălți, Igor Șeremet, al cărui fiu învață acolo, și-a permis să lovească, în văzul elevilor și a cadrelor didactice, un părinte al cărei fiică a fost agresată de către copilul viceprimarului de Bălți.


Potrivit relatărilor, cearta între părinți a pornit de la o ciondăneală între copii – Teodor Șeremet a lovit-o pe colega lui de clasă, Cleopatra, în burtă, ei i s-a făcut rău iar mama fetei, Viorica Moșneaga, a luat-o de la școală. Înainte de a pleca  i-a făcut observație copilului bătăuș, l-au apucat de umeri și l-a zdruncinat. Probabil, unui copil recalcitrant i-aș fi făcut și eu reproșuri. Se pare că fiul viceprimarului Șeremet a mai avut conflicte cu această fată, anterior ar fi răsturnat banca din clasă peste ea.


Peste o zi, în mod firesc, viceprimarul de Bălți și soția acestuia, Iraida, au venit la liceu pentru a afla despre ce e vorba. Cei doi s-au certat cu tatăl elevei agresate și l-au lovit cu palma peste față. Totul s-a întâmplat în fața dirigintei acestei clase, profesoara Tamara Cerbușca, care, nu a mai putut să continue procesul de învățământ și speriată de amploarea scandalului a început să plângă. Potrivit relatărilor, tot acest scandal a avut loc în fața elevilor, care au povestit părinților lor toate cele întâmplate. 


Înțeleg fenomenul de apărare al copiilor agresați – sunt, la rândul meu, părinte. Nimeni nu ar fi crezut că, în incita unei instituții de învățământ private, care percepe taxe ridicate, s-ar fi putut întâmpla așa ceva. Nimeni nu ar accepta să aibă copilul agresat – fie chiar și cu un fir de păpădie. Înțeleg că atât tatăl fetei agresate, cât și viceprimarul de Bălți, au fost motivați (oarecum) în acțiunile lor. Doar că, uneori, o ceartă banală între copii, ajunge să capete proporții mitice.


Nu aș fi abordat acest subiect dacă nu ar exista tentative de mușamalizare a acestui caz. Aceste încercări, de a băga gunoiul sub preș, vin atât din partea conducerii acestui liceu, cât și din partea viceprimarului de Bălți. Înțeleg că soția viceprimarului de Bălți, Iraida Șeremet, a fost mai mult timp președintele comitetului părintesc din acest liceu, probabil de aici și faptul că acest conflict a fost ținut departe de opinia publică. 


Nu sunt eu cel care trebuie să mă expun asupra acestui caz. Există instituții abilitate care ar trebuie să o facă – Direcția municipală pentru protecția drepturilor copiilor, Ministerul muncii, protecției sociale și al familiei, Ministerul Educației. Înțeleg că domnul Șeremet ar putea transforma altercația avută cu familia Moșneaga într-una politică. Domnul Șeremet este avocat de profesie, anterior fiind avocatul formațiunii politice conduse de Renato Usatâi, „Patria”. De aici. Candidatura domniei sale la funcția de viceprimar al municipiului Bălți a fost făcută în octombrie 2015 de către primarul ales al acestui municipiu, domnul Usatâi, propunere pe care Consiliul Municipal Bălți a aprobat-o în mod unanim. De aici. 


Nu cred că această ciondăneală este una politică. Cred că este vorba de altceva. De fițele pe care le au copii din familii înstărite și de modul în care corpul administrativ face față acestor provocări. Tocmai din acest motiv consider că doamna ministru al Educației, Corina Fusu, ar trebui să demareze o anchetă de serviciu în cadrul acestui liceu. Același lucru ar trebui să îl facă și doamna Rodica Terehovschi, șeful interimar al Direcției municipale pentru protecția drepturilor copiilor.



duminică, 9 aprilie 2017

UN COMENTATOR MIȘTOCAR ȘI UN POLITICIAN ÎN ROL DE VIDEOBLOGGER



Sâmbătă, 8 aprilie 2017, la Chișinău a avut loc o dezbatere publică cu tema: Modificarea sistemului electoral din Republica Moldova – pro și contra. La această manifestare au participat doi vorbitori cheie, primul a fost liderul Parlamentului moldovean, Andrian Candu, care a prezentat argumente în favoarea introducerii votului uninominal, oponentul lui fiind președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase. Conferința a fost organizată cu suportul a două mari (și concurente) fundații germane, Konrad Adenauer Stiftung și Friedrich Ebert Stiftung. Se întâmplă foarte rar când cele două organizații să colaboreze pentru finanțarea aceluiași eveniment, lucru remarcat de ambasadorul  Republicii Federale Germane la Chișinău, doamna Ulrike Knotz. De aici și importanța evenimentului. Însemnătate redusă de comportamentul moderatorilor acestei conferințe dar și a unor participanți.

Argumentele prezentate de președintele Parlamentului moldovean, domnul Candu, în favoarea introducerii în Republica Moldova a votului pe circumscripții uninominale, au explicat audienței avantajele votului uninominal pentru realitățile moldave. Raționamentele sunt cunoscute - este vorba despre reprezentativitatea și responsabilitatea directă, în fața cetățenilor, a aleșilor. Avantajul sistemului uninominal este că e simplu, impune un control social și are mecanisme de sancționare pentru cei aleși.

Îmi pare rău că moderatorii acestei conferințe, Vasile Butnaru, Liliana Barbaroșie de la Europa Liberă și Igor Мunteanu de la IDIS Viitorul, nu au dat dovadă de imparțialitate în selectarea vorbitorilor din sală și au favorizat, în mod deschis, pe cei care au avut un discurs împotriva introducerii votului uninominal. Vorbitorii, selectați cu bună știință de către moderatori, în marea lor majoritate simpatizanți ai Maiei Sandu ori Andrei Năstase și-au construit argumentele în favoarea păstrării actualului sistem majoritar prin atacuri la adresa Partidului Democrat din Moldova. Nu s-a vorbit mai deloc despre rolul și importanța cetățeanului în procesul de luare al deciziilor, despre modul în care cetățeanul obișnuit poate participa la formarea politicilor publice locale ori naționale.

Am constatat de asemenea că, liderul PPDA, Andrei Năstase, a transformat discursul său într-o declarație politică îndreptată împotriva liderului PDM, Vlad Plahotniuc. Un discurs pe care, ca un școlar din clasele primare, l-a citit de pe foaie. Am observat că șeful PPDA a transmis în direct, pe Facebook, aproape întreaga conferință. Desigur, pentru simpatizanții domniei sale care nu au putut participa la conferință. Și, de ce nu, pentru finanțatorii de la Frankfurt, cei care, se pare că i-au scris discursul – că prea mult s-a ostenit spre a-l reda audienței.

Chiar dacă liderii Partidului Democrat din Moldova au avut suficientă deschidere pentru realizarea unei dezbateri deschise și la obiect, fără introducerea factorului politic, am observat că adepții păstrării actualului Cod Electoral nu au vrut să dea dovadă de un minimum de fair-play, nu au ținut cont de voința cetățeanului, care potrivit cercetărilor sociologice își dorește introducerea votului uninominal, și au sugerat că sondajele de opinie ar fi fost trucate. Sugestia făcută la adresa IMAS ar trebui sancționată rapid.

Prezent la manifestare, comentatorul politic liberal Sorin Ioniță, i-a luat peste picior pe cei care sunt în favoarea schimbării sistemului electoral moldovenesc și a încercat să le dea moldovenilor lecții de politologie. Prost obiceiul acesta, de a veni între  Prut și Nistru și de a-i trata pe autohtoni cu superioritate. Observ că domnul Ioniță nu este impresionat de suma provocărilor interne și externe cu care se confruntă Republica Moldova, domnia sa execută indicațiile prevăzute de proiect fără a analiza contextul politic dintre Prut și Nistru. Îi amintesc expertului liberal că, în timp ce domnia sa făcea glume pe seama statului moldav, serviciile speciale ale Ministerului de Interne de la Chișinău reușeau să anihileze o tentativă de asasinat la adresa președintelui PDM, Vlad Plahotniuc. Nu vreau să îl provoc pe domnul Ioniță la un exercițiu de imaginație referitor la dezvoltarea scenariului în care, Doamne ferește, tentativa de asasinat ar fi avut succes. E mai comod să ignori pericolele/riscurile care apar atunci când guvernul moldovean dă dovadă de voință politică în lupta cu criminalitatea financiară rusă și oprește spălătoria banilor FSB prin băncile moldovene. E mai comod să te faci că “plouă” și, la adăpostul oferit de participarea la o conferință internațională, să nu iei în considerație o tentativă reală de asasinare a liderului celui mai important partid parlamentar pro-european. Că nu intră în aria ta de expertiză!

Experții români participanți la manifestare au spus că nu există sisteme electorale bune sau rele, că statul român a renunțat la votul uninominal. Așa e, a renunțat. Doar că, sistemul  electoral aplicat în România nu s-a potrivit caracteristicilor societății românești, care diferă de caracteristicile societății aflate între Prut și Nistru. Andrei Năstase, Igor Munteanu, Sorin Ioniță & Co, adepți ai păstrării actualului Cod Electoral, neglijează faptul că, în Republica Moldova, cultura politică este una de tip parohial/paternalist. Și că unei asemenea culturi politice, în care maieul este mai aproape decât cămașa, cel mai bine i se potrivește votul în circumscripții uninominale, pentru că asigură participarea moldovenilor la viața politico socială a comunității din care fac parte.

Nu știu ce vor decide cei implicați în dezbaterea pro și contra modificării sistemului electoral moldovenesc. Decizia, până la urmă, va fi una politică și va aparține deputaților din Parlamentul Republicii Moldova. Probabil, dacă luăm în calcul tendința spre compromis a politicienilor moldoveni, se va ajunge la implementarea unui sistem electoral mixt, unde jumătate a deputaților vor fi aleși pe liste de partid, iar cealaltă va fi aleasă în circumscripții uninominale. Ca să fie împăcate toate părțile și să se schimbe ceva, că așa, chiar nu se mai poate!