ERDOGAN - PONTIFEX MAXIMUS LA MAREA NEAGRĂ

Duminică, 16 aprilie, aproximativ 55 de milioane de cetățeni  turci au fost chemați la urne pentru a se pronunța, prin referendum, asupra propunerii de modificare a Constituției Republicii Turce, prin care regimul parlamentar existent va fi transformat în regim prezidențial. În urma referendumului au fost amendate 18 amendamente constituționale, în special cele care țin de prerogativele puterii executive. Printre aceste amendamente se numără și abolirea functiei de premier. În acest mod, președintele Erdogan va numi cabinetul și va avea un numar de vicepreședinți. Parlamentul turc nu va mai avea dreptul de a iniția moțiuni de cenzura executivului. Potrivit acestor modificări președintele Erdogan va putea candida la prezidențialele din 2019 și ar putea conduce statul turc până în anul 2029. De aici.

Turcia a virat puternic către republica prezidențială. Este răspunsul domnului Erdogan la redesenarea ordinii mondiale. Concentrarea puterii este un răspuns la democrația hiperliberală a Uniunii Europene care a avut ca rezultat Brexit-ul. Este vorba despre întărirea unui regim autoritar care a existat permanent în Turcia.  

Gestul politic al domnului Erdogan, efectuat prin mijloace democratice, era de așteptat. Să nu uităm că lovitura de stat de anul trecut a eşuat în momentul în care nu s-a reuşit lichidarea fizică a președintelui Erdogan. Rezultatul acestui eșec a fost purificarea administraţiei, armatei, justiţiei şi învăţământului. În exterior acţiunile șefului statului turc au părut a fi excesive şi nedemocratice, dar, din punctul de vedere al învingătorului erau singurele logice și corecte.

Introducerea, prin referendum, unor puteri sporite pentru șeful statului turc, a crescut nervozitatea partenerilor occidentali ai Turciei. Semne ale acestei nervozități s-au văzut și în momentul în care, ajungând prim ministru, domnia sa a pus în aplicare un program ambiţios: „viziunea 2023” sau cum va arăta Turcia la sărbătorirea unui centenar de la proclamarea Republicii Turce. Domnul Erdogan a reuşit să stabilizeze economia şi i-au reușit creşteri semnificative în PIB. Pătura rurală a avut creşteri consistente ale veniturilor. Șomajul s-a redus, afacerile au explodat, iar întreaga economie turcă a început să prindă turații. Sunt semne care, pe alți vecini, deranjează: Turcia devine, încet, încet, un hegemon în regiunea Mării Negre. 

Comentatorii politici occidentali, majoritatea liberali, spun că prin referendumul din 16 aprilie 2017, statul turc și-a pierdut caracterul secular. Că imperfecta democrație laică a fost înlocuită de un autoritarism islamic. Că valorile naționale s-au resetat în spectrul conservator islamist și că politica externă a Turciei se va reorienta. 

Nu cred acestei ultime afirmații. Casandrele liberale, se fac a nu observa că politica externă a statului turc continuă să fie integrată diplomației euroatlantice. Desigur, în ultima vreme, Ankara dezvăluie că practică un joc geopolitic regional propriu, însă acest joc nu depășește o anumită limită. Vizita președintelui Erdogan în Republica Moldova face parte din aplicarea acestui propriu interes de politică externă - un semnal discret că interesul geopolitic turc ține și de o contrabalansare a rolului Federației Ruse în Marea Neagră. De ce afirm acest lucru? Pentru că linia de confruntare geopolitică trece astăzi prin spațiul dintre Prut și Nistru. 

Anexarea peninsulei Crimeea, i-a oferit Moscovei un ascendent de putere important, asupra Ucrainei, și nu numai. Da, prin controlul pe care îl deține asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele, Turcia controlează Marea Neagră. Doar că, prin anexarea Crimeei, Rusia își aduce mai aproape țintele strategice. Ținte despre care Putin afirmă că s-ar afla pe teritoriul statelor în care Turcia are mari interese, Bulgaria și România, țări riverane Mării Negre. În toate aceste state, Turcia are investiții solide, însă doar în Moldova există o populație de origine turcă, care a fost susținută mereu de Ankara. Autoritățile turce au confirmat că președintele Erdogan va veni în Republica Moldova pe data de 5 mai, unde va participa la congresul mondial al găgăuzilor care se va desfășura la Comrat. De aici.

 

Doar că, Moldova este nodul gordian al regiunii – toate statele riverane Mării Negre au interese aici. Vizita președintelui Erdogan în Republica Moldova urmează modificărilor aduse la Constituția statului turc. Domnul Erdogan vine la Chișinău într-o nouă calitate – cea de pontifex maximus, conducătorul pe viață al statului turc. Atât timp cât consolidarea puterilor președintelui Erdogan duce și la consolidarea rolului pe care Turcia îl joacă la Marea Neagră, în defavoarea Federației Ruse, acest lucru poate fi în beneficiul tuturor statelor riverane Pontului Euxin, deci și Moldovei. Probabil de asta, dincolo de interesele economice proprii (Trump Towers în Istanbul), președintele american a ignorat toate temerile observatorilor internaţionali și luni, 17 aprilie, i-a telefonat preşedintelui turc pentru a-l felicita cu ocazia victoriei în urma referendumului. Vorba cântecului – the winner take it all!   

PS

Pontifex Maximus era conducătorul colegiului pontifilor care deținea un rol de excepție în organizarea religioasă a Romei, numit pe viață de colegii săi, înzestrat cu prerogativele religioase ale vechilor regi. El poate fi magistrat și șef militar, spre deosebire de ceilalți pontifi, care nu sunt decât consilieri. El numește pe cei 15 flamini (preoți, care nu constituiau un colegiu, fiecare din ei slujind unui zeu deosebit), alege vestalele (preotese consacrate cultului zeiței Vesta), joacă un rol preponderent în cultul lui Iupiter Capitolinul, asistă la căsătorii. Prestigiul marelui pontif este considerabil. Cezar, începând din 63 î.Hr., obține marele pontificat; în timpul Imperiului Roman, toți împărații vor purta titlul de Pontifex Maximus.

PSS

După anomalia meteorlogică de pe 20 aprilie din Moldova, când culturile agricole moldovene au fost compromise, probabil la întrevederea cu premierul Pavel Filip, președintele Erdogan va discuta și despre o și mai mare prezență a produselor agricole turcești pe piața moldovenească.

CE FEL DE CLARIFICĂRI AȘTEAPTĂ ROMÂNIA DE LA DOMNUL VORONIN?

În urmă cu un an, în discursul referitor la anexarea Crimeei, Vladimir Putin, a vorbit deschis despre revizuirea consecințelor destrămării Uniunii Sovietice. Autoritățile ruse percepeau atunci, ca și acum, crearea Parteneriatului Estic ca o ofensivă, a Uniunii Europene și a NATO, către spațiul sovietic, considerat de către administrația Putin ca făcând parte din sfera de influență rusă. Această ofensivă era, și este percepută, ca un atac asupra interesului rus în regiune. Pentru cei care au știut să asculte discursul lui Putin, era clar că va fi pusă în aplicare o contraofensivă. 

Opțiunii pro-Europene a Ucrainei i s-a opus violent, opțiunea pro–Rusia și războiul din estul Ucrainei. Kremlinul a spus că Dumnezeul catolic trebuie dat afară din Ucraina - ortodoxie ori moarte.

În ciuda sancțiunilor occidentale impuse Federației Ruse, strategii de la Kremlin nu și-au schimbat și nu își vor schimba viziunea lor asupra Estului Europei  - de creare a unei zone tampon care să-i separe de Uniunea Europeană și NATO. După ocuparea și anexarea peninsulei Crimeea, după destabilizarea estului ucrainean, Federația Rusă a acumulat în Crimeea un arsenal militar uriaș - peninsula s-a transformat într-un avanpost militar rus la Marea Neagră. 

Prin instalarea unor mijloace anti-acces și area denial rușii au deja  posibilitatea să blocheze accesul navelor în perimetrul Mării Negre și să modifice harta geopolitică a bazinului Mării Negre. O rachetă cu rază medie de acțiune în două trei minute poate lovi Chișinăul, Iașul, Bucureștiul ori Constanța. Conform planului de înarmare a Federației Ruse, până în 2020 flota rusă a Mării Negre va primi 6 noi submarine de ultimă generație, fregate și nave care plasează mine. Modificarea echilibrului geopolitic al Mării Negre înseamnă că statele din Parteneriatul Estic vor trebui să se mulţumească cu forme intermediare de aliniere la Uniunea Europeană dar în esenţă o iluzorie mimare a apartenenţei la ordinea occidentală. E clar că, nici Ucraina, nici Republica Moldova, nici Georgia nu vor adera efectiv la alianţele occidentale. Este preţul pe care europenii îl plătesc pentru a avea pace cu Rusia lui Putin.

E modul impus de Moscova pentru a ține departe de frontierele spațiului ortodox , modul occidentalo-catolic de gândire. 

În urmă cu un an, pe data de 21 martie 2014, deputații moldoveni s-au reunit într-o ședinţă cu uşile închise, unde au discutat despre anexarea peninsulei Crimeea și securitatea statului moldovean. La ea au fost invitaţi şi reprezentanţii ministerelor care au atribuţii la menținerea ordinii și securității statului moldovean, precum şi șeful Serviciului de Informaţii şi Securitate. La finalul întâlnirii nu a fost adoptată nici o hotărâre. Domnul Corman, pe atunci președinte al Parlamentului moldovean, a spus presei moldave că, deşi situaţia din regiune este tensionată, nu există motive de panică.

 

Existau însă suficiente motive de spaimă. Președintele rus le enunțase voalat în discursul referitor la anexarea Crimeei. Analiștii Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova le-au prezentat domnului Mihai Bălan, șeful acestei instituții, iar domnia sa, în ședința închisă a legislativului le-a adus la cunoștința corpului de deputați.  Deputații moldoveni nu au înțeles însă că  progresul obținut de Republica Moldova pe agenda asocierii la Uniunea Europeană a trezit atenția strategilor de la Kremlin care vor pune în aplicare planuri pentru reducerea vitezei cu care Moldova se apropia de Uniunea Europeană. Ceea ce s-a și întâmplat. 

Rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova a demonstrat scăderea simpatiei pentru partidele pro-europene. Eșuarea negocierilor pentru formarea unei majorități parlamentare din care să facă parte toate formațiunile pro-europene a dus la formarea unui guvern minoritar care a fost instaurat și cu voturile deputaților comuniști. Faptul acesta este considerat a fi o admitere a PCRM la procesele politice decizionale din Republica Moldova. Comentatorii politici români au etichetat coaliția PLDM-PD ca fiind una euro-comunistă și au solicitat președintelui Iohannis reconsiderarea relației României cu Republica Moldova.

Recent  ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurcă a spus că statul român așteaptă clarificări referitoare la acuzațiile oficialilor moldoveni care în aprilie 2009 au acuzat România de lovitură de stat în Republica Moldova. ”Republica Moldova a creat un precedent în Europa, a fost primul stat european care a expulzat un ambasador al unui stat membru al UE. Sunt lucruri de o gravitate suficient de mare, încât să dea motive României să se gândească la oportunitatea unor gesturi politice pe care ar putea, sau nu, să le facă”, a explicat diplomatul.

Declarația făcută de domnul Lazurcă ar putea fi interpretată ca o sugestie pentru o eventuală reconsiderare a relațiilor România - Republica Moldova. La șase ani distanță de la evenimente, e pentru prima dată când apare o asemenea declarație. Este clar că, la București, unele centre de putere nu au uitat ofensele comise în 2009 de către autoritățile comuniste. 

O posibilă schimbare de discurs a Bucureștiului ar putea fi justificată prin micșorarea de către Chișinău a tempoului de implementare a reformelor conținute în Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. O schimbare de discurs ar însemna răcirea relațiilor dintre București și Chișinău. Dar această modificare de atitudine este scopul pe care îl urmărește Moscova. O asemenea reconsiderare a discursului românesc  ar însemna, de fapt, o recunoaștere a dreptului Federației Ruse de a dicta în regiune. 

Nu știu dacă acest potențial de reconsiderare a relației româno – moldovene va fi pus în mișcare. Nu știu dacă domnul Lazurcă a avut acceptul Centralei de la București pentru a face publice aceste doleanțe. Nu știu dacă domnul Voronin va prezenta clarificările sale către ambasadorul României în Republica Moldova. Dacă se dorește prevenirea apariției unor perturbări pe relația bilaterală dintre cele două state, ar fi de dorit ca acest lucru să se întâmple. Știu însă că dacă s-ar întâmpla așa ceva, ar fi un semn de respect pentru ajutorul, diplomatic, financiar, economic, pe care Bucureștiul l-a oferit în decursul anilor Chișinăului. Iar gestul, în aceste delicate momente, ar ajuta Moldova foarte mult.

Diplomația română, cu mult ulei în sistem, a cerut să i se prezinte scuze – nu cred că aceste clarificări, dacă vor fi, ar fi publice. Ele s-ar transforma într-o recunoaștere că, în calitatea sa de președinte al Moldovei, domnul Voronin a acționat greșit. 

Ori poate exact asta se urmărește? Un președinte de stat are voie să recunoască că a avut erori?