duminică, 12 iulie 2015

CELE DOUĂ VITEZE ALE LUI KLAUS IOHANNIS



Zilele trecute într-un discurs ţinut la filiala Partidului Mișcarea Populară din Argeş, Traian Băsescu, a spus că situaţia din Republica Moldova este deosebit de grea și că România ar putea ajuta statul vecin „fără să ia ceva de la gura românilor”.  Ar putea. 
Mai apoi, domnul Băsescu a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care, a inclus criza politică și economică din Republica Moldova printre cele trei mari provocări cu care se confruntă statul român. Domnul Băsescu are dreptate.

Tonul dat de fostul președinte al României a fost preluat de către deputatul social democrat Cristian Rizea care, cu subiect și predicat, a declarat că: ”Președintele Klaus Iohannis este dator să intervină imediat la Bruxelles pentru ca fondurile pentru Republica Moldova sa fie deblocate. Aruncarea Moldovei în haos nu va face decât să servească interesele Moscovei și va detona o bombă socială în Republica Moldova. Domnule președinte, vorbele sunt frumoase, dar faptele contează!”

De la o vreme, spațiul public românesc abundă de critici la adresa președintelui Iohannis pe tema a inactivităţii sale în ce priveşte relaţia cu Republica Moldova. Ziaristul român Andrei Bădin susţinea recent că, „după alegerea lui Klaus Iohannis în calitate de preşedinte al României, Bucureştiul a cedat Basarabia. Jocurile de la Chişinău nu au mai fost controlate de la Bucureşti, ci lăsate aparent la voia sorţii. Adică sa facă pasul spre dezastru”.

Afirmațiile domnului Bădin sunt în consonanță cu spusele domnului Băsescu și vin să susțină alegațiile care îl fac responsabil de toată criza politică de la Chișinău pe preşedintele Iohannis. Instaurarea guvernului minoritar condus de domnul Gaburici a fost posibilă doar datorită faptului că președintele României și-a amânat vizita oficială la Chișinău și nu a implicat Cotroceniul în jocurile de putere de la Chișinău.

În condițiile în care dificultăţile Republicii Moldova sunt doar un profit pentru Federația Rusă, soluţia propusă de domnul Băsescu - ca România să acorde ea însăşi un sprijin financiar de urgenţă Republicii Moldova, ar fi un gest de solidaritate cu statul moldovean pe care domnul Iohannis este dator să îl facă.
De ce? Pentru că moldovenii care au participat la alegerile prezidențiale de anul trecut au votat masiv pentru domnia sa. Rezultatul final al alegerilor prezidențiale românești care s-au desfășurat pe teritoriul statului moldovean arăta că domnul Iohannis a obținut 78,59% din  voturi, iar domnul Ponta doar 21,41%. La un total de peste 35 de mii de participanți la vot procentajul este uriaș. Constitue aproape 10 la sută din totalul de cetățeni români aflați peste hotarele României care au participat la vot. Din perspectiva susținerii la vot a domnului Iohannis, după Italia și Spania, Republica Moldova se află pe locul trei. De asta, e timpul ca președintele României să fie solidar cu basarabenii. 

În discursul său de investire, președintele Klaus Iohannis a propus partidelor parlamentare românești, dar şi ”tuturor actorilor sociali” şi mediului academic ”un consens naţional” privind susţinerea integrării europene a Republicii Moldova. Nu știu dacă acest consens a fost ori nu găsit. Știu însă că noul locatar de la Cotroceni, a început anevoios relația oficială cu Basarabia, amânând venirea oficială la Chișinău. Un examen ratat. Între timp, după demisia guvernului Gaburici, Republica Moldova a devenit, „locul unde se întâlnește nasolul, urâtul și imprevizibilul”. Statul moldovean a intrat în cea mai gravă criză din scurta sa istorie. În lipsa finanţărilor externe, dar și în lipsa unui cabinet de miniștrii funcțional, Chişinăul riscă să intre în toamna acestui an în incapacitate de plată. 

Solicitările ca România să facă demersuri la Bruxelles pentru a determina UE să reia finanţările pentru Republica Moldova sau să acorde un suport bugetar unilateral sunt fondate. Altfel statul român va trebui să facă față unui val migraționist fără precedent. Un val pe care nu îl va putea refuza – cei care vor bate la ușă sunt cetățeni români cu domiciliul în Basarabia.

Ajutorul financiar românesc destinat Republicii Moldova trebuie condiționat. Aceste cerințe au fost anunțate de către europarlamentarul  Andi Cristea, preşedintele Delegaţiei Parlamentului European pentru Republica Moldova. Domnia sa a cerut formarea cât mai grabnică a unui guvern de coaliţie pro-european, încheierea acordului cu FMI, implementarea acordurilor de asociere şi liber schimb cu UE, continuarea reformelor, în special a reformei Justiţiei, acţiuni fără de care Republica Moldova va fi exclusă de la finanţări externe. Guvernul astfel rezultat ar trebui să iniţieze urgent negocierile cu FMI şi să accepte măsurile cerute de acesta, inclusiv lichidarea băncilor cu probleme. Concomitent, noul guvern ar trebui să adopte măsurile de reformă a justiţiei şi de combatere a corupţiei pentru a avea din nou acces la finanţările UE şi ale Băncii Mondiale. 

Surse din cadrul Palatului Victoria  afirmă că statul român ar fi gata să transfere Republicii Moldova 100 milioane euro ca suport bugetar, bani care i-ar da posibilitate Chişinăului să reziste până în momentul încheierii unui contract cu FMI-ul. Partea română își dorește însă ca această sumă să fie dedusă din contribuţia sa anuală la bugetul comunitar.
Ca răspuns firesc la gratitudinea Bucureștiului, statul moldovean ar trebui să dea preferință unor investiții românești în Moldova. Ajutorul nerambursabil de o sută de milioane de euro ar trebui să fie urmat de apariția în Moldova a unui operator de telefonie din România ori a unui distribuitor român de curent electric. 

Să vedem ce va fi – eu sunt sceptic. Privind la încetineala cu care se mișcă decidenții bucureșteni mai că îmi vine să cred că rușii vor fi mai rapid la Chișinău. Dacă ar fi să fim optimiști, aș zice că atunci când președintele român e ardelean și are doar două viteze, încet și foarte încet, aproape nimic nu îl împiedică pe domnul Ponta să fie mai rapid! Poate doar operația de la picior! 

duminică, 5 iulie 2015

DE-A PUIA GAIA



Două știri vin să mă pună în gardă. Se pare că cineva și-a pus drept scop sărăcirea moldovenilor și scoaterea lor în stradă. Adică scenariul cel prost. 

Prima știre ne spune că rușii de la Gazprom au propus majorarea tarifului pentru gazele naturale livrate Moldovei. Oficialii companiei au aprobat semnarea unui contract nou cu întreprinderea Moldovagaz privind livrarea, în anul 2016, a unui volum de 3,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale la prețul mediu de 320 de dolari pentru o mie de metri cubi. În comparație cu anul 2015, acest lucru înseamnă o creștere a prețului  cu 10-20%. Potrivit documentului, ar ieși că, la anul care vine, Moldova va plăti pentru gazul rusesc, cel mai mare preț dintre statele foste sovietice, cu excepția Ucrainei dar Kievul se află în stare de război cu Federația Rusă – Chișinăul parcă nu! 

A doua noutate se referă la Compania Gas Natural Fenosa care a anunțat într-un comunicat că, din cauza datoriilor acumulate, compania riscă să nu mai poată asigura cetățenii cu energie electrică. Reprezentanții de la Fenosa au declarat că tariful la energia electrică trebuie să fie majorat urgent.
La scurt timp, Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică a organizat o ședință la care au chemat pe cei de la Agenția pentru Reglementare în Energetică, Ministerul Economiei, Serviciul de Informații și Securitate şi distribuitorul de energie. Împreună s-a examinat riscul sistării livrărilor de curent electric către cetățeni. Președintele filialei moldovene a Union Fenosa, doamna Silvia Radu, a spus că majorarea de prețuri este un rezultat al deprecierii leului moldovenesc. Și le-a spus parlamentarilor că dacă energia electrică nu se va scumpi, compania nu va putea plăti datoriile față de Centrala electrică de la Cuciurgan, de la care cumpără curentul și care, la rândul său, amenință cu sistarea livrărilor. Compania invocă datorii de 140 de milioane de lei, care s-ar fi acumulat din cauza deprecierii leului față de dolar.

Nu neg că spaniolii ar avea datorii către Centrala de la Cuciurgani dar nu pot uita că cei de la Curtea de Conturi au declarat de mai multe ori că în actualul tarif la energie electrică sunt incluse mai multe cheltuieli nejustificate. Și dacă privim la rețelele electrice ale companiei spaniole observăm că ele se află într-o stare tehnică nesatisfăcătoare fapt care generează pierderi pe care consumatorul casnic le acoperă plătind factura.
Prezent la ședința Comisiei pentru securitate națională, reprezentantul SIS, a spus că, în condițiile în care profitul companiei spaniole este mult mai mare decât investițiile făcute, investiții plătite tot de către consumatorul final, revizuirea tarifului la energia electrică este nejustificată.  

Invitat la ședința Parlamentului, joi, 3 iulie, directorul ANRE, Sergiu Ciobanu, a răspuns evaziv la întrebările deputaților privind posibilele majorări ale tarifului. „Noi privim cu scepticism această solicitare. Nu este argumentată. Analizăm rapoartele și urmează să determinăm cu cât este justificată majorarea tarifelor la energia electrică.  Apariția concurenței în domeniul distribuției de electricitate ar putea face ca tariful să se micșoreze”, a precizat directorul ANRE.

Am impresia că o majorare a tarifului la energie electrică va avea loc. Dar dacă ea se va produce, cei mai afectați vor fi cetățenii simpli. De ce? Pentru că această majorare va produce o reacție în lanț: se va mări tariful la energie electrică și în mod automat vor crește prețurile la toate produsele. Nici întreprinderilor de stat nu le va fi mai ușor. Dovadă stă scrisoarea Ministerul Finanțelor adresată instituțiilor de stat în care sunt anunțate că majoritatea cheltuielilor incluse în bugetul de stat sunt suspendate. Ce înseamnă asta? Că în bugetul statului nu sunt bani. Și că Moldova are neapărată nevoie de ei. Adică de un contract cu Fondul Monetar. Și de cineva care să-l semneze. Adică de Guvern.

Mărirea prețului la energie electrică și gaze naturale afectează securitatea energetică a Republicii Moldova. Nu de azi ori de ieri. Cu siguranță această majorare de prețuri se face la indicația Moscovei. Centrala electrică de la Cuciurgani, de la care companiile moldovenești cumpără energie, aparține companiei ruse „Inter RAO ES", iar concernul rus „Gazprom” deține 50% din compania „Moldovagaz”. Alte resurse de aprovizionare cu energie electrică și gaze, în acest moment, Moldova nu are.

Cu siguranță sărăcirea Moldovei este planul pe care strategii de la Kremlin îl pun în aplicare pentru a-i scoate pe cetățenii ei în stradă.  Declanșarea unor proteste în masă, care să provoace declanșarea alegerilor anticipate este planul final pe care mizează Moscova - alegerile anticipate i-ar conveni doar lui Putin și protejaților săi din Moldova, Partidul Socialiștilor.
Soluția de evitare a unui asemenea scenariu este la vedere, finalizarea cât mai rapidă a negocierilor pentru formarea unei coaliții între partidele pro-europene, numirea unui premier cu autoritate care să poată relua negocierile cu Fondul Monetar Internațional, lichidarea problemelor din sectorul bancar și stoparea creșterilor tarifare la energie electrică și gaz natural. Altfel ne ia gaia pe toți.

GÁIE, găi, s. f. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice și cu coada bifurcată (Milvus). Expr. Se ține gaie după (sau de) cineva, se zice despre o persoană de care nu poți scăpa. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc.) pățit-o. De-a puia-gaia v. puia.Et. nec.

Foto -  Pirkka Tapiola, reprezentat UE in Republica  Moldova, Președintele Nicolae Timofti, premierul demisionar Chiril Gaburici (demisia premierului Gaburici a amânat semnarea acordului RM cu FMI cu aproximativ nouă luni)

miercuri, 1 iulie 2015

UNTILĂ VERSUS GAS UNION FENOSA MOLDOVA – UN AUDIT NECESAR



Compania spaniolă Gas Union Fenosa Moldova a difuzat presei o știre prin care se afirmă că Republica Moldova ar putea rămâne fără 40 la sută din necesarul de energie electrică. Gas Union Fenosa Moldova amenință că vor întrerupe livrarea de energie electrică către consumator. Gestul ar ține de datoriile pe care compania spaniolă le are către producătorul de energie electrică – Centrala Termoelectrică din Cuciurgani care aparține INTER RAO EĂS Rusia. Spaniolii au o datorie de 1,228 miliarde de lei față de furnizorul rus de energie electrică – potrivit Union Fenosa Moldova 89 la sută din această datorie este generată de cursul valutar.

Președintele filialei moldovene a ”Gas Natural Fenosa Moldova” , Silvia Radu, a declarat că datoriile companiei trebuie recuperate prin creșterea prețului de energie destinat consumatorului casnic.”Prețul energiei electrice pe care îl plătește consumatorul prin tarife este de 72 de bani, dar prețul pe care îl plătim companiei din Transnistria este de 1,28 de lei. Această diferență a provocat acele acumulări tarifare de peste un miliard de lei”. De fapt Union Fenosa Moldova cere ANRE să accepte majorarea tarifului la energie electrică cu cel puțin 50 la sută. Dacă Agenția Națională pentru Reglementarea în Energetică va aproba solicitarea spaniolilor, tariful mediu pentru un kilowat/oră va fi de 2,58 de lei. Actualmente prețul unui kilowat de energie electrică este de 1,82 de lei. 
 
Prin campania de presă începută, spaniolii încearcă să pozeze în victimă. Domniile lor afirmă că și-au folosit resursele financiare obținute din venitul obținut în anul 2014 și că, pentru a acoperi datoria către rușii care controlează centrala de la Cuciurgani, au contractat credite bancare. O fi posibil, nu zic nu. Doar că, la ședința comisiei parlamentare pentru securitate și ordine publică, doamna Radu a admis existența unui intermediar între Gas Union Fenosa Moldova și Moldavskaia GRĂS - compania Energocom. În cadrul acestei ședințe, doamna Radu a evitat să spună, cu subiect și predicat care este beneficiul real al Gas Union Fenosa realizat în Republica Moldova dar și salariile pe care le are conducerea companiei. Doamna Radu nu a spus nimic nici despre necesitatea existenței unui intermediar. 

Prezent la ședință, deputatul Artur Reșetnicov a spus că publicarea scrisorii venite din partea furnizorului rus de energie electrică seamănă cu un șantaj adresat societății moldovene. ”În viziunea mea, această adresare către autorități și către consumatori mai mult seamănă cu un element de șantaj și de amenințare. Pregătiți terenul de majorare a prețurilor. În Moldova există mai multe întreprinderi de distribuție a curentului electric, însă doar compania pe care o reprezentați a venit cu o asemenea adresare. Ar fi necesar ca statul moldovean să întreprindă un audit companiei”, a solicitat Artur Reșetnicov. Președintele acestei comisii, liberalul Veaceslav Untilă a fost de acord cu solicitarea  menționând că auditul trebuie efectuat și celei de a doua companii de distribuție, Rețelele Energetice de Distribuție Nord.   

Domnul Reșetnikov are dreptate. Compania spaniolă încearcă să dea tonul majorărilor de prețuri la produsele energetice. Prezenți la ședință reprezentanții Serviciului de Informație și Securitate au scos în evidență faptul că, prin procurarea de energie electrică din regiunea transnistreană, Gas Union Fenosa Moldova este unul dintre cei mai mari finanțatori ai regimului separatist din regiunea transnistreană. În aceste caz, am putea presupune că spaniolii au o anumită cotă din uriașele sumele pe care le introduc în băncile transnistrene? Nu știm. Poate știu mai bine reprezentanții serviciului de inteligență al Moldovei.  

Reprezentanții SIS au subliniat că probabilitatea de sistare a energiei electrice de către furnizorul din regiunea transnistreană este foarte redusă. ”Centrala de la Cuciurgani este în proprietatea Federației Ruse, situația de război în care se află Ucraina a impus sistarea oricărei legături economice cu Federația Rusă, din această cauză Centrala Termoelectrică nu dispune de alte pieți de realizare a energiei electrice decât  Republica Moldova. Toate tentativele de a pătrunde pe piața din regiunea Odessa sunt sortite eșecului”, a afirmat domnul Andrei Pascarenco, colonel SIS. Îmi permit să adaog că atât timp cât Saakașvili va fi guvernatorul regiunii acest lucru nu se va întâmpla. 

Așadar unicul cumpărător al energiei electrice produse de către Centrala de la Cuciurgani este Gas Union Fenosa Moldova. Logica ne spune că interesul spaniolilor ar trebui să fie cel prin care să procure energia electrică la un preț cât mai mic, nu-i așa? Pentru asta ar trebui să fie depuse eforturi, nu pentru mărirea prețului de energie către beneficiarul casnic. Logica inversă cu care acționează cei de la Gas Union Fenosa Moldova pare a sugera că la mijloc ar putea exista și alte motivații. Dublarea prețului pentru kilowat-ul destinat consumatorilor casnici din Republica Moldova ar crește substanțial uriașele sume de bani pe care compania spaniolă le-ar vărsa în băncile transnistrene. În același timp presiunea pe consumatorul casnic ar crește și mai mult, iar acest fapt, la fel ca și în Armenia, ar putea duce la nemulțumiri în masă.

La prima vedere Gas Union Fenosa Moldova ar fi îndreptățită să ceară o mărire a prețului pentru energia electrică distribuită. Dar în spatele conexiunilor economici stă și contextul politic. Șantajul pe care încearcă să îl aplice Gas Union Fenosa Moldova la adresa decidenților politici din Republica Moldova, că dincolo de interesul corporativ al companiei spaniole, de a scoate profit, mai există un beneficiar – regimul separatist transnistrean. Ei sunt cei care vând energia electrică.

Dacă voi crede că spaniolii, pe principiul “nothing personal, just bussines”, vor să scoată bani din seaca piatră a Moldovei, va rezulta că, dincolo de prețul pe care îl au pentru distribuția energiei electrice, spaniolii mai au beneficii și pentru serviciul pe care îl fac regiunii transnistrene atunci când procură energia electrică de acolo. Acest lucru, încă nu este demonstrat. Sunt doar presupuneri.

Așa că, propunerea domnului Untilă de efectuare a unui audit celor două rețele de distribuție a energiei electrice este una mai mult decât salutabilă – este necesară. Dacă se va demonstra că spaniolii au făcut bani negri, ANRE va fi în drept să oprească majorarea prețurilor. Dacă vor accepta mărirea prețului la energie electrică, clasa politică moldavă ar face jocul socialiștilor moldoveni, deci al Federației Ruse.

luni, 29 iunie 2015

VICTORIA INDECIȘILOR. DORIN VA AVEA UN MANDAT GREU



Dorin Chirtoacă a câștigat un al treilea mandat la primăria Chișinăului. Mărturisesc că, deși am votat pentru domnia sa, nu am crezut până la capăt în această victorie. În timpul campaniei electorale, domnia sa a avut cel puțin două mari erori de comportament – conduita din 7 iunie, atunci când cu bună știință liberalii moldoveni au torpilat adunarea Platformei Civice Dreptate și Adevăr și categoricele declarații de refuz al compasiunii locuitorilor capitalei moldovene au clătinat încrederea în victoria domniei sale. 

Siguranța mea în biruința domnului Chirtoacă s-a dus ușurel la vale și atunci când am văzut cu câtă fermitate s-au mobilizat simpatizanții doamnei Zinaida Greceanâi. Nu sunt un simpatizant al liberalilor moldoveni. Mai aproape îmi este social liberalismul. Dar recunosc că privind la rândurile de votanți vorbitori de limbă rusă mi s-a oprit inima în loc. Pentru o clipă am și văzut steagul socialiștilor moldoveni fluturând pe clădirea administrației chișinăuiene.

Notam că nehotărâții vor fi cei care vor decide soarta primăriei de Chișinău.  Pe 14 iunie, la data desfășurării primului tur de scrutin, indecișii au stat acasă. Atunci rata de participare la vot a fost mai mică decât în alți ani, la sufragiu participând doar 47,4 din cei înscriși pe listele electorale.  Pe 28 iunie, în capitală numărul participanților la vot a crescut, la urne s-au prezentat aproape 308 mii de alegători adică – 48, 79 la sută din cei înscriși în listele electorale. Mai mulți alegători ca data trecută. De aici și câștigul, la mustață al domnului Chirtoacă. Zic că diferența e doar de o mustață pentru că liberalul a acumulat 163.570 de voturi, pentru  socialista Greceanâi au votat 141.929 de cetățeni. O diferență de doar 21.641 de mii de buletine de vot. Adică o comună ceva mai mărișoară.

Spuneam că domnul Chirtoacă a fost salvat de către indeciși. Pe parcursul campaniei electorale, doamna Greceanâi a insistat că în Primăria de Chișinău ar exista corupție, domnul Chirtoacă a avertizat că primarul socialiștilor ar fi 'calul troian' al Federației Ruse la Chișinău. Rezultatul strâns ne arată că ambii concurenți au reușit să își convingă alegătorii de adevărul spuselor lor. Înaintea trurul doi, de la Cluj, profesorul Valentin Naumescu îndemna candidatul liberal să își înăsprească discursul public pentru a produce acea emoție colectivă care ar scoate la vot indecișii alegători ai primului tur. Exact asta s-a întâmplat. Așa că domnul Chirtoacă e primarul indecișilor.

Înaintea turului doi, într-un interviu pentru postul de radio Europa Liberă doamna Natalia Morari ne sugera să stăm acasă ori să votăm împotriva tuturor. „Nu vreau să votez pentru un primar ca pentru un reprezentant al Estului ori al Vestului. Vreau să votez pentru un manager bun pentru oraşul în care trăiesc. Faptul că Dorin Chirtoacă a rămas singurul reprezentant al ultimului bastion pro-european pe harta moldovenească nu mă face să-l consider un manager bun” spunea doamna Morari. Sugestia era adresată indecișilor – tocmai celor care au schimbat balanța în favoarea liberalilor. Că domnul Chirtoacă nu este un foarte bun manager se știe. Așa cum se știe că prin victoria domniei sale la Chișinău legătura simbolică dintre Bălți, Comrat și Tiraspol s-a rupt. 

Domnul Chirtoacă nu este cel mai bun primar. Domnia sa o știe. Este singurul care are însă o legătură strânsă cu neamul românesc. Și asta, în contextul politic al anului 2015, contează. Domnul Chirtoacă știe că victoria domniei sale nu i se datorează. Este victoria acelor mulți care, asemenea directorului editurii Cartier, Gheorghe Erizanu, și-au călcat pe inimă și, în ciuda evidențelor, l-au mai votat încă odată. Pentru că era 28 iunie – ziua în care armatele ruse au intrat în Chișinău.    
Victoria domniei sale la Chișinău nu înseamnă doar întărirea pozițiilor de negociere ale Partidului Liberal pentru formarea viitorului guvern, mai înseamnă și divizarea societății moldave pe criterii etnice. Așa ceva nu se iartă. Moldovenii au mai avut parte de așa ceva la începutul anilor 90 și știu pe pielea lor cu ce s-au ales. De asta, domnul Chirtoacă va avea un mandat greu. Este mandatul în care cetățenii, presa, comentatorii politici și societatea civilă vor sta cu ochii pe el. Pânza tricoloră nu va mai putea să acopere găurile din asfaltul orașului, discursurile heirupiste nu vor ascunde licitațiile mimate. Domnia sa va trebui să lucreze și să se țină de cuvânt. 

Victoria domnului Chirtoacă dă startul negocierilor pentru formarea noii coaliții de guvernare în Moldova. Asta e bine. Sper ca tratativele să nu fie lungi. Ori bâlbâite. Că asta e de rău.