vineri, 24 iunie 2016

BREXIT – VISUL EUROPEAN SE RISIPEȘTE



Marea Britanie a votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană. 51,9% dintre participanții la referendum au fost favorabili Brexit, doar 48,1% au văzut un avantaj în faptul de a rămâne în componența UE. Efectele publicării rezultatelor acestui referendum nu au întârziat să apară: vineri, 24 iunie, lira sterlină a ajuns la cel mai scăzut nivel în raport cu dolarul american din ultimii peste 30 de ani iar indicii bursieri erau în scădere puternică la nivel global.
Concluziile președintei Băncii Central Americane sunt confirmate - „după ieșirea Marii Britanii din UE, ar urma o perioadă prelungită de incertitudine care ar putea greva asupra a ceea ce înseamnă nivel de încredere şi investiţii, și ar duce la creşterea volatilităţii pieţelor financiare, negocierile privind noile condiţii putând să dureze ani de zile“. La rândul său, Fondul Monetar International avertizează asupra "unui risc important pentru economia mondială". Marii bancheri din G7 se tem de un "șoc financiar".

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, și-a exprimat temerea de repercusiunile filosofice ale unui Brexit pentru întregul Occident. "În calitate de istoric, mă tem că un Brexit ar putea marca nu numai începutul distrugerii UE, ci și al întregii civilizații occidentale", a declarat el.
Domnul Tusk are dreptate, șocurile financiare pe care le va resimți comunitatea europeană ar putea duce la apariția unei Uniunii Europene cu mai multe viteze, și în final, la comprimarea ei prin revenirea în matca inițială, cea a Pieții Comune. În acest caz, ceea ce ar mai rămâne din Uniunea Europeană, ar fi dominată de Germania. 

Agențiile de presă titrează că președinții Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, Parlamentului European, Martin Schulz și Consiliului European, Donald Tusk se întâlnesc vineri, 24 iunie, la ora locala 10.30, la Bruxelles, pentru a încerca să analizeze situația creată și pentru a oferi o nouă perspective proiectului european. În cazul în care Brexit este confirmat de către premierul David Cameron, a nu se uita că referendumul este unul consultativ,  se prevede o întâlnire a miniștrilor de externe a celor șase state din fosta Piață Comună, fondatoare ale UE – Franța, Germania, Olanda, Luxemburg, Belgia și Italia – reuniunea va avea loc, sâmbătă, 25 iunie, în Germania. Președintele francez, Francois Hollande, a anunțat deja că va efectua în săptămâna 27 iunie – 3 iulie, o vizită în Germania, fără însă a mai oferi alte precizări.

Într-un comentariu de presă recent, domnul profesor Naumescu nota că, Uniunea Europeană nu se va desființa – singura putere esențială fără de care UE este de neconceput, rămâne a fi Germania. “Uniunea Europeană nu se va desfiinţa. Cel puţin nu acum, şi nu din cauza britanicilor, oricât de mare ar fi şocul pe moment. Am mai spus-o şi cu alte ocazii, singura putere esenţială, fără de care Uniunea este de neconceput, rămâne Germania. (…) Cât timp îşi păstrează opţiunea majoritar pro-europeană (ce-i drept, nu ştim cât), Germania va putea oricând coagula în jurul acestei idei, sub o formă sau alta, un număr suficient de ţări dispuse să-şi integreze economiile şi politicile sub steagul Bruxelles-ului. Simplu spus, Europa unită a mai funcţionat şi ar putea funcţiona din nou fără Albion.”

Desigur domnul profesor Naumescu are dreptate, Europa unită va funcționa în jurul Germaniei. O Germanie care este foarte tolerantă cu Federația Rusă. 
Brexit-ul va afecta grav funcționarea UE și a NATO. Ieșirea Marii Britanii din UE are loc cu câteva săptămâni înaintea summit-ului NATO din Varșovia. Un summit la care trebuiau să fie luate decizii importante pentru apărarea flancului de nord și de sud al UE. În acest moment, Germania devine țara care va avea cea mai dominantă voce pe continentul european – Franța nu mai contează, are propriile probleme interne. Nu exclud că de acest Brexit, care a gripat funcționarea NATO și a continentului european, a fost interesată și Moscova: Brexit transformă UE într-o gubernie ruso-germană. Rezultatul referendumului din 23 iunie îl face fericit pe președintele rus Vladimir Putin.

De aici rezultă reconfigurarea alianțelor, dar și dramatice efecte pentru statele din Noua Europă. România și Republica Moldova ar avea cel mai mult de suferit – dincolo de efectele economice ale Brexit, în care statul român pierde un input în economia națională de peste 500 de milioane de euro pe an – de la cei aproape 200 de mii de expați care trimit remitențe în România – un gripaj al NATO și o improbabilă, dacă Trump câștigă alegerile prezidențiale, suplimentare a forțelor militare a SUA în România, va duce la pierderea capacității de apărare a statului român.

Cât despre Moldova, e sigur că o Europă ruso-germană face posibilă revenirea Moldovei în siajul Federației Ruse prin impunerea planului german de reglementare a conflictului transnistrean prin federalizare. Exact ceea ce își dorește Moscova.

Dacă premierul Cameron (înțeleg deja că a demisionat) confirmă rezultatele acestui scrutin, aduc aminte că referendumul a fost doar consultativ, lumea politică europeană, așa cum o știm, se va schimba în totalitate. 

În cazul unei Europe dominate de Germania și Rusia, politiciile externe ale statului moldovean ar trebui regândite - visul european pare a fi risipit, există oare  soluţii de rezervă? 

PS

Domnul profesor Sorin Bocancea scrie pe Facebook  că nu crede că ar trebui să vorbim despre spulberarea visului european. "Europenii au mai trecut prin „criza scaunului gol”, prin criza petrolului, prin criza dolarului, prin recenta criză economică și proiectul a mers mai departe. Va fi UE fără Marea Britanie. Asta e. CEE a crescut din 1958 până în 1973 fără Marea Britanie. În spațiul comunitar european a existat viață și înainte de venirea Marii Britanii și va exista și după plecarea ei", notează domnul Bocancea. 

Domnia sa ne îndeamnă să sperăm la mai bine. Cu siguranță Parlamentul britanic va trebui să modifice o sumedenie de legi, probabil, după valul de isterie pro-brexit, decidenții englezi vor constata că referendumul a generat o sumedenie de probleme legate de ruperea de continent. Oare se vor răzgândi? Nu îmi vine a crede, britanicii sunt încăpățânați. .

marți, 21 iunie 2016

MOFTURILE LUI IOHANNIS



În februarie 2016 ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, arăta că pentru contracararea ameninţării Federaţiei Ruse la Marea Neagră este nevoie de întărirea capabilităţilor navale ale României, Bulgariei şi Turciei. Ambasadorul american afirma că prezenţa americană nu poate să atingă un nivel care să rivalizeze cu prezenţa navală rusă în Marea Neagră. SUA pot furniza “capacităţi credibile de descurajare celor trei aliaţi NATO de la Marea Neagră”. Ambasadorul Klemm recomanda  întărirea flotelor navale ale României, Bulgariei şi Turciei.

Sonorizată de către oficialii români, ideea americană a ostilizat posibilii participanți față de Federația Rusă, stat cu care  Bulgaria și Turcia încearcă să își menajeze relațiile. De asta, la o primă discuție cu liderii bulgari, ea a eșuat lamentabil. În cadrul vizitei președintelui Klaus Iohannis la Sofia, premierul bulgar, Boiko Borisov a anunțat că nici el, nici președintele Rosen Plevneliev nu sunt de acord cu inițiativa României. Demnitarii bulgari au făcut această declarație în ziua în care udecătorii Curții Internaționale de Arbitraj de la Paris au hotărât ca NEK, compania națională de electricitate din Bulgaria să plătească unei companii din Rusia suma 550 milioane de euro pentru echipamentele furnizate centralei nucleare de la Belene, la care statul bulgar a renunțat.

Propunerea statului român a fost torpilată de către oficialii bulgari la sugestia Moscovei. Încercările de a prelua inițiativa la Marea Neagră (a nu se uita că statul român, prin vocea ex-președintelui Traian Băsescu a avut mai multe discursuri legate de Marea Neagră) au suferit eșec.
Nu este pentru prima oară când inițiativele de politică externă ale președintelui Iohannis dau cu stângul în dreptul. Autismul domniei sale față de Republica Moldova este bine cunoscut (domnul Iohannis a refuzat să vină la Chișinău în ianuarie 2015 – un vârf al crizei politice din Republica Moldova – iar mai târziu a stopat împrumutul destinat Chișinăului). Modul prost de gestionare a situației din Moldova al președintelui Iohannis a fost deseori criticat.
Cotroceniul continuă să persiste în greșeli fără a învăța nimic din lecțiile primite. Reacția oficialilor bulgari la inițiativa Bucureștiului subliniază faptul că în regiunea Mării Negre, dar și în spațiul de la est de Prut, tonul de comportament este dat, încă, de Federația Rusă, stat care știe să folosească, fricțiunile existente în regiune. Pe malul Dâmboviței foarte puțini sunt cei care știu ce se petrece cu adevărat la Chișinău - deseori, la Cotroceni, vocile lor sunt ignorate. 

Recent, președintele social democraților români, domnul Dragnea, se întreba care sunt argumentele președintelui Iohannis și ale premierului Cioloș pentru refuzul de a debloca împrumutul destinat statului moldovean. „Guvernul  Moldovei a arătat că este responsabil, a stabilizat situaţia şi a pus ţara pe calea reformelor. Atitudinea Guvernului Cioloş este incorectă. Ajutorul trebuie să vină atunci când de el este nevoie. Până acum nu înţeleg care sunt motivele reale ca acest împrumut să fie blocat. Atitudinea lui Iohannis şi Cioloş faţă de Moldova este inadmisibilă. Să aşteptăm ca Moldova să se apropie de Est şi pe urmă să acordăm banii?”, s-a întrebat retoric domnul Dragnea.  

După eșecul inițiativei românești la Marea Neagră, Moldova rămâne singura provocare de politică externă pe care Bucureștiul, încă, o  mai poate administra. Un probabil câștig al domnului Dodon la alegerile prezidențiale va fi un eșec al statului român  în eforturile de a preveni intrarea definitivă a Moldovei în siajul Euroasiatic. Un eșec de politică externă al domnului Iohannis. Câștigul domnului Dodon la prezidențiale va atrage după sine federalizarea statului Republica Moldova – o amenințare de securitate la adresa statului român. Ce vor face atunci mofturoșii de la București, care strâmbă din nas la întrebările domnului Dragnea? Cum va argumenta domnul Iohannis faptul că moldovenii, dezamăgiți de lipsa de solidaritate a Bucureștiului, își vor acorda în toamnă votul către reprezentantul unui partid pro-moscovit? Domnia sa asta vrea?

Bătălia politică pentru Moldova este deschisă. Eroii acestei lupte, în mare parte, sunt cunoscuți. Sondajele de opinie arată că electoratul moldovean are tendința de a-i credita pe reprezentanții partidelor pro-ruse, de stânga. Dezbinată, dreapta moldovenească se află într-o îndelungată căutare a unui unic candidat. Presupun, ca până la urmă, doamna Maia Sandu și domnul Năstase vor candida de sine stătător, că așa e rânza politicienilor moldoveni – mare. Într-o relație directă cu îngânfarea politicienilor moldoveni e și numărul de neprezentare la vot și al nehotărâților – cu cât fudulia e mai prezentă în politica moldovenească, cu atât crește și această cifră.

Este pregătit centrul politic moldovenesc să facă față competiției electorale din toamna acestui an? Coordonatorul coaliției de guvernământ, domnul Plahotniuc, ne asigură că da. Nerăbdători, comentatorii politici așteaptă să afle numele candidatului. Probabil, îl vom afla doar atunci când oficialii moldoveni vor reuși să stabilizeze suficient de mult instituțiile statului moldovean. Cu siguranță, se dorește ca, aflați în fața urnelor, votanții să nu fie tentați să cadă în extreme.

Constat însă că formațiunile politice pro-ruse își pregătesc de zor pozițiile de start. Nu m-aș mira dacă domnul Ilan Șor, noul președinte al Ravnopravie, (formațiune politică pro-rusă) și-ar anunța pretențiile de a deveni șef al statului moldovean. Probabil, pentru domnia sa, la conexiunile pe care le are, 150 de milioane de euro sunt floare la ureche.

sâmbătă, 18 iunie 2016

CÂND DISPARE KGB-UL DIN MINTEA UNORA?



Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a desfășurat în perioada 15-16 iunie 2016 un Curs de instruire antiteroristă destinat reprezentanţilor mass-media. În 2016 Centrul Antiterorist al SIS a organizat mai multe instruiri în domeniul combaterii terorismului la care au participat reprezentanți din domeniul energetic, ori din aviația civilă, ba chiar, în 2015, echipa condusă de colonelul Caraman, șeful Centrului Antiterorist, a avut prezentări și în instituțiile de învățământ. Remarc, cu satisfacție, că este prima participare a jurnaliștilor moldoveni la un eveniment de acest gen organizat de către securitatea moldovenească. Jurnaliștilor li s-au prezentat principalele linii directoare ale politicilor moldave antiteroriste, legislaţia în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, precum şi tipologia acţiunilor teroriste şi tendinţele de manifestare a acestora. Participanţii, printre care m-am numărat, au fost familiarizaţi cu metodele de gestionare a crizelor generate de actele teroriste, supravieţuirea în situaţii de criză şi rolul mass-mediei în lupta împotriva terorismului. Instruirea a inclus atât cursuri teoretice, cât şi practice. Cursul s-a desfăşurat în incinta Institutului Naţional de Informaţii şi Securitate ,,Bogdan, Întemeietorul Moldovei”.

Prezent la deschiderea acestor cursuri de instruire, rectorul Institutului Național de Informații și Securitate, general-maior Valeriu Furdui a declarat că „participarea jurnaliștilor la această instruire vine să promoveze în rândul societății moldovene politicile de securitate, lucru care va contribui la evitarea riscurilor la adresa statului moldovean.” Domnul Furdui are dreptate, mai ușor previi o boală decât să o tratezi. Prezența în spațiul public a acțiunilor efectuate de către SIS, prin subdiviziunile sale, dincolo de rolul de a informa opinia publică despre activitatea pe care o desfășoară, contribuie la schimbarea mentalității cetățenilor și sporirea vigilenței acestora vis-a-vis de potențialele riscuri de securitate. Aflată pe o falie de ciocnire a intereselor geopolitice și având deja pe teritoriul său un diferend separatist, fără o supraveghere atentă a evenimentelor sociale, politice și economice, Moldova se poate confrunta cu revigorarea conflictului militar dar și cu dezvoltarea activităților de tip separatist, ori a celor de tip terorist.  

Șeful Centrului Antiterorist al SIS, domnul Caraman, a scos în evidență faptul că Legea cu privire la combaterea terorismului, adoptată la 12 octombrie 2001, este deja depășită. Domnia sa știe ce spune, evenimentele acestui an, atacurile teroriste din Paris, demonstrează că modalitățile de instaurare a terorii s-au schimbat. Discordiile apărute în occident în urma conflictului dintre jurnaliști și instituțiile de forță, mediile de informare solicitând dreptul de a informa opinia publică în timp real, instituțiile de securitate solicitând discreția presei pentru a-și putea duce la bun sfârșit acțiunile, sunt exploatate la maximum de către organizațiile teroriste. Probabil, o revizuire a Legii cu privire la combaterea terorismului, ar stabili atât modul de cooperare al Centrului Antiterorist al SIS cu MAI, dar și modul de comunicare al celulei de criză cu jurnaliști. Doamna Daniela Mânzatu, de la Centrul de presă al SIS, afirma că evenimentul organizat de către SIS vine să pună bazele unei platforme de colaborare a instituției de securitate cu jurnaliștii moldoveni, o platformă reciproc avantajoasă, în care se va respecta dreptul cetățeanului de a fi informat, dar vor fi găsite și acele puncte care vor face posibilă o acțiune promptă a organelor de securitate atunci când va fi cazul.

Nu știu câți dintre deputații care fac parte din Comisia parlamentară pentru securitate și ordine publică cunosc faptul că Legea cu privire la activitatea specială de investigații a fost adoptată în anul 1994. Cu siguranță, puțini. Este o lege veche, multe dintre prevederile acesteia nu își mai găsesc valabilitatea. Dar, o lege veche, care este încă în vigoare, poate fi ușor ocolită – de aici și vulnerabilitățile sistemului moldovenesc de securitate. De aici și necesitatea ca Parlamentul Republicii Moldova să treacă la analiza și adoptarea legilor de funcționare a SIS-ului dar și la adoptarea unei noi legislații cu privire la activitatea specială de investigații.

Dialogul început de reprezentanții SIS cu jurnaliștii moldoveni este la început de cale. Salut acest lucru, mi-ar plăcea însă, ca la o altă întâlnire, să dicutăm și despre condițiile în care se pregătesc viitorii ofițeri de securitate. De modul în care aceștia sunt instruiți depinde randamentul viitor al domniilor lor. Am observat că cei de la Institutul Național de Informații și Securitate se mândresc cu apariția primului manual autohton al ofițerului de investigații și sunt bucuroși că au avut posibilitatea de a participa, anul trecut, la un seminar internațional, desfășurat în comun cu Academia SRI. Foarte bine.

Am constat însă că Institutul Național de Informații și Securitate nu are o cantină – prânzul oferit a avut loc într-o sală de studii. Curios, am vrut să văd dormitoarele cursanților – mi s-a spus că așa ceva nu există și că Institutul nu dispune de un cămin pentru ofițerii care, timp de nouă-zece luni, studiază aici. Cursanții vin dimineața și pleacă acasă seara. Contribuie oare asta la o mai bună instruire a ofițerilor de informații? Nu cred. Am întrebat dacă Institutul este acreditat de către Ministerul Educației și Învățământului, mi s-a spus că nu, statutul pe care îl are este cel al unei instituții speciale de învățâmânt ca subunitate a SIS, deci nu poate fi comparat cu Academia SRI de la București ori cu instituții de învățământ similare din Ucraina ori Federația Rusă. Cu siguranță dacă ar fi existat mai multe resurse financiare, care ar fi atras mai multe cadre didactice, Institul ar fi fost acreditat de către Ministerul Educației și Învățământului – nu e încă prea târziu.

Constat, în urma participării la evenimentul organizat de către SIS, că la nivelul factorilor decizionali ai acestei instituții, există dorința de a comunica cu jurnaliștii. Probabil, s-a conștientizat că suntem în secolul 21 și că închistările în mentalitățile de tip KGB nu aduc folos instituției, de aici și această minimă deschidere arătată către societate. Observ, cu amărăciune, că lipsa unei suficiențe a resurselor financiare își spune cuvântul și în sectorul de securitate. Dacă factorii de decizie ai statului moldovean ar întreprinde o vizită de lucru la INIS, s-ar conștientiza nevoile primare ale acestei instituții: o cantină și un cămin pentru studenți. Domnule Candu, alocarea unor resurse financiare suplimentare pentru îndeplinirea acestui obiectiv ar contribui la creșterea nivelului de pregătire al viitorilor ofițeri de securitate, deci la întărirea capacității de apărare și securitate a statului moldovean. A investi în securitatea statului este un act de asigurare pentru viitor, un act care niciodată nu poate fi întârziat. Asta, doar dacă se vrea dispariția KGB-ului din mintea unora...

FOTO - Centrul Antiteror al SIS