Sâmbătă,
8 aprilie 2017, la Chișinău a avut loc o dezbatere publică cu tema: Modificarea
sistemului electoral din Republica Moldova – pro și contra. La această
manifestare au participat doi vorbitori cheie, primul a fost liderul
Parlamentului moldovean, Andrian Candu, care a prezentat argumente în favoarea
introducerii votului uninominal, oponentul lui fiind președintele Partidului
Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase. Conferința a fost organizată cu
suportul a două mari (și concurente) fundații germane, Konrad Adenauer Stiftung
și Friedrich Ebert Stiftung. Se întâmplă foarte rar când cele două organizații
să colaboreze pentru finanțarea aceluiași eveniment, lucru remarcat de
ambasadorul Republicii Federale Germane
la Chișinău, doamna Ulrike Knotz. De aici și importanța evenimentului. Însemnătate redusă de comportamentul moderatorilor acestei conferințe dar și a unor participanți.
Argumentele
prezentate de președintele Parlamentului moldovean, domnul Candu, în favoarea
introducerii în Republica Moldova a votului pe circumscripții uninominale, au
explicat audienței avantajele votului uninominal pentru realitățile moldave.
Raționamentele sunt cunoscute - este vorba despre reprezentativitatea și
responsabilitatea directă, în fața cetățenilor, a aleșilor. Avantajul sistemului uninominal este că e simplu, impune un control social și are mecanisme de sancționare pentru cei aleși.
Îmi pare rău că moderatorii acestei conferințe, Vasile
Butnaru, Liliana Barbaroșie de la Europa Liberă și Igor Мunteanu de la IDIS
Viitorul, nu au dat dovadă de imparțialitate în selectarea vorbitorilor din
sală și au favorizat, în mod deschis, pe cei care au avut un discurs împotriva
introducerii votului uninominal. Vorbitorii, selectați cu bună știință de către
moderatori, în marea lor majoritate simpatizanți ai Maiei Sandu ori Andrei
Năstase și-au construit argumentele în favoarea păstrării actualului sistem
majoritar prin atacuri la adresa Partidului Democrat din Moldova. Nu s-a vorbit
mai deloc despre rolul și importanța cetățeanului în procesul de luare al
deciziilor, despre modul în care cetățeanul obișnuit poate participa la formarea politicilor
publice locale ori naționale.
Am constatat de asemenea că, liderul PPDA, Andrei
Năstase, a transformat discursul său într-o declarație politică îndreptată
împotriva liderului PDM, Vlad Plahotniuc. Un discurs pe care, ca un școlar din
clasele primare, l-a citit de pe foaie. Am observat că șeful PPDA a transmis în
direct, pe Facebook, aproape întreaga conferință. Desigur, pentru simpatizanții
domniei sale care nu au putut participa la conferință. Și, de ce nu, pentru
finanțatorii de la Frankfurt, cei care, se pare că i-au scris discursul – că prea
mult s-a ostenit spre a-l reda audienței.
Chiar dacă liderii Partidului Democrat din Moldova au
avut suficientă deschidere pentru realizarea unei dezbateri deschise și la
obiect, fără introducerea factorului politic, am observat că adepții păstrării
actualului Cod Electoral nu au vrut să dea dovadă de un minimum de fair-play, nu
au ținut cont de voința cetățeanului, care potrivit cercetărilor sociologice
își dorește introducerea votului uninominal, și au sugerat că sondajele de
opinie ar fi fost trucate. Sugestia făcută la adresa IMAS ar trebui sancționată rapid.
Prezent
la manifestare, comentatorul politic liberal Sorin Ioniță, i-a luat peste
picior pe cei care sunt în favoarea schimbării sistemului electoral moldovenesc
și a încercat să le dea moldovenilor lecții de politologie. Prost obiceiul acesta, de a veni
între Prut și Nistru și de a-i trata
pe autohtoni cu superioritate. Observ că domnul Ioniță nu este impresionat de suma provocărilor
interne și externe cu care se confruntă Republica Moldova, domnia sa execută indicațiile prevăzute de proiect fără a analiza contextul politic dintre Prut și Nistru. Îi
amintesc expertului liberal că, în timp ce domnia sa făcea glume pe seama
statului moldav, serviciile speciale ale Ministerului de Interne de la Chișinău
reușeau să anihileze o tentativă de asasinat la adresa președintelui PDM, Vlad
Plahotniuc. Nu vreau să îl provoc pe domnul Ioniță la un exercițiu de imaginație referitor la dezvoltarea scenariului în care, Doamne ferește, tentativa de asasinat ar fi avut succes. E mai comod să ignori pericolele/riscurile care apar atunci când
guvernul moldovean dă dovadă de voință politică în lupta cu criminalitatea
financiară rusă și oprește spălătoria banilor FSB prin băncile moldovene. E
mai comod să te faci că “plouă” și, la adăpostul oferit de participarea la o
conferință internațională, să nu iei în considerație o tentativă reală de
asasinare a liderului celui mai important partid parlamentar pro-european. Că nu intră în aria ta de expertiză!
Experții
români participanți la manifestare au spus că nu există sisteme electorale bune
sau rele, că statul român a renunțat la votul uninominal. Așa e, a renunțat. Doar că,
sistemul electoral aplicat în România nu
s-a potrivit caracteristicilor societății românești, care diferă de caracteristicile
societății aflate între Prut și Nistru. Andrei Năstase, Igor Munteanu, Sorin
Ioniță & Co, adepți ai păstrării actualului Cod Electoral, neglijează
faptul că, în Republica Moldova, cultura politică este una de tip parohial/paternalist.
Și că unei asemenea culturi politice, în care maieul este mai aproape decât
cămașa, cel mai bine i se potrivește votul în circumscripții uninominale, pentru
că asigură participarea moldovenilor la viața politico socială a comunității
din care fac parte.
Nu
știu ce vor decide cei implicați în dezbaterea pro și contra modificării
sistemului electoral moldovenesc. Decizia, până la urmă, va fi una politică și va
aparține deputaților din Parlamentul Republicii Moldova. Probabil, dacă luăm în
calcul tendința spre compromis a politicienilor moldoveni, se va ajunge la
implementarea unui sistem electoral mixt, unde jumătate a deputaților vor fi
aleși pe liste de partid, iar cealaltă va fi aleasă în circumscripții
uninominale. Ca să fie împăcate toate părțile și să se schimbe ceva, că așa,
chiar nu se mai poate!
Draga domnule, pot sa sa va spun un singur lucru. Ca si roman, aveti aceeasi dilema cu toti romani... Daca se face, de ce se face, daca nu se face, de ce nu se face si la noi, ce, nu meritam?
RăspundețiȘtergerenikitus sa nascut roman kkt sovietik a devenit dupa incolonarea la kgb-feb!
RăspundețiȘtergere