miercuri, 2 martie 2016

FORUMUL CIVIC ȘI PLATFORMA DA – COPIII ACELUIAȘI GRANT ?



Reprezentanții organizațiilor neguvernamentale care au constituit Forumul Civic vin să ne spună că autoritățile statului mimează reformele și că revendicările domniilor lor nu au fost îndeplinite. În cadrul unei conferințe de presă organizate luni, 29 februarie, domnul Barbăroșie & Co. au îndemnat partidele politice dar și cetățenii moldoveni să continue protestele. Unica soluție pentru repunerea instituţiilor statului în serviciul cetăţenilor este organizarea alegerilor parlamentare anticipate, concomitent cu alegerea directă a Preşedintelui Republicii Moldova, spune domnul Barbăroșie și compania.

Chemarea la proteste al Forumului Civic coincide cu îndemnul la proteste făcut de liderul Partidului Socialist, imediat după prima ședință parlamentară, pe 25 februarie 2016. În fața presei, domnul Dodon, a anunțat pe un ton nervos că de la 1 martie socialiștii vor începe protestele.Nu v-am chemat niciodată la proteste, o fac acum, vă îndemn să veniți cu toții în fața Parlamentului. Adresez acest îndemn și partenerilor de proteste, domnului Năstase și domnului Usatâi. Dacă vor să vină, să vină, dacă nu – nu!”, a spus supărat liderul socialist. 

Reprezentanții Forumului Civic susțin că au întins o mână de ajutor guvernării și că sunt disponibili pentru iniţierea unui dialog cu guvernanţii, un dialog care să fie mediat de o instituţie internaţională prestigioasă şi credibilă. „Cu regret, după o lună de zile de la cea de-a doua ediţie a Forumului Civic, constatăm că guvernarea a ignorat solicitările acestuia de a crea o platformă de dialog cu societatea civilă şi opoziţia protestatară, mimând o serie de acţiuni, menite să creeze impresia opiniei publice naţionale şi partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova privind disponibilitatea realizării unor reforme”, se mai spune în declarație. 

Dacă traducem afirmațiile domnului Barbăroșie și Compania, că “suntem disponibil pentru inițierea unui dialog” și “constatăm cu regret că guvrenarea a ignorat Forumul Civic’’ am putea deduce că îndemnul la proteste al organizațiilor neguvernamentale seamănă a nițel șantaj la adresa guvernului Filip. Să fie ceva de genul “ne dați acces la granturile guvernamentale și le spunem cetățenilor să stea acasă” ? Așa sună. Dar mai știi, poate m-a călcat ursul pe urechi și nu aud bine!
 
Că domnul Barbăroșie și Compania este nemulțumit ne-o spun cuvintele doamnei Lilia Snegureac, ele au explicat cel mai bine acest de spirit. Doamna Snegureac a spus că guvernanţii au invitat totuși la dialog câteva organizații neguvernamentale, dar nu pe cele care ar fi trebuit. Probabil acestă nemulțumire a fost încă un motiv al organizării conferinței de presă. Au fost invitate câteva ONG-uri, participante la acest forum. Dar aceste organizații nu au reprezentat întreg Forumul. Forumul este reprezentat de cei care l-au iniţiat, nu de acele ONG-uri”, a spus doamna Snegureac.

Asta era! Guvernul, ca altă dată (2001 -2005, 2005 -2009, 2010 -2015), nu a invitat IPP-ul ori ADEPT-ul la dialogul necesar pentru a oferi subvenții generoase acestor asociații. Guvernul, a invitat pe cine nu trebuia! Dacă noi nu am fost invitați, înseamnă că societatea civilă nu a fost invitată, par a spune cuvintele doamnei Snegureac.  

Din declarația de presă a Forumului Civic s-a aflat că aceste asociații de cetățeni au făcut un apel către comunitatea internaţională, finanţatorii externi şi partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova pentru a le susține eforturile. Nu eforturile guvernului de stabilizare a statului, ci, atenție, eforturile domniilor lor. Ce înseamnă asta? Bani. Aceste asociații le-au transmis celor care ar vrea să pună presiune externă asupra guvernului, să le dea bani: Dacă vreți să continuăm a spune că noua guvernare nu îndeplinește revendicările protestatarilor, susțineți-ne financiar. Așa poate fi tradus mesajul adresat comunității internaționale de către Forumul Civic.  

Primele ședințe ale Parlamentului Republicii Moldova au demonstrat că deputații din noua majoritate vor să implementeze reformele. Am văzut cu toții asta: deputații au votat legile cu privire la reforma Procuraturii, pachetul de legi ale incompatibilităţii şi integrităţii, legea prin care a fost amendat Codul Audiovizualului şi care reduce numărul licenţelor de emisie ce pot fi deţinute de o persoană, de la cinci la două. La capitolul revendicări îndeplinite putea fi găsită și înregistrarea de către Ministerul Justiţiei a Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr” dar și noua formulă de alegere a Guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei.

Și pentru că am adus vorba despre opoziția parlamentară, nu pot să nu salut anunțul făcut de președintele Parlamentului moldovean, domnul Candu, privind transferul controlului organelor de control şi supraveghere, Curtea de Contrui și Comisia Electorală Centrală, către Opoziţie.

Într-un editorial recent, domnul Iulian Chifu nota că noul cabinet de miniștri este un outsider care stârneşte interes. “Nu a trecut mai mult de o lună, şi deja lucrurile par să se fi stabilizat, şi de unde era vorba despre un outsider, o improvizaţie de moment, la îngrămădeală, Guvernul Filip a devenit cel puţin o formulă care stârneşte interes” scria domnia sa.
Directorul de țară al Băncii Mondiale pentru Moldova, Alex Kremer apreciază activitatea dinamică a guvernului. Kremer apreciază ritmul dinamic de luare a deciziilor și responsabilitatea cabinetului pentru implementarea reformelor.  Domnul Kremer afirmă exact ceea ce spunea și domnul Chifu.

Guvernului Filip îi reușește să stabilizeze Moldova. Acesta este motivul pentru care domnul Dodon a anunțat nervos că reia protestele. Nu e deloc ciudat că îndemnul la proteste al celor din Forumul Civic coincide cu cel al domnului Dodon? Care să fie motivația? Poate, reprezentanții societății civile s-au transformat în avocați ai opoziției și jurnaliștii încă nu au aflat? Apropo, care opoziție? Cea a socialiștilor conduși de domnul Dodon ori PLDM-ul domnului Streleț? 

Un lucru este cert, că din momentul înregistrării la Ministerul Justiției în calitate de concurent politic, reprezentanții Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr” nu mai pot fi protejați de platforme ori asociații civice. Domnul Năstase, președinte al acestei formațiuni politice, nu mai poate pretinde că face parte din societatea civilă. Domnia sa este participant la lupta politică, domnia reprezintă un concurent electoral. Domnul Năstase poate participa la întâlnirile cu cei de la Forumul Civic în calitate de distribuitor de granturi  care pot veni din partea acestui partid politic către asociații de cetățeni. Ori poate deja aceste subvenții au și plecat? 

GRANT ~uri n. Subvenție acordată (de stat, de o organizație etc.) unei persoane, unei instituții. /<engl. grant

sâmbătă, 27 februarie 2016

DE CINE SE TEME DOMNUL LUCINSCHI?



Gestul procurorului general al Republicii Moldova, domnul Gurin, de a-și depune mandatul a venit pe neașteptate, ca o cană de apă rece în capul unui deputat adormit. Domnul Gurin le-a spus deputaților că dacă e să fie reformă, atunci ea trebuie începută de la vârful instituției. Potrivit legii care va intra în vigoare la 1 august, noul Procuror General trebuie să fie selectat de către  Consiliului Superior al Procurorilor. Așadar procedura poate să înceapă!


Surprinși sunt și jurnaliștii moldoveni, o parte din ei nu cred în disponibilitatea procuraturii de a se reforma. „E o absurditate să se creadă că oligarhii moldoveni și-ar dori un procuror general independent care să le verifice proveniența fluxurilor lor financiare și să atenteze la libertatea lor de mișcare”, se arată în mesajele postate de ei pe rețelele de socializare.

Sunt de acord că o bună parte dintre magnații financiari din Moldova se tem, ca dracul de tâmâie, de reprezentanții procuraturii generale. Această spaimă s-a văzut cu ochiul liber în ședința parlamentară la care domnul Gurin și-a anunțat demisia. 


După ce președintele legislativului moldovean, domnul Candu, a anunțat că în Parlament va veni domnul Gurin, fața mai multor deputați liberal-democrați a început să își schimbe culoarea. Domnul Chiril Lucinschi a început să bată nervos cu degetele în masă atunci când președintele Parlamentului, a cerut, ironic, să se închidă ușile sălii de ședință. (video aici) Nici domnul Gurin nu i-a menajat pe deputați, la începutul discursului a spus că are emoții și a privit lung în sală, iar asta le-a încordat și mai tare nervii deputaților. Au răsuflat ușurați abia atunci când, a anunțat că își depune mandatul.



Și liderul Partidului Socialist, domnul Dodon a arătat că stă rău cu nervii. (video aici) S-a întâmplat la prima ședință a sesiunii parlamentare de primăvară – vară din 25 februarie 2016. Atunci când au văzut că există o majoritate parlamentară în Parlament, gata să voteze importante legi pentru reforma statului moldovean, fracțiunea deputaților socialiști, supărată rău, a părăsit sala de ședințe. În fața presei, domnul Dodon, pe un ton nervos, a anunțat că de la 1 martie socialiștii vor începe ample proteste. „Nu v-am chemat niciodată la proteste, o fac acum, de săptămâna viitoare (29 februarie – 6 martie) vă îndemn să veniți cu toții în fața Parlamentului. Adresez acest îndemn și partenerilor de proteste, domnului Năstase și domnului Usatâi. Dacă vor să vină, să vină dacă nu – nu!”, a explodat liderul socialist. 


Desigur, motivele de supărare ale liderului Partidului Socialiștilor sunt cu totul altele decât cele ale domnului Lucinschi ori ale altor deputați moldoveni. Socialiștii și-au văzut ruinate planurile. Care mai pot fi motivele pentru care mulțimea ar ieși în stradă? Reforma procuraturii a demarat, legea cu privire la integritate a fost aprobată, la fel și legile care țin de consolidarea sectorului financiar-bancar. Domnul Dodon are de ce să fie nervos, în Moldova, speranțele socialiștilor au murit.



Nu înțeleg teama domnului Lucinschi. Să fie ea legată de  aprobarea legii care limitează de la cinci la două licențe radio/tv deținute de un proprietar? Să fie legată această îngrijorare de faptul că liderul PLDM, domnul Filat, va râmâne în arest, Curtea de Apel Chișinău refuzând cererea avocaților de eliberare? Ori poate, ar putea fi vorba despre posibile conexiuni pe care le-ar putea face DNA-ul pe cazul fratelui domniei sale, Serghei Lucinschi,  acuzat că ar fi șantajat, alături de ginerele lui Traian Băsescu un om de afaceri din România de la care ar fi cerut patru milioane de euro? Primul termen de judecată în acest dosar este stabilit pentru data de 7 martie 2016. Cine știe?


Probabil temerile domnului Lucinschi ar putea fi legate de restricțiile conținute referitoare la audiovizual. Acesta să fie motivul pentru care, deputații PLDM, în frunte cu domnul Lucinschi, nu au votat prevederile care limitează numărul de licențe radio/tv de la cinci la două din ele? Explicând acest gest, domnia sa, proprietar al mai multor licențe, a declarat că noile modificări nu au o dată clară când vor intra în vigoare. Ei da? Ați spus-o singur, domnule deputat: „Legea se va aplica după expirarea  licențelor.” Nu îmi vine a crede că licențele deținute de domnia voastră vor expira în curând.


Ori poate, aceste frici au apărut în urma strânselor relații de colaborare pe care domnul Lucinschi le are la Moscova? Un lucru e clar, domnia sa, în calitate de proprietar al unei instituții audiovizuale are o responsabilitate directă pentru emisiunile redifuzate în Moldova de cel mai propagandistic canal de televiziune din Federația Rusă. Doar cei naivi mai cred în acest moment că manifestațiile de protest au avut vreo miză socială. Nici vorbă de asta. Protestele din Moldova au avut, mai mereu, o miză geopolitică. Iar protestele au fost inspirate/provocate și promovate de posturile de televiziune. Desigur, cu acceptul proprietarilor. 


Poate, domnul Lucinschi se teme de faptul că a fost singurul oficial moldovean care a dat curs invitației Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, de a participa, la 23 februarie, la recepția oferită cu prilejul Zilei Apărătorilor Patriei? Mai mulți oficiali moldoveni au primit invitație de a participa la această recepție, doar domnul deputat Lucinschi a participat. Să considerăm prezența domniei sale la această recepție ca fiind un semn indirect că este un apărător fidel al patriei ruse?  


Domnul Lucinschi nu are de ce să se teamă. Domnia sa beneficiază de armura imunității parlamentare și nu încalcă legea.