vineri, 28 octombrie 2016

DODON PREȘEDINTE: NOVORUSSIA VECINĂ CU ROMÂNIA



Retragerea președintelui Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, din cursa prezidențială în favoarea candidatului pro-european Maia Sandu este considerată de aceasta „un măr otravit”. Metafora folosită sugerează că doamna Sandu se consideră a fi Alba ca Zăpada. „Cu acest măr otrăvit, Plahotniuc vrea să-l ajute, de fapt, pe Dodon. Susținerea și promovarea mea în holdingul lui de presă nu are decât scopul de a mă compromite. Nici eu, nici oamenii din Moldova nu avem nevoie de sprijinul Partidului Democrat. Oamenii vor ști să facă alegerea corectă”, a spus doamna Sandu. De fapt, liderul PAS a dat cu piciorul în electoratul Partidului Democrat din Moldova. Atât primarul de Chișinău, Dorin Chirtoacă, cât și fostul premier Iurie Leancă au spus, cu subiect și predicat, acest lucru.

Acesta a fost și motivul adus de Iurie Leancă pentru  rămânerea lui în cursa prezidențială. „Recunosc că urma să-mi anunț retragerea din cursa elctorală, în favoarea Maiei Sandu, dar când am văzut reacția ei la anunțul Partidului Democrat, am înțeles că Maia nu a făcut altceva decât să-i pună în poală lui Dodon toți votanții PDM”, a argumentat Leancă.

Între timp, liderul PAS și-a mai domolit discursul și a făcut apel la unitate. „Indiferent de opțiunile dumneavoastră politice, de limba pe care o vorbiți, de faptul dacă vă uitați spre Vest sau spre Est, dacă admirați România sau Rusia, eu îmi voi dărui toată puterea pentru ca fiecare dintre dumneavoastră să se simtă în siguranță acasă. Pentru că fiecare cetățean contează. Împreună vom învinge”, a scris pe rețelele de socializare Maia Sandu. 

Apelul doamnei Sandu la unitate este torpilat de Andrei Năstase, el afirmă că Partidul Democrat își îndeamnă susținătorii să îl voteze pe Igor Dodon.

Mesajele contradictorii care vin din anturajul doamnei Maia Sandu tulbură și mai tare electoratul Partidului Democrat. Am aflat că la sediul acestei formațiuni politice responsabilii de campanie au primit indicația de a transmite în teritoriu că, în urma retragerii lui Marian Lupu, susținerea acestui partid se îndreaptă către Maia Sandu. Schimbarea (relativă) de mesaj a doamnei Sandu demonstrează că își dorește să fie votată și de susținătorii lui Marian Lupu. Agresivitatea discursului lui Andrei Năstase la adresa domnului Plahotniuc nu aduce servicii doamnei Sandu, din contra. 

Extrem de nervos, liderul socialiștilor moldoveni, Igor Dodon, a organizat, pe 27 octombrie, o conferință de presă în care a anunțat că își mobilizează simpatizanții pentru a câștiga din primul tur de scrutin. El le-a cerut simpatizanților „Partidului Nostru”, Partidului Democrat, Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr”, dar și Partidului Comuniștilor să-l voteze pentru a câștiga din primul tur. În mod special, acesta îi cere lui Renato Usatîi să-l retragă din cursă pe Dumitru Ciubașenco, candidatul formațiunii politice Partidul Nostru, condusă de omul de afaceri Usatâi. Și simpatizanții Partidului Comuniștilor au fost îndemnați să iasă la vot, astfel, Dodon să-și asigure victoria din primul tur. Tot pe 27 octombrie Mitropolitul Moldovei, Vladimir, a  îndemnat moldovenii să îl voteze pe liderul socialiștilor. Prezent la slujba bisericească Igor Dodon a fost lăsat să ia cuvânt în fața enoriașilor.

Observ că retragerea din cursa electorală a lui Marian Lupu îl pune pe jar pe liderul socialiștilor. Domnia sa a conștientizat că sprijinul pe care îl poate oferi Partidul Democrat candidatului Maia Sandu îi poate aduce acesteia mai multe simpatii electorale – de asta, Igor Dodon apasă pe accelerație și își mobilizează tot potențialul său electoral.

Politilogul Iurie Tăbârță afirmă că lui Dodon i-ar fi mai simplu să câștige din primul tur de scrutin. Supoziția nu este hazardată, dacă reușește să-i convingă pe simpatizanții lui Usatâi și pe cei ai comuniștilor moldoveni, lui Igor Dodon îi cresc șansele de a câștiga din primul tur. 

Pentru a contracara această nedorită victorie, Maia Sandu ar trebui, în ceasul al 12-lea, să îl convingă pe Mihai Ghimpu și pe Iurie Leancă să urmeze exemplul lui Marian Lupu și, ambii, să renunțe la cursa electorală. 

Președintele României, Klaus Iohannis a declarat că nici România, nici Uniunea Europeană nu se vor amesteca în campania prezidențială din Republica Moldova. Președintele român a făcut această declarație alături de șefa diplomației europene, Federica Mogherini. Probabil acesta este motivul pentru care un candidat unic pro-european la alegerile prezidențiale din Moldova nu a fost identificat în timp util. Altfel, acest lucru se reușea într-un timp util. Despre necesitatea identificării din timp a unui candidat comun Iulian Chifu a scris de nenumărate ori. Identificarea candidatului și susținerea discretă a acestuia în prezidențilele moldovenești ar fi fost doart în interesul statului român și a menținerii orientării pro-europene a statului moldovean. Pe 28 august Iulian Chifu atenționa că lipsa unui candidat pro-european îl dă posibilitate lui Dodon să devină viitorul președinte al Republicii Moldova.
 
Varianta Dodon președinte este una proastă. Igor Dodon va fi un președinte ambițios și insistent în ideile lui, idei care nu sunt în interesul statului moldovean. E varianta în care, am mai spus, el intră în război cu publicul și cetățenii, înjură România și Uniunea Europeană și cere federalizarea Moldovei. Kievul nu va fi deloc fericit dacă Igor Dodon ajunge președintele Republicii Moldova, el a declarat că peninsula Crimeea este un teritoriu al Federației Ruse. Afirmația liderului socialist arată o predispoziție pentru ca Novorussia să se învecineze cu România și că are toate șansele să vină și în Moldova.

Poate de asta, cât nu e prea târziu, Mihai Ghimpu și Iurie Leancă ar trebui să își retragă candidaturile. Așa cum a făcut-o Marian Lupu. Dacă, prin absurd, admitem că Maia Sandu pierde alegerile prezidențiale vina nu aparține Partidului Democrat.

joi, 27 octombrie 2016

PLAHOTNIUC ÎI DĂ ȘAH LUI DODON



Președintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu și-a anunțat retragerea din cursa electorală. Liderul democrat a argumentat acest gest politic afirmând că, prin această acțiune, vor crește șansele candidatului pro-european Maia Sandu de a ajunge președinte. „Obiectivul PDM nu este pur și simplu să câștige o întrecere electorală, ci să câștige un candidat pro-european. (…) Pornind de la un bazin electoral mai larg, candidatul PAS are șanse mai mari să câștige scrutinul electoral. Obiectivul PDM este ca scrutinul să fie câștigat de un candidat pro-european. Pentru a avea o mai mare siguranță ca un candidat de dreapta să câștige alegerile, am decis să mă retrag din campania electorală”, a declarat Marian Lupu. Președintele democraților moldoveni spune că această retragere a fost una tactică și că îndeamnă electoratul să sprijine „candidatul de dreapta cu cele mai mari șanse”.

Nimeni nu s-a așteptat la această mișcare politică. Deruta a fost atât de mare încât, pentru o vreme, Maia Sandu și Igor Dodon nu au avut replică. 

Candidatul partidelor protestatare, Maia Sandu, și-a revenit mai repede și a declarat că nu are nevoie de sprijinul Partidului Democrat. Într-o conferință de presă liderul PAS a spus că sprijinul PDM îi sperie electoratul și că retragerea lui Marian Lupu „este un gest disperat care confirmă faptul că Dodon este candidatul dorit de Plahotniuc. (…) Nici eu, nici oamenii din Moldova nu avem nevoie de acest sprijin.” 

Pe de altă parte, Igor Dodon, pe rețelele de socializare, a notat că gestul politic al președintelui democrat a demonstrat că „Maia Sandu este candidatul comun convenit la Washington de Victoria Nuland cu Vlad Plahotniuc.” „De la bun început, am fost cu toții antrenați într-un teatru regizat de americani, care avea ca final fuziunea tuturor forțelor pro-guvernamentale și pro-europene într-o singură platformă electorală. Azi a sosit momentul adevărului și a ieșit la iveală acest joc. Acum putem vedea who is who”, afirmă liderul socialist. Igor Dodon adaugă că, după această acțiune, socialiștii se vor mobiliza și mai mult: “Vom informa cetățenii, vom ridica toți oamenii la votare. Vom lupta să învingem din turul întâi, cât americanii nu au pus în funcțiune toată mașinăria lor de manipulare și falsificare a alegerilor”.

Câteva întrebări se impun. Să aibă dreptate Igor Dodon, că liderul PAS este omul americanilor în Republica Moldova? Sau are dreptate Maia Sandu care spune că, PDM-ul îi sperie electoratul și de asta ar putea să nu câștige alegerile prezidențiale? Poate ajunge Maia Sandu președintele statului moldovean fără ajutorul resurselor de care dispune PDM?

Andrei Țurcanu (poet, critic literar și ex-politician moldovean) scrie pe Facebook că „fără resursele administrative al PDM, Maia Sandu nu are nici o șansă în fața lui Igor Dodon.” El adaugă: “Acum, ca niciodată, e nevoie de strângerea într-un singur coș a tuturor voturilor posibile (pentru Maia Sandu)! Nu avem altă alternativă. Asta e realitatea, ne place sau nu”.

Nu cred că Maia Sandu este sprijinită de oficialii americani – nu am văzut nicăieri ca cineva din administrația americană să pomenească numele ei. Nu cred că, fără sprijinul PDM, Maia Sandu ar putea câștiga alegerile prezidențiale. Formațiunea politică pe care o conduce nu și-a deschis filiale în toate raioanele Republicii Moldova, iar cele existente nu sunt atât de puternice. Pe de altă parte, Partidul Democrat din Moldova dispune de o structură puternică în toate raioanele moldovenești. Să recunoaștem – Partidul Socialiștilor are structuri trainice în teritoriu iar Igor Dodon, potrivit sondajelor de opinie, are suficientă simpatie electorală. Sprijinul pe care îl oferă PDM-ul doamnei Sandu reduce din această simpatie și o poate face să câștige fotoliul de președinte al Republicii Moldova.

Partidul Democrat a reacționat la mesajul prin care Maia Sandu declină orice ajutor venit din partea lui Marian Lupu. „Partidul Democrat din Moldova a luat act de modul eronat în care candidatul Maia Sandu a perceput retragerea lui Marian Lupu din competiția electorală. Considerăm că este o reacție emotivă și inadecvată, care transmite un mesaj agresiv electoratului PDM și îl bulversează. Ne exprimăm speranța că electoratul nostru va trata cu înțelegere acest moment și va vota duminică în favoarea continuării parcursului european al Republicii Moldova”, se arată în comunicatul emis de PDM. 

Ce ar trebui să înțelegem din acest comunicat de presă? Că deși retragerea din cursa prezidențială a liderului PDM a fost percepută cu neîncredere de către candidatul Maia Sandu, electoratul PDM este îndemnat să voteze pentru ea. Această chemare politică plasează Partidul Democrat din Moldova în fruntea partidelor pro-europene moldovenești, acest lucru, din punct de vedere tactic, este important. Nimeni nu poate să-i acuze pe democrații moldoveni de anti-europenism ori că, așa cum a procedat Iurie Leancă, nu au dat curs oficialilor europeni.

Retragerea din cursa electorală a președintelui PDM este un gest de maturitate politică. Orice s-ar spune Partidul Democrat și-a demonstrat seriozitatea și responsabilitatea față de continuarea apropierii Moldovei de Uniunea Europeană. Cheltuielile de campanie pe care le-au avut democrații moldoveni vor fi floare la ureche în comparație cu pierderile pe care le va suferi Moldova în cazul nefericit în care Igor Dodon va anula Acordul de Asociere cu UE.  

Gestul conducerii PDM, poate fi surprinzător pentru unii, dar Marian Lupu și Vlad Plahotniuc au demonstrat că pot face un pas înapoi pentru ca Moldova să facă doi pași înainte. Șahul pe care Plahotniuc l-a dat lui Dodon face ca, orice proteste, fie ele de stânga ori de dreapta, să fie excluse.

luni, 24 octombrie 2016

MAIA VREA EXCLUSĂ



Doamna Maia Sandu își dorește să fie eliminată din cursa electorală. Altfel nu îmi pot explica motivul pentru care a acceptat ca instituțiile de presă care o simpatizează să difuzeze fotografiile ei alături de înalți reprezentanți ai Partidului Popular European. Pe contul twitter al Partidului Popular European a apărut un mesaj de susținere al candidatului de centru-dreapta pentru prezidențialele din Republica Moldova și mai multe fotografi alături de Angela Merkel și Jean-Claude Juncker.  Candidatul comun al partidelor protestatare, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Liberal Democrat din Moldova, a participat, pe 20 cotombrie, la summit-ul PPE de la Maastricht. După această întâlnire liderii Partidului Popular European și-au anunțat suportul Maiei Sandu pentru alegerile prezidențiale.

Doamna Sandu nu a protestat nici după ce, pe 21 octombrie, într-o conferință de presă, un grup de europarlamentari populari au îndemnat cetățenii moldoveni să o voteze.  Delegația Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, condusă de vicepreşedinta Sandra Kalniete, a efectuat, între 20 – 21 octombrie o vizită în Republica Moldova. Delegația a făcut, la Chişinău, în cadrul unei conferințe de presă, un apel către alegătorii din Republica Moldova. Aceștia au declarat că Maia Sandu este candidatul cel mai potrivit pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, iar alegători ar trebui să ofere pentru ea.

Potrivit articolului 46, punctul 6, din Codul Electoral al Republicii Moldova, care reglementează agitația electorală , nu pot fi utilizate în scop de publicitate electorală imagini ce reprezintă instituţii de stat sau autorităţi publice, atît din ţară cît şi de peste hotare, ori organizaţii internaţionale. Se interzice combinarea de culori şi/sau sunete care invocă simboluri naţionale ale Republicii Moldova ori ale altui stat, utilizarea materialelor în care apar personalităţi istorice ale Republicii Moldova sau de peste hotare, simbolistica unor state străine sau organizaţii internaţionale sau imaginea unor persoane oficiale străine.

Fotografiile difuzate de către instituțiile media care o simpatizează pe Maia Sandu reprezintă o încălcare a acestui articol. Candidatul unic al PAS-PPDA-PLDM nu a făcut nici o declarație de desolidarizare față de aceste acțiuni electorale – probabil, chiar s-a bucurat. Amintesc că doamna Sandua este, alături de Marian Lupu, unul din cei doi prezidențiabili care au șanse reale să ajungă alături de Igor Dodon în turul doi. Probabil că tehnologii electorali ai doamnei Sandu consideră că un sprijin extern nu poate să încurce. 

În timpul agitației electorale, folosirea imaginii unor persoane oficiale străine, e foarte riscantă. Vrem sau nu, ar trebui să recunoaștem că, liderul PSRM, Igor Dodon, are dreptate atunci când a afirmat că „Maia Sandu a încălcat legislația electorală. De această dată, extrem de grav”. Domnul Dodon, retoric, se întreabă: „Ce se întîmpla dacă aveam eu așa întrevederi la Moscova, la nivel înalt?”
Candidatul socialiștilor moldoveni are dreptate atunci când presupune că, dacă ar fi procedat ca doamna Sandu, “toată presa moldovenească, toate canalele TV, (…), tot felul de demnitari români și europeni ar fi sărit cu acuzații și cu cererea să fiu retras din cursă”. “PLDM-ul din care făcea parte Maia Sandu a votat legea prin care se interzice suportul electoral străin. Acum tot PLDM-ul și Maia Sandu încalcă această lege. Vedem că Maia Sandu joacă murdar. Și ilegal. Vom depune contestație la CEC”, concluzionează Igor Dodon.

Să dăm Cezarului ce este al Cezarului – Igor Dodon are dreptate. Dacă el ar fi apărut în fotografii alături de înalte oficialități ruse, mediile de informare din Moldova și România ar fi început o campanie de presă îndreptată împotriva lui, care ar fi pus suficientă presiune asupra CEC-ului pentru a-l retrage, probabil, din cursa electorală.

Nu știu care va fi decizia membrilor CEC în acest caz. Dacă CEC-ul va respecta, ad literam, prevederile articolului 46 și o  elimină din cursa electorală pe Maia Sandu, cine va avea de câștigat, Igor Dodon ori Marian Lupu?  

Nici unul dintre ei. Maia Sandu va fi cea care va capitaliza simpatia publicului. Cu siguranță, va poza în calitatea de „jertfă a regimului”, va plânge pe la televiziunile afiliate și va îndemna cetățenii să protesteze împotriva acestei „ilegalități”. Probabil nucleul dur al „protestatarilor” vor da crezare spuselor ei și vor ieși în stradă. Un protest care va da naștere unui contra-protest socialist, căci, liderul socialist are, la rândul său, mulți simpatizanți: vreme de doi ani, Igor Dodon nu a stat în Chișinău, ci a umblat prin toate raioanele Moldovei – de asta este credibil. Protestele vor arunca în aer procesul electoral moldovenesc și întregul establishment politic. Poate asta își dorește Kremlinul?

Paradoxal. Candidatul de centru dreapta încalcă legislația electorală, el va poza în calitate de nedreptățit iar candidatul Moscovei va culege, într-un final, roadele. De ce? Pentru că Dodon beneficiază de orice critică caree este adusă de către opoziția  pro-europeană (Maia Sandu & Co) la adresa guvernării pro-europene.

Cum ar trebui să reacționeze CEC-ul la contestația pe care o va depune Igor Dodon împotriva doamnei Sandu? Deștept. Asta e cuvântul. 

Între timp guvernul Filip își vede de treabă și continuă curățenia generală. Din cele 320 de cazinouri și săli cu jocuri de noroc,  poliția a închis 159. Acțiunea vine ca urmare a suspendării licenței de activitate de către Camera de licențiere Republicii Moldova. Suspendarea celor 65 de licențe se datorează înregistrării a unor  multiple încălcări constatate în cadrul controlului efectuat de Inspecţia Financiară din subordinea Ministerului Finanţelor şi a investigaţiilor efectuate de Procuratura Anticorupţie în comun cu Centrul National Anticorupţie. Guvernul moldovean activează departe de zgomotele de campanie electorală. Semn că indiferent de rezultatul prezidențialelor, majoritatea parlamentară va continua să existe și îi va acorda susținere politică. Iar dacă vor fi proteste – de stânga ori de dreapta – va ști să reacționeze conform legislației în vigoare.