“All the President's Men” este un film politic american
din anul 1976 regizat de Alan J. Pakula. Filmul reprezintă o ecranizare a
cărții de nonficțiune din 1974 cu același nume scrisă de Bob Woodward și Carl
Bernstein, cei doi jurnaliști care au investigat scandalul
Watergate pentru ziarul „The
Washington Post”. Rolurile principale sunt interpretate de Robert
Redford (Woodward) și Dustin Hoffman (Bernstein). Scandalul Watergate a dus la
demisia celui de al 37-lea președinte al Statelor Unite, Richard
Nixon.Președintele depinde destul de mult de oamenii prezenți în echipa sa. Domnul Băsescu a rezolvat cu brio
ecuațiile privind suspendarea sa dar și problemele delicate apărute în proxima vecinătate a statului român pentru că a avut oameni competenți.
În Moldova, Partidul Liberal exclude orice fel de discuții cu Partidul Comuniștilor pentru formarea unei largi coaliții, Uniunea Europeană nu vede necesitatea participării la tratativele dintre cele trei formațiuni pro-europene care au loc la Chișinău, moneda rusească s-a depreciat anul acesta cu peste 40 la sută, Statele Unite vor acorda ajutor militar Ucrainei. Sunt doar câteva știri care schițează contextul politic în care se află Republica Moldova. O conjunctură dificilă cu repercusiuni directe pentru negocierea viitoarei coaliții parlamentare. O conjunctură căreia oamenii președintelui Iohannis vor trebui la rândul lor să-i facă față, că doar de aia prima vizită a domniei sale a fost în Republica Moldova.
La Chișinău s-a vehiculat intens informația referitoare
la faptul că Partidul Comuniștilor ar fi gata să negocieze cu partidele
pro-europene și să participe la guvernare în cadrul unei coaliții largi. Dorin
Chirtoacă, negociatorul delegat de Partidul Liberal la aceste tratative, a
declarat că liberalii exclud o această variantă, pe care o consideră păguboasă
și în măsură să compromită parcursul european al Republicii Moldova. Probabil.
Observatorii vieții politice din Republica Moldova sugerau că prezența
comuniștilor moldoveni alături de pro-europeni, ar fi motivată de asigurarea
stabilității sociale și ar contracara intențiile Federației Ruse de a
continua provocările în Moldova.
Liderul Partidului Liberal, Mihai
Ghimpu declara recent că negocierile ar trebui să continue în prezența presei,
a societății civile și a mediatorilor internaționali. Un punct de
vedere interesant, dar fără posibilitate practică de aplicare. Răspunsul la inițiativa
domnului Ghimpu nu a întârziat să apară
- Uniunea Europeană nu vede necesitatea participării la tratativele dintre
cele trei formațiuni pro-europene care au loc la Chișinău. Declarația aparține șefului delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka
Tapiola, care spus că "Moldova este o ţară suverană şi independentă. Ar fi
lipsit de înţelepciune ca diplomații străini să comenteze negocierile privind
crearea coaliţiei. Este un lucru intern al Moldovei referitor la acordul de guvernare. Noi
urmărim cu interes acest proces". Scurt,
clar și la obiect. Mai pe românește, e borșul vostru - mâncați-l singuri!
Le Point au dat
publicității o surprinzătoare analiză în care se afirmă că “prin umilirea
Rusiei se inflamează patriotismul lor, crește popularitatea liderului și
rezistența poporului”. Un punct de vedere obiectiv și realist. Locatarului de
la Kremlin îi merg prost lucrurile. Mai
ales după ce moneda rusească s-a depreciat cu mult peste 50 la sută. O rublă debilă îl poate împinge să pună în aplicare acțiuni spectaculos de iraționale. Fiind perceput de
către cetățenii ruși ca liderul care-i va scăpa de agresiunea occidentală
asupra spațiului slav, domnul Putin este condamnat să se comporte ca atare.
Temperatura ridicată din societatea rusă face ca penicilina păcii să nu mai poată
fi aplicată. Mediile de informare din Rusia au modelat societatea în așa fel
încât deja se crede că doar războiul este singura soluție. Un război greu și
istovitor pe toate fronturile, inclusiv pe cel basarabean.
În împrejurările în care se
observă un grad mare de polarizare al societății moldave, e la
mintea cocoșului că strategii de la Kremlin vor folosi toate resursele pentru a
împiedica cât se poate de mult formarea unei coaliții parlamentare la Chișinău.
Într-o excelentă emisiune de
analiză militară, fostul membru al delegației României la NATO, Claudiu
Degeratu afirma că, „strategia Rusiei este una pe termen lung şi
este foarte greu de spus dacă mai există un punct terminus al efortului făcut
de Kremlin pentru a recupera ori de a menţine sub control un teritoriu sau
altul”. În acest context, mai vechea
declarație a comandantul forţelor
aliate din Europa, generalul Philip Breedlove că, Rusia va începe să utilizeze
în Republica Moldova scenariul "războiului hibrid", capătă greutate.
Prezența în legislativul de la Chișinău a domnului Dodon, politician care nu
ascunde că reprezintă interesul rus în Moldova, spune că acest tip de conflict
a izbucnit deja. Un proverb spune că este mai ușor să cucerești o cetate dacă
ești ajutat de oameni aflați în interior.
Mai vechea declarație a directorului Institutului de
Ştiinţe Politice al Academiei Române, Dan Dungaciu, că în Republica
Moldova se face doar geopolitică, iar partidele nu sunt politice, ci doar
geopolitice, este în aceste zile mai adevărată ca niciodată.
După 21 decembrie, data investirii domniei sale,
președintele Klaus Werner Iohannis, va
trebui să răspundă foarte repede la întrebări care se referă la locul României
în Uniunea Europeană, la rolul pe care îl are Bucureștiul în cadrul NATO, dar
și la continuarea aprofundării Parteneriatului Strategic pe care România îl are
cu Statele Unite. Domnul Iohannis, ajutat de
consilieri, va trebui să găsească răspunsuri la extinderea Federației Ruse,
la drama Ucrainei și la situația din regiunea transnistreană. Și tot domnia sa, va trebui să găsească rezolvare la situația în care,
feri Doamne, partidele pro-europene de la Chișinău nu vor reuși să formeze mult
așteptata coaliție.
Doar că, președintele Iohannis este încă în proces de incompatibilitate și se numără printre cei care în 2012 au susținut suspendarea domnului Băsescu. Așa că, KWI are o grămadă de chestii de rezolvat.
Doar că, președintele Iohannis este încă în proces de incompatibilitate și se numără printre cei care în 2012 au susținut suspendarea domnului Băsescu. Așa că, KWI are o grămadă de chestii de rezolvat.
De asta, pe 21 decembrie, ochii tuturor vor dori să vadă cine sunt oamenii noului președinte. Un eșec al României la Chișinău îl va
costa foarte mult pe domnul Iohannis.
Foto - cotidianul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu